Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

luni, 1 iulie 2013

Richard Wagner, în căutarea Sfântului Graal

"Timpul devine spaţiu (Parsifal, actul 1): Parsifal: Abia păşesc, şi totuşi mi se pare că sunt deja departe. Gurnemanz: Vezi tu, fiul meu, aici timpul devine spaţiu." - ceea ce a rostit printr-o intuiţie remarcabilă Richard Wagner

Cele mai vechi legende despre Graal spun ca este vorba despre Cupa Sfântă din care Iisus Christos a oferit pâine şi vin la Cina cea de taină şi în care Iosif din Arimatea a strâns sângele ce a curs din rănile Mântuitorul răstignit. Lancea care a cauzat rana sa şi caliciul pur au fost aduse de îngeri, care le-au ţinut suspendate în aer până când Titurel le-a găsit şi a construit pe Monsalvat un castel în care să le păstreze. Doisprezece cavaleri s-au adunat ca să păzească şi să slujească comoara. Sfântul Graal îi avertiza de pericole, le dădea tot ce aveau nevoie pentru a trăi şi ori de câte ori îl priveau, dobândeau noi puteri spirituale.
Pe lângă castelul Sfântului Graal cu cavalerii săi, exista şi Castelul magic al lui Klingsor, în care acesta era înconjurat de cavaleri duşmani ai Graalului. După cum explică Rudolf Steiner în conferinţa “Richard Wagner în lumina antroposofiei” (GA 92), aici suntem confruntaţi cu două tipuri de creştinism: primul, reprezentat de cavalerii Sfântului Graal; cel de-al doilea, reprezentat de cavalerii din jurul lui Klingsor, care au devenit ascetici şi de aceea nu pot atinge cunoaşterea profundă a lumii spirituale. Klingsor, în dorinţa sa de a deveni stăpân al Graalului, a ales castrarea pentru a nu mai cădea pradă simţurilor. Însă el nu a dobândit putere asupra pasiunilor, ci doar nu le mai poate satisface senzorial, trăind de acum într-o atmosferă grea încărcată de dorinţe pasionale. În grădina castelului lui sunt prinse în vrajă fetele-flori, iar cea care slujeşte intereselor sale de a atrage în vraja iubirii senzuale cât mai mulţi cavaleri ai Graalului este Kundry.
Anfortas şi cavalerii Graalului se străduiesc înspre o zonă spirituală mai înaltă, la care se ajunge prin ridicarea deasupra vieţii senzoriale până într-un domeniu al iubirii purificate, însă nu prin constrângere, ci prin cunoaştere. Dar ei nu au încă suficientă forţa spirituală pentru aceasta. Anfortas, regele Graalului, cade pradă farmecelor lui Kundry, este rănit şi lancea îi e furată de Klingsor. Din acest moment, orice apropiere de Sfântul Graal îi provoacă mari suferinţe. Toţi locuitorii castelului Monsalvat suferă din această pricină şi îl aşteaptă pe cel care le va putea vindeca regele. Acel salvator este Parsifal (“Strabate-valea”).
Parsifal trebuie să treacă prin mai multe probe, până ajunge la cel mai înalt stadiu spiritual: sentimentul unităţii cu întreaga existenţă. Prima etapă este învăţarea compasiunii, trecând şi prin simţirea compasiunii celei mai profunde pentru animale. Următoarea etapă este ridicarea deasupra dorinţei senzoriale, prin cunoaştere, fără a o reprima exterior. El este tentat de Kundry şi când e gata să-i cedeze, în acel momentul critic se ridică totuşi deasupra pasiunii. Kundry, partea sufletească feminină care se referă la sexualitatea ce încearcă să îl tragă pe om în jos, este învinsă. O formă nouă de iubire îşi trimite asupra lui razele, ca un soare ce răsare: iubirea curată a sufletului eliberat de pasiuni. Sufletul uman poate trezi în el un suflet care purifică tot ceea ce îi este transmis prin simţuri. Din această substanţă curată, virginală, se va naşte Eu-l christic; în suflet, Fecioara Maria dă naştere pruncului Iisus. Elementul feminin uman al sufletului moare şi este înlocuit cu un element feminin înalt, care îl ridică pe om către spirit. Un element important în acest mister îl reprezintă faptul că iniţial Kundry este mesageră a Graalului.
Parsifal devine Rege al Graalului pentru că mântuieşte ceea ce odinioară a fost în robia simţurilor şi aduce astfel în lume un nou principiu al iubirii.
Emanciparea de iubirea dependentă de simţuri este misterul pe care compozitorul l-a întreţesut în “Parsifal”. Rudolf Steiner spune că fără “Parsifal”, Wagner nu ar fi atins idealul străduinţelor sale de-o viaţă.

De cele mai multe ori se crede că o operă de artă ca «Parsifal» a lui Wagner ar lua naştere ca şi când artistul ar fi aşezat în mod conştient înăuntru toate gândurile ce pot fi găsite în ea. Însă un mistic nu concepe niciodată astfel opera creată de el. Nici planta nu cunoaşte legile pe care le găseşte botanistul în ea. Deasupra lui Richard Wagner planează puteri invizibile. De la ele provine ceea ce se află în «Parsifal». În Wagner trăia mult din ceea ce noi numim instruire secretă. Dacă urmărim evoluţia personalităţii sale prin viaţă, putem remarca o influenţă minunată. Atunci observăm cum răsar în el adevărurile care au fost cultivate timp de secole în şcolile secrete.


