Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 13 decembrie 2013

Respiraţia, Instrumentele transformării interioare, “Vindecătorul Interior”

Stanislav Grof numeşte respiraţia “Vindecătorul Interior” sau o altă “tehnologie a sacrului”, cum i-ar spune Mircea Eliade.
 Acest vindecător interior suntem noi înşine, sau mai bine spus anumite niveluri ale Conştiinţei noastre care, pur şi simplu, depăşesc cu mult anvergura şi cunoaşterea minţii conştiente. Vindecătorul Interior se află undeva la nivelul a ceea ce numim Suflet. Şi dintr-o dată am simţit cum propria mea respiraţie începe să se transforme, corpul intra în nişte mişcări anume, în mod independent de voinţa mea, ca şi cum ceva sau cineva l-ar fi ghidat.
Respiraţia mea se modifica în mod armonic cu mişcările trupului şi la un moment dat mi-am dat seama uluit că Fiinţa mea se află într-un proces de curăţare. Ştia perfect să facă acest lucru. Eram martorul unui proces fantastic ce acţiona pe multe niveluri: fizic, energetic, emoţional şi mental. Atunci am privit pentru prima dată cum gândurile mele, unele dintre ele adevărate mecanisme de gândire vechi de când lumea, generaseră timp de mii de vieţi acelaşi tip de emoţii, iar emoţiile se transferaseră la nivel fizic prin intermediul energiei corporale, creând blocaje. Eram martorul acestui proces în care Vindecătorul Interior folosea respiraţia, uneori accelerată, alteori blândă, cu un rafinament uluitor, pentru a pătrunde în cele mai subtile zone ale fiinţei mele şi a curăţa. Vedeam clar cum respiraţia nu era aer decât la nivel fizic, dar mai mult decât atât, respiraţia era un fel de energie care-şi schimba textura, densitatea, culoarea şi modul de a acţiona, în funcţie de nivelul pe care opera. Simţeam în mod complet că respiraţia mă uneşte într-un mod secret cu tot ceea ce există în univers, cum respiraţia mea era un fel de punte între densitatea corpului meu fizic şi nivelurile din ce în ce mai subtile ale diferitelor altor corpuri din care sunt alcătuit. Şi cum întregul univers subtil participă la acest proces de curăţare interioară care se petrecea dincolo de voinţa mea. Am simţit cum nodurile, ghemurile de energie înţepenită la diferite niveluri încep să se dizolve şi cum întreaga mea fiinţă începe să-şi recapete fluiditatea naturală, curgerea firească a energiei din care sunt alcătuit. Elena era împreună cu mine, mă însoţea în acest proces, simţea totul în acelaşi timp cu mine şi împreună descopeream detaliile miraculoase ale acestei extraordinare curăţări.

Călătoria noastră de explorare ne-a condus în străvechi tradiţii spirituale ale lumii, de pe toate continentele, căci respiraţia a fost dintotdeauna un instrument prin care umanitatea a reuşit să se conecteze cu dimensiunile sale spirituale. În diverse feluri, ritmuri şi abordări, în diferite ritualuri şi având de multe ori semnificaţii şi înţelesuri diferite, ca să nu mai vorbim despre tehnici, respiraţia părea pilonul central al multor sisteme mistice de investigare a realităţii interioare. Dar cea mai importantă parte a acestei căutări a fost experimentul personal. Ceea ce numim Respiraţia Inimii este o abordare care înglobează în ea toate aceste descoperiri personale, laolaltă cu elemente din diferite tradiţii care au trecut probele experienţei. 

