Rudolf Steiner şi antroposofia

Lucian Blaga: "În lumea gânditorilor, Rudolf Steiner, alături de Einstein, e poate cea mai discutată personalitate". "Steiner . . . îmbogăţeşte omenirea cu cunoştinţe nouă la care nu a putut ajunge nici experienţa ştiinţifică, nici gândirea filosofică." Din articolul "Un iniţiat" publicat în 1921, 29 ianuarie în ziarul "Voinţa", în legătură cu aniversarea de 60 de ani a lui R. Steiner

Mircea Eliade: "Rudolf Steiner socoteşte că oricine poate ajunge în lumile superioare prin voinţă şi perseverenţă. În această preţuire pe care o dă Rudolf Steiner voinţei, personalităţii omeneşti se găseşte una din trăsăturile esenţiale ale Antroposofiei... Antroposofia are o metodă şi rezultatele ei pot fi controlate.
Educaţia antroposofică conduce la spiritualizare, acest substrat psihic - ce se găseşte înapoia materiei şi a senzaţiilort - nu niniceşte, nici materie, nici senzaţie. Ci numai o compretează, îi dăruieşte un conţinut, o integrează într-un anumit angrenaj spiritual... Personalitatea lui e într-adevăr covârşitoare şi cărţile care le-a scris întrec cu mult producţia unui mistic de salon, ca Maeterlink sau Kyserling.
Steiner e un mascul complet. Voinţa, raţiunea, puterea de muncă, multilateralele cunoştinţe, trepidanta viaţă sufletească, impulsul mistic - metafizic - n-au înlăturat poetul şi omul de acţiune. 
 Crearea Societăţii Antroposofice şi cărţile de popularizare au fost îndeplinite pentru educarea mulţimilor, pentru ai ajuta să-şi găsească unitatea conştiinţei şi orientarea în viaţa lăuntrică. Dar marele lui opere.. .nu sunt înţelese. Şi nu vor fi încă mult timp. Sunt cărţi scrise de-o minte care a pătruns prea departe pentru bietele noastre creiere. "Ştiinţa spirituală" nu poate fi pricepută, în patie, decât după o serioasă muncă de pregătire şi după câteva lecturi atente. E o lucrare de geniu şi de curaj. E o metafizică ce pare ridicolă celor ce nu au pătruns nici un pas dincolo.
Doctorul Steiner a înţeles aceasta. Şi a publicat-o totuşi, pentru cei câţiva cititori risipiţi pe glob, cărora le vor fi de folos revelaţiile ce scapă celorlalti". 
Din articolul "Rudolf Steiner" publicat în revista "Adevărul literar şi artistic", 1927, martie.

Rudolf Steiner, fondator al pedagogiei Waldorf

"Experienţa a ceea ce poate fi trăit în lumea spirituală mi-a fost întotdeauna un lucru firesc; cuprinderea perceptibilă a lumii simţurilor îmi crea cele mai mari greutăţi." (Opere complete 28, cap.22) Trecând de această greutate printr-o muncă şi o dezvoltare meditativă, realizează un schimb paradigmatic semnificativ din punct de vedere al istoriei spirituale: nu o construcţie a unor sisteme noi de gândire, nici o formare progresistă a teoriilor, nici o discuţie permanentă despre modele - ci o lărgire consecventă, reflectată în teoria ştiinţifică a experienţelor, percepţiilor şi observaţiilor. Fenomenele spirituale şi sufleteşti care se dezvăluie în acest fel conştienţei sunt observate şi descrise cu exactitate, sunt înfăţişate consecinţele pentru viaţa morală şi practică.

Antroposofia ia naştere ca "ştiinţă a spiritului". Trăirea individuală a realităţii şi în curând şi arta primesc o nouă orientare prin ştiinţa experienţei spirituale.
În 1917 are loc irumperea: "rezultatele unei cercetări de ştiinţă spirituală de treizeci de ani" conduc la cunoaşterea tripartiţiei omului (Opere complete 21). Trupul. sufletul şi spiritul devin vizibile în relaţiile lor schimbătoare - sistemul nervos-senzorial, organizarea ritmică şi omul metabolic apar în corelarea lor cu activităţile sufleteşti: gândire, simţire şi voinţă; ele pot fi dezvoltate la rândul lor în capacităţile spirituale: imaginaţie, inspiraţie şi intuiţie. Omul devine prin autocunoaştere liber pentru autotransformare.
De aici s-a ajuns până la punctul în care, odată cu sfârşitul primului Război Mondial, este posibilă pentru omenire o nouă epocă, o nouă orientare cuprinzătoare in pedagogie, medicină, ştiinţele naturii, societate şi economie - pe scurt: in viaţa culturală, de stat şi economică şi este realizată incipient de către Steiner şi colaboratorii săi. Antroposofia devine prin realizările lui Rudolf Steiner un impuls cultural care il ia in considerare pe individul independent şi capabil de evoluţie şi deschide perspective nebănuit de largi, perspective care astăzi sunt indispensabile.

