Astăzi există însă o posibilitate nemărginită pentru toţi cei care sunt conduşi spre ea prin dorul inimii lor.
Nu există nici o epocă despre care s-ar putea spune cu tărie că ea nu ar fi o epocă de tranziţie. Astfel de afirmaţie se face cu mai multă sau mai puţină justificare. Dar tocmai despre timpul nostru de acum, în care se desfăşoară fapte fundamentale, se poate afirma cu dreptate că el este un timp de tranziţie. Pentru a înţelege temeliile profunde ale timpului este necesar să ne referim la fapte cunoscute. Ne îndreptăm spre timpuri în care înălţarea spre lumile superioare trebuie să se petreacă cu conştienţă clară, clarvăzătoare.
În anul 3101 î. Chr. s-a dizolvat vechea clarvedere a atlanteenilor şi a venit un timp în care omul a fost legat de raţiune, de creier, de toate lucrurile pe care le percepe în jurul său. Acest număr de ani, desigur, nu este un număr absolut, ci trebuie conceput ca un an mediu. Conştienţa clarvăzătoare trebuia să fie tulburată pentru omenire, o anumită perioadă de timp, pentru ca omenirea să ajungă să cucerească pe deplin planul fizic. A
început atunci mica Kali Yuga sau epoca
întunecată, care a durat 5000 de ani, încheindu-se în
anul 1899.Dar în faţă ne stă un timp în care omului îi va fi posibil să desfăşoare capacităţi delicate clarvăzătoare, chiar fără o şcolire deosebită.
În jurul anilor 1930 – 1950 vor exista oameni care vor spune: eu văd acolo, în jurul oamenilor, ceva ca un înveliş de lumină. ( Conferinţa de la Hanovra, 10 mai 1910)
Vor exista alţii care vor vedea apărând în faţa lor ceva ca un fel de imagine de vis cu un conţinut minunat. Dacă oamenii aceştia vor fi pe cale să înfăptuiască o faptă, atunci lor le va apărea ceva care se va ridica în suflet ca o imagine. Această imagine le va arăta ce fel de faptă vor trebui să facă mai curând sau mai târziu pentru echilibrarea faptei lor din prezent.
Se va putea întâmpla ca un om în care vor apărea aceste capacităţi să îi povestească unui prieten despre ele iar acest prieten îi va spune probabil: da, au existat întotdeauna oameni care ştiau ceva despre ceea ce tu vezi.
Ceea ce vezi tu ei numesc“trupul eteric al omului”, iar ceea ce apare ca imagine de vis în faţa omului, ei o numeau “karma”.
Ştiinţa spirituală trebuie să apară pentru ca epoca clarvederii eterice să nu treacă neobservată, o epocă în care domnia gândirii prin raţiunea legată de creier s-a încheiat.
Oamenii la care vor apărea astfel de capacităţi vor fi consideraţi nebuni şi vor fi închişi în case de nebuni. Mulţi oameni vor crede că au avut halucinaţii, alţii vor fi cuprinşi de spaimă, nu vor îndrăzni să vorbească despre acestea pentru a nu fi luaţi în râs sau în batjocură. Asta poate face ca facultăţile sufleteşti noi să fie călcate în picioare. Totuşi, profeţia ştiinţei spirituale s-a înplinit. Ea poate fi nimicită numai prin supraponderea materialismului. Sufletele de astăzi aşteaptă înţelegere pentru acea epocă plină de lumină, care începe.
Tot ceea ce se petrece în lume se află în interacţiune. Microcosmosul corespunde macrocosmosului, dacă aruncăm de aici o privire asupra proceselor din lume, care stau în legătură cu noi. Oamenii se
bucură atât de uşor când pot afirma despre un
lucru că el ar fi adevărat!Pentru ştiinţa spirituală nu este atât de mult vorba de a sublinia că un lucru este adevărat; pentru ea este important ca adevărul să fie de însemnătate. S-a vorbit, de exemplu, atât de mult, şi s-a scris despre asemănarea dintre sistemul osos al animalului şi al omului. Desigur, acesta este un adevăr, nu se poate replica nimic la aceasta. Dar există adevăruri care sunt mult mai importante.
Un astfel de adevăr este de pildă cel pe care fiecare îl poate observa, şi care pare foarte simplu, dar care este în legătură cu mari evenimente cosmice. Este adevărat că omul e singura fiinţă care are un mers vertical, singura fiinţă care s-a ridicat pe verticală. La atât de frecventa observaţie că oasele scheletului uman se aseamănă cu cele ale scheletului
maimuţelor,
trebuie să adăugăm că mersul vertical al maimuţelor este totuşi ratat.
Maimuţa a încercat să se ridice pe verticală dar nu a reuşit pe
deplin. Mersul său vertical este nedesăvârşit. Mersul vertical al
omului stă în legătură cu Soarele şi Pământul, cu acţiunea
reciprocă dintre ele. Soarele trebuia să se separe de Pământ
pentru ca omul să se poată ridica pe verticală. Animalul este legat de
pământ, omul însă s-a ridicat pe verticală, faţa sa este
îndreptată în sus. El stă pe verticală; el este, cu mersul
său vertical, o continuare a razei Pământului. Trebuie să simţim
că acest adevăr are o mare importanţă, trebuie să învăţăm să
îl simţim.Un alt caz important de corespondenţă dintre macrocosmos şi microcosmos.
În forma sa exterioară, omul apare ca bărbat sau ca femeie.
