Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 7 mai 2014

"Experimentul Bucureşti" - TOM WILSON

- "Experimentul Bucureşti" porneşte de la pre­misa că, în 1989, poliţia secretă a iniţiat un expe­ri­ment menit să modifice radical şi permanent starea psihică a populaţiei. Ca metodă s-ar fi folosit o com­binaţie de psihologie experimentală şi tehnici de ma­nipulare prin frecvenţă vibratorie. Concluzia este că, în 1989, în România nu a avut loc o revo­luţie, ci o lovitură de stat, pregătită minuţios. De ce ai ales tocmai acest subiect?
- Ideea de la care am pornit este aceea că nu poţi să înţelegi situaţia social-politică din ziua de azi, dacă nu înţelegi ce s-a întâmplat la revoluţie, dacă nu con­ştientizezi că arhitecţii sistemului de azi au fost acolo, în miezul evenimentelor din 1989. Iniţial, am dorit să realizez un documentar pentru BBC, despre "Expe­rimentul Piteşti".
Însă, apucân­du-mă să mă documentez, am rea­li­zat că, de fapt, ceea ce s-a întâm­plat acolo nu poate fi con­den­sat într-un film, de orice fac­tură ar fi el. Ştiu că domnul Sorin Ilieşiu lucrează la un proiect si­milar, de vreo şapte ani de zile, a făcut şaptezeci şi cinci de inter­viuri cu martori ai "Experi­men­tului Pi­teşti", şi sper sincer să reu­şească, dar mie mi se pare că e o încer­care aproape imposibilă. E ca atunci când vrei să abordezi su­biectul holocaustului: niciodată nu poţi să relatezi, în mod complet şi mai ales obiec­tiv, ceva care e atât de complex şi atât de dureros! Oricum, din această perioadă de documentare a prins contur "Experimentul Bucureşti", un film care nu ser­veşte o concluzie, ci care ilustrează starea de confu­zie, de debusolare, un film care vrea să "ridice" un impact emoţional, iar acesta, la rândul lui, să nască întrebări şi, posibil, să ducă la găsirea unor răspun­suri.

- Subiectul acesta este extrem de delicat, atinge o coardă foarte sensibilă a societăţii româneşti, ai fi putut risca să te trezeşti cu replici de genul "Vin străinii să ne spună ce-am păţit noi!".
- Într-adevăr! Şi am fost foarte conştient de acest risc! Îţi spun sincer că atunci când am aflat că am fost selecţionat la TIFF, festivalul de film de la Cluj, mi s-a făcut atât de teamă, încât am vrut să retrag filmul. Până la urmă, am mers înainte cu lansarea, dar mă aşteptam să fiu huiduit, să se arunce în mine cu ouă. De-asta am fost teribil de surprins când am văzut cât de bine a fost primit. Au fost oameni în vârstă, care au trăit în mod direct acea perioadă şi care au venit la mine şi mi-au spus că am făcut un film foarte frumos şi foarte important. Asta a fost extraordinar pentru mine! Mi s-a confirmat că mesajul meu a fost înţeles. Esenţial nu este filmul, ci dis­cuţia pe care el poate să o ini­ţieze. Deşi sper totuşi că şi fil­mul e bun! (râde) Mai ales că, dincolo de implicaţiile isto­rice, l-am gândit ca pe o po­ves­te de iubire: iubirea dintre doi oameni care au peste cinci­zeci şi ceva de ani! Suntem su­prasaturaţi de poveşti de iubire între adolescenţi sau tineri şi mi se pare că s-a cam uitat că şi oamenii maturi, ba chiar vârstnici, iubesc, că şi ei au poveşti de dragoste pline de intensitate şi de tandreţe. Or eu tocmai o astfel de iubire am încercat să evoc: o iubire fru­moasă şi emoţionantă, pe­tre­cută în toamna vieţii. Pe care am inserat informaţiile de natură istorico-socială.

- În România, filmele independente care nu sunt susţinute de o casă de producţie, aşa cum e şi cazul filmului tău, au mari probleme cu distribuţia. În ce fel a afectat situaţia aceasta destinul "Experimen­tului Bucureşti"?
- Până acum, "Experimentul Bucureşti" a mers prin mai multe festivaluri din străinătate - unde, din fe­ricire, a fost foarte bine primit - şi la Bucureşti a pri­mit premiul GOPO pentru cel mai bun film docu­mentar. Iar peste o lună, o să apară şi în cinemato­grafele româneşti! Va fi distribuit de ADN (n. red. compania "Alternative Distribution Network"), adică de echipa care a con­struit şi festivalul "Making Waves" de la New York. Împreună, încercăm să pu­nem la punct un sistem de distribuţie alternativ, un sistem care să aducă pe piaţă filme de nişă.