O primă descoperire importantă a fost aceea că tehnicile de respiraţie provenind din diferite tradiţii spirituale au limitări importante în timpurile pe care le trăim. Cu alte cuvinte, ceea ce era foarte eficient şi potrivit ca abordare în alte vremuri, în zilele noastre nu mai funcţiona. Acest lucru se datorează faptului că în ansamblu, conştiinţa omenească a evoluat enorm. Foarte pe scurt, timp de zeci de mii de ani, scindarea conştiinţei a fost foarte marcată şi foarte dramatică. Jumătatea umană, densă, încarnată a fiinţei noastre spirituale părea desprinsă complet de partea sa subtilă. Trupul – cu energia sa corporală, emoţiile şi dimensiunea sa mentală, părea complet separat de domeniile sale spirituale. Astfel că pentru a avea o experienţă “spirituală”, cumva trebuia să părăsim această dimensiune corporală, s-o abandonăm, pentru a “călători” în dimensiunile mai subtile. Toate “tehnologiile sacrului” cum le numeşte Eliade, erau create pentru acest scop, de a părăsi dimensiunile corporale pentru a pătrunde în cele mai subtile ale propriei fiinţe. Au fost vremurile în care imaginea lui dumnezeu era o imagine exterioară, complet separată de uman. Inclusiv tehnicile de respiraţie menite expansiunii conştiinţei erau acelea care facilitau desprinderea de dimensiunea umană, încarnată. Ceea ce noi am descoperit prin experienţă personală a fost faptul că evoluţia conştiinţei, apropierea extraordinară dintre dimensiunea umană, încarnată, şi cea subtilă a fiinţei noastre, a modificat total relaţia între cele două “jumătăţi” ale fiinţei noastre. Într-un fel sau altul, experienţele “umanului” încarnat ajung cumva să se reflecte în “spiritul” nostru, şi astfel evoluţia fiinţei în ansamblu conduce la apropierea acestor două jumătăţi. Ceea ce trăim acum este o apropiere fără precedent în istoria care durează de eoni de timp, între aceste două părţi ale fiinţei. “Umanul” şi “divinul”, densitatea şi subtilul fiinţei tind să se reunifice într-un nou fel de a fi, într-o nouă conştiinţă, într-o nouă energie.

Respiraţia Conştientă
În cea mai mare pare a vieţii noastre încarnate respiraţia noastră este inconştientă. Nu suntem atenţi la respiraţie şi, de fapt, nu suntem atenţi la noi înşine. Suntem în exteriorul nostru, acolo unde este şi atenţia noastră. Obişnuinţa de a rătăci în labirinturile speculative ale minţii, în trecut, în viitor, în tot felul de drame, face ca viaţa să treacă pe lângă noi. Atunci când nu suntem prezenţi în noi înşine ca totaliate, energia noastră este plecată. Corpul este părăsit de fapt. Nu ştim atunci când diferitele conţinuturi ale conştiinţei trec prin noi, nu le simţim, aşa cum nu simţim nici multiplele noastre dimensiuni. Suntem obişnuiţi să locuim nu în corpul fizic, aşa cum am putea să credem la prima vedere, ci în corpul mental. Aproape întreaga noastră viaţă trece pe lângă noi în vreme ce noi jucăm jocul minţii. Dimensiunile noastre umane, corporale, energetice, emoţionale, ca să nu mai vorbim despre cele spirituale, ne sunt străine. Suntem rupţi de cvasi-totalitatea fiinţei noastre.
Respiraţia este mult mai mult decât un schimb de elemente chimice. Este un schimb permanent de energie şi informaţie între diferitele niveluri ale fiinţei noastre. În multe feluri ea este conexiunea cu tot ceea ce există şi de aceea ea poate fi folosită ca “vehicul” al conştiinţei în procesul descoperirii de sine. Primul pas în descoperirea de sine este redescoperirea propriei noastre respiraţii. A respira conştient, adică a concentra atenţia noastră întreagă pe procesul respiraţiei, înseamnă a readuce întreaga noastră energie în momentul prezent, în Acum.  Înseamnă a fi pe deplin prezenţi şi pe deplin conştienţi de toate nivelurile fiinţei noastre. Practicarea respiraţiei conştiente este o poartă uluitoare către ceea ce suntem cu adevărat.