Faptul că atât trupul masculin cât şi trupul feminin nu este decât o iluzie, este ceva ce se raportează precum concretul la abstract. Realitatea este următoarea: nici corpul masculin nici corpul feminin nu este, cu excepţia capului, adevărat. Forma feminină nu este pe deplin evoluată, cea masculină şi-a
depăşit stadiul de dezvoltare. Nu există nici o
stare de mijloc. Rămânerea trupului feminin în urmă faţă de
starea de mijloc, şi depăşirea acestei stări de mijloc de către trupul
masculin asta dă aşadar, o formă neadevărată. Adevăraţii artişti au
resimţit întotdeauna această lipsă. Îmbrăcămintea a
rezultat dintr-un sentiment înălţător pentru această realitate.
Vechile veşminte preoţeşti trebuiau să se prezinte cum ar trebui să fie
trupul uman. Numai fiinţele senzoriale puteau să se îndrepte
către cultura nudului, deoarece ele nu cunoşteau o expresie mai
înaltă decât corpul pe care îl vedeau în faţa
lor.Ce contrast corespunde în exterior, în macrocosmos, contrastului dintre feminin şi masculin?
Există deci un corp lunar, Luna, care este catapultat dincolo de ţelul evoluţiei, şi există corpuri care au rămas în urmă, într-un stadiu anterior. Astfel de corpuri există. Ele sunt cometele.
– Pentru a explica acest lucru trebuie să ne aruncăm privirea în spaţiul cosmic. Există substanţe rămase în urmă, care nu au preluat legităţile Soarelui şi ale Pământului şi au rămas în urmă, în starea de veche Lună. Legităţile contrare sunt valabile în cazul Lunii de astăzi, care este un corp ce s-a grăbit în evoluţie. Ca urmare a acestui fapt, ea s-a învârtoşat prea puternic. A trebuit să se osifice, să îmbătrânească prin aceea că şi-a depăşit stadiul său de formare. Ea este o stare eşuată a stării viitoare de Jupiter. Este tot aşa ca atunci când copilul ar vrea să aibă cultura unui bătrân. Tot astfel, luna şi-a depăşit forţa sa, a mers prea departe, s-a omorât.
Ce are aceasta de-a face cu bărbatul şi femeia? – Luna şi cometele sunt expresia cosmică a bărbatului şi a femeii. Cometa a adus cu sine legile anterioare ale Lunii. Cometele reînnoiesc deci vechile legi lunare. Din această cauză ele poartă cu sine acidul prusic, aşa cum a fost stabilit de curând de ştiinţa exterioară, fapt care a fost însă cunoscut de multă vreme de ştiinţa spirituală. Căci aşa cum pe Pământ sunt necesare combinaţii ale carbonului cu oxigenul, tot aşa au fost necesare pe vechea Lună combinaţii ale cianului.
Deoarece femeia a rămas în urmă în evoluţie ea şi-a păstrat elementul material mai moale şi mai maleabil, trupul feminin nu a devenit atât de material. Creierul poate fi pus mai uşor în mişcare de către spirit, în timp ce la bărbat evoluţia s-a grăbit; el are dificultăţi să învingă materia mai învârtoşată, să învingă forţele mai dense ale creierului. Din această cauză femeile sunt mai receptive pentru toate ideile noi, sufletul lor le cuprinde mai uşor; ele îşi pot dirija mai uşor gândurile prin creier, bărbatul nu îşi pune cu uşurinţă în activitate părticelele mai învârtoşate ale creierului său. Din
această cauză este justificat pe deplin, de
exemplu, faptul că în Societatea Teosofică există mai mult femei
decât bărbaţi, aspect care este criticat deseori din multe
direcţii. Dar acelor bărbaţi cărora le este atât de frică de
faptul că într-o viitoare întrupare vor fi femei, situaţia
ar putea să le devină mai uşor de suportat dacă ar privi-o din
acest punct de vedere.Omul se înalţă la adevărata demnitate de om abia atunci când înţelege în profunzime corelaţiile temeiurilor spirituale. Oamenii nu trebuie să treacă orbi pe lângă ceea ce au a-i spune semnele cereşti. Prin înţelegerea acestor semne trebuie să se aprindă şi să lumineze înţelepciune atât în mic cât şi în mare.
Puteţi lua ca exemplu sistemul plin de înţelepciune al unui muşuroi de furnici. Aici întregul are un sens. Fiecare furnică se simte mădular al unui întreg, în timp ce oamenii îşi reglează convieţuirea doar după ceea ce lor le este folositor, după ceea ce lor le pare a fi folositor. Ei aleargă încolo şi încoace fără sens şi raţiune. Viaţa umană este în multiple aspecte un nonsens.
Dacă omul se situează în cadrul unei legităţi interioare, se maturizează pentru ceea ce trebuie să fie prezentat ca a treia faptă.
Este vorba de posibilitatea de a vedea în eteric cu capacităţile nou trezite.
Atunci sufletele vor vedea ceea ce a văzut odinioară Pavel:
ei îl vor vedea pe Christos în trupul eteric.
Există oameni care presimt că am depăşit epoca întunecată şi ne îndreptăm spre o epocă luminată. Antroposofii trebuie să parcurgă conştient acest drum. Antropozofia trebuie să-şi aducă roadele în omenire, pentru a face sufletele capabile să se unească cu Christos, şi nu este nici o deosebire dacă omul este în trup fizic sau dacă acest trup fizic a fost depus, pentru că El a coborât la cei morţi aşa cum a coborât la cei vii, şi astfel impunătorul eveniment al apariţiei lui Christos în eteric va avea importanţă pentru toate lumile.
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA118/GA118_CF11.html