Lipitură pe suflet

- Tom, ai venit în România urmându-ţi dra­gos­tea pentru o fe­meie. De doisprezece ani, de când tră­ieşti printre noi, ai descoperit, oare, şi senti­men­tul de dragoste faţă de această ţară?
- Indubitabil! Când mă duc în Anglia sau oriunde altundeva, mi se face un dor teribil de România. Aşa cum niciodată nu mi-a fost dor de Anglia natală. De acolo îmi lipsesc doar părinţii (căci fratele meu nu mai locuieşte nici el în Anglia, ci s-a mutat în Japonia, tot din dragoste), prietenii şi anumite repere culturale specifice. Vezi, am avut noroc să călătoresc foarte mult prin lume, dar numai de ţara asta m-am lipit cu sufletul. Aici mă simt acasă, aici e acel "acasă" din inimă. Tot ce ţine de România mi-e drag şi mă atinge emoţional. Şi, crede-mă, am bătut România în lung şi-n lat! Am fost prin Maramureş făcând autostopul, tocmai ca să pot interacţiona cât mai mult cu oamenii locului, am dor­mit, nu prin hoteluri, ci pe la săteni (când ajun­geam într-un sat, întrebam cine m-ar putea primi şi pe mine peste noapte şi niciodată n-am fost lăsat pe uliţă!). Am urcat munţii, am dormit la stâne, învelit în cojoc, am muls vacile şi am făcut brânză. Am ajuns din Deltă până la Turnu Severin, pentru ca apoi să traversez Ardealul şi să ajung în Moldova. Aşa m-am îndrăgostit eu de România: cercetând-o milimetru cu mili­metru! Şi ştii ce­va? România e o ţară superbă, dar românii sunt încă şi mai superbi. Ştiu că superb nu are grad de com­pa­raţie, dar altfel nu ştiu cum să mă ex­prim. Am găsit aici atâta căldură, atâta sinceritate... Şi a­cest fel în care mă înţeleg cu românii eu nu l-am mai în­tâlnit nicăieri în lu­me. Nici în An­glia! De asta îmi e şi-aşa de dragă lim­ba română. Îţi spun sincer, trec zile întregi în care nu scot nici un cu­vânt în engleză. Cu prietena mea nu vorbesc decât în româneşte, cu toţi prietenii de aici nu vorbesc de­cât în româneşte... Şi asta, pentru că aşa vreau eu, nu pentru că aşa îmi impun ei. Simt că am o legătură mult mai puternică acum cu România decât cu Anglia. Ceea ce poate că e ciudat, dar... aşa simt! 

- Vorbeşte-ne şi despre viaţa ta de dincolo de pro­fesie.
- Nu sunt un tip matinal. Decât atunci când lucrez. (râde) Când scriu, cel mai mult îmi priesc orele serii. Peste zi, dacă nu am treabă, citesc, văd filme, gătesc (sunt specializat în mâncare indiană), ascult muzică, dar mai şi pun muzică prin cluburi, însă nu aşa de des ca în urmă cu nişte ani de zile... Dacă mă cuprinde dorul de ducă, mă urc pe motocicletă şi o pornesc în diverse excursii sau chiar expediţii. Cu motocicleta am parcurs toată peninsula Crimeea (acum, când mă uit la ştiri, revăd cu ochii minţii acel spaţiu), am fost în Himalaya, în India şi în Vietnam, iar la vară plă­nuiesc un turneu care să plece din Georgia, să treacă prin Azerbaidjan şi să se sfârşească în Iran. Mi-aş dori foarte mult să ajung până la Teheran. Sunt fascinat de cultura persană!
Aaaa, şi, cât de curând, trebuie să-i duc la Cluj pe părinţii mei!
Au venit aici de multe ori şi i-am plimbat prin diverse locuri din România, dar la Cluj nu au ajuns, şi acum, de fiecare dată când vorbim la telefon, tata mă întreabă: "Când mergem la Cluj?". (râde)
Le place foarte mult aici. 

 
 Englez şcolit la Oxford (a studiat politica, filozofia şi economia), a ales să se mute în România, pentru că s-a îndrăgostit de-o româncă şi pentru că viaţa de la noi e mai frumoasă decât aceea din Anglia. Iniţial a lucrat ca DJ, în diverse cluburi cu faimă din Bucureşti, apoi a prac­ticat jurnalismul, pentru publicaţii ca "Elle România", "Ziarul Fi­nan­ciar" sau "Business Maga­zine", dar şi pentru presa engle­zeas­că. S-a extins, în continuare, în sfera radioului şi a televiziunii, prin colaborări cu Radio Româ­nia, TVR, BBC, Deutsche Welle. Nici de sfera publicităţii nu s-a ţinut departe, realizând mai multe reclame şi spoturi. După care, aparent din senin, în iunie 2013, în cadrul festivalului TIFF, a ieşit pe piaţă cu pre­miera unui film de lung metraj, care, fie doar şi prin titlu, a stârnit interes: "Experimentul Bucureşti".


The Bucuresti Experiment - Trailer from Tom Wilson on Vimeo.





 
sursa
http://www.formula-as.ro/2014/1114/planete-culturale-30/tom-wilson-in-romania-e-acel-acasa-din-inima-17640 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com