Viitorul viitorului

“Viitorul nu este o destinatia clara, asa cum este orasul St. Louis, pentru ca se schimba in fiecare zi”, avertizeaza editorul revistei “The Futurist”, Patrick Tucker. Cu toate acestea, ei s-au aventurat sa faca cinci previziuni pentru prima decada a secolului XXI, chiar inainte de schimbarea mileniului, in anul 2001. Cata dreptate au avut futurologii? Va invitam sa descoperiti.
5 previziuni care s-au adeverit
1 - Internet pentru toata lumea si in toata lumea
“Cuvantul computer mobil va avea o alta semnificatie pana in 2010. Pana atunci, vom avea computere care vot fi purtate cu usurinta, oferindu-ne posibilitatea de a avea oricand acces la informatie si la Internet, oricand si oriunde”, declara in urma cu doar 9 ani, Tim Bajarin, presedintele unei firme specializate pe IT.
2 - Stocarea informatiilor
“Exista servicii specializate care pot pastra informatia digitala, insa majoritatea oamenilor vor prefera sa isi tina informatiile personale sub propriul control”, anunta in urma cu 10 ani Kurzweil.
3 - Virtual vs Real
“Casele vor fi complet cablate, iar omenirea va intra in era internetizarii a tot ceea ce este material posibil”, declara in anul 2000, Lance Travis, director de Cercetare si Dezvoltare a Tehnologiilor in cadrul firmei AMR Research.
4 - Chat-ul video
Tot Raymond Kurzweil a fost cel care a prezis ca in viitorul apropiat oamenii vor comunica intre ei prin intermediul camerelor video, calatorind prin spatiul virtual pentru a intalni oameni din toata lumea, fara a mai fi necesara vreo viza pe pasaport. “Partenerii virtuali sunt populari pentru ca reprezinta tot atatea ocazii de divertisment sexual, fara a te implica insa cu adevarat”,
5 - Clonele umane
La inceputul noului secol, scriitorul Arthur C. Clarke a prezis aparitia primelor clone umane, care vor fi aduse la cunostinta publicului in jurul anului 2004. Cand clonarea cu succes a unui mamifer, ramas in istorie sub denumirea de oaia Dolly, a fost anuntata in 1997. Cu toate acestea, obtinerea primilor embrioni umani produsi prin intermediul clonarii, facuta publica in luna mai a anului 2008, a avut o primire rece din partea opiniei publice.
Viitorul la… viitor

Scriitorul rus de literatura science-fiction, Vladimir Streletsky, a elaborat o lista a viitoarelor “achizitii” ale omenirii, folosindu-se de predictiile futurologilor, de profetii, dar si de proiectele viitoare ale oamenilor de stiinta. Chiar daca nivelul atins de stiinta va revolutiona viata pe Pamant, viitorul lui Streletsky arata putin cam infricosator.
2009-2025: robotii androizi vor intra in productie industriala;
2010: oamenii de stiinta vor dovedi ca sufletul uman supravietuieste mortii;
2010-2012: tari din Europa, America si regiunea Pacificului se vor uni sub forma unor blocuri regionale. O coalitie rusa-chineza va intrerpimde o misune de succes pe Luna;
2011: va fi inventat vaccinul impotriva SIDA;
2011-2023: Estul va crea o presiune demografica asupra Europei, iar numarul emigrantilor va creste considerabil. Democratia va cunoaste o criza in Europa si in Statele Unite, prin urmare, liderii acestora vor aborda forme de conducere autoritare;
2012: vor fi sintetizate medicamentele de marire a activitatii creierului;
2013: va fi construita prima plantatie pentru cresterea carnii artificiale;
2015-2025: resturile radioactive vor fi colectate de pe Pamant si deversate in spatiu;
2016: rezervele de petrol vor fi pe sfarsite;
2025: inceputul crizei globale de apa potabila. Cercetatorii vor gasi modalitati pentru a extinde durata de viata umana pana la 120 de ani;
2026: va fi creata inteligenta artificiala;
2027: vor fi receptionate primele semnale radio ale civilizatiilor extraterestre;
2029: aparitia cyborgilor;
2030: noi masuri impotriva imbatranirii umane;
2060: prima colonie umana pe Marte;
2090: primele orase subacvatice;
2114: omenirea va stabili primele contacte cu civilizatiile extraterestre.

