Montana, care au invadat audiovizualul romanesc”, anunta Hotnews.Eugenia Voda afirma in ceea ce numeste o “plangere deschisa” ca aceste reclame contravin dispozitiilor legale privind informarea corecta a publicului.”
Aceasta vorbeste despre un “veritabil dezmat publicitar, generator de confuzie”, care trebuie oprit.
“Aceste reclame contravin dispozitiilor legale privind informarea corecta a publicului. Pina si la reclamele unor medicamente care se elibereaza fara reteta, privitorul e avertizat obligatoriu: ‘Cititi cu atentie prospectul’.
Pe cind la reclamele asa-zisului ‘minerit modern’, nu! El e ‘BUN PENTRU ROMANIA’ se repeta in diverse feluri, pe mai toate canalele, in nestire, insotit de somatia ‘Spune Da mineritului!’, ca intr-un fel de referendum privat, al unui stat in stat!
Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai cauta – un film, un autor, un bilet de avion, o reteta de bucatarie, orice -, ti se infige in ochi, zbang!, ‘Spune Da mineritului!’… Intr-un fel, e de inteles: pe seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Si totusi, cind e vorba de un subiect care a ravasit Romania, si care e incemsiia in dezbatere nationala, nu credeti ca ati putea gasi modalitatea legala de a stopa tot acest veritabil dezmat publicitar, generator de confuzie?”
Mai mult, realizatoarea emisiunii de interviuri de la televiziunea nationala afirma ca “printre altele, toata aceasta lunga poveste, ￢Rosia Montana￢, e un exemplu de umilire publica a profesionistilor, care nu au un cuvint hotaritor si limede de spus, acoperiti fiind de harmalaia politicienilor si de traditionalele cozi de topor.”
Ea se refera si la consecintele proiectului de la Rosia Montana. “Daca romanul neinformat ar citi ‘prospectul’ s-ar ingrozi: cine ar mai lua un medicament daca ar afla ca, la capatul unui tratament paliativ, s-ar trezi, in proportie de 100%, cu o uriasa tumora maligna pe fata? Si ce altceva decit o tumora pe fata Romaniei ar fi acel lac otravit urias, mai mare decit Monaco, ramas in Apuseni in urma exploatarii?”
Citeste aici scrisoarea Eugeniei Voda
Scrisoare deschisă către Consiliul Naţional al Audiovizualului
De ce e „bun pentru România” un Lac Otrăvit, mai mare decît Monaco?
Am citit că pe marginea subiectului Rosia Montană s-au strîns la CNA, în ultimele luni, în jur de 2000 (două mii!) de „sesizări, plîngeri, reclamaţii”. Şi totuşi, incredibil, acest subiect major, de interes naţional, nu a încăput pînă acum pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a dumneavoastră. Prin prezenta scrisoare deschisă – pe care o puteţi înregistra şi ca pe o „plîngere deschisă” – solicit membrilor CNA stoparea imediată
şi totală a reclamelor legate de Roşia Montană, care
au invadat audiovizualul românesc.Aceste reclame contravin dispoziţiilor legale privind informarea corectă a publicului. Pînă şi la reclamele unor medicamente care se eliberează fără reţetă, privitorul e avertizat obligatoriu: „Citiţi cu atenţie prospectul”. Pe cînd la reclamele aşa-zisului „minerit modern”, nu! El e „BUN PENTRU ROMÂNIA”, se repetă în diverse feluri, pe mai toate canalele, în neştire, însoţit de somaţia „Spune Da mineritului!”, ca într-un fel de referendum privat, al unui stat în stat! Iar pe internet, de mii de ori, pe orice ai da click, orice ai căuta – un film, un autor, un bilet de avion, o reţetă de bucătărie, orice -,
