Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 26 iulie 2013

Misteriile lui Zalmoxis

Neamurile tracice ca civilizaţie cu un înalt grad de spiritualitate. Cultul de misterii al lui Zalmoxis, practicat în spaţiul locuit de ei, ca sursă mai mult sau mai puţin directă a tuturor formele religioase de acest fel cunoscute de antichitate. Troia, considerată punctul de început al drumului pe care avea să-l parcurgă Grecia clasică în toate implicaţiile ei, ca cetate locuită de aceleaşi neamuri tracice, cele care vor avea o influenţă decisivă asupra spiritualităţii greceşti ale acelor vremuri sub forma ei pe care o cunoaştem noi astăzi. Societatea seminţiei tracice a agatârşilor ca model pentru Republica lui Platon sau pentru Lysistrata lui Aristofan. Nu, n-am intrat într-un delirium tremens cu tente naţionalist-istorice şi n-am dat nici într-o formă extremă de pârvanită. Am citit, în schimb, prima ediţie a volumului lui Constantin Daniel, Misteriile lui Zalmoxis, apărută anul acesta la editura Herald, la mai bine de 25 de ani de la terminarea manuscrisului.

Licenţiat în sociologie sub conducerea lui Dimitrie Gusti şi influenţat în alegerea orientalisticiica domeniu de aprofundat de profesori ca Nicolae Predescu, Mircea Vulcănescu sau Mircea Eliade, Constantin Daniel şi-a dedicat o mare parte din scrieri civilizaţiilor dispărute ale spaţiului oriental: Civilizaţia Egiptului antic, Civilizaţia asiro-babiloniană sau Civilizaţia feniciană sunt doar trei dintre titlurile care l-au consacrat ca istoric minuţios, aproape matematic, cu o structură a cărţilor mai mult decât solidă, cu o cantitate de date, nume şi fenomene ale lumii acelor vremuri smulse din mii de scrieri clasice care poate să-l descurajeze pe orice tânăr oarecum instruit în domeniu să se apuce de studiul istoric serios, aprofundat, sistematic. Născut după volumele care l-au consacrat ca orientalist, Misteriile lui Zalmoxis reprezintă o abordare substanţială (deşi, întrucâtva, una partizană, lucru la care, însă, voi reveni mai târziu) a naturii spiritualităţii tracice şi, îndeosebi, a celei geto-dacice, încluzând şi o plasare mai largă a acesteia în contextul cultural al epocii.