sursa
http://www.descopera.ro/stiinta/4745318-inapoi-in-viitor-intre-previziune-si-realitate

Indienii hopi avertizează: toate cele 9 profeţii despre sfârşitul lumii s-au împlinit

Potrivit mitului lor despre crearea lumii, Hopi au fost primii oamenii care au locuit pe aceasta planetă, ei fiind supravieţuitorii unei ere anterioare, în care omenirea a fost nimicită de potop. Tradiţiile indienilor mentionează că Pământul a fost nimicit de trei ori până acum: prima data de foc, a doua oara de gheaţă, şi cel mai recent de apă, în urma cu aproximativ 11-12 mii de ani. Conform profeţiilor Hopi, suntem pe cale să intrăm în cea de-a cincea era, numita "Lumea iluminării". Mai înainte însă de acest moment, se va da o luptă decisivă între bine si rău, iar natura va fi distrusă total de faptele omului.
În profeţiile indienilor hopi se vorbeşte şi despre sfârşitul lumii, prezentat ca un nou început : <strong><em>„A patra lume se va sfârşi în curând, urmând să înceapa cea de a cincea lume”strong>. Profeţia lor se va împlini după ce se vor arăta cele 9 semne. Iată care sunt semnele:
1) Primul semn spune că „Va veni un alb şi va lua pământurile ce nu sunt ale lui, lovind duşmanii cu fulgerul”. Semnul s-a împlinit pentru că profeţia face referire la folosirea armelor de foc.
2) Al doilea semn: „Pământurile noastre vor vedea roţi care se-nvârst, pline cu voci”. E vorba despre colonizarea statului Arizona, precum şi despre automobile.
3) Al treilea semn: „O bestie ciudată cu coarne mari şi lungi vor invada pământurile noastre”. Se referire la venirea vacilor, neştiute de indienii hopi, care au sosit odată cu colonizarea vestului sălbatic.
4) Al patrulea semn: „Pământul va fi străbătut de şerpi de fier”; face referire la liniile de cale ferată.
5) Al cincilea semn: „Vom fi invadaţi de o pânză imensă de păianjen”, in concret: reţelele de electricitate şi comunicaţii.
6) Al şaselea semn: „marea se va transforma în negru şi multe dintre creaturile apei se vor sfârşi din cauza transformării”. Se face referire la marile accidente petroliere care au avut loc pe mare.
7) Al şaptelea semn: „Pământul va fi traversat de râuri de piatră, ce or să reflecteze Soarele"; adică autostrăzile şi şoselele şi efectul de miraj atunci când e prea cald.
8) Al optulea semn:„Tineri mulţi ce vor purta părul lung asemeneni nouă, indienilor hopi, o să-i vedeţi cum vor veni şi vor învăţa din înţelepciune, alegând să propage pacea”. Acest semn a descifrat şi se pare că face referire la mişcarea hipiotă din anii ’60.
9) Al nouălea semn: „veţi vedea un sălaş în ceruri deasupra pământului care va cădea cu o mare viteză şi atunci va apare o stea albastră”. În 1979, naveta spaţială americană Skylab a căzut pe Pământ, iar cei care au văzut-o au comparat-o cu o stea albastră căzătoare.
Practic, toate cele 9 semne pe care ni le descrie profeţia indienilor hopi s-au împlinit. Astfel, potrivit profeţiei lor sfârşitul e aproape.

DE MENTIONAT TOTUSI CA, ACUM APROXIMATIV 2 ANI, BATRANII TRIBULUI HOPI AU APARUT PENTRU PRIMA DATA IN ATENTIA OPINIEI PUBLICE, FACAND CUNOSCUTE MULTE DINTRE PROFETIILE LOR FIINDCA, SPUN EI, OMENIREA A TRECUT DE PUNCTUL FARA INTOARCERE DATORITA IUBIRII DIN SUFLETELE OAMENILOR SI PROFETIILE DESPRE DISTRUGEREA TOTALA A LUMII NU SE VOR MAI INFAPTUI, IN SCHIMB SE VOR PRODUCE MARI TULBURARI SI TRANSFORMARI IN CONSTIINTA SI VIATA OAMENILOR, CARE SE VOR INTOARCE LA O BUNA INTELEGERE UNII CU ALTII SI CU MAMA NOASTRA, PAMANTUL!

