
Pentru privirea exterioară Christos apare iniţial ca o personalitate izolată, care nu poate acţiona la scară mare. În privirea clarvăzătoare exersată în sensul actual intervine timpul! Christos nu apare numai printre aceia care trăiau în Palestina de altădată, ci şi printre toţi cei care se vor naşte în cursul generaţiilor viitoare. Cu toţii se adună în jurul Lui, iar ceea ce El le poate da, dă şi la alte mii şi mii. Aşa îl văd apostolii, Cei doisprezece. Ei văd că de la El pleacă un impuls spiritual care va radia peste milenii până la marginile viitorului şi-i va hrăni pe toţi oamenii. În acest moment apostolii sunt strâns uniţi în spirit cu Christos.
Să ne oprim la o scenă care, de asemenea, nu poate fi înţeleasă decât cu ajutorul investigaţiei spiritual-ştiinţifice.
„Şi a
ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareei lui Filip.
Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi zicându-le: Cine zic
oamenii că sunt?
Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Christosul.
Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Și a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-l Petru de o parte a început să-L dojenească.
Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.“
Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Christosul.
Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Și a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-l Petru de o parte a început să-L dojenească.
Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.“
(Marcu,8, 27‒33)
Aceasta este, vă rog să-mi scuzaţi expresia, o nucă tare în
cercetarea Evangheliilor!
Ce avem în acest pasaj? El este, de fapt, complet de neînţeles dacă nu se studiază cu ajutorul ştiinţei spiritului. Christos îi întreabă pe apostoli: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ Şi ei răspund: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul“. Dar Ioan Botezătorul tocmai fusese decapitat, iar Christos propovăduia pe vremea când Ioan Botezătorul încă mai trăia! Erau oamenii deci aşa de nebuni să-L ia pe Christos drept Ioan Botezătorul şi să creadă că acesta încă mai trăia? Dacă n-ar fi făcut decât să spună că El era Ilie sau unul dintre profeţi, mai treacă! Petru însă spune: „Tu eşti Christosul!“ El spune acum un adevăr capital, iar această afirmaţie nu poate proveni decât din fiinţa sa cea mai sfântă. Şi totuşi, câteva rânduri mai jos Christos îi va spune: „Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor“.


Vedeţi o suită întreagă de lucruri de neînţeles într-un singur pasaj. Te şi miri că asemenea lucruri sunt luate ca atare, fără a se căuta explicaţiile adevărate, reale. Dacă studiaţi toate comentariile asupra Evangheliilor, fie se sare peste aceste pasaje, fie se dau explicaţiile cele mai neverosimile. Ele au făcut de asemenea obiectul a numeroase dispute şi discuţii, dar foarte puţini sunt cei care pot afirma că prin acestea au devenit mai luminaţi.
Să ne oprim acum asupra unui singur lucru.
După ce am arătat că după moartea lui Ioan Botezătorul sufletul lui Ilie-Ioan trece ca suflet-grup în

Marii ghizi ai omenirii din epocile trecute erau iniţiaţi care parcurseseră până la ultimul act toate gradele de iniţiere din Şcolile sfinte misteriale; ei au ajuns până la pragul morţii, s-au cufundat în elemente, au

Dar sensul pe care l-a luat apoi întreaga evoluţie a omenirii a fost acela că prin Misteriul de pe Golgota, prin punerea în mormânt şi prin învierea după trei zile s-a scos afară, pe planul istoriei pământeşti, ceea ce mai înainte se întâmpla doar în adâncurile, în întunericul Misteriilor. Cu alte cuvinte, Legea sfântă care poruncea tăcere asupra acestui mister a ajuns la momentul în care trebuia să fie ignorată. Oamenii hotărâseră altădată ca Misteriile să rămână secrete. Acum însă prin Misteriul Golgotei ele trebuie să fie dezvăluite. Hotărârea care se cristalizează acum în sufletul lui Christos este cea mai importantă hotărâre din istoria omenirii. Ceea ce mai înainte trebuia să rămână secret în virtutea legilor umane trebuie acum să devină public, trebuie să apară în lumina istoriei.
Să ne închipuim în Christos o clipă de reflecţie cosmică, o clipă de cumpănire istorică profundă:

Acesta este cel mai important monolog care a avut loc vreodată pe Pământ:
monologul lui Dumnezeu despre revelarea Misteriilor:
Nu trebuie să ne mirăm că acest monolog al lui Dumnezeu nu e accesibil de la bun început înţelegerii omeneşti, că trebuie să scormonim adânc dacă vrem să devenim, doar într-o oarecare măsură, demni de a înţelege acest monolog, datorită căruia opera divină a efectuat un pas înainte.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA139/GA139_CF06.html