“If there is something more powerful than destiny, this must be the human being who bears destiny unshaken”. (Rudolf Steiner)"Dacă există ceva mai puternic decât destinul, acesta trebuie să fie omul care poartă un destin nezdruncinat."
Când te simţi împlinit ca om? Cineva spunea că atunci când reuşeşti să realizezi ceea ce ţi-ai propus.
De la lucruri mici, de genul că azi mă duc la croitor să îmi repar sacoul, şi până la idealuri de viaţă, ca acelea amintite la început, ceea ce ne ajută să le punem în practică este voinţa noastră.
De fapt, asta facem de dimineaţa şi până seara: încercăm să dăm expresie voinţei noastre şi aşa ne pregătim astăzi ziua de mâine.
Voinţa, ca forţă sufletească, este cea prin care ne construim în fiecare moment viitorul.
Dacă se spune că modul nostru de a gândi vine din trecut, din vieţi anterioare, voinţa este cea care ne îndreaptă spre viitor, prin ea noi ne construim nu numai ziua de mâine, ci şi următoarea întrupare.
Un prieten a avut un vis, să facă o firmă şi s-a străduit cu entuziasm în acest sens. A rezultat o companie de succes. După un timp s-au ivit noi oportunităţi de dezvoltare, nişte cunoştinţe i-au propus să se asocieze şi să diversifice activitatea firmei. El a
refuzat,
fiindu-i teamă de complicaţii şi că lucrurile îi vor scăpa de sub
control. Peste încă un timp, el a început să simtă tot mai des lipsa de
chef, de pasiune în tot ceea ce făcea la firma sa. Şi acum se întreabă
dacă această stare a sa nu are cumva legatură cu refuzul de a dezvolta
firma la un moment dat.O fată de şaptesprezece ani era pasionată de literatură, citea cu bucurie versurile poeţilor români şi şi-a dat seama că îşi doreşte mult să urmeze facultatea de litere. Cam în acelaşi timp, tatăl ei, un om autoritar, a întrebat-o unde alege să dea examen de admitere la facultate: la facultatea de mecanică sau la cea de electronică? A ales electronica şi acum,
după mai bine de douăzeci de ani, lucrează în acest
domeniu. Dar de o vreme încoace, de câte ori se duce la servici, simte
că pierde energie.O prietenă a ştiut încă de când era copil că marele ei ideal este să îşi întâlnească sufletul-pereche. Totuşi, s-a căsătorit cu cel de care era îndrăgostită, deşi îşi dăduse seama între timp că el nu o iubea şi deci nu era cel pe care ea îl căuta. Relaţia lor nu a mers şi după ani şi ani ea încearcă să afle de ce nu a avut atunci suficientă credinţă şi putere să îşi urmeze idealul şi să îl caute pe cel menit.
Fiecare dintre noi a avut cândva măcar un ideal, o stea minunată ce i-a luminat calea şi i-a umplut sufletul de bucurie, dar pe care l-a pierdut undeva pe parcurs. O parte a sufletului s-a ofilit atunci, aşa cum se ofileşte uneori o ramură dintr-un copac, deşi copacul creşte mai departe urmând anotimpurile vieţii. Idealul a rămas undeva, suspendat, ca un vis nostalgic. Şi totuşi idealul neîmplinit, sau împlinit doar parţial ne trimite încă lumina
sa de stea, vrea să îl primim din nou în viaţa
noastră şi să îl ajutăm să se întrupeze aici, pe Pământ. Însă anii,
experienţele triste, ne-au aşternut peste suflet platoşă de pesimism şi
nu mai ştim să îi mai vedem lumina, nu îi mai înţelegem graiul
cristalin. Urmarea? Lipsa de entuziasm, pierdere de energie, crize
sufleteşti şi aşa mai departe, pâna la boli, toate acestea menite fiind
să ne atragă atenţia: încă mai e timp, încă mai poţi face ceva să aduci
acest ideal în viaţa ta! Unii oameni au avut curajul să pună idealul în
practică, dar undeva pe drum s-au lasat cuprinşi de teamă şi nu au ştiut
să îl crească mai departe. Alţii s-au lasat zdrobiţi de autoritatea
părinţilor sau a profesorilor sau de cauze exterioare nefavorabile şi
nici măcar nu au îndrăznit să planteze vreodată sămânţa idealului în
viaţa lor. Sau şi mai trist, atunci când îţi trădezi singur idealul,
neavând suficientă încredere şi răbdare să îl urmezi. Dar sunt şi oameni
care, după ce au trecut prin abisuri sufleteşti, prin boli, au ajuns la
înţelepciunea că idealul ce pare mort poate fi încă reînviat, poate fi
adus încă pe pământ, chiar dacă într-o formă diferită de cea pe care o
crezuse iniţial potrivită. 
Când te simţi împlinit ca om?
Cineva spunea că atunci când reuşeşti să realizezi ceea ce ţi-ai propus.
Karma unui om ţine de secretele voinţei, iar problemele de karmă sunt probleme legate de voinţă, dupa cum ne spunea biograful olandez Rinke Visser la cursul său. Iar munca biografică este munca despre karma, este strădania de a înţelege ce este karma, cum acţionează ea în viaţa unui om.