Coborarea Focului Sfant de Pasti - The Miracle of the Sacred Fire (en - no sub)

APOCALIPSA LUI IOAN (5)

Acum urmează să pătrundem în epoca noastră, în epoca din care facem parte, şi ne punem întrebarea: Revelaţiile autorului Apocalipsei ne privesc şi pe noi, se referă şi la epoca noastră? Răspunsul este afirmativ. Dacă aceste revelaţii s-au adresat până acum celor patru epoci de cultură trecute, ele trebuie să se refere şi la epoca noastră, a cincea, este nevoie însă să-i înţelegem vocea, să descifrăm care este misiunea şi scopul nostru pentru viaţa spirituală. Dacă există un curent de viaţă spirituală care să dezvăluie mistica universală, atunci acest curent, în măsura în care este conform cu Apocalipsa lui Ioan, trebuie să poată îndeplini ceea ce pretinde şi cere cel care vorbeşte, marele Inspirator, de la epoca noastră. Ce cere el şi cine este acesta? Il putem recunoaşte? Să încercăm.
„Scrie îngerului comunităţii din Sardes“ – aceste cuvinte trebuie să le simţim că ne sunt adresate nouă. „Iată ce spune Cel care are cele şapte spirite ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele“ (Apocalipsa, cap. 3, v.1). Ce sunt cele şapte spirite şi cele şapte stele?
În acord cu autorul Apocalipsei, omul, aşa cum ne apare aici, este expresia vizibilă a celor şapte principii ale naturii umane şi pe care le cunoaştem: principiul fizic, a cărui expresie este corpul fizic, principiul corpului vital, a cărui expresie este corpul eteric, principiul corpului astral care, transformat prin acţiunea conştientă a eului, devine Manas, principiul corpului eteric care, transformat, devine Buddhi şi Atma, sau corpul fizic transformat, spiritualizat. În centrul acestora se află principiul „eului“. Acesta este spectrul celor şapte constituenţi spirituali prin care se exprimă natura divină a omului. În termenii, să le spunem tehnici, utilizaţi în ocultism, aceste principii se numesc “cele şapte spirite ale lui Dumnezeu din om“. Cele şapte stele sunt acelea care ne ajută să înţelegem ce este omul astăzi şi ce trebuie să devină el în viitor. Acestea sunt cele şapte încarnări succesive ale Pământului: Saturn, Soare, Luna, Terra, Jupiter, Venus, Vulcan, care cuprind întreaga evoluţie a omului. Saturn a dat omului germenul corpului fizic, Soarele, germenul corpului eteric, Luna a dat corpul astral iar Terra, Pământul actual, a dat omului „eul“. Cele trei încarnări ulterioare, Jupiter, Venus şi Vulcan vor promova în continuare dezvoltarea elementelor constitutive spirituale ale omului. Dacă reuşim să înţelegem chemarea Spiritului care ţine în mâna sa cele şapte stele şi cele şapte spirite ale lui Dumnezeu, adică natura umană compusă din cele şapte elemente, atunci facem cu adevărat antroposofie în sensul celor scrise de autorul Apocalipsei. A practica antroposofia nu înseamnă altceva decât să ştim că textul Apocalipsei se referă la a cincea epocă de cultură postatlanteană, să ştim că în epoca noastră, când omul a coborât cel mai adânc în materie, avem datoria să începem a urca panta care duce pe urmele acelei mari Individualităţi care, pentru ca noi să recunoaştem drumul de urmat, ne dă cele şapte spirite ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele, drept călăuză. Dacă urmăm acest drum, vom transmite celei de a şasea epoci, care urmcază, adevărata viaţă spirituală a înţelepciunii şi a iubirii. Din înţelepciunea antroposofică pe care o vom fi elaborat, se va naşte impulsul de iubire care va predomina epoca a şasea, reprezentată prin comunitatea care deja, prin denumirea sa, dezvăluie caracterul de iubire frăţească, Filadelfia. Toate aceste nume şi denumiri nu sunt date la întâmplare. Omul îşi va dezvolta eul până la nivelul în care acesta va deveni independent şi va putea să-şi ofere în deplină libertate iubirea tuturor celorlalte creaturi. Toate acestea se vor împlini în următoarea epocă de cultură, reprezentată prin comunitatea sau Biserica din Filadelfia - (Filadelfia, în l. greacă „adelphos“ = frate şi „philos“, prieten, iubire sau prietenie frăţească între toţi oamenii ).
A şaptea epocă va aduna în jurul acestui mare Conducător pe toţi cei care au găsit această viaţă spirituală; îi va uni cu acest Conducător. Toţi aceştia vor fi atât de strâns legaţi de viaţa spirituală, vor participa atât de mult la ea, încât se vor deosebi profund de cei care s-au îndepărtat, de cei „călduţi“, care nu sunt „nici reci, nici calzi“. Un mic grup de oameni care vor fi găsit adevărata spiritualitate va întelege pe Acela care li se va revela spunând despre sine însusi aceste cuvinte: „Eu sunt acela care are în el adevăratul sfârşit spre care toţi năzuim“. Acest sfârşit este exprimat prin cuvântul „Amin“. De aceea se spune în Apocalipsă (cap. 3, v. 14): „Scrie îngerului Bisericii din Laodiceea: Iată ce spune Amin“ – acela care reprezintă fiinţa sfârşitului.
Vedem, deci, cum Apocalipsa lui Ioan ne redă conţinutul unei iniţieri. Chiar prima treaptă a acestei iniţieri, în care vedem succesiunea interioară a celor şapte epoci postatlanteene, în care vedem Spiritul planului fizic, ne arată deja că avem a face cu o iniţiere a voinţei. Acest conţinut ne poate înflăcăra chiar din zilele noastre voinţa, dacă vom şti să recunoaştem că ascultăm pe cei care, inspiraţi fiind, ne instruiesc, dacă vom înţelege ce semnificaţie au cele şapte stele şi cele şapte cuvinte ale lui Dumnezeu, dacă vom înţelege că sarcina şi misiunea noastră sunt să transmitem oamenilor viitorului cunoasterea spirituală.
* Se consideră că o epocă de cultură, în cadrul perioadei postatlanteene, durează 2160 de ani, adică 1/12 din “anul platonician“ care se întinde pe o perioadă de 25 920 de ani, cât durează trecerea punctului vernal prin toate cele douăsprezece constelaţii ale Zodiacului. În acest context se consideră că epoca noastră, a cincea, a început în anul 1413, când punctul vernal a intrat în constelaţia Peştilor. Ţinând seama de aceasta, se poate spune că prima epocă, protoindiană, a debutat aproximativ la anul 7227 î.Ch., iar ultima epocă se va sfârşi aproximativ în anul 7893 d.Ch. (N.T.). - Aceste calcule nu sunt însă valabile decât în cadrul perioadei postatlanteene şi nu se pot extinde asupra altor perioade, căci ar duce la rezultate şi concluzii eronate.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF3.html