Primele beneficii ale Respiraţiei Conştiente sunt sesizabile rapid la nivelul corpului. Prezenţa în corp readuce energia corporală, dizolvă blocajele energetice şi ne face conştienţi de activitatea interioară la nivel emoţional. Toate acestea se vor regăsi rapid într-o stare de sănătate care se îmbunătăţeşte, într-un tonus ridicat, în rezolvarea problemelor generate de stres – care nu este decât o formă de frică generată de hiperactivitatea minţii. Deasemeni ne reconectăm cu fluxurile cosmice ale enegiei, cu energiile pământului şi ale cerului, iar în starea de prezenţă simţurile noastre se expansionează constant. Devenim mult mai atenţi la capacităţile noastre intuitive naturale, iar conţinuturile conştiinţei devin mai clare şi mai bine definite. Creativitatea noastră, care nu vine niciodată din minte, ci de pe niveluri mult mai elevate, devine explozivă. Capacitatea de a simţi energia unei situaţii, a unui om, loc sau împrejurare creşte enorm, şi toate acestea sunt efecte ale stării de Prezenţă. Starea generală de bucurie şi capacitatea de a relaţiona cu ceilalţi creşte, ca şi nivelul de empatie şi înţelegere.
Dar cele mai importante beneficii ale Respiraţiei Conştiente ca mijloc de a intra într-o stare de Prezenţă se regăsesc tunci când vine vorba despre căutarea de sine, despre recuperarea contactului cu acea dimensiune inefabilă a fiinţei noastre. Sufletul nostru, aşa cum ne-am obişnuit să-i spunem. Respiraţia conştientă este un mijloc extraordinar de incorporare a oricăreia dintre dimensiunile noastre, este un mijloc de a ne conecta şi de a simţi orice nivel, orice conţinut al propriei noastre conştiinţe. Este un mijloc de expansiune foarte blândă, foarte echilibrată a conştiinţei şi de intrare în conexiune cu înţelepciunea şi cunoaşterea proprii Sufletului. Marea diferenţă faţă de tehnicile clasice de meditaţie, în care conştiinţa părăsea dimensiunea corporală pentru a naviga în dimensiunile subtile, este aceea că în Respiraţia Conştientă procesul este pe deplin încorporat. Avem acces la cele mai subtile niveluri aici, acum, în deplină corporalitate. Putem accesa orice conţinut, orice memorie, orice energie, orice viziune acum, în acest moment. Este descoperirea iluziei temporale şi spargerea tuturor sistemelor de convingeri care ne limitează. Propria noastră divinitate devine o chestiune de experienţă şi nu una de credinţă oarbă. Este momentul în care încetăm să proiectăm în exterior imaginea unui dumnezeu străin şi separat şi descoperim divinitatea interioară. Deasemeni este momentul în care ne asumăm calitatea de creatori ai propriei noastre realităţi şi renunţăm să ne mai privim ca victime ale unui univers advers.
Respiraţia Inimii
Respiraţia Inimii este un parcurs experienţial care pleacă de la Respiraţia Conştientă şi integrează progresiv toate nivelurile fiinţei noastre. Respiraţia Inimii reprezintă parcursul nostru personal, felul în care noi am parcurs calea, etapele descoperirilor noastre care nu sunt decât un fel de jaloane, ca o hartă a transformării, menite să-i ghideze pe aceia care parcurg drumul transformării interioare. Lucrând cu Respiraţia Inimii, fiecare va avea propriul său parcurs interior, va face propriile sale explorări şi va transforma etapele acestui parcurs în propriul său drum.
În fazele sale primare, aşa cum o experimentăm în timpul workshop-urilor şi seminarelor noastre, este o combinaţie sincronă între respiraţia conştientă, mişcare şi atenţie focalizată care are ca scop alinierea tuturor nivelurilor fiinţei şi intrarea într-o stare de conştienţă lărgită. În această conştienţă lărgită intră în primul rând fluxurile universale de energie şi felul în care suntem racordaţi la ele. Apoi urmează integrarea nivelurilor primare, corporal şi energetic, pentru ca în fazele ulterioare să accesăm nivelul corpului emoţional şi al minţii. La nivelurile avansate ale Respiraţiei Inimii lucrăm cu nivelurile expresiei de sine sau creativităţii şi cu cel al viziunii, iar in cele din urmă cu integrarea dimensiunii noastre spirituale. Dacă primele etape presupun lucrul cu respiraţia, mişcarea şi atenţia focalizată, la nivelurile sale ultime mişcarea corporală dispare, întregul proces fiind o călătorie interioară încare respiraţia conştientă joacă rolul de “vehicul” între diferitele niveluri ale fiinţei interioare şi de principiu integrator al acestora.
