Singurul lucru constant în acest univers este schimbarea.

Totul e în mișcare, fiecare secundă aduce ceva ce n-am trăit în secunda ce tocmai a trecut. Fiecare zi ne duce în alt loc al universului pentru că Pământul nu stă pe loc, nici Galaxia, nici Universul măcar, totul se mișcă continuu, în spirală. La nivel cosmic, pășim în spații în care n-am mai fost, și respirăm un aer ce nu l-am mai respirat, în fiecare clipă. Razele soarelui nu sunt aceleași, deși el pare a ne lumina din același loc, și nici o zi nu e identică cu alta, deși uneori ele par atât de asemănătoare și în uneori atât de banale. Schimbarea e esența acestui univers, și totuși noi, oamenii, deseori ne temem de schimbare. 

 Gândurile noastre par a fi aceleași, senzațiile, emoțiile, sentimentele. Deși și ele se schimbă în funcție de mulți, mulți factori de care suntem mai mult sau mai puțin conștienți. Deși totul uneori pare identic, totul de fapt este nou, fie că vrem sau nu vrem.

 Noi nu sesizăm acest lucru, avem iluzia că trăim într-un univers static și avem nevoie de certitudini și de stabilitate. La fel cum unii din noi, avem nevoie uneori de schimbare și nou, de experiențe inedite. Omul fiind prin natura lui un explorator.

 Cu toate acestea observ că mulți oameni preferă în ziua de azi siguranța, însă universul nu ține cont de asta, și astfel în viața fiecăruia din noi apar momente când fie lucrurile cu care ne-am obișnuit se schimbă brusc, chiar dacă noi nu ne-am dorit asta, fie ceva important se petrece și ne determină să dorim noi o schimbare, adică altceva decât am avut sau trăit până atunci. 

 În ambele cazuri apare o stare de neliniște, e ca și cum am avea în față un drum pe care n-am mai mers – lucru adevarat de altfel - un drum care poate ascunde orice și despre care nu știm sigur unde ne duce. Ne facem probleme, cum că poate că nu e drumul cel bun, nu e cel ce ne va conduce la ceea ce de fapt ne dorim. Ne simțim deodată pierduți, ca-ntr-o pădure cu multe cărări. Și chiar dacă știm unde vrem să ajungem, chiar dacă avem norocul să avem și-o hartă la noi, totuși nu știm ce ne rezervă drumul,  iar de acest necunoscut ascuns în umbrele pădurii, ne temem cel mai mult. Dacă ceva ne va opri pe drum? Dacă vom obosi sau vom rătăci drumul? Și… uneori… apare și un alt dacă… dacă ce ne-am dorit, nu este ceva ce se potrivește în mod real cu noi?

 Este firească teama de necunoscut?

 Totul depinde de felul noastru de-a fi, de personalitatea noastră și de cât de des am fost obișnuiți să facem schimbări. Uneori ne obișnuim și cu schimbarea.

 Din punct de vedere spiritual, n-ar trebui să ne temem, deoarece viața e evoluție, iar evoluție fără schimbări nu putem să avem.

 Din punct de vedere psihologic a păși pe un teren necunoscut nu este simplu, deoarece înseamnă a renunța la SCHEME. Acele scheme metale ce s-au creat de-a lungul anilor, la propriu, ele devenind precum niște circuite în creier, ce ne determină să avem anumite reacții, anumite credințe, anumite obiceiuri, anumite emoții.

 Sunt precum niște poteci pe care le-am creat de-a lungul timpului și pe care în mod firesc ne este mai ușor să mergem. Puterea obișnuinței, puterea căii deja deschise, ușurința de a merge pe drumul bătut, sau deja cunoscut.

 În câmpul auric ele apar ca imagini, imagini puternice, ce ne însoțesc pretutindeni. Imagini similare cu ceea ce în plan material numim obiceiuri.

 Deși suntem conștienți de ele, și uneori ne dorim  să nu le mai trăim, ele nu sunt chiar ușor de schimbat. Sunt lucruri statice, imobile, sunt precum copacii, nu precum frunzele în vânt.

 Ne trebuie VOINȚĂ, iar pentru a ne pune în valoare această forță ce este voința pe care toti o avem, ne trebuie ceva mai mult, O MOTIVAȚIE  puternică. Acel ceva  care să fie atât de mult dorit de noi, încă să reușească să ne scoată din banal. Să fie ceva important.

 Ce ne poate motiva?

 De cele mai multe ori CEVA devenit NECESITATE, nu doar o dorință. Dorința te face să visezi, și poți trăi în stare de vis ani… la rând.

 NECESITATEA ține de starea de TREZIRE, nu de VIS.

 Ea este dorința ce iese din faza de vis și VREA SĂ FIE TRANSFORMATĂ ÎN REALITATE. Se cere materializată. Este atunci când simțim că ceva din noi strigă, e ceva ce ne doare, sau a devenit o piedică chiar și pentru banalitatea cu care ne-am obșinuit, ori a devenit un  gol sufletesc. Simțim o profundă și reală neliniște, de data asta datorată stării în care ne aflăm, nu datorată schimbării ce o dorim. Nu mai putem rămâne în acea stare. Totul în noi vrea altceva. Vrea o schimbare.  

 Altfel spus neplăcerea prezentă trebuie să fie mai mare decât frica de necunoscut.

 Iar pentru a face primul pas e nevoie de:

 ....

vezi continuarea pe 

http://www.lumeaspirituala.ro/psihologie/schimbarea.htm