APOCALIPSA LUI IOAN (4)

Comunitatea bisericii din Thyatira. Acestei comunităţi el i se arată ca „Fiul lui Dumnezeu“, acela care are ochii ca para focului, iar picioarele ca arama încinsă (Apocalipsa, cap. 2, v. 18). Acum se arată ca „Fiu al lui Dumnezeu“, acum el este conducătorul celei de a patra epoci de cultură, când omul ajunge să coboare până în străfundul lumii fizice, când îşi creează propria imagine în elementele exterioare ale civilizaţiei. Este epoca de cultură când însăşi divinitatea se face om, ia trup, se face persoană umană, când fiinţa umană coboară ea însăşi până la acel nivel al personalităţii la care sculptura greacă prezintă însăşi divinităţile individuale, când această personalitate umană se afirmă pe plan istoric ca cetăţean roman. Această epocă a primit în acelaşi timp un impuls cu totul nou prin faptul că însăşi divinitatea apare sub formă umană. Omul coborât pe Pământ nu poate fi salvat decât de Dumnezeu însuşi venit pe Pământ sub o formă umană. Eul uman din corpul astral, acel „eu sunt“ al omului avea nevoie de impulsul lui Christos Iisus. Ceea ce până atunci se manifestase numai ca germen, venise vremea să apară acum în lumea exterioară, în istorie. Fiul lui Dumnezeu care de acum devine Conducător al viitorului, poate acum să spună: „Şi toate comunităţile vor cunoaşte pe «eu sunt», care cercetează inimile şi cele dinăuntru“ (Apocalipsa, cap. 2, v. 23) - ( În textul romaînesc (Nicodim): „... şi vor înţelge Bisericile că Eu sunt Cel ce cearcă inimile şi lăuntrul şi voi da fiecăruia din voi după faptele voastre“). Accentul se pune acum pe „eu sunt“, pe „eu“, acest al patrulea element al fiinţei umane. „Aşa cum am primit de la Tatăl meu, eu îi voi da Steaua dimineţii“ (Apocalpsa, cap. 2, v. 28). - (Fraza pare lipsilă de sens; trebuie subânţeles cuvântul “putere“. Cuvântul se află totuşi astfel: în textul german (Luthcr) la v.26, iar în textul românesc ( Nicodim) la v.27 )
În vechiul ocultism, dintr-o justificată precauţie fată de cei care puteau utiliza, aşa cum se putea întâmpla, în scopuri egoiste revelaţiile Misteriilor, s-a recurs la o mică diversiune, care purta numele de „mască“. Se recurgea la exprimări indirecte, la termeni care disimulau faptele reale. Esoterismul medieval nu putea însă să recurgă decât la metode primitive. Astfel, în loc de Venus s-a spus Mercur şi în loc de Mercur s-a spus Venus. Într-adevăr, dacă dorim să vorbim în sens esoteric, cum a făcut autorul Apocalipsei, trebuie să numim planeta Mercur „Steaua dimineţii“. Prin aceasta denumire se înţelegea Mercur: Am dat eului tău direcţia care conduce spre înălţimi prin Steaua dimineţii, prin Mercur. În anumite texte din evul mediu veţi putea găsi enumerarea planetelor din sistemul nostru planetar: Saturn, Jupiter, Marte, Terra, după care urmează, nu aşa cum este în realitate, Venus, Mercur, ci invers, Mercur, Venus. Iată deci explicaţia versetului „Aşa cum Eu am primit de la Tatăl meu; şi îi voi da Steaua dimineţii“.

APOCALIPSA LUI IOAN (3)

