Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 22 aprilie 2015

“Ingineria sufletului” - ÎN SENS MALEFIC!


INGINERI AI SUFLETULUI OMENESC? DA, DAR ÎN SENS MALEFIC!

La începutul anilor ’30, Stalin îi denumea pe scriitori drept “ingineri ai sufletului omenesc” - maximă ce a fost extinsă ulterior pentru toată mass-media. 
“Ingineria sufletului” este în fapt o manipulare a conștiinței și o anihilare a sufletului omului prin mijloace de informare disponibile.
Potrivit enciclopediei Wikipedia, teoreticienii sunt de acord că presa scrisă și audiovizuală are efecte asupra indivizilor, grupurilor, maselor și instituțiilor, modelând personalitatea umană sub aspect cognitiv, afectiv și comportamental. Modelarea personalității umane este mai profundă în sensul negativ, decât pare la prima înfățișare. Sub bombardamentul informațiilor transmise prin mass-media, individul se dezumanizează, comportându-se ca un robot potrivit șabloanelor trasate de trusturile de presă; care trusturi de presă se află sub influența cercurilor politice.
Ce spun psihologii despre mass-media

Cercetătorii psihologi atrag atenția asupra faptului că media este responsabilă de creșterea ratei sinuciderilor și agresivității tinerilor, fiind marcată de kitsch-uri, violențe, nonvalori și false modele comportamentale. Iar publicitatea prin mass-media provoacă aspirații nerealiste și dezvoltă simțul avidității, în dauna simțului realității.

Întrucât comunicarea are loc într-un singur sens, are ca efect instalarea pasivității consumatorului de mesaje media, în detrimentul participării sale active la treburile societății. Dependența de televizor, de internet, în general de mass-media este considerată ca o nouă formă de patologie, ce induce schimbări de atitudini, cogniții și comportamente.

Din cauza exemplelor negative furnizate de mijloacele de informare în masă, în rândul tinerilor se manifestă o crasă lipsă de responsabilitate și prevedere pentru viitor. Sunt îndemnați – indirect - să facă cheltuieli aberante din banii câștigați și economisiți cu trudă de părinții lor, cu scopul iluzoriu să fie văzuți “pe caii mari” de către semenii lor. Când dispare sursa financiară, tinerii care nu avut inteligenta și experiența necesare să se orienteze către o profesie care să le asigure o existență licită de sine stătătoare, se sinucid sau se lasă antrenați în afaceri ilegale, ce sfârșesc îndeobște la porțile pușcăriilor.



La început a fost cuvântul... Omenirea este manipulată prin mass-media, de către persoane plătite în acest scop. Consumatorul de media privește lumea înconjurătoare prin ochii unor farisei de la trusturi de presă scrisă și audiovizuală. (Sursa: Mass-media internațională).

Rolul televiziunii în manipularea maselor

Să ne oprim asupra televiziunii, cea mai răspândită formă de comunicare în masă. Televiziunea deține monopolul mesajelor transmise prin imagine, sunet și text, deci este cea mai cuprinzătoare formă media. Este știut că o imagine este mai convingătoare decât 1000 de cuvinte. Puțini dintre telespectatori își dau seama, că în fapt participă la manipularea propriei lor conștiințe. Noi vedem la televizor numai ce ni se indică prin imagine, sunet și textul unui reportaj, de pildă. Realizatorul tv conduce privirea telespectatorului numai unde vrea el, privându-l de dreptul de a observa în ansamblu evenimentului în sine și a-i putea analiza detaliile componente. Prin dimensiunile planului filmat, prin încadrarea și prin durata în timp a acelui cadru în montajul emisiunii, prin locul cadrului în secvența filmată și locul secvenței în emisiunea propriu-zisă, realizatorul tv deține un control permanent asupra telespectatorului. Nu lasă se vadă decât ce vrea el și cum dorește el, nesocotind năzuințele omului așezat în fața televizorului. În funcție de poziția liniilor din cadru (liniile orizontului, a munților, a acoperișurilor clădirilor, a coloanelor, etc.), a unghiurilor de filmare, a gamei coloristice și a altor elemente ce concură la construcția cadrului-imagine, psihicul omului este orientat în sensul dorit de realizatorul tv. În acest mod, prin ingineria imaginii televiziunile participă în mod direct la manipularea conștiinței telespectatorilor.

Rusia aplică de mult timp tehnica manipulării psihicului omului prin mass-media, activitate ce a fost răspândită asupra subiecților umani de pe întregul mapamond. Recent, ministrul rus al Apărării, Serghei Soigu, a declarat că mass-media este unul dintre noile tipuri de armament modern, care de-a lungul timpului a adus Rusiei atât victorii, cât şi înfrângeri. „În ultima vreme, mass-media înglobează foarte multe aspecte şi poate aduce prejudicii serioase. Conștientizăm acum că o fotografie, un cuvânt, o cameră de luat vederi, Internetul, informația în general, au devenit un tip de armament, care poate fi bine sau prost utilizat. În prezent, o informație deținută de cine nu trebuie poate deveni o dovadă, un procuror, un judecător, un călău” – a încheiat ministrul Serghei Soigu, potrivit surselor de informare ruse.

Declarația ministrului rus al Apărării întregește ceea ce se cunoaște în mod oficial despre efectele negative produse asupra psihicului omului, de către mass-media. Neoficial, se utilizează o serie de mijloace subliminale de manipulare cu efecte distructive asupra voinței omului, subjugându-i conștiința și aspirațiile umane. (Asupra acestui capitol ne vom axa cu alt prilej).

Manipularea minții umane prin imagine și sunet. (Sursa: Mass-media internațională).

Cum ne putem apăra de efectele nefaste induse în psihicul nostru, de presa scrisă și audiovizuală

În epoca modernă, apărarea în fața bombardamentului de informații transmise prin mass-media este dificilă. Dar putem să reducem, gradual, efectul negativ al mijloacelor de informare în masă asupra psihicului nostru, prin micșorarea timpului alocat pentru emisiuni de televiziune și să nu luăm ad litteram tot ce scrie în ziare, în reviste sau se transmite la radio și la televizor. Prin abordarea unor activități extraprofesionale, care să implice socializarea și gândirea pe varii teme, ne putem sustrage de la “ingineria sufletului omenesc” - afirmație fatidică răspândită de Stalin în anii ‘30. Și - foarte important! - să ferim copiii noștri de influența nefastă a mediilor de informare, pentru a le da posibilitatea să-și dezvolte gândirea pe cale naturală, ferită de ingerințele fariseice ale unor trusturi de presă scrisă și audiovizuală. Televizorul, calculatorul cu acces la internet, aparatul de radio și telefonul mobil sunt contraindicate să fie lăsate în camera copiilor, atât din cauza radiațiilor pe care le emană, cât prin informații manipulatorii la care au acces copiii de la cea mai fragedă vârstă.

Pe de altă parte trebuie să recunoaștem că pentru omul adult mass-media constituie un rău necesar, prin informațiile pe care le furnizează. Dar se cerere a fi abordată cu prudență și cu discernământ.

http://jurnalparanormal.ro/content/ingineri-ai-sufletului-omenesc-da-dar-%C3%AEn-sens-malefic
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com