regulă, oamenii fac exact invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac numai cu speranţa că iubirea lor le va fi returnată. Ei nu dăruiesc de bunăvoie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc, dar privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi. Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii. Este suficient să turnaţi, să revărsaţi, iar iubirea va veni. Şi chiar dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevăratul îndrăgostit ştie că a iubi înseamnă a fi fericit. Atunci, de ce să vă mai îngrijoraţi în legătură cu întoarcerea ei? Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frică. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc, iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este granita unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea.
Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, ca abordarea lor în ceea
ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi. Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonante în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţa. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţa; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţa – dar nu crea nici un conflict, bătălie sau lupta pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoană care există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.
Iubirea provenită din inima este întotdeauna dincolo de dualitate. Fiecare caută acea iubire care depăşeşte dragostea şi ură; din nefericire, căutarea are loc prin intermediul minţii, şi acest fapt generează nefericire. Toţi îndrăgostiţii simt eşecul, decepţia, trădarea, însă niciunul nu considera că este vina lui. În realitate, instrumentul pe care îl folosiţi nu este potrivit. Este ca şi cum cineva şi-ar folosi ochii pentru a asculta muzică, realizând faptul că astfel nu poate percepe nici un sunet. Însă ochii nu sunt făcuţi pentru a asculta, după cum urechile nu sunt făcute pentru a vedea. Mintea este foarte practică, ea este un mecanism care calculează;
mintea nu are nimic în comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va răsturna totul. Inima nu are nimic în comun cu lucrurile practice, ea este mereu în vacanţă. Ea poate iubi, şi poate face acest lucru fără să transforme iubirea în ură; ea nu este otrăvită de ură. Fiecare este în căutarea iubirii, însă instrumentul prin intermediul căruia se realizează căutarea nu este potrivit; şi de aici – eşecul. Iar oamenii, văzând că iubirea aduce cu ea numai ura, se închid în ei înşişi, zicând: “Iubirea este o prostie.” Construiesc un zid solid pentru a se apăra împotriva iubirii. Făcând însă acest lucru, vor fi lipsiţi de cele mai mari bucurii ale vieţii, vor fi lipsiţi de tot ceea ce este cu adevărat valoros.
Pentru a înţelege iubirea, trebuie în primul rând să fiţi plini de iubire; numai atunci puteţi înţelege iubirea. Milioane de oameni suferă: ei doresc să fie iubiţi, însă nu ştiu cum să iubească. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se oferă vă mulţumeşte; satisfacţia provine din ceea ce dăruiţi voi celorlalţi. Nu puteţi fi mulţumiţi dacă sunteţi cerşetori, mulţumirea apare numai dacă sunteţi regi. Iar atunci când dăruiţi iubire, deveniţi un rege. Puteţi dărui atât de mult – este inepuizabil; cu cât dăruiţi mai mult, cu atât iubirea voastră devine mai rafinată, mai subtilă, mai nuanţata.
În momentul în care înţelegeţi ce este iubirea, în clipa în care experimentaţi iubirea, deveniţi iubirea însăşi. Atunci în voi nu mai există nici dorinţa de a fi iubiţi, nici dorinţa de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul
vostru firesc de a fi, la fel de natural ca şi respiraţia. Nu puteţi face nimic altceva; veţi fi – pur şi simplu – plini de iubire. Dacă iubirea voastră nu va găsi ecou, nu vă simţiţi răniţi. Motivul este următorul: numai persoană care a devenit ea însăşi iubirea, poate iubi. Puteţi dărui numai ceea ce aveţi deja. Nu are rost să cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea în viaţa lor, care nu au ajuns la sursa întregii lor fiinţări, care nu au cunoscut iubirea în toată strălucirea ei. Cum ar putea să iubească aceşti oameni? Ei pot numai să simuleze. S-ar putea chiar să creadă în mod sincer că vă iubesc. Însă, mai devreme sau mai târziu, îşi vor da seama că este numai o pretenţie, că este numai un rol, o ipocrizie. Poate că nu intenţionează să vă înşele, însă ce pot face aceste persoane? Voi cereţi să fiţi iubiţi, iar celălalt cere, la rândul lui, acelaşi lucru. Fiecare presupune că partenerul este obligat să iubească, şi fiecare încearcă din răsputeri să o facă. Aceasta este o idee fixă, însă o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, şi fiecare îi va reproşa celuilalt, plângându-se că ceva nu este în regulă. De la bun început ei sunt de fapt nişte cerşetori, iar mâinile lor, întinse către celălalt pentru a cere, pentru a ruga, rămân goale.
