Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 22 iunie 2014

Imperativul înnoirii educaţiei prin Ştiinţa spirituală

Întrezăresc adesea în discursul diverselor persoane felurite imagini a ceea ce ar putea schimba în bine oamenii, societatea, comunicarea la nivel social ori individual, lumea…dar singurele, cred eu, care pot schimba în mod real ceva sunt educaţia şi autoeducaţia.

Trăim într-o lume ce consideră că gândeşte şi acţionează liberă de dogme, dar este afundată în dogmatism, o lume care crede că are de a face cu realităţi, cufundându-se în cele mai teribile abstracţiuni, o lume în care indiferenţa afectivă paralizează voinţa şi coboară adesea omul în sfera impulsurilor şi nevoilor primare. Gândirea epocii moderne se caracterizează prin stabilirea de dogme şi pretinde ca un om instruit să se conformeze lor. Faptele ştiinţelor naturale materialiste (frecvent corecte) sunt abstractizate şi extrapolate. Nu se acordă nici o importanţă vieţii indivizilor umani şi se aspiră la umplerea capului cu aceste dogme şi considerarea abstracţiunilor drept esenţă a lucrurilor şi faptelor. Din această atitudine iau naştere grupări şi facţiuni de adepţi ai principiilor, tezelor şi dogmelor, care pentru ei reprezintă esenţialul…

Ştiinţa spirituală nu presupune recunoaşterea unor principii pe bază de credinţă şi conduce omul la o viaţă socială bazată pe legături de reciprocitate fondate pe încrederea dintre personalităţi şi punerea în prim plan a valorii individului. Adică se găsesc şi se reunesc oameni ce au încredere unii în alţii, oameni care-şi spun: tu eşti omul de care am nevoie, nu pentru că ai anumite idei şi dogme, ci pentru ceea ce faci, pentru că poţi realiza un anumit lucru şi nu stânjeneşti cu activitatea ta munca altora. Este uşor să-l urmezi pe cel cu care eşti în deplin acord dar adevărata libertate şi mobilitate interioară sănătoasă presupun o colaborare bazată pe înţelegerea individualităţii fiecăruia şi disponibilitatea autoeducării. Şi pentru ca social să ajungem la o astfel de colaborare interumană, şcoala şi educaţia trebuiesc înnoite, actualizate.

Mentalitatea, răspândită în lumea materialistă, potrivit căreia cel ce nu acceptă ceea ce altuia i se pare just, este un cap pătrat, un retrograd, nu are ce căuta în mijlocul antroposofilor, care au o concepţie despre lume conformă spiritului.

În lumina Ştiinţei spirituale apare clar că omul din 1950 nu mai este identic cu grecul ori romanul şi nici măcar cu omul evului mediu ori al epocii moderne, după cum este evident că cei ce au acum 50-60 de ani sunt structural diferiţi de tinerii de 17-21 de ani şi aceasta pentru că fiecare este o treaptă de evoluţie şi este configurat potrivit propriei karme, dar şi celei terestre ori general umane.

Deci educaţia de azi nu poate fi ca cea de la începutul secolului sau a romanului ori grecului şi nici ca cea din evul mediu. Ştiaţi că profesorul care stă în faţa clasei pe un podium, în spatele unei catedre şi a unui catalog care să îi dea autoritatea pe care propria valoare nu poate, magisterul deci, este moştenire din evul mediu când profesorul era doctor şi le ştia pe toate prin simplul fapt că toate ştiinţele erau la început ?!

Antroposofia ne învaţă că ţine de destinul omului faptul de a dezvolta la o vârstă sau alta, diferite forţe şi este necesară o permanentă înnoire a educaţiei, a artei educaţiei (cunoscută ca pedagogie waldorf) ca şi a autoeducaţiei. Astfel karma atinge şi problema educaţiei deoarece educaţia este karma omului în tinereţe.

În educaţie ar trebui să fim bine lămuriţi asupra a ceea ce corespunde pentru karma generală a umanităţii, fiecărei vârste şi să ştim şi să facem ceea ce este just. Dacă nu se face ceea ce este just pentru fiecare vârstă a copilului se păcătuieşte împotriva karmei lui, ştiut fiind că perioada 0-21 ani influenţează major întreaga viaţă a individului.

Viaţa sufletească a omului are doi poli: viaţa de voinţă şi viaţa de gândire. între cele două se ţese viaţa de sentiment. În starea de veghe este deosebit de activă viaţa de reprezentări şi de gânduri. De faptul că în acest timp voinţa este foarte puţin activă aproape că nu suntem conştienţi. Mai întâi avem un gând şi abia apoi apare impulsul de voinţă. Ştiinţa spirituală ne arată că în timpul somnului totul este invers: gândirea este inactivă şi devine trează şi activă voinţa.

Când un om atinge starea de clarvedere şi poate pătrunde în domeniul imaginativ, el observă că voinţa se trezeşte tocmai când gândurile dorm.

Slăbim voinţa unui om când îl punem să facă sau să înveţe ceva pentru care nu este încă fizic, sufleteşte şi spiritual pregătit (intelectualizare prematură). Slăbirea voinţei duce la trezirea precoce a pasiunilor şi senzualităţii. Mulţi susţin cu tărie precocitatea copiilor de astăzi semnalând-o ca pe o contrazicere ori cădere în desuetitudine a principiilor pedagogice steineriene. Dar aceştia nu văd, nu conştientizează potopul tehnologic care-l împresoară pe copil din prima zi de viaţă, slăbindu-i voinţa şi maturizându-l fiziologic prematur.