ţi se înfige
în ochi, zbang!, „Spune Da mineritului!”… Într-un fel, e de înţeles: pe
seceta asta, nici banii RMGC nu au miros. Şi totuşi, cînd e vorba de un
subiect care a răvăşit România, şi care e încă în dezbatere naţională,
nu credeţi că aţi putea găsi modalitatea legală de a stopa tot acest
veritabil dezmăţ publicitar, generator de confuzie? Am văzut, în arhiva
CNA-ului, că în 2009, după multiple tergiversări, a fost interzisă o
campanie publicitară RMGC, pe aceeaşi temă, pentru că vehicula sume
inexacte (cu care ni se povestea, în reclame, cîte şi mai cîte am fi
putut noi face!). Vi se pare că enunţul „bun pentru România” e mai puţin inexact decît o simplă cifră? Vi se pare că, de la acea campanie care – o spunea atunci o voce a CNA-ului – „dezinformează şi manipulează,
spune mari neadevăruri”, s-a schimbat ceva? Aceste noi reclame contravin
Codului de practică în publicitate ( art 1.3, potrivit căruia
„comunicarea trebuie să evite orice afirmaţie sau reprezentare care ar
putea înşela consumatorii, inclusiv prin omisiune, sugerare, ambiguitate
ori exagerare”; sau art. 5.1, potrivit căruia „anunţatorul trebuie să
fie în măsură să probeze veridicitatea datelor, descrierilor,
afirmaţiilor folosite în comunicare”). Toată această campanie încalcă şi
art.114 din Decizia nr 187 privind Codul de reglemetare a conţinutului
audiovizual (nu mai invoc şi alte articole, pentru că, desigur, CNA-ul
ar putea găsi rapid argumentaţia juridică pentru o hotărîre dreaptă, cu
condiţia să vrea!). Şi, pentru credibilitatea instituţiei dumneavoastră
în ochii opiniei publice, ar fi bine să vrea! Cred că CNA-ul ar trebui să merite să fie perceput nu ca o sumă de funcţionari care distribuie licenţe şi sancţiuni, mereu atenţi la recomandările celor care i-au recomandat acolo, şi cu atît
mai puţin ca un spaţiu al unor sinecuri, ci
ca un for intelectual, al unor conştiinţe independente, arse de dorul
sănătăţii audiovizualului românesc…Se ştie, un bun mercenar al publicităţii poate face credibil absolut orice mesaj; el poate să ne convingă şi de raportul dintre fericire şi soda caustică, şi de efectul razelor de lună asupra galoşilor de gumă; nu degeaba a avut atîta succes titlul: „Nu-i spuneţi mamei mele că lucrez în publicitate, ea crede că sunt pianist într-un bordel!”… „Bun pentru România”? De ce am crede nişte oameni de pe stradă, culeşi din toată ţara, cu oraşul scris pe ecran, care ne spun, implicit şi explicit, că proiectul „e bun”, şi nu am crede, în schimb, PROFESIONIŞTII acestei ţări (geologi, chimişti, economişti, arhitecţi) care ne spun – e drept că mult mai rar, şi nu în spaţiile publicitare - că NU e deloc bun?! Printre altele, toată această lungă poveste, „Roşia Montană”, e un exemplu de umilire publică a profesioniştilor, care nu au un
cuvînt hotărîtor şi limede de spus, acoperiţi fiind de hărmălaia
