
Noi ne închidem adeseori calea spre înțelegerea lumii când ne cramponăm de aprecieri ale existenței cum sunt: sănătos, bolnav, corect, incorect, adevărat, greşit, bun, rău etc. Dintr-un anumit punct de vedere, ceea ce se comportă patologic, anormal, îşi are justificarea deplină în contextul general al lumii.
Aşa cum, în lumea pe care o simțim în orice abur al aerului etc., în lumea pe care ne-o reprezentăm ca fiind vieţuită de noi între naştere şi moarte, suntem înconjurați de universul culorilor, tot astfel propria noastră fiinţă spiritual-

Imaginaţi-vă că, aşa cum am arătat de curând, corpul fizic uman nu are contururi rigide; el este apă, este şi aer etc. Corpul fizic uman are o anumită consistenţă, o anumită densitate naturală. Dacă această densitate devine nenaturală – imaginaţi-vă că ar putea interveni o

Prin acest fapt, ne este indicat că gândirea noastră într-un anumit sens este întru totul ceea ce spune materialismul. Corpul nostru fizic este în adevăr o copie a ceea ce este prezent, în mod preexistent, în lumi spirituale, înainte de naştere sau înainte de concepţie. El este o copie. Iar gândirea care apare în conştienţa obişnuită, acea gândire de care prezentul este în general mândru, materialiştii o explică, nu în mod nejust, ca fiind ceva întru totul legat de corpul fizic.

Lucrurile stau pur și simplu așa: Această gândire de care se servește omul actual, anume de la apariţia gândirii ştiinţelor naturii, din secolul al XV-lea, această gândire piere odată cu trupul fizic, se isprăvește odată cu corpul fizic. Ceea ce se găsește adeseori în filosofia catolică actuală, dar numai în cea actuală, nu şi în filosofia catolică din secolele anterioare, că activitatea abstractă, intelectuală a sufletului supravieţuieşte morţii, este eronat, nu este corect. Această gândire, care reprezintă viaţa sufletească a prezentului, este întru totul legată de corpul fizic. Ceea ce supravieţuieşte corpului fizic apare abia pe treapta superioară următoare a cunoaşterii, în imaginare, în reprezentarea imagistică și așa mai departe.
În timpul vieţii conştiente are loc o activitate

Dacă aveţi în vedere forţa care acţionează în dumneavoatră aici, în lumea spirituală, de la ultima moarte până la naşterea actuală, vedeţi cum forţele corpului fizic, ale celui eteric etc. acţionează în continuare. Aceasta ar fi o nouă moarte (vezi desenul, haşurat).
![]() [mărește imaginea] |
Tabla 6 |

Această cunoaştere nu rezolvă numai enigme ale cunoaşterii, ci şi enigme ale culturii. Întreaga configuraţie a culturii noastre mai noi, care depinde de intelect, devine intuitivă când ştii că este o cultură imagistică, care nu este creată de nicio realitate, ci de o imagine a realităţii spirituale. Materialismul este o cultură spirituală abstractă; se gândeşte cu gândurile cele mai fine când se contestă gândurile. Gândurile materialiste erau foarte ingenioase, însă ajungeau la rătăcire. Este întru totul imaginea unei lumi care acţionează producând cultură, nu o lume în sine.

Când corpul se prezintă în calitate de corp, el are halucinaţii, respectiv aduce halucinaţii în conştienţă. Când spiritul se prezintă în calitate de spirit, el are imaginaţiuni. Când sufletul se prezintă în calitate de suflet, nu iau naştere nici halucinaţii extrase în mod nejustificat din corp, nici nu se înaintează spre realităţi spirituale, ci

Când corpul reprezintă corpul: Când sufletul reprezintă sufletul: Când spiritul reprezintă spiritul: |
halucinaţii fantezii imaginaţiuni |
Tabla 6 |
Noi descriem aici procese reale. În gândirea intelectualistă avem doar

Viața noastră intelectuală nu este reală. Noi înşine nu suntem reali în timp ce gândim, ci ne înălţăm spre imagine. Altfel nu am putea fi liberi.
Libertatea omului se bazează pe faptul că gândirea noastră nu este reală când ajunge la gândire pură. O imagine în oglindă nu poate fi o cauză. Când aveți în față o imagine în oglindă, ceva ce nu este decât imagine, şi vă orientați după ea, atunci aceasta nu o determină. Când gândirea dumneavoastră este o realitate, nu există libertate. Când gândirea dumneavoastră este imagine, viața dintre naştere şi moarte este şcoala libertăţii, întrucât în gândire nu se află nicio cauză. Iar viaţa trebuie să fie liberă de cauză, pentru a fi o viaţă în libertate.

Viața liberă care se află în noi nu este, din punct de vedere al gândirii, o viaţă reală, ci prin faptul că avem gândirea pură şi că plecând de la aceasta dezvoltăm voinţa pentru fapta liberă noi cuprindem realitatea în gândirea pură.
Dar acolo unde noi înşine împrumutăm imaginii realitate din substanța noastră este posibilă acționarea liberă.
Sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA205/GA205_CF05.html