Respiraţie şi Prezenţă
A intra în Prezenţă înseamnă a recupera integralitatea fiinţei noastre. A redeveni conştienţi de diferitele noastre niveluri şi de a le trăi complet şi simultan. În mod paradoxal, atunci când funcţionăm în modul “mental”, suntem rupţi nu numai de aspectele noastre spirituale, dar şi de nivelurile corporale. Respiraţia Inimii readuce conştienţa în corp şi ne reconectează complet cu simţurile noastre. Foarte rapid are loc o expansiune a simţurilor. Redevenim conştienţi de mişcarile subtile ale energiei corporale şi mai ales de apariţia şi mişcarea emoţiilor. A rămâne conectat în permanenţă cu realitatea fizică, energetică şi emoţională a fiinţei permite conştientizaea permanentă a acestei realităţi, activând ceea ce în unele tradiţii (Ramana Maharshi) se numeşte instituţia Observatorului. A rămâne în observarea fenomenelor interioare înseamnă a nu ne identifica cu ele şi permite conştiinţei să rămână clară. Asta nu înseamnă că diferitele conţinuturi dificile precum tristeţea, durerea, furia etc nu mai apar, ci pur şi simplu că devenim conştienţi de faptul că nu sunt decât conţinuturi ale conştiinţei  şi nu conştiinţa însăşi. Descoperim o enormă libertate, aceea de a nu fi una cu stările noastre şi de a le permite existenţa mai ales fără a le nega.
Pasul următor este conştientizarea spaţiului mental. Puţini sunt aceia care fac legătura între spaţiul sacru al inimii şi dimensiunea noastră mentală. Dualitatea simţire-gândire se petrece la acest nivel, al inimii. Prezenţa atenţiei noastre susţinută de respiraţie la acest nivel crează posibilitatea, pur şi simplu, ca atunci când diferitele conţiuturi ale conştiinţei apar, să putem alege. Putem alege între a simţi un lucru, un om, o situaţie, şi a o judeca, evalua, compara. O asemenea alegere nu este posibilă în absenţa conştienţei totale. Dar exerciţiul Prezenţei la acest nivel determină transformări magice, uluitoare ale fiinţei. Este ceea ce misticii numesc “deschiderea inimii”. Aici se află opţiunea cristică a non-judecăţii, aşa cum ar trebui numită “iertarea” creştină. Non-judecată. Acestei atitudini interioare, care este profund transformatoare, i se mai poate spune “acceptare”. A accepta propria noastră realitate fără a o judeca este din nou o imensă eliberare care ne conduce către nivelul următor.
Iar acest nivel următor, primul dintre cele pe care le numim “spirituale”, este nivelul în care ne regăsim pe noi înşine. Această regăsire începe la nivelul inimii, prin acceptarea de sine, prin non-judecata de sine. Înţelegem că nimic din ceea ce suntem nu a fost vreodată greşit sau indezirabil, că noi suntem aceia care, de-a lungul unei imense existenţe a sufletului, am jucat toate rolurile şi că nimic nu ne este străin. Noi suntem aceia care am fost copilul şi mama, călăul şi victima, războinicul şi cerşetorul şi toate personajele. Este nivelul nu numai al expresiei personale dar şi al unificării cu ceilalţi. Este deasemeni nivelul în care înţelegem că nu putem găsi la ceilalţi ceea ce nu ne dăm noi înşine: iubirea, respectul, pacea etc. Încetăm să mai căutăm în exterior şi acest lucru ne transformă întreaga existenţă. Devenim ceea ce suntem cu adevărat.