O
prietenă de-a mea, ce nu crede în reîncarnare şi karma, îmi
reproşa deunăzi, mai în glumă, mai în serios: „Voi, antroposofii, de
câte ori nu merge ceva în viaţa voastră, de câte ori aveţi probleme,
daţi vina pe karma! Şi eventual consideraţi că veţi îndrepta totul în
altă viaţă, în loc să vă străduiţi acum să faceţi asta!” Poate că se mai
întâmplă şi asta, dar karma nu înseamnă nicidecum o lege implacabilă
căreia îi suntem supuşi toţi, sărmani muritori, într-o măsura mai mică
sau mai mare… Rinke Visser încerca să explice, să simplifice acest
concept misterios de „karma” spunând că în limba sanscrită karma
înseamnă: fă ceea ce ai de făcut! Pare simplu, dar de unde ştiu ce am de
făcut? Impulsurile de acţiune care îmi vin, sunt ele simple rezultate
ale dorinţelor sufletului, sau au cauze 
spirituale, adică îmi vin de la
partea spirituală a fiinţei mele? Spre deosebire de animale, omul are
marele privilegiu că între dorinţa sa şi acţiunea sa el poate să
interpună gândirea sa şi astfel să acţioneze conştient. Atâta timp cât
nu ştim nimic despre karma, ea acţionează în viaţa noastră ca o blind
law şi atunci spunem: am avut noroc în situaţia cutare, sau am avut
ghinion, iar la fel spunem şi despre alţi oameni. Nu ne recunoaştem în
situaţiile de destin în care suntem puşi, le atribuim întâmplării sau
unei voinţe exterioare. Dar dacă încercăm să înţelegem cum acţionează
karma, atunci avem posibilitatea să ne-o asumăm, deci să devenim tot mai
liberi de constrângerea ei.
Rinke Visser, încercând să ne facă să înţelegem cum funcţionează karma, mai dădea o comparaţie aparent simplă: omul văzut ca o minge, iar o situaţie dificilă de viaţă ca o mână nevăzută ce vine şi strânge mingea, o deformează, deformarea aceasta fiind ceea ce s-ar putea numi o situaţie karmică. Iar omul trebuie să se străduiască să vadă mâna nevăzută, creându-şi „noi ochi”. A vedea mâna ce deformează mingea înseamnă a-i înţelege legitatea, mesajul, lecţia de viaţă şi a acţiona conform ei, a face ce ai de facut în această situatie de viaţă – şi pe măsură ce o vedem, „mingea” revine la forma iniţială, arată cam ca înainte de deformare; dar ea nu mai este ca înainte, ci este îmbogăţită lăuntric, dacă putem spune aşa. În plus, omul înţelege că mâna nevăzută, pe care de obicei o asimilează cu o „karmă rea” sau cu „ghinion”, este într-un anumit sens tot el. Şi deşi iniţial mâna pare neagră, rea, urâtă, dură, pe măsură ce el o înţelege devine tot mai luminoasă, transparentă, blândă şi modelează tot mai delicat omul în devenirea sa pământească.
Pentru cine vrea să înţeleagă şi mai bine karma, Rinke Visser recomanda călduros ciclul de conferinţe “Manifestările karmei” de Rudolf Steiner,
numindu-l un adevărat manual de biografie şi spunând că
ar trebui să fie o carte de bază a antroposofilor şi a oricărui om care
vrea într-adevăr să înţeleagă cum funcţionează această lege în viaţa
sa. În anul 1910, când Rudolf Steiner a ţinut acest ciclu de conferinţe
despre karmă, a observat că oamenii nu îşi dădeau încă seama de
importanţa întelegerii karmei. În schimb, în ultimii ani, studiul
biografiei şi metoda de consiliere biografică s-au dezvoltat foarte mult
în lume, inclusiv în România.Venim pe Pământ cu un bagaj spiritual, încercăm să aducem în lumea fizică nişte idealuri pe care le purtăm ca potenţialităţi în Eul superior. De obicei devenim conştienţi de aceste idealuri în jurul vârstei de 18 ani. Pe măsură ce reuşim să împlinim aceste idealuri, ne întrupăm tot mai bine ca fiinţe spirituale pe Pământ. Dar, cum povesteam în situaţiile de la început, apar diferite situaţii de viaţă constrângătoare, „mâini negre ce deformează mingea” şi împiedică împlinirea idealului, spunându-ne astfel că mai avem de înţeles o lecţie, mai trebuie să rezolvăm ceva între timp, poate o relaţie
dificilă cu un alt om, poate să ne îndreptăm un defect sufletesc, până
când vom şti forma corectă în care să aducem idealul respectiv pe
Pământ. Dacă nu înţelegem lecţia, după un anumit timp va apare ceva ca o
lipsă de entuziasm, o paralizie în voinţă sau chiar o criză
sufletească, semn că situaţia a devenit acută şi că de data aceasta
lecţia trebuie învăţată neapărat pentru a putea trece mai departe. Şi
uneori omul de-abia în acest moment intră în contact cu voinţa sa
spirituală; de-abia când totul pare lipsit de speranţă, omul are această
capacitate extraordinară de a renaşte sufleteşte, mereu şi mereu,
precum pasărea Phoenix din propria-i cenuşă. Si fiecare asemenea
renaştere înseamnă apariţia unei noi forţe sufleteşti, pe care el o va
folosi pentru a aduce pe pământ un ideal.Delia Soare
http://treia.wordpress.com/2010/10/06/a-aduce-idealurile-pe-pamant/