Prezentat ca zeu solar, ipostază tracică a lui Apollo, şi respingându-se, prin aceasta, denumirea de "Zamolxis" (din "zamol" = "pământ"), Zalmoxis este prezentat într-o formă extrem-spiritualiza(n)tă, iar religia lui ne este afişată ca una de mistere. Mai mult, credinţa tracilor într-un astfel de zeu şi practicarea cultului său specific devine o sursă pentru misteriile greceşti, romane sau egiptene, cele considerate de Constantin Daniel ca fiind adevăratele religii ale acestor neamuri, în pofida "adorării zeilor oficiali care a căzut, mai mult sau mai puţin, în desuetitudine". Demersul investigativ al autorului în privinţa cultelor de mistere din lumea antică le defineşte ca un set de tehnici de autosugestionare. Prin deprivare senzorială în spaţii întunecoase, ajutaţi de efectele halucinogene ale preparatelor speciale oferite de preoţi la intrare, practicanţii ajungeau să aibă viziuni ale zeului şi ale lumii de apoi, în tocmai spiritul celor propovăduite de slujitorii lui Zalmoxis. Intensitatea trăirilor participanţilor la astfel de ritualuri nu poate să nu aibă prelungiri în viaţa lor socială: cultul lui Zalmoxis înseamnă şi moralitate, înfrânare, ascetism, fraternitate şi empatie la nivel comunitar. Prin aceasta, societăţile abioilor, agatârşilor sau hiperboreenilor, pe care Constantin Daniel le consideră seminţii trace, au constituit sursele principale ale proiecţiilor utopice oferite de greci prin unele dintre scrierile lor esenţiale. Autorul filtrează, de multe ori, informaţiile obţinute din autorii clasici, într-un sens unilateral. Spre exemplu, ezitarea lui Homer de a afirma posteritatea lui Zamolxis faţă de Pitagora naşte, la Constantin Daniel, concluzia posibilităţii puternice ca ordinea lor istorică să fi fost una tocmai inversă: cultul zeului trac a precedat scrierile grecului, ceea ce îl transformă pe primul în adevărata sursă a tuturor formelor religioase practicate în cadrul întregii serii de culte de misterii ale lumii antice. Implicit, cu toată credinţa în nemurirea practicanţilor de mistere, care vor trece, după moarte, în lumea lui Zalmoxis (de unde şi importanta dimensiune soteriologică a cultului), religia tracică devine sursa originară de inspiraţie pentru toate religiile europene şi cele din Orientul Apropiat.
Deseori determinat ideologic (manuscrisul Misteriilor lui Zalmoxis a fost terminat în 1985), textul încearcă să exploateze la maxim orice dovadă mai mult sau mai puţin verosimilă a prezenţei în spaţiul tracic a unei civilizaţii extrem de evoluate spiritual. În aceeaşi direcţie se înscriu cu glorie şi explicarea exclusiv naturalistă a cultelor de misterii ale antichităţii dată de Constantin Daniel şi, cu atât mai mult, încercarea autorului de a demonstra, în cazul unui neam tracic ca cel al agatârşilor, de pildă, importanţa socială a posesiei în comun a tuturor bunurilor, cunoaştere a căreia ar fi avut un rol primar în scrierea Republicii lui Platon.

„Naşterea filozofiei greceşti, scrie Constantin Daniel, nu poate fi separată de cultele de mistere care elaborau o serie de teze despre moarte, suflet, înviere şi despre un destin postum luminos al celor drepţi”. Întemeindu-şi argumentările pe surse istoriografice antice, Constantin Daniel scrie despre interferenţe spirituale traco-elene, despre influenţe trace asupra religiei grecilor, despre cărturari de origine tracă care au scris în greceşte, dar şi despre originea tracă a misteriilor elenice: „Tracii nu au dat vechilor greci numai mari gînditori, scriilori sau poeţi, ci tot de la ei au preluat grecii şi cultele lor de misterii. (…) Ideile şi credinţele promovate în misterii se regăsesc, în forme prelucrate, în gândirea unor mari filozofi greci, cum au fost Pitagora, Empedocle, Platon, Plotin, Iamblichos şi Porfir. Însă miturile şi credinţele, riturile şi alegoriile din misteriile greceşti erau de origine tracă.” Autorul insistă pe cultul zeului trac Orfeu, pe misteriile orfice care i-ar fi influenţat la mare distanţă în timp pe Platon şi Plotin, misterii orfice care pot fi regăsite şi în misteriile pitagoreice. Constantin Daniel continuă seria analogiilor şi interferenţelor analizînd claustrarea şi deprivarea senzorială în misteriile pitagoreice şi în cele ale lui Zalmoxis; Herodot este cel care vorbeşte primul despre o filiaţie spirituală între misteriile lui Zalmoxis şi cele ale lui Pitagora, istoricul grec fiind convins că Zalmoxis a trăit înaintea filosofului elen. Constantin Daniel susţine că misteriile lui Zalmoxis au jucat un rol însemnat în structura singulară a spiritualităţii geto-dacilor care credeau că moartea este un prag, că puteau deveni nemuritori prin iniţierea în misterii. Nu era o simplă credinţă, era o convingere fermă „dobândită în urma unei experienţe directe pe care au avut-o cei iniţiaţi în misteriile lui Zalmoxis”. Pe întreg parcursul cărţii autorul pledează pentru prioritatea temporală a misteriilor lui Zalmoxis asupra celor greceşti, avansînd ideea că Zalmoxis a fost un personaj real, deşi rareori se arăta în ritualul misteriilor, care a trăit în mileniul al II-lea î. C. Discutînd despre misteriile lui Zalmoxis, autorul  fac dese referiri la misteriile orfice, la cele eleusiene şi la cele pitagoreice; dincolo de unele diferenţe de desfăşurare ritualică, rareori ni se spune că sursele istoriografice despre cele greceşti sînt infinit mai bogate decît în cazul celor patronate de zeitatea tracă.

