Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 14 mai 2014

Paradisul si infernul sunt in fiecare dintre noi

 Poti trai , o viata,in varful unui munte al excelentei, asteptand ca ceilalti  sa atinga nivelul tau de intelepciune sau cultura si sa se ridice pana la tine, ca mai apoi sa impartiti o elevata si de mare clasa singuratate. 
Sau poti uneori sa cobori treptele ,sa-i regasesti pe cei care nu au tinut pasul cu tine ,dar care se vor bucura oricand sa imparta cu tine simplicitatea starii de fericire. 
 
 ,,Un intelept , mereu neinteles de semenii sai, decise sa gaseasca un loc in care pot ajunge doar cei foarte  intelepti ca  el.
Auzise de la altii despre un munt  in varful caruia doar cel cu adevarat destept si erudit poate ajunge.  O data ajuns acolo si trecut de poarta , gaseai paradisul creat dupa dorintele si imaginatia ta.
Era un loc unde nu existau boli, ura , competitii. Unde pacea fiecarei zile era tulburata doar de un clopot care anunta miezul zilei si sfarsitul ei.
Inteleptul pleca sa caute acel loc. Drumul ii fu anevoios si plin de invataminte. Dar  ajunse in cele din urma , la poalele muntelui. In fata ochilor sai de intindea un sir aproape nesfarsit de trepte. 
Incepu sa urce. In jurul treptelor intalnii alti zeci de temerari care renuntase la urcus si isi incropise cate un loc in care sa traiasca. Povesti  cu ei si invata cate ceva de la fiecare.
Dar treptele pareau a nu se sfarsi niciodata. 
Simti adeseori nevoia sa se intoarca inapoi din drum sau sa se opreasca in unul dintre locurile in care multi altii isi crease lumea proprie, si se resemnase a-si trai intelepciunea printre semeni.
Cu cat se chinuiau ceilalti sa-l convinga sa renunte ,cu atat insa, era mai mare dorinta de-a reusi. Gandul ca ar fi El, primul , ajuns pe culmea pradisului inteleptilor ,il mana  cu o forta necunoscuta inainte. 
Dupa multi ani ajunse in varf. Era si mai intelept ,era si mai mandru de puterea lui si de faptul ca nimic nu-l putu opri. 
Batu la poarta . Pana in ultima clipa trai cu teama  ca intelepciunea lui nu ar fi fost suficient de mare pentru ca poarta sa i se deschida. Dar poarta se deschise. Inteleptul intra si poarta se inchise dupa el.
Era chiar paradisul.Era o lume exact asa cum si-o imaginase. Era un paradis doar al lui.
Alt timp trecu peste intelept. Intre timp se puse sa scrie tot  ceea ce dobandise pana atunci.Merita sa impartaseasca acea uriasa realizare si altora.
Dar zilele deveneau tot mai monotone. Frumusetea fara margini care-i umplea sufletul isi pierdea zi de zi din farmec si stralucire.
La ce bun toate acestea daca nu le putea imparti cu nimeni altcineva.
Ani in sir astepta ca poarta sa se deschida din nou. Macar o data. Poarta insa ramanea nemiscata.
Mintea incetase sa mai emita intelepciuni perfecte.Gandurile ii erau tot mai rebele. Tot mai des simtea nevoia sa iasa pe acea poarta si sa-i salute pe cei de afara, sa le povesteasca despre miracolul de  a trai in paradis. Dar sacrificase atat de mult sa ajunga acolo.Invatase atat de mult. Sperase atat de mult. Daca o data iesit nu mai putea reintra ,toate acele sfortari ar fi devenit inutile .
Astfel mai trecura cativa ani . Ideile si trairile se estompau tot mai mult. Izolat intr-o lume perfecta, nu-i mai ramanea mare lucru de inteles sau descoperit.
Intr-o zi isi lua inima in dinti si dadu la o parte portile uriase. 
O lume vie, forfotind de viata se misca dincolo de ele.
Parea aceasi lume pe care o cunoscuse candva si totusi o lume noua si misterioasa.
Cobora timid cateva trepte. Privea mereu in urma sa vada daca portile ramaneau deschise.   In mod uimitor ele continuau sa nu se inchida in urma lui.
Incepu sa vorbeasca cu ceilalti. Lumea il privea binevoitoare. Dar pentru ei el era pusticul intors din paradisul inteleptilor. 
Intelegea incet,incet, ca pentru el  nu mai era cale de intoarcere . Lumea pe care o ravnise si dobandise  era acolo sus si era singura in care stia sa traiasca.
Se aseza pe trepte si incepu sa le vorbeasca tuturor, ca si cum abia atunci ar fi inceput  sa urce treptele. Tot ceea ce descopera parea nestiut si neaflat niciodata de nimeni.
Era totul nou si fascinant. 
Spre seara, cand clopotul vesti apropierea noptii ,se intoarse in paradisul sau de pustnic. Astepta cu nerabdarea unui insomniac sa auda din nou bataia clopotului ,sa se poata reintoarce in lumea celorlalti.
Cat si-ar fi dorit ca oamenii sa-l opreasca ,macar o noapte , in lumea lor.
Cat si-ar fi dorit sa nu fi invatat atat de repede, ca sa-si poata prelungi viata printre ei.
  Dar era prea tarziu. Lumea se inclina cu respect in fata lui, ii vorbea cu ingaduinta dar nu-si permitea sa-l invite in umila si simpla ei existenta.
Intra din nou in sanctuarul sau. 
Dar miracolul abia atunci avea sa vina. 
Portile nu se mai inchisera.Nici atunci si niciodata de atunci inainte.
In fiecare zi cand clopotul anunta zorii ,iesea sa-si salute prietenii.
In fiecare zi cobora tot mai multe trepte. 
Era tot mai obositor sa le coboare si urce zilnic, dar stia ca  de fiecare data sufletul i se va umple de o stare  sublima ,atat de diversa de intelepciunea pe care o dobandise. 
Uneori devenea o stare confuza, alteori simtea nevoia sa zboare, cateodata doar o oboseala binecuvantata. 
Era fericit .''

In urma mea portile ramaneau larg deschise.
Eu puteam cobora oricand printre ceilati .
Si portile sulfetului meu le vor fi vesnic deschise. 
Dincolo de ele putem imparti frateste totul.
Acelasi Dumnezeu, acelasi paradis, aceasi intelepciune, oricare si oricat de diverse ar fi ele. Cand clopotul va vesti, insa, sfarsitul zilei, eu voi cere permisiunea sa ma retrag in lumea mea, ca apoi sa ies, sa le multumesc ca exista si ca-mi raspund zilnic la salut si sa reimpartim totul.
Si mai stiu ca paradisul si infernul sunt in fiecare dintre noi.
Ca depinde doar de noi care dintre ele ne va fi leaganul eternitatii ,cand clopotele nu vor mai fi auzite vestind nici zilele si nici noptile.

autor Mariastela Iacoban
sursa
http://mariastela-doareu-mariastela.blogspot.ro/2013/03/celalalt-rasaritadolescenta-xii.html




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com