În epoca a treia, omul s-a apropiat şi mai mult de realitatea exterioară; aceasta a încetat să mai fie un duşman pe care trebuie să-l învingă. Când privea stelele, vechiul indian gândea: Oh! tot ce există, tot ce văd cu ochii, nu e decât maya, iluzie. Preoţii chaldeeni observau mersul şi poziţia stelelor şi gândeau: Când observ poziţia stelelor şi urmăresc mersul lor cu ochii, ele devin pentru mine ca nişte litere ale unei scrieri în care pot citi voinţa entităţilor spirituale de natură divină. Eu pot descifra voinţa zeilor care se exprimă în creaţia lor. Lumea fizic-sensibilă nu mai era pentru chaldean o maya: astrele de pe cer şi forţele naturii erau ca o scriere divină, o expresie a voinţei divine, aşa cum şi scrierea obişnuită era expresia propriei sale voinţe. Cu dragoste se făcea descifrarea acestei scrieri a naturii. În felul acesta, a luat fiinţă o admirabilă cunoaştere a astrelor, pe care oamenii de astăzi nici nu o pot bănui.
Dar pentru egipteni ce reprezenta Pământul? Să ne amintim descoperirea geometriei: omul învaţă să măsoare Pământul în deplin acord cu legile spaţiului, cu regulile geometrice. El explorează acum această maya, ea devine ceva concret. În vremea anticei civilizaţii persane, omul învăţase să lucreze pământul, acum el îi studiază proporţiile determinate de legile spaţiului, îl măsoară şi îl împarte. Gândirea lui este aceasta: Nu în zadar ne-au dat zeii darul să citim în stele, nu în zadar ne-au revelat voinţa lor în legile naturii. Dacă omul vrea să îndeplinească prin efortul propriu ceea ce este util, el trebuie să imite, în instituţiile pe care şi le-a creat aici pe Pământ, tot ceea ce a descoperit în secretul astrelor. De aţi putea privi într-una din acele încăperi în care lucrau iniţiaţii egipteni! Era o activitate cu totul diferită faţă de aceea care are loc, în prezent, în laboratoarele ştiinţifice. În acele timpuri, savanţii erau iniţiaii. Ei cercetau stelele şi observau regularitatea cu care acestea îsi urmau drumul, observau poziţia lor şi mai ales influenţa pc care o exercitau asupra evenimentelor terestre. Ei spuneau: Dacă pe cer apare o constelaţie sau alta, se va produce cutare sau cutare eveniment în sânul comunităţii. Fiecare constelaţie anunţa un eveniment. Peste un secol, alte constelaţii vor apărea şi atunci vor avea loc alte evenimente corespunzătoare. În felul acesta ei puteau prezice întâmplări care urmau să se producă peste secole şi milenii. Aşa au apărut acele aşa-zise „cărţi sibilinice“. Conţinutul lor nu este o invenţie. Iniţiaţii au consemnat în ele cu cea mai mare grijă ceea ce se prevedea pentru mii de ani înainte şi ţineau seama de succesiunea faptelor. Ei nu făceau niciodată ceva ce nu era indicat în aceste cărţi, în deplină concordanţă cu mersul stelelor. Să presupunem că era cazul să se stabilească o lege. Aceasta nu se făcea pe baza unui vot majoritar ca astăzi; se consultau aceste cărţi, în care se găsea ce trebuie făcut pe Pământ pentru ca să fie oglinda, reflexul evenimentelor înscrise în mersul astrelor şi se îndeplinea cu stricteţe ce se spunea în ele. Scriind aceste cărţi, preoţii egipteni ştiau că cei ce veneau după ei vor acţiona numai aşa cum se arăta în ele. Erau absolut convinsi că trebuie să asculte întru totul de ele.
Comunitatea din Pergam. Ea reprezintă epoca în care omenirca s-a adaptat mai mult la lumea fizică, omul citea în stele secretele pe care spiritul le putea desluşi. Această posibilitate s-a dat omului în a treia epocă de cultură. EI acţionează acum din propriul imbold. Având o viaţă interioară, omul observă şi lumea exterioară. Faptul că acum este înzestrat cu suflet îl face capabil să studieze mersul stelelor si să descopere legile geometriei. Este ceea ce se cheamă „cercetare prin cuvânt“ şi acest lucru se exprimă în Apocalipsa lui Ioan prin „sabia care iese din gură“. Cel care inspiră această Scrisoare arată, prin aceasta, că forţa acelei epoci este cuvântul ascuţit, tăios, o sabie cu două tăişuri. Este cuvântul lui Hermes, al preoţilor din antichitate, cuvântul prin care forţele naturii şi stelele erau explorate în vechiul sens, este cultura care s-a dezvoltat aici, pe plan fizic, datorită forţelor interioare, astral-sufleteşti ale omului . Realizate sub această veche formă, ea apare într-adevăr ca o sabie cu două tăişuri, pentru că atunci cunoaşterea sapienţială se afla foarte aproape, şi în mod primejdios, de linia care despărţea magia albă de magia neagră, se găsea între calea care duce la mântuire şi cea care duce la pieire. De aceea el spune că acolo unde se aflau reprezentanţii acestei epoci se găsea şi tronul Satanei. Este o aluzie la tot ce ne poate îndepărta de adevăratele ţeluri ale evoluţiei, iar cultul lui Balaam nu este decât cultul magiei negre, cultul celor care „sfâşie“, care distrug popoarele. Distrugători de popoare sunt magicienii negri, care nu lucrează decât pentru binele lor propriu, egoist, ei distrug şi devorează comunităţile şi tot ce este viu în popor. Dar există şi o parte bună a acestei culturi, este chiar faptul că omul poate să înceapă să-şi purifice şi transfigureze corpul astral. Este ceea ce am putea numi „mana ascunsă“ – mana cerească, adică tot ce este destinat lumii fizice să fie transformat în mană cerească, tot ce este pentru fiinţa egoistă să fie transformat în realitate divină. Aceasta este „mana cea ascunsă“. Toate, aceste simboluri arată că omul îşi purifică sufletul pentru a face din el un purtător purificat pentru acel element superior al fiinţei sale, care estc „Manas“.
VA URMA
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF3.html