Bodo von Plato

"Nu trebuie întrebat: ce trebuie omul să ştie şi să poată pentru ordinea socială care există, ci: ce este predispus în om şi ce poate fi trezit în el? Atunci va fi posibil de a aduce în ordinea socială forţe mereu noi din generaţiile în creştere. Atunci în această ordine va trăi mereu ceea ce fac din ea oamenii maturi care intră în ea; dar nu va fi făcut din generaţia în creştere ceea ce vrea să facă organizaţia socială care există în prezent."
Rudolf Steiner, Scrieri despre tripartiţia organizării sociale şi asupra stării timpurilor, 1915-1921, Opere complete, 24.

 sursa 

http://www.waldorf.md/?7:Rudolf-Steiner,-biografie

Principiile pedagogiei Waldorf

• Principiul fundamental: Abordarea integrală a fiinţei umane conform cu specificul vârstei şi având ca ţel dezvoltarea personalităţii libere a copiilor. Foarte succint, acest principiu se referă la faptul că trebuie educat omul întreg - capul, inima şi mâna. Pedagogia Waldorf vorbeşte despre aceste trei forte sufleteşti - gândirea, afectivitatea şi voinţa care trebuie întărite şi dezvoltate faţă de unele tendinţe de accentuare unilaterală a capacităţilor intelectuale.
• Principiul educaţiei permanente se referă la faptul că educaţia începe odată cu naşterea fiinţei umane şi devine o dimensiune a existenţei sale pe parcursul întregii vieţi.
• Principiul organizării ritmice a situaţiei educaţionale; această organizare ritmică este reflectată în pedagogia Waldorf prin planificarea pe "epoci de studiu" (etape, perioade de 2-5 săptămăni) a materiilor de bază, ca şi în pregătirea serbărilor (serbarea anuală constituind un exemplu de moment "cheie").
• Principiul creării unui ambient educaţional adecvat obiectivelor se referă la faptul că o şcoală Waldorf presupune o anumită atmosferă şi un ambient arhitectonic adecvat, cu o anumită cromatică şi decoraţiune a interioarelor, cu spaţii potrivite activităţilor complementare la care elevii participă în funcţie de afinităţi şi înclinaţii.
• Principiul asigurării unui echilibru între teorie şi practică are în vedere obiectivul pedagogiei Waldorf de a forma şi dezvolta elevul nu doar din punct de vedere cognitiv ci şi din punct de vedere volitiv, cunoscut fiind faptul că o problemă majoră a adulţilor este pasul de la concepţie la punerea în practică a ideilor.
• Principiul predării artistice se referă la faptul că predarea este considerată o artă şi e profesată ca atare. Profesorii se comportă ca nişte artişti al căror scop este acela de a ajuta copiii să descopere şi să iubească lumea înconjurătoare. Ei trebuie să trezească facultăţile latente ale copilului astfel încât în faza liceală să fie apt de a dezvolta o gândire cu un înalt grad de abstractizare.
• Principiul flexibilizării şi integrării noţiunilor se referă la faptul că spiritul vremii actuale pretinde o vocaţie cu caracter global în ordonarea stocului imens de informaţii a căror aglomerare ameninţă fiinţa cu strivirea. Pedagogia Waldorf promovează o orientare integralist-funcţionalistă străduindu-se să livreze noţiuni vii cu un grad de abstractizare potrivit vârstei. În acest sens, ea recomandă traseele: de la întreg la parte, de la cunoştinţe la cunoaştere, de la nominal la noţional, de la cuvânt la gând. Prin aceasta întregul proces instructiv educativ este privit ca un permanent proces de reciclare.
• Principiul predării în imagini se referă la nevoia de „imagini vii” a copilului de vârstă şcolară mică. Această nevoie însă nu este satisfăcută doar prin prezentarea unor planşe, diapozitive sau chiar a modelului natural ci, în pedagogia Waldorf, principala modalitate de a crea „imagini vii” este cuvântul. De altfel voi reveni asupra acestui principiu în următorul capitol.

 

 http://www.waldorf.md/Go.asp?52