Despre celelalte niveluri “spirituale” – ghilimelele sunt necesare pentru că de fapt toate nivelurile fiinţei noastre, de la corp la spirit, sunt manifestări ale conştiinţei – nu voi scrie aici, pentru că nu este locul. Am enumerat primele pasaje interioare ale fiinţei care pot fi trăite atunci când suntem în procesul descoperirii de sine. Iar acest proces al descoperirii de sine este iluzoriu în absenţa Prezenţei.
Ei bine, respiraţia este singurul instrument pe care îl cunosc şi care ne poate ajuta să parcurgem aceste etape ale descoperirii interioare. Marea transformare despre care vorbim mereu este de fapt o descoperire continuă a ceea ce suntem. Conştiinţa care se extinde este conştiinţa care se descoperă pe sine, de la nivelurile cele mai dense ale încarnării, până la nivelurile sublime în care descoperă că este divinitatea însăşi. Iar această descoperire de sine se află la distanţă de o respiraţie conştientă de iluzia în care trăim. Tot ceea ce noi am numit Respiraţia Inimii se referă la acest proces şi reprezintă paşii pe care noi i-am parcurs în propriile noastre descoperiri.
Respiraţia Inimii începe cu respiraţia conştientă. Puteţi începe singuri, acasă, la birou, în parc, în orice moment al vieţii voastre, prin a fi atenţi la respiraţia voastră, prin a fi în corp, prin a simţi energia voastră, emoţiile voastre, prin a fi atenţi la gândurile voastre. Veţi descoperi repede o realitate interioară uluitoare şi acesta va fi primul pas.
Respiraţia Holotropică sau Respiraţia de Foc
Respiraţia Holotropică este, de fapt, o respiraţie accelerată făcută în anumite condiţii. Stanislav Grof a ajuns să o folosească în investigaţiile sale asupra conştiinţei şi a ajuns să redefinească întregul cadru al psihologiei occidentale folosind respiraţia accelerată ca mijloc de expansiune rapidă a conştiinţei, după ce nu a mai putut lucra cu substanţa psihedelică LSD. Nu Grof a inventat respiraţia accelerată, căci aceasta era cunoscută de mii de ani în tradiţiile shamanice străvechi, dar el a ştiut să recunoscă uriaşul potenţial de transformare al stărilor de conştiinţă extinsă induse cu ajutorul acestui tip de respiraţie. Mai mult decât atât, el a transformat respiraţia accelerată într-un mijloc de investigare extraordinar al conştiinţei, ceea ce i-a permis o reconfigurare, o retrasare a harţilor conştiinţei şi o redefinire a psihicului omenesc în context spiritual.
Noi folosim respiraţia accelerată în workshop-urile noastre pentru expansiuni rapide ale conştiinţei şi accesarea acelor niveluri ale fiinţei noastre care ne permit o viziune extinsă asupra a ceea ce suntem. Aspectul terapeutic al acestor incursiuni operate cu ajutorul respiraţiei accelerate este imens şi derivă în primul rând din conştientizări ale unor niveluri în mod normal inconştiente. Dar nu numai atât. Expansionarea conştiinţei permite fiinţei interioare auto-vindecarea pe toate nivelurile, emotional, energetic si fizic, dar are şi un rol fundamental în procesul de transfrmare interioară pentru că oferă accesul la înţelegeri semnificative privind natura propriei fiinţe şi a universului. Cunoaşterea la care atât de mulţi dintre noi aspiră, nu mai este o cunoaştere prin intermediul minţii, ci o cunoaştere directă, experienţială, a multiplelor dimensiuni ale existenţei. Este asemănătoare cunoaşterii prin revelaţie, căci conţinuturile care apar sunt complete, integrale şi instantanee atunci când apar.