APOCALIPSA LUI IOAN (2)

Reprezentativă pentru cea de a doua epocă de cultură este comunitatea din Smirna. Conducătorul omenirii se adresează către aceasta prin al doilea mare precursor, inspiratorul şi călăuzitorul vechii culturi persane. Modul de a gândi al vechilor perşi era acesta: Cândva, Zeul luminii avea un duşman, materia exterioară, pe întunecatul Ahriman. La început, eram unit cu Spiritul luminii, care a fost primul, dar apoi, am fost atras spre lumea materială, de care s-a legat puterea ostilă şi retrogradă a lui Ahriman. Acum, în legătură cu Spiritul luminii, prelucrez materia şi fac ca spiritul să pătrundă în ea. După ce divinitatea răului va fi învinsă, Zeul luminii va reapărea. „Eu sunt cel dintâi, dar şi cel din urmă“, acela care este mort în viaţa materială şi va fi din nou viu prin înviere în spirit. Citim textual în cea de a doua Scrisoare: „Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, cel care este şi care a fost şi care vine, care este din nou viu“ (Apocalipsa, cap. 2, v. 8). Ne-ar răpi prea mult timp să analizăm fiecare frază, dar nu putem trece mai departe fără a cita textual acel verset care ne arată cu precizie modul în care se comportă un membru al comunitătii din Smirna, când o transformă într-un principiu creştin. Aceasta înseamnă că materia moartă se poate însufleţi, că moartea poate fi înviată, că moartea poate fi spiritualizată. Omul nu piere prin moarte. Dacă ar pieri, moartea ar fi pentru el un eveniment care l-ar duce spre o lume spirituală în care experienţele vieţii terestre nu i-ar mai fi de folos. Să luăm exemplul unei persoane care nu a dus o viaţă din care să culeagă roade adevăratc. El nu aduce nimic în viaţa spirituală. Dar acolo, în lumea spirituală, el nu va putea trăi fără roade aduse de pe Pământ. Acela care nu aduce nimic din experienţa sa pe Pământ, nici un fruct al existeneţei sale terestre, ar suferi o „a doua moarte“. Acela care a ştiut să lucrezc, să fie activ, aici pe Pământ, va fi salvat de la această „a doua moarte“. Iată acest text: „Cine are urechi de auzit să audă ce spune Spiritul către comunitate: Cel care va învinge nu va mai suferi o a doua moarte“ (Apocalipsa, cap. 2, v. 11).
Această a doua epocă este vechea cultură persană, situată în jurul anului 5000 î. Ch.; este acel moment când Pământul avea încă pentru om un aspect ostil, fără a mai avea însă şi aparenţa unei iluzii pe care să o respingă, de care să fugă. Pământul devenea un câmp de lucru pe care trebuia să-l marcheze cu propria sa spiritualitate. Dar Pământul era stăpânit, datorită structurii sale materiale, de o forţă opusă Binelui, de o forţă a Răului, care era zeul Ahriman. Zeul cel bun, Ormuzd, venea însă în ajutorul omului, în slujba sa se angajau oamenii. Când oamenii îndeplineau voinţa sa, ei puteau transforma Pământul într-un ogor al lumii spirituale superioare; se încorpora lumii sensibile ceea ce se cunoştea pe cale spirituală. Pentru epoca a doua de cultură, din Persia antică, lumea fizic reală, sensibil reală, era, aşadar, un câmp de acţiune. Pentru indian lumea sensibilă era înşelăciunea, maya. Pentru persan lumea era stâpânită de demoni răi, dar în acelaşi timp era o lume din care omul avea datoria să alunge răul, pentru a face loc entităţilor spirituale bune, adică a celor care erau în slujba zeului-lumină, a lui Ormuzd.
VA URMA
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF3.html