Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 11 iulie 2014

Smerenia – Calea renuntarii si a plecaciunii

Ne “aruncam”pe Pamant cu incredere in maretia care suntem si aterizam aici inocenti, puri si abandonati. Atentia si dedicarea noastra se muta pe parintii care ne cresc. Si cu fiecare zi care trece increderea noastra pura o trasmitem lor.  Ne uitam in ochii acestora cu o privire inocenta si ne abandonam lor… cunoasterii lor… intelepciunii lor… in ceea ce ei cred ca stiu, pot si sunt. Si usor usor ceea ce ei cred ca stiu, pot si sunt devine si ceea ce credem noi ca stim, putem si suntem. Anii trec, maretia noastra este uitata si incepem sa ne formam o imagine complexa despre cine suntem, ce putem sa facem, ce ne dorim de la noi si-n viata noastra. Ajungem adulti convinsi ca ceea ce credem, cunoastem si stim este adevarat. Putem veni chiar si cu exemple din propria viata care sa argumenteze aceste adevaruri prin care ne motivam in continuare ca asa este. Trece timpul si viata ne duce pe drumuri care nu mai sunt atat de sigure. Incepem sa intampinam greutati si incepem sa suferim. Si daca ne intrebam de ce ni se intampla noua asta, de ce suferim, raspunsul vine imediat: pentru ca ne-am intalnit cu situatii care nu sunt conforme cu adevarurile noastre, mai exact, cu situatii incorecte. Nu intelegem ce se intampla, dar stim ca trebuie sa mergem mai departe bazandu-ne pe ceea ce noi credem ca stim ca si cunoastere absoluta. Ajungem sa luptam cu acele situatii care ne bulverseaza si ne fac sa suferim. Sa cautam sa schimbam ceea ce nu se potriveste cu ceea ce noi credem ca stim si cunoastem. Si asa viata devine un cumul de urcusuri si coborasuri, de lucruri bune si rele, de situatii de bucurie si situatii de neinteles. Ne uitam la cei din jurul nostru, ne amintim de parintii/adultii din copilarie si ne motivam cu faptul ca si ei trec si au trecut prin toate acestea. Vin momente in viata in care simtim ca suntem pierduti, dar usor usor ne “adunam” inchizand si ascunzand suferinta in adancul nostru alegand sa trecem peste, mai exact credem ca trecem, si mergem mai departe. Viata curge… si intr-un moment aparent nesemnificativ simtim/ne amintim pentru cateva clipe ca odata, candva, eram  de-o maretie dincolo de ceea ce credem ca stim in prezent. Urcusurile si coborasurile isi continua manifestarea parca de la sine ca si cum asa trebuie sa fie, dar inauntrul nostru simtim ca este mai mult, ca exista ceva dincolo de ceea ce am invatat, de ceea ce credem ca stim ca suntem si de tot ceea ce este. 

In sufletul nostru simtim chemarea sa fim liberi. Liberi de grijile noastre.  Liberi de conditia noastra. Liberi de propriile noastre teorii, definitii, tipare si credinte. Liberi de propria suferinta. Liberi de tot ceea ce credem ca suntem!
Si incepem sa ne dam seama ca nu putem sa fim liberi. Cu toate cunostiintele noastre, cu toata intelepciunea noastra, cu toate adevarurile noastre…. Nu reusim sa fim liberi. Nu reusim sa ne invingem suferinta.

Si atunci vine ocazia de-a  VEDEA MOMENTUL DE GRATIE.

Momentul in care sa constientizezi si sa accepti Neputinta. Este momentul  cheie sa intelegi ca tot ceea ce crezi despre tine, ceea ce cunosti despre tine nu ajunge pentru a trai liber. Si atunci se naste intelegerea, constientizarea ca ceea ce crezi ca esti este neputincios in fata vietii insasi, in fata libertatii sufletului. Si te intrebi: daca ceea ce eu cred ca stiu despre mine nu ma poate ajuta sa fiu eu insumi… sa fiu eu cel care simt in sufletul meu ca sunt… atunci inseama ca mai sunt ceva care habar n-am ca sunt si ce sunt.
Este momentul revelator in care constientizam Neputinta celui care credem ca suntem si faptul ca cel care habar n-avem ca suntem este in “spate” si sustine intreaga noastra existenta. Si incepem sa simtim si sa ne amintim intreaga maretie pe care o aveam inainte de a renunta la ea cand am “aterizat” pe Pamant.

Ne trezim din somnul lui “Eu stiu” si vedem Neputinta lui.

Devin smerit  in fata lui Eu sunt pe care incep sa-l constientizez ca exista si care nu m-a abandonat chiar daca eu am renuntat la propria maretie. Ba mai mult, care m-a sustinut intreaga viata orice am ales eu, cel care credea ca stiu, fara a ma parasi.

Astfel, SMERENIA isi face aparitia in fiinta mea si ma plec cu gratie in fata nemarginitei mele fiinte care ESTE dincolo de ceea ce credeam ca stiu.
Ma plec in fata Spiritului! Ma plec in fata Vietii! Ma plec in fata lui Dumnezeu!

Cu  Smerenie ma eliberez in Eu sunt!

”Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi se va da. Turna-vor în sânul vostru o măsură bună, îndesată, clătinată şi cu vârf, căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. Şi le-a spus şi pildă: Poate orb pe orb să călăuzească? Nu vor cădea amândoi în groapă? Nu este ucenic mai presus decât învăţătorul său; dar orice ucenic desăvârşit va fi ca învăţătorul său. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum poţi să zici fratelui tău: Frate, lasă să scot paiul din ochiul tău, nevăzând bârna care este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău. Căci nu este pom bun care să facă roade rele şi, iarăşi, nici pom rău care să facă roade bune. Căci fiecare pom se cunoaşte după roadele lui. Că nu se adună smochine din mărăcini şi nici nu se culeg struguri din spini. Omul bun, din vistieria cea bună a inimii sale, scoate cele bune, pe când omul rău, din vistieria cea rea a inimii lui, scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăieşte gura lui”. (Luca 6, 37-45)

http://tevezi.blogspot.ro/2014/06/smerenia-calea-renuntarii-si-plecaciunii.html
 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com