Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

joi, 31 iulie 2014

Recunoştinţa, una dintre virtuţi!

Nu poţi vorbi despre abundenţă, fără să vorbeşti şi despre recunoştinţă. Recunoştinţa porneşte din sentimentul valorii intrinsece şi sprijină trăirea experienţei abundenţei. Pe de altă parte, nerecunoştinţa şi resentimentul îşi trag obârşia din sentimentul lipsei de valoare intrinsecă şi consolidează perceperea lipsei. Fiecare dintre ele este un cerc închis. Ca să pătrunzi în cercul stării de graţie, e nevoie să-ţi aduci iubire, ţie însuţi sau altcuiva. Ca să intri în cercul fricii, e nevoie să refuzi iubirea, ţie însuţi sau altcuiva. Atunci când stai în interiorul unuia dintre cercuri, realitatea celuilalt cerc devine contestabilă. Din acest motiv, ai adesea sentimentul că există în experienţa ta două lumi, ce se exclud reciproc.
Cei recunoscători nu-şi pot imagina că pot fi nedreptăţiţi. Cei ranchiunoşi nu-şi pot imagina că pot fi iubiţi de noi, de Dumnezeu. In care dintre aceste lumi vrei să locuieşti? Alegerea îţi aparţine…
In orice moment trebuie să decizi între a face pe victima sau a-ţi aminti că nu poţi fi nedreptăţit. În primul caz vei fi ofensat de darul primit şi îl vei vedea ca pe o pedeapsă; în al doilea caz vei accepta ceea ce vine spre tine, ştiind că îţi aduce o binecuvântare pe care încă nu o poţi vedea. Recunoştinţa este opţiunea de a vedea Iubirea lui Dumnezeu în toate lucrurile. Nici o fiinţă care alege astfel nu se poate simţi nenorocită. Căci opţiunea de a aprecia duce la fericire, întocmai cum opţiunea de a nu aprecia duce la nefericire şi disperare.
Primul gest sprijină şi înalţă. Al doilea, devalorizează şi demolează.
Felul cum alegi să reacţionezi faţă de viaţă dă contur propriei tale percepţii permanente. Dacă trăieşti în disperare, asta se întâmplă deoarece alegi să nu apreciezi darurile ce ţi-au fost oferite. Fiecare persoană ce păşeşte pe pământ culege rezultatele gândurilor pe care le-a semănat. Iar dacă vrea să schimbe natura recoltei din anul viitor, ea trebuie să schimbe gândurile pe care le gândeşte acum. Gândeşte doar un singur gând de recunoştinţă şi vei vedea cât este de adevărată această simplă afirmaţie. Data viitoare când eşti pe cale să nu apreciezi un dar ce ţi se oferă, opreşte-te un moment şi deschide-ţi inima ca să primeşti acel dar cu recunoştinţă.
Observă, apoi, cum se transformă atât modul în care trăieşti experienţa darului, cât şi relaţia cu cel care-l oferă. Data viitoare când eşti pornit să judeci sau să condamni pe altul, opreşte-te o clipă şi lasă-l să intre în inima ta. Binecuvântează acolo unde ai condamnat. Nu judeca şi fii bucuros că n-ai judecat. Simte uşurarea care te cuprinde când îl eliberezi pe celălalt de percepţiile tale înguste [...]
S-ar părea că există două lumi, dar cu adevărat există numai una. 
Frica este doar absenţa iubirii. 
Lipsa este doar absenţa abundenţei. 
Resentimentul este doar absenţa recunoştinţei. 
Ceva nu poate lipsi, dacă nu a fost, mai întâi, prezent din abundenţă. Fără prezenţă, absenţa n-are nici un sens. E ca un joc de-a v-aţi ascunselea. Cineva trebuie să se ascundă mai întâi. Cine va fi acela? Tu sau eu?  Fiecare ajunge să se ascundă şi fiecare este găsit, în cele din urmă. Lumea dualităţii emană din întregime şi la întregime se întoarce.
Vă invit să intraţi în acest dans, fără să vă luaţi prea în serios. Nici unul dintre voi nu e un dansator profesionist. Dar fiecare dintre voi este capabil să înveţe paşii. Dacă se întâmplă să calci pe cineva pe picior, un simplu „îmi pare rău” va fi de-ajuns.
Cu toţii învăţaţi în acelaşi timp şi e de aşteptat să faceţi greşeli.
Paul Ferrini
 
Exista trei modalitati de a folosi puterea recunostintei pentru a ne transforma viata, si toate trei reprezinta acte de iubire:
1.      Sa fim recunoscatori pentru tot ce am primit in viata noastra (in trecut);
2.      Sa fim recunoscatori pentru tot ceea ce primim in viata, acum (prezent);
3.      Sa fim recunoscatori pentru tot ce ne dorim in viata noastra ca si cum am fi primit deja (viitor).




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com