Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

joi, 6 noiembrie 2014

Frica de …singurătate

Atunci când te joci cu un copil și îți ascunzi fața în palme, el crede că ai dispărut, apoi când mori crede din nou același lucru”(Alexandru Preda – Bine ai Venit – Ed. Bo Yang)

Cu alte cuvinte, ”dispariția” e o iluzie, e o credință, e doar o percepție autohipnotică. Ceea ce vine în existență, nu poate să dispară. Ceea ce a apărut, a fost întotdeauna și va rămâne pentru totdeauna. Vălul morții este descoperit și înlăturat în clipa în care vom înțelege că noi, ca și copiii, care cred că am dispărut dacă ne ascundem fața în palme, vedem cu inocență ceea ce credem, nu realitatea. Și moartea e un fel de a te ascunde în umbra unei palme! Și când ești singur se poate să te autohipnotizezi, să crezi…că ești singur.
Dacă stai într-o mulțime, poți închide ochii și atunci…lumea va dispărea pentru tine. Lumea continuă să fie, dar ochii tăi închiși n-o mai văd și de aceea tu crezi că ești singur, tu spui ”sunt singur, nimeni nu e cu mine, nimeni nu mă iubește”! Și apoi deschizi ochii și vezi puzderie de lume în jurul tău, dar tu continui să-ți spui ”sunt singur, sunt singur și părăsit”! Degeaba există șapte miliarde de oameni pe pământ, degeaba te vor vizita unii, degeaba alții te vor suna, te vor întreba ”ce mai faci?”, vor dori să-ți vorbească, or să te viziteze. Vei vedea ce crezi și anume că ești singur!

Frica de singurătate e o stare autohipnotică, autocreată, ca și frica de moarte, adică frica din spatele fricii de singurătate. Când apare frica în tine, frica de singurătate, despre care vorbim acum, e doar un semn că ”vezi ca un copil”, că te afectează credința ta, nu singurătatea în sine. De îndată ce vei înțelege, ce vei deschide ochii conștiinței, de îndată ce vei accepta că vederea ta e inocentă și inexactă, vei vedea că lumea e plină de ființe și de aceea nu este posibil să fii vreodată singur. Lumea pare departe, pare să nu existe și tu pari să fii singur pentru că nu știi că iubești lumea și nu știi că ești iubit. Ai făcut doar o fixație; vrei să fii iubit de x, de y, de z, de copil, de soț, de o persoană anume și dacă aceea nu răspunde cum aștepți, dacă nu răsunde la un simplu telefon, singurătatea ta explodează, fiindcă tu crezi că ”nu ești iubit”! Celălalt nu răspunde fiindcă nu te iubește și dacă el nu te iubește, tu ești singur, îți spui. Nu e absurd? E absurd, e o gândire irațională, e o credință, pe care o ții strâns, să nu o pierzi, pentru că pierzând-o riști să-ți pierzi suferința de a fi singur, precum și frica de moarte.

De îndată ce vei deschide ochii și vei vedea puzderia de lume care populează pământul, vei observa că cineva te sună când ai nevoie. Cineva  vine la tine la momentul potrivit. Cineva te îmbrățișează fără nici o așteptare. Altcineva îți dăruiește un lucru exact când ai nevoie de el. Tu nu poți vedea acestea atâta vreme cât păstrezi iluzia că nu ești iubit, alimentându-ți sentimentul singurătății. Când crezi că ești singur e doar pentru că ți-e frică de moarte, iar frica nu-ți dă voie să vezi că și ea e un văl aruncat peste mintea ta, o palmă, care-ți ascunde prezența. Dispariția e o iluzie, e doar o credință, iată ce spune simplu și parcă venit din profunzimile spiritului, Alexandru Preda! Inocența noastră crede că un trup care dispare nu mai există. 
Doar copilul din noi crede aceasta, dar e numai o credință… 
Refectați, e o temă minunată!
”Bine ai venit”(Ed. Bo Yang), cartea lui Alexandru Preda, – o carte de înțelepciune, a cărei profunzime se ascunde în simplitatea ei. E atât de simplă încât te toate păcăli; nu e o carte care trebuie citită, cât mai degrabă simțită. Fiecare pasaj conține o cheie, o reflecție care te poate arunca într-o stare surprinzătoare de cunoaștere, în locuri ale sinelui tău în care n-ai mai fost vreodată.
 
 sursa 

Cât de scump suntem dispuşi să plătim pentru a evita singurătatea?

