Monologul lui Dumnezeu despre revelarea Misteriilor

Pentru a înţelege Evanghelia trebuie s-o studiem cu ajutorul investigaţiei spirituale.
Pentru privirea exterioară Christos apare iniţial ca o personalitate izolată, care nu poate acţiona la scară mare. În privirea clarvăzătoare exersată în sensul actual intervine timpul! Christos nu apare numai printre aceia care trăiau în Palestina de altădată, ci şi printre toţi cei care se vor naşte în cursul generaţiilor viitoare. Cu toţii se adună în jurul Lui, iar ceea ce El le poate da, dă şi la alte mii şi mii. Aşa îl văd apostolii, Cei doisprezece. Ei văd că de la El pleacă un impuls spiritual care va radia peste milenii până la marginile viitorului şi-i va hrăni pe toţi oamenii. În acest moment apostolii sunt strâns uniţi în spirit cu Christos.
Să ne oprim la o scenă care, de asemenea, nu poate fi înţeleasă decât cu ajutorul investigaţiei spiritual-ştiinţifice. 

„Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareei lui Filip. Şi pe drum întreba pe ucenicii Săi zicându-le: Cine zic oamenii că sunt?
Ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că eşti Ioan Botezătorul, iar alţii că eşti Ilie, iar alţii că eşti unul dintre prooroci. Şi El i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu eşti Christosul.
Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Și a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi spunea acest cuvânt pe faţă. Şi luându-l Petru de o parte a început să-L dojenească.
Dar El, întorcându-Se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru şi i-a zis: Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor.“ 

(Marcu,8, 27‒33)