Respiraţia accelerată aşa cum o practicăm noi în workshop-urile noastre este diferită de ceea ce practica Stanislav Grof în perioada sa de studii ale conştiinţei şi este integrată complet în abordarea numită de noi Respiraţia Inimii. Principala deosebire este aceea că experienţa de conştiinţă extinsă indusă prin respiraţia accelerată pleacă de pe un anumit palier pe care coducem grupul cu ajutorul altor exerciţii de mişcare şi de respiraţie care fac parte din Respiraţia Inimii. Aceasta asigură un anumit nivel de energie şi de conştiinţă pentru întregul grup, o mai mare stabilitate a experienţei dar şi o mai rapidă transcendere a nivelurilor dense ale conştiinţei. Deasemeni, inducţia preliminară procesului expansiunii şi lucrul direct pe diferitele niveluri ale fiinţei în timpul experienţei sunt foarte diferite de procesul simplificat la maximum cu care opera Stanislav Grof. În vreme ce acest pionier al studiului conştiinţei a fost obligat să se rezume la tehnica respiraţiei în sine, pentru ca studiile sale să fie acceptate în mediile academice ale vremii, noi ne-am întors la dimensiunile şamanice ale acestei străvechi tehnici şi la toate implicaţiile sale, şi le-am adaptat noilor condiţii ale conştiinţei aşa cum sunt ele în zilele noastre.
Important de reţinut aici este faptul că respiraţia accelerată sau respiraţia de foc continuă să fie un mijloc rapid şi eficient de expansiune a conştiinţei şi că acest lucru este de un imens ajutor în procesul de transformare interioara. Adevărul despre noi înşine şi conţinuturile inconştientului nostru devin accesibile deschizand poarta pentru priorităţile sufletului nostru şi smulgându-ne din iluzie. Fără nici o îndoială, este nevoie de curaj şi de o mare dorinţă de reunificare cu toate nivelurile noastre, pentru a aduce în viaţa cotidiană aceste adevăruri. Nu este un proces uşor, dar este unul profund vindecător, iar vindecarea care intervine nu este una superficială, doar la nivel corporal sau energetic, ci una adâncă, la rădăcina fiinţei, în straturile sale cele mai rarefiate.
Dacă vă întrebaţi de ce o numim “respiraţie de foc”, precizez aici faptul că în abordarea noastră folosim mai multe feluri de respiraţii, numite după elementele fundamentale, şi că fiecare dintre ele are propriile sale efecte şi ne conduc în zone diferite ale conştiinţei. Dar numele de “respiraţie de foc” este foarte potrivit nu numai din cauza vitezei cu care se respiră, ci cel mai mult din pricina transformărilor interioare generate de ea. Focul este elementul care permite transformarea, transmutarea continuturilor şi a elementelor, ale energiilor interioare. Este elementul morţii şi al renaşterii.
Şi îngerii respiră
Aşa spunea undeva un mare maestru ascensionat, referindu-se la entităţile neîncarnate, la entităţile spirituale. Respiraţia pare a fi un proces universal şi este de fapt un schimb permanent de energie şi de informaţie al fiinţei cu tot ceea ce există. Este un schimb care se petrece în interiorul conştiinţei în ansamblu, căci conştiinţa, oricât de ciudat ar părea acest lucru, nu este energie. Energia este doar un fel de produs al conştiinţei “în mişcare”. Cuvintele sunt prea sărace pentru a zugrăvi procesul care se petrece în adâncurile conştiinţei, şi care poate fi mai curând trăit decât explicat prin vorbire. Important este aici faptul că fiinţele spirituale care suntem şi care au ales pentru ele însele experienţa încarnării, continuă acest schimb permanent de energie şi de informaţie, sub forma respiraţiei, şi atunci când se află în densitate, în corp. Aşa se face că respiraţia poate fi un instrument atât de simplu şi de fundamental important pentru accesul la cele mai “rarefiate” straturi ale noastre. Mulţi dintre noi ne-am închipuit că drumul către divinitatea interioară trebuie să fie unul complex. Pentru că mintea omenească caută complexitatea şi crede că tot ceea ce nu înţelege trebuie să fie foarte complicat. Aceasta face parte din iluzie. Dincolo de mintea omenească lucrurile nu se complică, ci se simplifică. Dar mintea nu acceptă acest lucru, nerecunoscându-şi propriile limitări. Astfel că mintea devine principalul obstacol între umanul care suntem şi îngerul care suntem.
