Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

luni, 18 aprilie 2011

APOCALIPSA LUI IOAN (1) - OMULE TREZESTETE SI VEI INTELEGE

Apocalipsa lui Ioan ne redă conţinutul unei iniţieri. Chiar prima treaptă a acestei iniţieri, în care vedem succesiunea interioară a celor şapte epoci postatlanteene, în care vedem Spiritul planului fizic, ne arată deja că avem a face cu o iniţiere a voinţei. Acest conţinut ne poate înflăcăra chiar din zilele noastre voinţa, dacă vom şti să recunoaştem că ascultăm pe cei care, inspiraţi fiind, ne instruiesc, dacă vom înţelege ce semnificaţie au cele şapte stele şi cele şapte cuvinte ale lui Dumnezeu, dacă vom înţelege că sarcina şi misiunea noastră sunt să transmitem oamenilor viitorului cunoasterea spirituală.

Epocile de cultură, care se succed în perioada noastră dupa Atlantida, sunt indicate de autorul Apocalipsei prin acele mici comunităţi sau „biserici“, dispersate pe pământ şi pe care el le consideră drept reprezentante ale celor şapte epoci de cultură după cum urmează :

Perioada actuală postatlanteană:
1. Epoca protoindiană (Biserica din Efes)
2. Epoca protopersană (Biserica din Smirna)
3. Epoca egipto-chaldeo-babiloniană şi ebraică (Biserica din Pergam)
4. Epoca greco-latină (Biserica din Thyatira)
5. Epoca noastră actuală (Biserica din Sardes)
6. Epoca următoare (Biserica din Filadelfia)
7. Epoca ultimă (Biserica din Laodiceea)
Se sfârşeşte prin Marele Război al tuturor împotriva tuturor.

Vom găsi că fiecare Scrisoare este adresată reprezentantului uneia din cele şapte epoci de cultură. În fiecare Scrisoare se spune: Voi sunteţi aşa şi aşa! Cutare sau cutare aspect al fiinţei voastre corespunde spiritului creştin, dar alte aspecte trebuie să le schimbaţi. Aşa scrie autorul Apocalipsei fiecărei epoci de cultură, ce poate să păstreze şi ce nu mai este bun şi trebuie schimbat.

Autorul Apocalipsei gândeşte aşa: În Efes există o comunitate, o Biserică. Aceasta a primit creştinismul, dar îl îmbracă într-o haină care este din prima epocă, străină pentru o viaţă exterioară, lipsită de iubire pentru ceea ce este cu adevărat sarcina şi misiunea omului din perioada postatlanteană. Că această comunitate a părăsit cultul pentru o viaţă senzuală grosolană şi că s-a întors spre o viaţă spirituală – aşa spune cel care scrie Scrisorile către Biserici – aceasta este ceva plăcut pentru el. Noi ştim că autorul Apocalipsei se referă la faptul că la Efes era locul unde se celebrau Misteriile Dianei cea castă. El vrea să spună că acolo era foarte înfloritor impulsul care ducea spre o îndepărtare de lumea senzuală pentru a se orienta spre spiritualitate. „Dar eu am ceva împotriva ta, căci ai părisit prima iubire“ (- Apocalipsa, cap.2, v. 4: „Dar ceea ce am împotriva ta este că ai părăsit dragostea ta cea dintâi“ -). Această primă iubire este dragostea pe care omul primei epoci de cultură postatlanteene ar fi trebuit să o arate Pământului, pe care trebuia să-l considere drept câmp în care să fie semănată sămânţa divină.
Cum se caracterizează însă, pe sine, cel care dictează această Scrisoare? El se arată ca fiind precursor al lui Christos Iisus, şi totodată conducător al primei epoci de cultură. Christos Iisus vorbeşte oarecum, prin el, prin acest îndrumător al primei epoci, când iniţiatul îşi îndrepta privirea spre lumea de dincolo. El spune despre sine că ţine în mâna dreaptă cele şapte stele şi cele şapte sfeşnice de aur. Cele şapte stele nu sunt altceva decât simbolurile celor şapte entităţi spirituale superioare care conduc şi călăuzesc marile epoci de cultură. Iar cele şapte sfeşnice nu sunt decât – şi aceasta o spune în mod expres – fiinţe spirituale care nu se pot vedea în lumea sensibilă, fizică. În iniţierea de tip yoga se vorbeşte despre aceste fiinţe în termeni clari, dar totodată se arată că omul nu va acţiona niciodată în sensul evoluţiei normale, dacă urăşte lucrările lumii exterioare, dacă încetează să le aprecieze şi să le iubească. Comunitatea din Efes s-a îndepărtat de iubirea faţă de lucrările lumii exterioarc. Pe bună dreptate, deci, se spune în Apocalipsă: „Tu urăşti lucrările nicolaiţilor“ (-Apocalipsa, cap. 2, v. 6: „Dar ai această parte bună că urăşti faptele nicoilaiţilor, pe care le urăsc şi eu“-). „Nicolaiţii“ este un termen care desemnează pe oamenii pentru care viaţa se desfăşoară numai în materia sensibilă. În epoca la care s-a scris această Scrisoare, exista o sectă a nicolaiţilor care nu arăta interes decât pentru viaţa exterioară, senzuală, materială. Este ceea ce tu nu trebuie să faci, spune cel care inspiră această primă Scrisoare. Dar nu-ţi părăsi prima ta iubire, spune el totodată, căci din clipa când ai prins dragoste pentru lumea exterioară tu o însufleţeşti şi o înalţi spre spiritualitate. Cine are urechi de auzit să audă; celui care va birui, îi voi da să mănânce nu numai din poamele cele trecătoare, ci din pomul Vieţii – cu alte cuvinte acela va fi capabil să spiritualizeze ce este material aici pe Pământ, pentru a-l aduce ca ofrandă pe altarul vieţii spirituale.
VA URMA

sursa http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA104/GA104_1index.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com