Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 31 octombrie 2014

Atmosfera astrală NOIEMBRIE 2014

Luna noiembrie aduce multă căldură, atât pentru suflet, cât și pentru fizic. Asta deoarece Elementul Foc este foarte activ, mai ales în partea a doua a lunii. Apa ne va fi și ea alături în continuare, însă deja cu ea ne-am obișnuit. Elementele Pământ și Aer își vor face simțită prezența discret, dar suficient de puternic, astfel încât să ținem cont de ele și la propriu, și la figurat. Pregnanța amestecului Apă-Foc ne va anima întreaga existență. Vom deveni mai sensibili la doleanțele noastre profunde, dar și la cele ale altora. Empatia, intuiția, compasiunea vor fi atributele predominante în relațiile noastre cu ceilalți.

În Semne de Apă, distribuția planetară este următoarea: în Scorpion avem Saturn, Venus până în preajma datei de 17 noiembrie, Soarele până în preajma datei de 22 noiembrie și Mercur în intervalul aproximativ 9 – 28 noiembrie. Semnul Peștilor este străbătut, cum deja ne-am obișnuit, de Neptun și Chiron, ambele aflate în mișcare aparent retrogradă, însă își vor relua mersul direct, Neptun în preajma datei de 16 noiembrie, iar Chiron în preajma datei de 24 noiembrie. Reluarea mersului direct al acestor planete va îmbunătăți starea de spirit a nativilor Pești, a celor cu Ascendentul în Pești sau a celor care au marcaje astrale multiple în acest Semn. Abundența planetelor din Scorpion ne cultivă latura misterioasă, dorința de a tăinui acțiuni, gânduri, sentimente, chiar și relații sau obiecte. Relațiile interumane sunt deficitare, marcate de note bizare, gelozie, controverse, secrete, care mai devreme sau mai târziu vor ieși la iveală. Au succes demersurile de investigare a întâmplărilor din vremuri apuse și observarea vieții cotidiene dincolo de aparențe. Se vor menține tiparele atmosferice încărcate cu multă Apă sub diverse forme ale ei, semn că încă mai avem de lucrat la înțelegerea și asimilarea simbolisticii acestui Element, atât în structura interioară a fiecăruia dintre noi, cât și în felul în care folosim apa în viața de zi cu zi.

Toate cele trei Semne de Foc sunt activate de planete. Semnul Leului găzduiește în continuare pe Jupiter și Luna neagră, oferindu-le acestor nativi un carusel de evenimente greu de prevăzut, al căror rol este de a-i ajuta la transformări interioare profunde, necesare pentru următorii doisprezece ani de acum încolo. Uranus se află în continuare în mișcare aparent retrogradă în Berbec, aspect care necăjește destul de mult nativii acestui Semn. Se recomandă prudență, evitarea asumării riscurilor nemeritate și deschidere sufletească și mentală către tot și toate. Semnul Săgetătorului se va activa mult și bine după 17 ale lunii, rezultând de aici o schimbare majoră a stărilor de spirit. Venus se mută în acest Semn în preajma datei de 17 noimebrie, Soarele i se alătură în preajma datei de 22 noiembrie, formând rapid și aspectul de Lună nouă, iar Mercur întregește tabloul după 28 noiembrie. Ne vom simți mult mai bine, relațiile interumane se vor îmbunătăți vizibil, cheful de viață, distracțiile, călătoriile sau chiar cheful de studii, de învățare vor fi în prim-planul multora dintre noi. Indiferent de situația în care ne aflăm, indiferent de vârstă putem beneficia din toate acestea, cu puțin efort și bunăvoință. Dar să fim atenți la excese și să cultivăm relații și situații de bună calitate.

Elementul Pământ se va simți discret prin prezența planetelor Pluto și Marte în Capricorn. Influențele generate de combinația acestor planete este puternică. Pluto sapă încet la rădăcină, atât a societății, cât și a fiecăruia dintre noi – metaforic vorbind – de câțiva ani buni și va mai săpa alții de acum încolo. Marte vine și oferă viteză în direcția potrivită, ajutându-ne să ne așezăm acțiunile pe făgașul potrivit. Este o perioadă bună pentru desfășurarea acțiunilor de anvergură, cu efecte pe termen lung, cum ar fi amenjarea casei, a grădinii, a demarării unor proiecte profesionale alături de oameni de încredere. În preajma datei de 7 noiembrie se va forma aspectul de Lună plină în Semnul zodiacal al Taurului, aspect care va aduce multă interiorizare, cramponare în trecut, în concepții și planuri învechite. Se va resimți o doză importantă de ignoranță și subiectivism în discuții și relații.

Elementul Aer este puțin accentuat.
Numai Semnul Balanței este locuit de Nodul Nord al Lunii și de Mercur, care va părăsi acest Semn în preajma datei de 9 noiembrie. Recomandabil este ca până la această dată să formulăm, să transmitem mesajele importante, mai ales cele oficiale, care țin de domeniul profesional, să discutăm pe îndelete chestiunile familiale cu cei dragi sau să ne ocupăm de acte, înscrisuri, contracte financiare.

Recomandarea astrologului pentru luna noiembrie: să ne bucurăm de toate experiențele vieții și să răspundem prezent la orice provocare!

sursa
http://www.astrocafe.ro/articole/analiza-0/articol-atmosfera_astral_noiembrie_2014_introspecie_i_dinamism-4702







Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com