Aceasta este, vă rog să-mi scuzaţi expresia, o nucă tare în cercetarea Evangheliilor!
Ce avem în acest pasaj? El este, de fapt, complet de neînţeles dacă nu se studiază cu ajutorul ştiinţei spiritului. Christos îi întreabă pe apostoli: „Cine zic oamenii că sunt Eu?“ Şi ei răspund: „Unii spun că eşti Ioan Botezătorul“. Dar Ioan Botezătorul tocmai fusese decapitat, iar Christos propovăduia pe vremea când Ioan Botezătorul încă mai trăia! Erau oamenii deci aşa de nebuni să-L ia pe Christos drept Ioan Botezătorul şi să creadă că acesta încă mai trăia? Dacă n-ar fi făcut decât să spună că El era Ilie sau unul dintre profeţi, mai treacă! Petru însă spune: „Tu eşti Christosul!“ El spune acum un adevăr capital, iar această afirmaţie nu poate proveni decât din fiinţa sa cea mai sfântă. Şi totuşi, câteva rânduri mai jos Christos îi va spune: „Mergi înapoia mea, Satano! Căci tu nu cugeţi cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor“. Poate crede cineva că, după ce Petru pronunţă acest admirabil cuvânt, Christos îl ocărăşte numindu-l „Satan“? Sau altceva ce pare cu totul de neînţeles. În versetul 30 se spune: „Şi El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El.“ Cu alte cuvinte să nu spună la nimeni că Petru Îl ia drept Christos! Şi puţin mai departe: „Şi a început să-i înveţe că Fiul omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Şi le spunea acest cuvânt pe faţă.“ Şi după aceea, când Petru îl mustră din cauza aceasta, El îi spune „Satano“. Şi lucrul cel mai bizar este acolo unde se spune: „Şi a ieşit Iisus şi ucenicii Lui prin satele din preajma Cezareei lui Filip“ etc.; ni se istoriseşte cum îi vorbesc discipolii, şi apoi se afirmă din nou: „Şi a început să-i înveţe“ etc. Dar în versetul 33 se spune: „Dar El, întorcându-se şi uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru“. Deci mai înainte se spusese că El le-a vorbit, El i-a învăţat. Făcea toate acestea în timp ce era cu spatele la ei? Căci se spune după aceea: „Dar El, întorcându-Se şi uitându-se la ucenicii Săi...“ Le întorsese oare spatele şi vorbea în vânt?
Vedeţi o suită întreagă de lucruri de neînţeles într-un singur pasaj. Te şi miri că asemenea lucruri sunt luate ca atare, fără a se căuta explicaţiile adevărate, reale. Dacă studiaţi toate comentariile asupra Evangheliilor, fie se sare peste aceste pasaje, fie se dau explicaţiile cele mai neverosimile. Ele au făcut de asemenea obiectul a numeroase dispute şi discuţii, dar foarte puţini sunt cei care pot afirma că prin acestea au devenit mai luminaţi.
Să ne oprim acum asupra unui singur lucru.
După ce am arătat că după moartea lui Ioan Botezătorul sufletul lui Ilie-Ioan trece ca suflet-grup în apostoli şi se produce prima „minune“ adevărată, despre care vom vedea mereu cum trebuie înţeleasă, dăm de un pasaj absolut de neînţeles, în care se spune: Christos Iisus le vorbeşte discipolilor Săi şi-i întreabă: „Ce cred oamenii despre ceea ce se întâmplă acum ?“ Nu-i aşa, această întrebare se poate pune şi astfel, căci pe oameni îi interesa în primul rând să ştie care era cauza a ceea ce se întâmpla în acel moment. Ucenicii răspund: „Oamenii cred că bântuie ‒ pentru a întrebuinţa o expresie comună ‒ Ioan Botezătorul sau Ilie sau un alt profet; prin aceasta se explică tot ceea ce se observă.“ ‒ Dar, întreabă Christos, „de unde credeţi voi că provin toate acestea?“ Şi Petru răspunde: „Din aceea că Tu eşti Christos!“ Pronunţând aceste cuvinte în sensul Evangheliei după Marcu, Petru se pune pe el însuşi în cunoaşterea ei ca un punct nodal în evoluţia omenirii. Căci ce spune el de fapt prin aceste cuvinte? Să aducem în faţa ochilor cele spuse de el.
Marii ghizi ai omenirii din epocile trecute erau iniţiaţi care parcurseseră până la ultimul act toate gradele de iniţiere din Şcolile sfinte misteriale; ei au ajuns până la pragul morţii, s-au cufundat în elemente, au poposit timp de trei zile în afara corpului fizic, timp în care s-au aflat însă în lumile spirituale, după care au fost din nou treziţi, devenind acum vestitori, mesageri ai lumilor suprasensibile. Când Petru afirma: „Tu eşti Christosul“, el vrea să spună: Tu eşti un ghid care n-a trecut în felul arătat prin şcoala Misteriilor, Tu ai venit din Cosmos iar acum eşti ghid al omenirii. O dată, în istorie se va întâmpla pe planul pământesc ceea ce se întâmpla altădată în cadrul iniţierii. Cuvintele pronunţate de Petru au o semnificaţie incalculabilă. Ce trebuia să i se spună lui Petru? Trebuia să i se spună: Aceasta este ceva ce nu trebuie răspândit în mulţime; este ceva despre care cele mai sfinte şi vechi legi spun că trebuie să rămână un Misteriu. Nu avem voie să divulgăm Misteriile. ‒ În acel moment aceasta trebuia să i se spună lui Petru.
Dar sensul pe care l-a luat apoi întreaga evoluţie a omenirii a fost acela că prin Misteriul de pe Golgota, prin punerea în mormânt şi prin învierea după trei zile s-a scos afară, pe planul istoriei pământeşti, ceea ce mai înainte se întâmpla doar în adâncurile, în întunericul Misteriilor. Cu alte cuvinte, Legea sfântă care poruncea tăcere asupra acestui mister a ajuns la momentul în care trebuia să fie ignorată. Oamenii hotărâseră altădată ca Misteriile să rămână secrete. Acum însă prin Misteriul Golgotei ele trebuie să fie dezvăluite. Hotărârea care se cristalizează acum în sufletul lui Christos este cea mai importantă hotărâre din istoria omenirii. Ceea ce mai înainte trebuia să rămână secret în virtutea legilor umane trebuie acum să devină public, trebuie să apară în lumina istoriei.
Să ne închipuim în Christos o clipă de reflecţie cosmică, o clipă de cumpănire istorică profundă: Privesc întreaga evoluţie a omenirii. Prin legile ei, ea îmi interzice să vorbesc de moarte şi înviere, de misterul sfânt al iniţierii. Dar nu! Eu am fost trimis de Dumnezeu pe Pământ ca să dezvălui aceste legi. Nu mă pot conforma legilor omeneşti; datoria Mea este de a urma ceea ce îmi spun zeii. ‒ Şi, în acel moment, El ia hotărârea de a dezvălui Misteriile. Christos trebuie să-şi elibereze sufletul de nehotărâre, care putea veni din dorinţa de a păstra în evoluţie legile pe care le stabiliseră oamenii. Înapoia mea nehotărâre şi creşti în mine hotărâre de a arăta întregii omeniri ceea ce fusese ascuns până acum în adâncurile Misteriilor! ‒ Din proprie hotărâre, atunci când El trebuia să respingă ceea ce îl putea face să şovăie, Christos spune: „Mergi înapoia mea!“, şi în acel moment îşi propune să îndeplinească misiunea pentru care a fost trimis pe Pământ de Dumnezeul Său.
Acesta este cel mai important monolog care a avut loc vreodată pe Pământ:
monologul lui Dumnezeu despre revelarea Misteriilor: 
Nu trebuie să ne mirăm că acest monolog al lui Dumnezeu nu e accesibil de la bun început înţelegerii omeneşti, că trebuie să scormonim adânc dacă vrem să devenim, doar într-o oarecare măsură, demni de a înţelege acest monolog, datorită căruia opera divină a efectuat un pas înainte.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA139/GA139_CF06.html