poliţia secretă a iniţiat un experiment menit să modifice radical şi
permanent starea psihică a populaţiei. Ca metodă s-ar fi folosit o
combinaţie de psihologie experimentală şi tehnici de manipulare prin
frecvenţă vibratorie. Concluzia este că, în 1989, în România nu a avut
loc o revoluţie, ci o lovitură de stat, pregătită minuţios. De ce ai
ales tocmai acest subiect?- Ideea de la care am pornit este aceea că nu poţi să înţelegi situaţia social-politică din ziua de azi, dacă nu înţelegi ce s-a întâmplat la revoluţie, dacă nu conştientizezi că arhitecţii sistemului de azi au fost acolo, în miezul evenimentelor din 1989. Iniţial, am dorit să realizez un documentar pentru BBC, despre "Experimentul Piteşti".
Însă, apucându-mă să mă documentez, am realizat că, de fapt, ceea ce s-a întâmplat acolo nu poate fi condensat într-un film, de orice factură ar fi el. Ştiu că domnul Sorin Ilieşiu lucrează la un proiect similar, de vreo şapte ani de zile, a făcut şaptezeci şi cinci de interviuri cu martori ai "Experimentului Piteşti", şi sper sincer să reuşească, dar mie mi se pare că e o încercare aproape imposibilă. E ca atunci când vrei să abordezi subiectul holocaustului: niciodată nu poţi să relatezi, în mod complet şi mai ales obiectiv, ceva care e atât de complex şi atât de dureros! Oricum, din această perioadă de documentare a prins contur "Experimentul Bucureşti", un film care nu serveşte o concluzie, ci care ilustrează starea de confuzie, de debusolare, un film care vrea să
"ridice" un impact emoţional, iar acesta, la rândul lui, să nască
întrebări şi, posibil, să ducă la găsirea unor răspunsuri.- Subiectul acesta este extrem de delicat, atinge o coardă foarte sensibilă a societăţii româneşti, ai fi putut risca să te trezeşti cu replici de genul "Vin străinii să ne spună ce-am păţit noi!".
- Într-adevăr! Şi am fost foarte conştient de acest risc! Îţi spun sincer că atunci când am aflat că am fost selecţionat la TIFF, festivalul de film de la Cluj, mi s-a făcut atât de teamă, încât am vrut să retrag filmul. Până la urmă, am mers înainte cu lansarea, dar mă aşteptam să fiu huiduit, să se arunce în mine cu ouă. De-asta am fost teribil de surprins când am văzut cât de bine a fost primit. Au fost
oameni în vârstă, care au trăit în mod direct acea perioadă şi care au
venit la mine şi mi-au spus că am făcut un film foarte frumos şi foarte
important. Asta a fost extraordinar pentru mine! Mi s-a confirmat că
mesajul meu a fost înţeles. Esenţial nu este filmul, ci discuţia pe
care el poate să o iniţieze. Deşi sper totuşi că şi filmul e bun!
(râde) Mai ales că, dincolo de implicaţiile istorice, l-am gândit ca pe
o poveste de iubire: iubirea dintre doi oameni care au peste
cincizeci şi ceva de ani! Suntem suprasaturaţi de poveşti de iubire
între adolescenţi sau tineri şi mi se pare că s-a cam uitat că şi
oamenii maturi, ba chiar vârstnici, iubesc, că şi ei au poveşti de
dragoste pline de intensitate şi de tandreţe. Or eu tocmai o astfel de
iubire am încercat să evoc: o iubire frumoasă şi emoţionantă,
petrecută în toamna vieţii. Pe care am inserat informaţiile de natură
istorico-socială.- În România, filmele independente care nu sunt susţinute de o casă de producţie, aşa cum e şi cazul
filmului tău,
au mari probleme cu distribuţia. În ce fel a afectat situaţia aceasta
destinul "Experimentului Bucureşti"?- Până acum, "Experimentul Bucureşti" a mers prin mai multe festivaluri din străinătate - unde, din fericire, a fost foarte bine primit - şi la Bucureşti a primit premiul GOPO pentru cel mai bun film documentar. Iar peste o lună, o să apară şi în cinematografele româneşti! Va fi distribuit de ADN (n. red. compania "Alternative Distribution Network"), adică de echipa care a construit şi festivalul "Making Waves" de la New York. Împreună, încercăm să punem la punct un sistem de distribuţie alternativ, un sistem care să aducă pe piaţă filme de nişă.
Lipitură pe suflet
- Tom, ai venit în România urmându-ţi dragostea pentru o femeie. De doisprezece ani, de când trăieşti printre noi, ai descoperit, oare, şi sentimentul de dragoste faţă de această ţară?