O veche legendă povesteşte cum a căutat Cain intrarea în Paradis. Nu el, ci Set a fost lăsat să intre. Set găseşte acolo Pomul Cunoaşterii şi Pomul Vieţii, încolăciţi unul în jurul celuilalt. El ia de acolo trei seminţe şi le pune pe limba lui Adam cel muribund. Din acestea creşte un pom. Este acelaşi pom în care Moise percepe plăsmuirea de foc şi aude cuvintele: „Eu sunt cel care am fost, cel care este şi cel care va fi”. Din acest pom este făcut toiagul lui Moise. Tot din lemnul său este făcută poarta templului solomonic, puntea pe care a păşit Christos când a mers pe Muntele Măslinilor şi, în sfârşit, crucea de pe Golgota. Concepţia Graalului a adăugat: Pe când lemnul era uscat şi devenise cruce, au răsărit lăstari plini de viaţă, ca zălog al vieţii eterne. Asta vedea discipolul Graalului în configuraţia trandafirilor.
Aici îşi dau mâna trecutul şi viitorul. Goethe menţionează acest mister în versuri de genul:
„Nu spune nimănui aceasta, decât înţeleptului,/Fiindcă mulţimea imediat ironizează…”
Această dispoziţie este conţinută şi în cuvintele: Cine a asociat crucii, trandafirii? Această treaptă de evoluţie a fost reprezentată de Wagner în modul cel mai intens în opera «Parsifal». Tot ce face Parsifal este plin de semnificaţie. El nu face nimic exterior. El are voie să fie activ în lumea suprasensibilă. El realizează cel mai mult, acolo unde atinge cea mai mare înălţime a evoluţiei sale lăuntrice.

Aceasta răsună minunat prin ultima poezie a lui Wagner. Dacă noi vedem ceata sfântă ce se adună în jurul Graalului, şi pe lângă aceasta pe Parsifal care mai întâi ucide – el împuşcă lebăda – şi apoi devine eliberator, atunci înţelegem ce a vrut să spună Wagner prin expresia „a găsi pace căutării zadarnice”. El a vrut să arate că prin intermediul muzicii se poate atinge ceea ce nu a fost atins prin intermediul artei dramatice. Până acum, muzica a adus în expresie doar sentimente lăuntrice. Pe de altă parte, cuvântul „dramă” a fost perceput ca enervant. Cele mai profunde sentimente încep acolo unde cuvintele încetează. Wagner a căutat un element de legătură. Acesta urma să fie drama muzicală.
Cuvântul exterior trebuia să înceteze la un moment dat şi să facă loc liber pentru muzică. Fără «Parsifal», Wagner nu ar fi atins idealul străduinţei sale. Acolo unde el a înaintat cel mai sus în suprasensibil, a avut nevoie de muzica cea mai intimă. În «Parsifal», el a găsit cea mai pură şi cea mai bună expresie pentru aceasta. El a încercat să înfăţişeze ca artist şi muzician, ceea ce a trăit în el ca muzician.

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA097/GA97_CF25.html





Richard Wagner a simţit că creştinismul este chemat să reunească totul şi a exprimat această idee prin intermediul dramei muzicare sacre “Parsifal”. Aprofundarea religioasă a artei l-a dus la o înţelegere profundă a creştinismului.
Aici, unde căutarea mea zadarnică pace găsi, Wahnfried, fie această casă de mine numită. Aceste cuvinte le scria Richard Wagner pe casa construită de el în Bayreuth. El îşi dorise intens această casă. El îşi simţise întreaga viaţă ca pe o străduinţă şi căutare zadarnică. Wagner a găsit pacea căutărilor sale în drama sa sacră Parsifal.” (Rudolf Steiner)
(Delia Soare, mai 2012 – publicat in nr. 1 al revistei Antroposofia)
http://delia.antro.ro/2012/05/20/richard-wagner-in-cautarea-graalului/

Premiera operei a avut loc la Bayreuth în ziua de 26 iulie 1882 la Festspielhaus.
Durata operei: cca 4 ½ ore.
Locul și perioada desfășurării operei: Muntele Monsalvat din nordul Spaniei, Evul Mediu timpuriu.
Opera este bazată pe poemul epic din secolul al XIII-lea Parzival de Wolfram von Eschenbach, care povestește despre cavalerul arthurian Parzival (Percival) și căutarea de către el a Sfântului Graal, precum și pe Perceval, povestea Graalului de Chrétien de Troyes.
Wagner a conceput opera în aprilie 1857 dar a terminat-o abia după douăzeci și cinci de ani. Ea avea să fie ultima operă terminată de Wagner; la compunerea ei, a profitat de particularitățile acustice din Bayreuth Festspielhaus. Parsifal a fost interpretată pentru prima oară la al doilea Festival de la Bayreuth în 1882. Festivalul a păstrat monopolul exclusiv asupra interpretării operei Parsifal până în 1903, când opera a fost interpretată la Opera Metropolitană din New York.
Wagner a evitat să spună despre Parsifal că este o operă, preferând termenul „ein Bühnenweihfestspiel” - „O piesă de festival pentru sfințirea scenei”. La Bayreuth a apărut o tradiție ca după primul act al operei să nu se aplaude.

Scrierea Parsifal în loc de Parzival (cum scria chiar Wagner până în 1877) se bazează pe o etimologie eronată a numelui Percival ca având dintr-o presupusă origine arabă, Fal Parsi cu sensul de „nebun curat”.

http://www.impresario.ch/libretto/libwagpar_e.htm




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com