politicienilor şi de tradiţionalele cozi de topor.În economie, ca şi în medicină, primul principiu care ar trebui să funcţioneze ar fi: în primul rînd să nu faci rău. Dacă românul neinformat ar citi „prospectul” s-ar îngrozi: cine ar mai lua un medicament dacă ar afla că, la capătul unui tratament paliativ, s-ar trezi, în proporţie de 100%, cu o uriaşă tumoră malignă pe faţă? Şi ce altceva decît o tumoră pe faţa României ar fi acel lac otrăvit uriaş, mai mare decît Monaco, rămas în Apuseni în urma exploatării? Cu siguranţă că nu poţi fi decît solidar cu minerii din Roşia Montană şi cu problema de fond: ei au dreptul la muncă şi dreptul la demnitate, la fel cum au – sau ar trebui să aibă – şi oamenii din Delta Dunării, şi din Bucovina, şi de oriunde din România. Dar aceşti „roşieni”, aflaţi în epicentrul unei situaţii conflictuale, sunt azi în situaţia de a nu mai vedea pădurea din cauza copacilor. Dacă ar citi cu atenţie „prospectul”, şi dacă l-ar înţelege la dimensiunile lui de perspectivă, aceşti oameni ar respinge, ei înşişi, mutilarea ţării lor. „Ţara moţilor”,
aşa se chema impresionantul documentar despre Apuseni, al lui
Paul Călinescu, premiat, în 1939, la Veneţia… Dacă vrei să salvezi ce e
frumos în ţara ta, nu înseamnă că eşti păşunist, nu înseamnă că eşti
eco-anarhist, nu înseamnă că vrei să vezi Apusenii plini de „Fefelegi”
şi de ciobani Ghiţă care caută o reţea de socializare în pustie, nu
înseamnă nici că vrei să reduci România la o „grădină botanică” (deşi,
la rigoare, e de preferat să fii sărac într-o grădină botanică, decît
sărac într-un mediu toxic)! Nu înseamnă că nu ţi-ai dori o ţară
civilizată, cu industrii puternice, nu înseamnă că nu întorci capul de
cîte ori treci, de pildă, prin Drumul Taberei, pe lîngă un maidan de pe
care tot nişte „investitori” au ras Tricodava, cîndva o fabrică
faimoasă, sau că nu ţi se strînge inima cînd vezi, la televizor,
dinamitarea unui furnal de uzină părăsită… Pentru că toate au însemnat
oameni, ani, viaţă, sacrificii, pe altarul unei false industrializări;
toate sunt ca un spectru al Eşecului, care nu ne dă pace…
Să compari Roşia Montană, acest proiect industrial faraonic, care riscă să ne urîţească şi să ne îmbolnăvească Transilvania, cu succesul autohton al unei celebre uzine de automobile, e aberant! Să spui că un refuz al acestei investiţii e un semnal negativ pentru investitori, e la fel de aberant. Investitorii nu sunt nişte sperioase domnişoare de pension; Dumnezeul lor e unul singur: Profitul. Faptul că România refuză să-şi desfigureze o zonă istorică, cu cea mai veche atestare documentară, faptul că refuză să înlocuiască un paradis natural cu acea baltă cianurată mai mare decît Monaco, nu ar pune pe nimeni pe fugă, dimpotrivă! Ceea ce contează mai mult, pentru investitori, e să fim o ţară corectă, fără şpagă, fără loc fruntaş în topul comisioanelor ilicite, şi cu o legislaţie coerentă. Iar uneori, pentru „imaginea României”, e mult mai important un rest de demnitate, decît gramele de aur pe cap de locuitor!
Am auzit şi văzut, la televizor, reprezentanţi RMGC, ca nişte mutanţi ai patriotismului, cu figuri inocente şi cu un discurs obsesiv, gen „bun pentru România”; dar cînd vine vorba de slalomul printre ilegalităţi, cu care a început ceea ce s-ar putea chema „lungul drum al Roşiei către moarte”, „şeful” îl ia în braţe pe „eu sunt mic nu ştiu nimic”, eu sunt „nou”, eu sunt venit „după”!