Ar fi nedrept, însă, să reducem lucrarea lui Constantin Daniel la o singură latură a ei şi, mai ales, tocmai la cea în care pare că este definitiv vândută unei ideologii sau alteia. Ideologizarea avidă, excesivă şi aplicată din pura voluptatea a arătării cu degetul nu lasă nimic bun în urmă. Sensibilizarea filtrelor intelectuale ale cititorului este, aici, mai mult decât în alte cazuri, necesară: deşi oarecum partizană, dând, pe alocuri, senzaţia că dorinţa de atingere a scopului nu lasă textul să se oprească în faţa unor porţiuni mai bolovănoase sau discontinue, demersul rămâne unul singular în literatura română de specialitate şi o bună sursă de cunoaştere a structurilor religioase ale acelei lumi: dacă nu a importanţei cultului lui Zalmoxis în întreaga evoluţie religioasă a lumii vestice, măcar a locului esenţial pe care cultele de misterii, la modul general, l-au ocupat în aceeaşi sferă.

"Credinta in nemurire prezenta in ritul lui Zalmoxis este completata si de o practica vizind obtinerea unei austeritati stoice in viata cotidiana, bazata pe o moralitate exemplara. Constantin Daniel subliniaza descendenta uraniana a zeului, asimilindu-l lui Apollo, ca si faptul ca el ilustreaza o ideologie religioasa ce se opune traditiilor hedoniste si dionisiace de tip helenic. Cit priveste substanta concreta si tehnica a ritualurilor de initiere in misterii, aceasta consta, potrivit autorului, in deprivarea senzoriala a discipolilor prin claustrarea lor in grote intunecate, delirul si viziunile induse astfel fiind omologate ca reprezentari si mesaje transmise de divinitate." - Valentin Protopopescu

Cercetata si de Mircea Eliade, religia traco-geta formata din misteriile lui Zalmoxis se bazeaza pe un rit de trecere ce simbolizeaza moartea si renasterea, prin scufundarea in pestera (Descensus ad Inferno) a adeptilor zeului (Homines religiosi). Constantin Daniel face referire la cercetari psihologice si psihiatrice contemporane pentru a demonstra trairile care generau halucinatiile din timpul coborarii in abis sau claustrarii in intuneric – tehnici de revelare a sacrului prin deprivare senzoriala – si importanta pe care initiatii o dadeau acestor viziuni. Popor religios, enigmatic si viteaz, getii aveau un stil de viata exemplar si dobandeau prin aceste experiente constiinta nemuririi sau macar a vietii idilice ce ii asteapta dupa moarte, in paradisul zeului lor.

Documentarea si detaliile care ne sunt oferite in “Misteriile lui Zalmoxis” fac din carte o lucrare de referinta in cercetarea sistemului religios trac, insa cu adevarat interesanta este insufletirea cu care autorul incearca sa argumenteze cu toate fortele sau dovezile posibile ca tracii au stat la baza atator lucruri in marele spatiu indo-european, impregnand cu trasaturile lor misteriile popoarelor antice, ajungand uneori sa le fie atribuita mai multa spiritualitate decat am putea crede ca au avut. 
Chiar daca unele demonstratii nu sunt suficient de solide sau sunt doar deductii si presupozitii, teoria lui Constantin Daniel nu e una de neluat in seama, iar influenta credintelor de acum cateva mii de ani isi gaseste inca locul in actualul spatiu romanesc, pastrand ecouri in practici si obiceiuri rituale din zilele noastre.
 
surse

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com