Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

marți, 19 aprilie 2011

APOCALIPSA LUI IOAN (2)


Reprezentativă pentru cea de a doua epocă de cultură este comunitatea din Smirna. Conducătorul omenirii se adresează către aceasta prin al doilea mare precursor, inspiratorul şi călăuzitorul vechii culturi persane. Modul de a gândi al vechilor perşi era acesta: Cândva, Zeul luminii avea un duşman, materia exterioară, pe întunecatul Ahriman. La început, eram unit cu Spiritul luminii, care a fost primul, dar apoi, am fost atras spre lumea materială, de care s-a legat puterea ostilă şi retrogradă a lui Ahriman. Acum, în legătură cu Spiritul luminii, prelucrez materia şi fac ca spiritul să pătrundă în ea. După ce divinitatea răului va fi învinsă, Zeul luminii va reapărea. „Eu sunt cel dintâi, dar şi cel din urmă“, acela care este mort în viaţa materială şi va fi din nou viu prin înviere în spirit. Citim textual în cea de a doua Scrisoare: „Eu sunt cel dintâi şi cel de pe urmă, cel care este şi care a fost şi care vine, care este din nou viu“ (Apocalipsa, cap. 2, v. 8). Ne-ar răpi prea mult timp să analizăm fiecare frază, dar nu putem trece mai departe fără a cita textual acel verset care ne arată cu precizie modul în care se comportă un membru al comunitătii din Smirna, când o transformă într-un principiu creştin. Aceasta înseamnă că materia moartă se poate însufleţi, că moartea poate fi înviată, că moartea poate fi spiritualizată. Omul nu piere prin moarte. Dacă ar pieri, moartea ar fi pentru el un eveniment care l-ar duce spre o lume spirituală în care experienţele vieţii terestre nu i-ar mai fi de folos. Să luăm exemplul unei persoane care nu a dus o viaţă din care să culeagă roade adevăratc. El nu aduce nimic în viaţa spirituală. Dar acolo, în lumea spirituală, el nu va putea trăi fără roade aduse de pe Pământ. Acela care nu aduce nimic din experienţa sa pe Pământ, nici un fruct al existeneţei sale terestre, ar suferi o „a doua moarte“. Acela care a ştiut să lucrezc, să fie activ, aici pe Pământ, va fi salvat de la această „a doua moarte“. Iată acest text: „Cine are urechi de auzit să audă ce spune Spiritul către comunitate: Cel care va învinge nu va mai suferi o a doua moarte“ (Apocalipsa, cap. 2, v. 11).
Această a doua epocă este vechea cultură persană, situată în jurul anului 5000 î. Ch.; este acel moment când Pământul avea încă pentru om un aspect ostil, fără a mai avea însă şi aparenţa unei iluzii pe care să o respingă, de care să fugă. Pământul devenea un câmp de lucru pe care trebuia să-l marcheze cu propria sa spiritualitate. Dar Pământul era stăpânit, datorită structurii sale materiale, de o forţă opusă Binelui, de o forţă a Răului, care era zeul Ahriman. Zeul cel bun, Ormuzd, venea însă în ajutorul omului, în slujba sa se angajau oamenii. Când oamenii îndeplineau voinţa sa, ei puteau transforma Pământul într-un ogor al lumii spirituale superioare; se încorpora lumii sensibile ceea ce se cunoştea pe cale spirituală. Pentru epoca a doua de cultură, din Persia antică, lumea fizic reală, sensibil reală, era, aşadar, un câmp de acţiune. Pentru indian lumea sensibilă era înşelăciunea, maya. Pentru persan lumea era stâpânită de demoni răi, dar în acelaşi timp era o lume din care omul avea datoria să alunge răul, pentru a face loc entităţilor spirituale bune, adică a celor care erau în slujba zeului-lumină, a lui Ormuzd.
VA URMA
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_CF3.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com