Singura hrană spirituală este cunoaşterea.
Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!
Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:
FRÃŢIA INIMII.
Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple.
Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine.
Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat.
Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.
marți, 23 decembrie 2014
Drumul tău
Când crezi că drumul tău s-a sfârşit, mai apare o uşă nouă, care te poate duce pe un drum neaşteptat de frumos
Imaginează-ţi că în viaţa ta întâlneşti mai multe uşi. Fiecare uşă duce către un drum. Anumite uşi eşti obligat şi împins să le deschizi. Pe altele le deschizi doar dacă vrei, pentru că ţi se dă dreptul să alegi.
Ar trebui să deschizi fiecare uşă, pentru a vedea unde duce. Pe unele nu le deschizi pentru că nu ai curaj şi încredere în tine, iar pe altele nu le deschizi pentru că alegi altele în locul lor. Unele uşi duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări şi piedici. Altele duc spre nicăieri…
Mai sunt uşi care duc spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlneşti. Unele uşi duc spre uitare… Uneori eşti tentat să deschizi uşi frumoase, care promit strălucire, dar descoperi că poleiala lor a fost înşelătoare, pentru că ai găsit numai dezamăgiri. Dar sunt şi uşi vechi, mai puţin frumoase, care nu promit nimic, dar care în schimb duc spre cele mai frumoase drumuri.
Sunt unele uşi pe care îţi doreşti enorm să le deschizi, sperând la ceva anume, dar din păcate, imediat deschise îţi dezvăluie în faţă doar un zid. Mai sunt uşi pe care îţi doreşti să le deschizi, dar alţii ţi le trântesc în faţă, sau fac tot posibilul să te oprească.
Unele uşi te fac să crezi că ai ajuns la capătul drumului şi că nu mai există întoarcere, dar ai surpriza să descoperi o uşă nouă care îţi oferă încă o şansă.
Unele uşi au o fereastră mică prin care poţi vedea ceea ce te aşteaptă, iar altele nu. Afli unde te duc doar după ce le-ai deschis şi, de multe ori, întoarcerea este ireversibilă. Unele uşi sunt protejate cu grilaje de fier, sau sunt prea sus şi îţi este imposibil să le deschizi. Doar îi priveşti pe alţii cum le deschid şi tu te întrebi cum o fi dincolo de ele…
Unele uşi îţi permit să fii însoţit, iar prin unele trebuie să treci singur, obligându-te să laşi oameni dragi în urma ta. Mai exista uşi pe care îţi doreşti să le redeschizi, dar care rămân închise pentru totdeauna, după ce ai ales să le închizi în urma ta. Acestea aduc în sufletul tău dor şi regrete…
Niciodată nu ştii câte uşi vei întâlni în viaţă. Chiar şi atunci când crezi că drumul tău s-a sfârşit, mai apare o uşă nouă, care te poate duce pe un drum neaşteptat de frumos…
Doreen Virtue
https://drumuricatretine.wordpress.com/2014/12/14/cand-crezi-ca-drumul-tau-s-a-sfarsit-mai-apare-o-usa-noua-care-te-poate-duce-pe-un-drum-neasteptat-de-frumos/#more-14563