Nu voi înțelege niciodată de ce oamenii lasă distanța să se stabilească, să creeze crevase și limite între ei!
Adevărata distanță se naște în suflet,
în gesturile simple, nu în granițele fizice. Depărtarea fizică poate fi
depășită dacă înțelegem faptul că tot ce facem în viața de zi cu zi,
împreună, putem face și departe unul de altul. Vorbele tandre, calde,
dorul împărtășit, mângâierile, îmbrățișările, chiar jocurile de zi cu
zi, discuțiile de rutină, cafeaua de dimineață, bătăile cu perna,
deciziile pe care le luam împreună, toate pot continua la fel ca înainte
și chiar este indicat să fie așa pentru a nu simți distanța.
Uneori, o vorbă la timp face mai mult
decât ne-am închipui. Mângâie și dă aripi! Ne dă energia și puterea de a
trece peste multe. Dacă însă alegem să tăcem, să ne găsim alte
ocupații, să ne rezumăm doar la a trimite bani acasă, a nu ne mai
interesa de problemele reale cu care se confruntă iubita sau familia și
nu ne implicăm sufletește în relație, distanța va deveni o gaură neagră
în care se dizolvă totul. Naște rupturi. Ne simțim cumva cumpărați, fără
importanță, iar responsabilitățile rămân toate pe umerii noștri. Simțim
că distanța nu ne apropie ci ne desparte, iar ceea ce înainte conta,
acum e fără importanță.
Tăcerea naște monștrii neîncrederii și
ai tristeții. Sunt oameni care și aproape și departe tot distanți își
sunt. Și sunt oameni care oriunde și-ar fi, își sunt mereu unul lângă
altul, iar distanța nu este decât ceva ce oricând poate să dispară.
Oamenii nasc adevărata distanță… în suflet! Viața nu face altceva decât să o împlinească. De aici vorba: ai grijă ce semeni și ce îți dorești!
Oamenii nasc adevărata distanță… în suflet! Viața nu face altceva decât să o împlinească. De aici vorba: ai grijă ce semeni și ce îți dorești!
Cel mai ușor lucru în viață este să
rupem și nu să construim, dar e de datoria noastră ca măcar să ne dăm
silința de a construi. Cel puțin atât cât iubirea există.