Cei care au găsit sursa iubirii în ei înşişi nu mai au nevoie să fie iubiţi; în ciuda acestui fapt, vor fi iubiţi. Ei vor iubi pur şi simplu pentru că au prea multă iubire, la fel ca un nor care vrea să-şi reverse ploaia, ca o floare care vrea să-şi împrăştie parfumul, fără dorinţa de a primi ceva în schimb.
Răsplata iubirii este iubirea însăşi şi nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vieţii: atunci când o persoană este răsplătită prin însăşi iubirea pe care o răspândeşte în jurul ei, mulţi oameni o vor iubi; fiind în contact cu ea, toate aceste fiinţe vor găsi treptat-treptat sursa iubirii în interiorul lor. Ele pot fi în legătură cu o fiinţă care îşi răspândeşte iubirea fără să ceară nimic în schimb. Şi cu cât această fiinţă împărtăşeşte şi răspândeşte mai mult iubirea sa, cu atât iubirea este mai mare. Iubirea nu are nimic de-a face cu mintea, ea este un dans, un joc, un cântec, o bucurie. Dacă se petrece, atunci este frumoasă. Când iubirea apare în mod natural, frumuseţea este şi ea prezenta. Când ea este forţată să apară, singura care o însoţeşte este urâţenia […]
Voi sunteţi născuţi numai cu potenţialul de a iubi. Evident, aveţi încă de la naştere un trup; puteţi fi un dansator căci aveţi un trup.Vă puteţi mişca trupul şi puteţi deveni un dansator, dar dansul ca atare trebuie învăţat. Iubirea este mult mai dificilă. Este ca atunci când dansezi cu altcineva. Este necesar ca şi partenerul dumneavoastră să ştie dansul. Este o mare artă să vă găsiţi un partener de dans potrivit, să creaţi o armonie între două persoane, între două lumi diferite. Când două lumi se apropie una de cealaltă, se poate produce o explozie. Iubirea înseamnă armonie. Orice formă de fericire, sănătatea, armonia, toate se nasc din iubire. Învăţaţi să iubiţi! Nu vă grăbiţi cu căsătoria, învăţaţi mai întâi să iubiţi. Nu este necesar să aşteptaţi rezultatele iubirii. Ajunge dacă începeţi să iubiţi. În timp, veţi constata că o iubirea mult mai mare se întoarce la dumneavoastră. Nimeni nu poate înţelege ce este iubirea decât iubind, la fel cum nimeni nu poate înţelege ce este înotul decât dacă este aruncat în apă. Oamenii sunt foarte nefericiţi. Ei aşteaptă să apară marea iubire, iar în aşteptarea ei rămân închişi, închistaţi în ei înşişi. Ei nu fac altceva decât să aştepte. Poate va apărea de
undeva vreo Cleopatra, iar atunci ei îşi vor deschide inimile. Dar până apare ea, ei uita complet ce înseamnă să-ţi deschizi inima […] Iubirea nu este o pasiune, o emoţie. Ea este înţelegerea extrem de profundă că undeva, pe un anumit nivel, fiinţă celuilalt vă împlineşte. Undeva se închide un circuit. Prezenţa să vă face să vă conştientizaţi mai bine propria prezenţă. Iubirea conferă întotdeauna libertatea de a fi tu însuţi; ea nu are nimic de-a face cu posesivitatea. Nu confundaţi niciodată iubirea cu sexul, căci nu veţi face decât să vă amăgiţi singuri. Fiţi conştient, iar atunci când veţi simţi că simplă prezenţă a celuilalt – nimic altceva, simplul fapt că celălalt există - este suficientă pentru a vă face cu adevărat fericit, că ceva înfloreşte undeva în interiorul fiinţei voastre, ca un lotus cu o mie de petale, atunci se poate spune că sunteţi îndrăgostit, iar atunci veţi putea trece peste toate dificultăţile pe care le va crea realitatea. Veţi putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietăţile, iar iubirea voastră nu va face altceva decât să crească şi să înflorească tot mai tare, căci atunci, toate acele dificultăţi nu vor mai însemna altceva decât nişte simple provocări. Depăşindu-le, iubirea voastră va deveni astfel din ce în ce mai puternică.
Iubirea este eternitatea. Dacă este prezentă, ea nu poate decât să crească.
Iubirea cunoaşte începutul, dar nu şi sfârşitul!
Nu încerca să înţelegi viaţa. Trăieşte-o!
Nu încerca să înţelegi iubirea. Intră în iubire! Iubeşte!