Un impact economic minor şi tranzitoriu nu justifică, în nici un fel, desfigurarea feţei României, cu grave consecinţe asupra „subconştientului nostru colectiv”. Pentru că una e să ştii că ai o ţară cu frumoşii Apuseni care ascund o comoară, la care poate vei ajunge o dată (va veni şi timpul să o accesăm, dar nu aşa şi nu acum, ci mai inteligent, mai sofisticat, mai puţin invaziv şi mai profitabil pentru economia naţională), şi alta e să ştii că avem acolo, vorba lui Daneliuc, într-un interviu, O BALTĂ! Doar că, spre deosebire de Daneliuc, şi în ciuda tuturor aparenţelor, eu nu cred că
„preocuparea
principală a românului e grătarul cu mici”! Şi cred că toţi aceşti
politicieni, parcă ieşiţi din mantaua unui Ed Wood al marilor dezastre,
se joacă, de fapt, cu focul; din inconştienţă sau respectînd savante
strategii de manipulare a mulţimii, ei subestimează ceea ce se cheamă
iubirea pentru Transilvania!Pentru că una e să desfăşori un asemenea şantier în deşertul australian, sau lîngă Polul Nord, sau în fundul Africii, şi cu totul altceva e să-l trînteşti în inima istorică a unei ţări, cu consecinţe dezastruoase pentru întreaga zonă. Am făcut ocolul lumii, dar nicăieri n-am văzut să se laude cineva cu vreun lac cianurat, nici cu gropi de gunoi performante! (pentru asta ar fi trebuit să fac excursia organizată pentru anumiţi ziarişti, de RMGC, în Noua Zeelandă!). Oricît de modernă sau de cochetă ar fi o exploatare industrială, rezultatul e unul singur: urît! Îşi poate imagina, cineva, un asemenea proiect industrial devastator, pe valea Loirei, sau în Toscana? „Apusenii sunt mai frumoşi decît Toscana”, am citit într-un articol al unui turist britanic, şocat că o exploatare industrială vrea să-i distrugă (dacă n-o fi fost un agent sorosian, plătit gras ca să ne împedice să
prosperăm)! Am văzut şi
că există avocaţi ai diavolului, care se dau de ceasul morţii, cum o să
plătim noi sume uriaşe RMGC-ului! Nici o instanţă de pe glob nu ar
putea acuza o ţară pentru că îşi apără identitatea şi avuţia naţională.
Dimpotrivă, populaţia României ar putea cere daune morale, pentru că a
fost dezinformată şi tocată publicitar agresiv, în tot acest timp!
Posibilelor „presiuni politice transoceanice”, în favoarea acestui
proiect economic de proporţii monstruoase, dar deosebit de interesant
pentru conturile unora, li s-ar putea răspunde, „Vade retro!”, în
afaceri se mai şi pierde! Ar putea fi invocat şi scandalul recent,
pornit de la Washington, dar cu ecouri în întreaga Americă, percutat şi
la Casa Albă, legat de o serie de morminte de eroi, găsite în neregulă,
în Cimitirul Arlington! Or, proiectul RMGC ne dărîmă biserici şi ne 
distruge cimitire, lăsînd în urmă un Lac Mort mai mare şi decît Central
Park! (Vorba unui umorist, ne-eco-anarhist, „Munţii noştri aur poartă,
să nu-i facem Mare Moartă!”)… Apropo, Central Park e vizitat, anual, de
25 de milioane de turişti. Cîţi turişti ar mai fi amatori să viziteze
Apusenii, cu o zonă toxică, secătuită, şi cu un Lac Mort băltind
ameninţător, apărat, ni se spune, de „cel mai sigur baraj din lume”,
care „zice mamă, zice tată, zice ţară adorată”? Am mai auzit şi varianta
vitează că, în cazul exploatării, statul nostru va controla atent tot
ce se va găsi acolo… In orice afacere, patronul, cel care dă banii, e
cel care deţine controlul, restul e pură fantezie; e greu de imaginat
cum un stat care n-a reuşit să controleze nici măcar 
legalitatea unor
contracte, va reuşi să controleze compoziţia fină a unor minereuri. Am
mai auzit şi varianta că „aurul va rămîne acasă”: deci le asigurăm
investitorilor şi vînzarea mărfii, iar noi ne cumpărăm propriul aur –
asta da afacere! Am mai auzit şi asigurări politicianiste că proiectul
actual e unul nou, care nu seamănă cu cel vechi, şi am auzit mai ales că
„vom renegocia”! Domnilor şi doamnelor, nu mai negociaţi şi renegociaţi
degeaba! Inima României nu e negociabilă!Intr-adevăr, trebuie să ai o inimă de plumb, şi un nume predestinat, PLUMB, ca să poţi vorbi, şi încă în calitate de „ministru al mediului”, e drept, cu o limbă de lemn, despre „maximizarea beneficiilor de mediu aduse de proiectul RMGC”!!!