Respiraţia şi depăşirea barierelor minţii
Unde este atenţia noastră este fiinţa noastră. Atunci când ne centrăm pe respiraţie întreaga noastră atenţie, ne centrăm de fapt pe dimensiunile noastre pe care de-obicei le ignorăm. În multe tradiţii respiraţia a fost folosită pentru a părăsi dimensiunea umană, corporală, şi pentru a accesa astfel straturi mai subtile ale propriei fiinţe. Dar transformarea de conştiinţă prin care trece umanitatea înseamnă exact aproprierea, unificarea acestor dimensiuni. Respiraţia devine astfel instrumentul ideal pentru a contacta şi a încorpora diferitele noastre aspecte şi dimensiuni.
Foarte mulţi dintre aceia care experimentează cu noi diferitele feluri de respiraţie au constatat că principalul obstacol îl constituie stratul mental care, în permanenţă evaluează, compară, judecă, îşi aminteşte, proiectează un viitor oarcare. Face ceea ce este proiectat să facă. Respiraţia nu tinde niciodată, în abordarea noastră, să anuleze dimensiunea mentală, nici să se lupte cu ea, ci dimpotrivă, tinde s-o înglobeze în dimensiunile extinse ale fiinţei. Mintea este un instrument excepţional, de o flexibilitate şi o utilitate enorme. Singura sursă a dezechilibrului este aceea că tindem să o folosim într-un mod abuziv. Că avem un lung exerciţiu de a face acest lucru.
În respiraţia conştientă şi mai ales în abordarea numită de noi Respiraţia Inimi, putem experimenta adevărata natură a minţii şi putem deveni conştienţi de faptul că ea este doar un nivel al fiinţei pe care îl putem privi, observa. Că suntem diferiţi de mintea noastră, chiar dacă în general ne identificăm cu procesele noastre mentale. Apare asfel un fel de mutare a centrului de greutate al fiinţei, din minte, într-un fel de centru al fiinţei, un centru al conştiinţei, iar mintea este eliberată de misiunea mult prea mare pentru ea de a administra o realitate care depăşeşte cu mult dimensiunea ei liniară. Acest centru al fiinţei este caracterizat de Prezenţă, sau este intrinsec stării de Prezenţă.
Odată eliberată, mintea încetează să mai genereze frică pe nivelul emoţiilor şi apare un fel de expansiune a minţii, un fel de evoluţie a minţii, odată cu încrederea generală în sine a fiinţei. Mintea umană este apanajul încarnării, dar rezultatele utilizării minţii, ale judecăţii, evaluării etc se prelungesc dincolo de încarnare, în dimensiunile noastre eterice. Este mecanismul prin care sistemele noastre de convingeri se prelungesc dincolo de bariera transformării numite moarte. Respiraţia este deasemeni cel mai eficient mijloc pentru a depăşi şi a integra barierele limitative ale minţii şi de adobândi încrederea în ceea ce suntem.
Una dintre aplicaţiile cele mai interesante ale respiraţiei de foc despre care vorbeam mai sus este aceea că tinde să expansioneze conştiinţa dincolo de limitările minţii. Toţi aceia care au trăit vreodată o expansiune a conştiinţei indusă cu ajutorul respiraţiei sau al plantelor sacre, ştiu că există un moment în care mintea tinde să piardă controlul. Şi acesta este un moment crucial. Pentru acela identificat complet cu mintea, controlul operat cu ajutorul minţii, dublat de lipsa de încredere în sine (frica) este greu de depăşit. Identificarea cu mintea ne împiedică expansiunea. Ei bine, în abordarea noastră, Respiraţia Inimii practicată înainte de experienţa indusă cu ajutorul respiraţiei accelerate, uşurează mult depăşirea barierei minţii, căci am experimentat deja adevărata natură a acesteia. Ştim deja că frica nu este decât un conţinut al conştiinţei, generat de tendinţa minţii de a controla totul.
Cea mai puternică formulă de depăşire a fricii existenţiale din câte cunosc este practicarea respiraţiei conştiente şi a Prezenţei. Ceea ce facem noi nu sunt decât aplicaţii ale acestora.

http://www.calatoriainimii.net/2010/11/instrumentele-transformarii-interioare-respiratia/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com