Când suntem într-o relaţie plină de tensiune şi de nefericire, ne dorim să scăpăm, să evadăm din ea…dar gândul că alternativa este singurătatea ne îngrozeşte. Ascultam odată confesiunile unei prietene care mi se plângea de comportamentul soţului ei, cât de lipsită de valoare o făcea el să se simtă, cum o sufoca cu pretenţiile lui.
O simţeam profund nefericită, aşa ca i-am spus: „Dacă nu mai suporţi, divorţează!“ Şocată mi-a replicat: „Şi să rămân singură?! Nu vreau! Nu suport să stau singură.“ Nu înţelegea că, în realitate, ea experimenta, deja, singurătatea celui care nu este ascultat, acceptat, într-un joc al respingerilor şi al responsabilizărilor în care nevoile şi dorinţele ei nu contau.
Atunci am înţeles că această înfricoşătoare – pentru ea – perspectivă a singurătăţii îi dădea puterea de a-şi suporta viaţa nefericită, de a alege, mereu şi mereu, relaţia cu soţul ei, care o umilea. Se căsătorise foarte tînără, la 19 ani. Nu experimentase niciodată singurătatea înţeleasă ca absenţă sau ca plecare a unui partener.
Aşadar, ceea ce gândea şi simţea prietena mea în raport cu singurătatea, cu a fi, a trăi singur erau doar produsele imaginarului ei, erau tipare, clişee mentale pe care le preluase din exterior şi în care a ajuns să creadă cu tărie. O înspăimânta mai mult durerea necunoscută a singurătăţii netrăite, decât durerea pricinuită de suferinţele reale trăite într-o căsnicie.

Singurătatea ca o plăcută întâlnire cu tine

Eu cred că singurătatea nu este rea sau bună în sine; ea devine rea sau bună în funcţie de cum o apreciem noi, în funcţie de cum relaţionăm noi cu ea. Stă în puterea noastră să abordăm singurătatea ca pe o pedeapsă sau ca pe o binecuvântare.
Sunt convinsă că puţină singurătate, din când în când, nu strică nimănui. Ba dimpotrivă, ea ne ajută să creştem, să ne încarcăm cu o energie bună, care să ne sprijine în confruntările noastre cu lumea . Seneca afirma că singurătatea este pentru spirit ceea ce hrana este pentru corp.
Liderul spiritual indian Osho constata că „omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii“. De aceea, omul caută mereu să se angajazeze într-o relaţie: cu un părinte, cu un prieten, cu un soţ, cu o soţie, cu un copil…pentru a-şi uita singurătatea, el a creat cluburi, partide, biserici, ignorând sau alungând gândul că singurătatea.
Ar fi minunat dacă am accepta că singurătatea are locul ei în viaţa noastră, un loc pe care îl putem ignora, îl putem nega, dar el va continua să existe, pentru că are rolul lui, un rol important de reculegere, visare şi devenire interioară. Ar trebui să ne asumăm singurătatea cu aceeaşi bucurie pe care o trăim când ne aflăm în companii plăcute, dorite, aşteptate. Ele nu se exclud nicidecum. Sunt doar complementare.
Am certitudinea că singurătatea are beneficiile ei certe; că este bine ca, din când în când, să ne identificăm şi să ne urmăm dorinţa de a rămâne cu noi înşine, să ne fie, pur şi simplu, dor de noi, ca un semn de respect pentru Eu-l nostru interior. Singurătatea poate fi fecundă şi poate aduce împlinire prin întâlnirea cu tine însuţi.
Singurătatea poate fi un răgaz pe care ni-l luăm în relaţiile noastre cu ceilalţi, o distanţă la care ne situăm în raport cu lumea din jur pentru a medita asupra a ceea ce ni se întâmplă şi asupra modurilor în care influenţăm sau suntem influenţaţi şi modelaţi, evaluând câtă durere sau câtă armonie intră în viaţa noastră prin felul cum ne manifestăm în lume.
Singurătatea poate fi o formă de retragere în spaţiul libertăţii tale interioare, în care normele şi regulile sociale se suspendă, eşti independent în fiinţa ta, într-un spaţiu în care îţi aparţii la modul absolut, putându-te odihni, iar nevoia de apartenenţă la un grup alcătuit din ceilalţi este suspendată. Îmi ajung cu prisosinţă mie însămi.
Prin singurătate, mă pot întoarce către mine, mă pot „privi“, analiza, mă pot explora şi, de ce nu, pot face chiar ordine şi „curăţenie“. Am şanse mari să identific resurse de care nu eram încă pe deplin conştientă. Pot vorbi cu mine însămi şi pot să îmi identific nevoile, dorinţele, aşteptările. În singurătate poţi discerne între ceea ce îţi doreşti cu adevărat şi ceea ce îşi doresc alţii să îţi doreşti.
Ieşirea în lume cu orice preţ, relaţionarea cu ceilalţi cu orice chip, nu pot face să dispară, decât aparent, hăul din sufletul nostru, plictiseala, lipsa de sens a ceea ce trăim. Nu singurătatea este duşmanul nostru, ci dimpotrivă, duşmanul nostru este refuzul răgazului de a fi doar cu noi, câteva momente, într-un „dialog“ terapeutic cu noi înşine, pentru a ne cunoaşte şi pentru a ne înţelege mai bine, pentru ca astfel să ne reaşezăm şi să ne repoziţionăm, să aflăm ce este cu adevărat important pentru noi. Astfel, putem să conştientizăm care sunt dorinţele şi nevoile noastre reale, pentru că doar noi singuri ne putem trăi propria noastră viaţă. În singurătatea astfel asumată, plictiseala este ceva de neconceput, nu-i aşa?
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com