Principalul beneficiu fiind, desigur, acel imens iaz (nu iad?) de decantare, „reecologizat”, care va aduna tot gunoiul (gestiunea reziduurilor miniere, dacă preferaţi). Tot prin absurd: dacă acel gunoi nu e toxic, aşa cum ni se spune, atunci el ar putea fi deversat în Marea Neagră? Sau, tot prin absurd, dacă ar fi încărcat în sute de mii de containere, ar exista un loc de pe lumea asta care ar primi acel gunoi prietenos? Şi dacă da, cît ar costa ca să-l primească? Nu cumva ar fi mult mai mult decît firfiricii-mizilic cîştigaţi din toată afacerea?
Am dat clik pe „Auri sacra fames” (e de prisos să mai spun că şi aici a apărut, zbang!, „Spune DA mineritului”!), „blestemata foame de aur, la cîte ticăloşii nu i-ai împins tu pe oameni”, de la Vergiliu încoace… Stupefiant e că, de azi-mîine două decenii, această „corporaţie”, investind masiv în
publicitate şi în teatrul de amatori local, miluind
în dreapta şi-n stînga, avansează ca un tanc pus pe pilot automat,
implacabil, centimetru cu centimetru, în ciuda întregii agitaţii şi a
tuturor „plîngerilor” din jur! Cred că aşa au venit multe catastrofe în
istorie. O temă care s-ar putea discuta ar fi adaptarea la actualitate a
conceptului de „crimă împotriva umanităţii”… Natura înseamnă Viaţă,
natura nu are glas ca să se apere singură, natura are, şi în secolul
nostru, misterul şi imprevizibilul ei. Există situaţii în care natura a
fost distrusă, dar în beneficiul oamenilor, pentru mii de ani. În cazul
Rosia Montană e vorba de o agresiune violentă şi masivă, pe termen
scurt, şi care ne lasă, pentru mii de ani, cu un lac cianurat, stresant
pentru o întreagă populaţie civilă din zonă, care e pusă în pericol, în
urma unor acte fie iniţiate, fie încurajate, fie doar tolerate de
autorităţi…Un mare scriitor, Camus, spunea: „Singura solidaritate umană indiscutabilă e solidaritatea în faţa morţii”. Ca o solidaritate în faţa morţii se explică faptul că protestele împotriva distrugerii
Apusenilor
au reunit români şi unguri, tineri şi bătrîni, hipsteri şi preoţi, de
toate confesiunile, fotbalişti şi academicieni… Toţi nu pot decît să
spere că votul din Parlament va fi unul deschis, la vedere, nominal;
corect ar fi ca fiecare votant să-şi asume, în faţa naţiunii şi a
istoriei, responsabilitatea opţiunii sale, ca să nu existe sentimentul
difuz şi apăsător că „toată lumea e de vină”. Am auzit şi varianta că
„dacă votul e politic, proiectul nu va trece”. Cred că e exact invers.Oricum, în momentul votului, fiecare parlamentar să-şi imagineze cum s-ar simţi dacă, în viitor, ar fi obligat de viaţă (sau pe viaţă) să-şi ducă zilele în localitatea numită Piatra Albă (creaţie RMGC), pe malul Lacului-Mort-mai-mare-decît Monaco, şi să respire praful ridicat de vînt de pe întinderile de piatră golaşă… Şi totul, străjuit de o pancartă, pe care să fie scris, negru pe alb, sau gri pe gri:
„AICI A FOST AURUL DUMNEAVOASTRĂ! NOROC BUN!”
…Iată de ce, aşadar, solicit CNA-ului să stopeze orice publicitate comercială pe marginea acestui subiect dureros. Sau să impună mesajul corect, cum ar fi: Spune Da locurilor de muncă la Roşia Montană, dar spune NU unui lac otrăvit mai mare decît Monaco! Spune Da mineritului modern în Apuseni, dar spune NU unui proiect industrial de suprafaţă, cu efect distrugător!…
Cu tristeţe şi cu speranţă,
Eugenia Vodă"
SURSA
http://www.nasul.tv/2013/10/13/eugenia-voda-solicita-cna-intr-o-plangere-deschisa-interzicerea-reclamelor-legate-de-proiectul-rosia-montana/