Când această slăbire a voinţei este însoţită de trăirea stărilor de frică, spaimă şi disperare (pe care copiii din ziua de azi o trăiesc pentru că mama nu poate sta lângă propriul copil până la 4 ani, cum ar fi normal, iar după aceea nu are oportunitaţi pentru part-time) vom avea oameni tot mai slăbiţi de energie, incapabili să-şi dobândească în mod spiritual energia necesară existenţei terestre.

Cultivarea şi dezvoltarea unei vieţi sufleteşti nuanţate şi bogate presupune o cultivare a stării de atenţie pentru tot ce se petrece în jur şi în interior. Nedezvoltarea unui spirit de observaţie şi a atenţiei (televizorul, calculatorul, stresul omoară spiritul de obvservaţie asupra viului şi toceşte atenţia) duc la indiferenţă. Nu ne mai interesează nimic din ceea ce se întâmplă cu oamenii pentru că „sensibilitatea” noastră este „tratată” încă de la ora 7 dimineaţa cu crime, violuri, abandon de sugari, violenţă în familie, accidente rutiere, incendii, execuţii mafiote, calamităţi naturale ori în cazul copiilor cu desene animate violente şi nu mai vibrează la orice „nimic”…şi astfel mişcările noastre sufleteştisunt conduse spre mânie, furie, frustrare şi ceea ce decurge din ele.

Starea de veghe a voinţei este legată de întregul fiinţei umane. Dacă prin educaţie în copil (şi în adult prin autoeducaţie) sunt cultivate seninătatea şi calmul ori dimpotrivă irascibilitatea vom avea o voinţă sănătoasă sau o voinţă bolnavă şi necapacitată la nevoile etapei actuale a dezvoltării fiinţei omeneşti. Starea de sănătate sau boală a voinţei influenţează vitalitatea fizică. O voinţă nesănătoasă se revarsă în timpul somnului în corpul fizic şi este principala cauză unor boli de mai târziu, cărora nu li se găseşte niciodată cauza reală.

Pacea interioară, acceptarea calmă a karmei acţionează binefăcător asupra sănătăţii fizice. O afectivitate sănătoasă cultivată de la începutul vieţii duce la creativitate, perspicacitate, ingeniozitate. Jocurile copiilor trebuie să pună în mişcare viaţa sufletească, imaginaţia, să fie puşi în situaţia de a gândi jocul. Dacă îi dau un model după care să aşeze cuburile (sau mai târziu cuvinte încrucişate) copilul va dezvolta doar o disponibilitate spre condiţionare şi nu inteligenţa. Ingeniozitatea se dezvoltă când îl las pe copil să construiască în nisip sau să hoinărească prin pădure şi să adune material de construcţie (crengi, frunze, conuri, crengi, etc). Oricât de puţin s-ar crede astfel de jocuri ce dispun copilul la ingeniozitate generează linişte sufletească, armonie, mulţumire.

Cultivarea şi dezvoltarea unei gândiri vii se face, contrar prejudecăţilor contemporane prin dezvoltarea şi cultivarea unor sentimente care în aparenţă nu au legătură cu gândirea logică: dăruire de sine, devotament, spirit de observaţie. Cu cât ne aplecăm mai plini de interes, cu dăruire pentru problemele pe care le pune lumea şi omenirea, prin intensificarea atenţiei, prin străduinţa de a înţelege oameni complicaţi cu atât mai mult ne vom dezvolta gândirea.
Dacă în copilărie părinţii şi şcoala ne îndrumă spre dezvoltarea devotamentului vom avea mai târziu în viaţă, o gândire clară şi transparentă, în caz contrar vom avea o gândire dispersată şi ilogică ce conduce de obicei la imoralitate.

Pedagogia waldorf fondată de Rudolf Steiner pe principii sănătoase are ea însăşi nevoie de forme şi mijloace noi care să răspundă atât realităţilor terestre cât şi nevoilor sufletesc-spirituale ale copiilor, în caz contrar ea îşi creează premisele dispariţiei. O înnoire a pedagogiei waldorf şi a educaţiei în general se poate face numai prin dascăli cu o viziune vastă asupra lumii şi vieţii dobândită prin cunoaşterea şi exersarea cunoaşterii din Stiinţa spirituală.
Dacă omenirea nu va decide să înnoiască educaţia pe bazele oferite de Ştiinţa spirituală vor apare tot mai multe generaţii cu voinţa slăbită nu doar în exterior, ci şi în interior, cu o gândire materialistă mortificatoare, cu o viaţă de sentiment cantonată la nivelul impulsurilor.
Şi chiar dacă nu ne place s-o recunoaştem înnoirea educaţiei şi autoeducaţiei este responsabilitatea fiecăruia din noi!

Ileana Vasilescu
http://artadeaeduca.ro/adolescentul/imperativul-innoirii-educatiei-prin-stiinta-spirituala-partea-i/
http://artadeaeduca.ro/adolescentul/62/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com