- Indubitabil! Când mă duc în Anglia sau oriunde altundeva, mi se face un dor teribil de România. Aşa cum niciodată nu mi-a fost dor de Anglia natală. De acolo îmi lipsesc doar
părinţii (căci fratele meu nu mai
locuieşte nici el în Anglia, ci s-a mutat în Japonia, tot din dragoste),
prietenii şi anumite repere culturale specifice. Vezi, am avut noroc să
călătoresc foarte mult prin lume, dar numai de ţara asta m-am lipit cu
sufletul. Aici mă simt acasă, aici e acel "acasă" din inimă. Tot ce ţine
de România mi-e drag şi mă atinge emoţional. Şi, crede-mă, am bătut
România în lung şi-n lat! Am fost prin Maramureş făcând autostopul,
tocmai ca să pot interacţiona cât mai mult cu oamenii locului, am
dormit, nu prin hoteluri, ci pe la săteni (când ajungeam într-un sat,
întrebam cine m-ar putea primi şi pe mine peste noapte şi niciodată n-am
fost lăsat pe uliţă!). Am urcat munţii, am dormit la stâne, învelit în
cojoc, am muls vacile şi am făcut brânză. Am ajuns din Deltă până la
Turnu Severin, pentru ca apoi să traversez Ardealul şi să ajung în
Moldova. Aşa m-am îndrăgostit eu de România: cercetând-o milimetru cu
milimetru! Şi ştii ceva? România e o ţară superbă, dar românii sunt
încă şi mai superbi. Ştiu că superb nu are grad de comparaţie, dar
altfel nu ştiu cum să mă exprim. Am găsit aici atâta căldură, atâta
sinceritate... Şi acest fel în care mă înţeleg cu românii eu nu l-am
mai întâlnit nicăieri în lume. Nici în Anglia! De asta îmi e şi-aşa
de dragă limba română. Îţi spun sincer, trec zile întregi în care nu
scot nici un cuvânt în engleză. Cu prietena mea nu vorbesc decât în
româneşte, cu toţi prietenii de aici nu vorbesc decât în româneşte...
Şi asta, pentru că aşa vreau eu, nu pentru că aşa îmi impun ei. Simt că
am o legătură mult mai puternică acum cu România decât cu Anglia. Ceea
ce poate că e ciudat, dar... aşa simt! - Vorbeşte-ne şi despre viaţa ta de dincolo de profesie.
- Nu sunt un tip matinal. Decât atunci când lucrez. (râde) Când scriu, cel mai mult îmi priesc orele serii. Peste zi, dacă nu am treabă, citesc, văd filme, gătesc (sunt specializat în mâncare indiană),
ascult
muzică, dar mai şi pun muzică prin cluburi, însă nu aşa de des ca în
urmă cu nişte ani de zile... Dacă mă cuprinde dorul de ducă, mă urc pe
motocicletă şi o pornesc în diverse excursii sau chiar expediţii. Cu
motocicleta am parcurs toată peninsula Crimeea (acum, când mă uit la
ştiri, revăd cu ochii minţii acel spaţiu), am fost în Himalaya, în India
şi în Vietnam, iar la vară plănuiesc un turneu care să plece din
Georgia, să treacă prin Azerbaidjan şi să se sfârşească în Iran. Mi-aş
dori foarte mult să ajung până la Teheran. Sunt fascinat de cultura
persană!Aaaa, şi, cât de curând, trebuie să-i duc la Cluj pe părinţii mei!
Au venit aici de multe ori şi i-am plimbat prin diverse locuri din România, dar la Cluj nu au ajuns, şi acum, de fiecare dată când vorbim la telefon, tata mă întreabă: "Când mergem la Cluj?". (râde)
Le place foarte mult aici.
Englez şcolit la Oxford (a studiat politica, filozofia şi economia), a
ales să se mute în România, pentru că s-a îndrăgostit de-o româncă şi
pentru că viaţa de la noi e mai frumoasă decât aceea din Anglia. Iniţial
a lucrat ca DJ, în diverse cluburi cu faimă din Bucureşti, apoi a
practicat jurnalismul, pentru publicaţii ca "Elle România", "Ziarul
Financiar" sau "Business Magazine", dar şi pentru presa
englezească. S-a extins, în continuare, în sfera radioului şi a
televiziunii, prin colaborări cu Radio România, TVR, BBC, Deutsche
Welle. Nici de sfera publicităţii nu s-a ţinut departe, realizând mai
multe reclame şi spoturi. După care, aparent din senin, în iunie 2013,
în cadrul festivalului TIFF, a ieşit pe piaţă cu premiera unui film de
lung metraj, care, fie doar şi prin titlu, a stârnit interes:
"Experimentul Bucureşti".The Bucuresti Experiment - Trailer from Tom Wilson on Vimeo.
sursa
http://www.formula-as.ro/2014/1114/planete-culturale-30/tom-wilson-in-romania-e-acel-acasa-din-inima-17640
