Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

luni, 11 aprilie 2011

Profetii nestiute

Predictiile au fascinat dintotdeauna. Multi se intreaba care va fi viitorul si cauta raspunsuri chiar si in trecut. Nostradamus nu este singurul care a prezis ce se va intampla cu omenirea.

Alois Irlmaier
profetii

Irlmaier a fost un neamt simplu, care in anii '50 a facut predictii despre al treilea razboi mondial. El a prezis ca acesta va incepe in Orientul Mijlociu, iar fortele navale se vor ingramadi in Mediterana, unde vor avea loc confruntari violente. Insa apogeul va fi in Balcani, unde Irlmaier vedea "balti de sange", dupa ce "doi barbati vor omori un al treilea, sus-pus". "Razbunarea va veni de undeva, de peste o apa mare. In acelasi timp, un dragon galben va invada Alaska si Canada, dar nu va ajunge prea departe", spunea germanul.

Hildegard von Bingen

profetii

A fost o maicuta din secolul XII, recunoscuta pentru contributia la muzica clasica si la literatura. Intr-una dintre profetiile sale a vorbit despre distrugerea Statelor Unite: "Inainte de a veni Cometa, multe natiuni, cu exceptia celor bune, vor fi roase de dorinta. Marea natiune de peste ocean, cu oameni din triburi diferite, va fi devastata de un cutremur, furtuni si valuri. Va fi impartita si o mare parte se va scufunda. Oceanul va inunda multe alte tari, asa ca orasele de pe coaste vor trai in frica si multe vor fi distruse. Fiintele vii vor fi omorate si chiar cele care vor scapa vor muri de boli groaznice". Ea a prezis ca pacea se va instaura cand Franta va avea din nou rege.

Baba Vanga

profetii

Vanga era bulgaroaica si nu vedea. A trait intre 1911 si 1996 si a devenit cunoscuta datorita puterilor sale mistice. Printre prezicerile sale se numara aceea ca oamenii vor deveni nemuritori pana in anul 4599 si 100 de ani mai tarziu vor face casa buna cu extraterestrii de pe sutele de planete ce vor fi descoperite. Tot ea a spus ca in 4509 oamenii vor comunica direct cu Dumnezeu. In 2221, in cautare de viata extraterestra, vom intra in contact cu ceva teribil, desi nu a vrut sa spuna clar despre ce e vorba. Ea a prevazut ca in 2023 orbita Pamantului se va schimba. Dar a spus si ca in 2010 va incepe al treilea razboi mondial, ceea ce nu s-a intamplat.

Adevaratul secret 3
profetii

Pe 26 iunie 2000, al treilea secret al Fatimei a fost dezvaluit de Cardinalul Ratzinger, acum Papa Benedict XVI. Era vorba despre omorarea unui papa si despre un oras ajuns in ruina. Dar nu s-a spus atunci totul. Ceea ce nu se stie e ca portiuni din acest secret au scapat de-a lungul vremii, prin intermediul Maicutei Lucia. Si, culmea, nu corespundeau cu cele spuse in 2000, asa ca sunt multi cei care cred ca Vaticanul a dat publicitatii un document fals. Se spune ca adevaratul secret era acela papa isi va pierde credinta catolica.

Ursula Southeil Prophesies

profetii

Sora Shipton (1488-1561) e considerata cel mai cunoscut profet din aceasta lista. "In jurul lumii vor zbura gandurile oamenilor, ca o clipire a ochilor. Apa va face minuni, ciudat, dar va fi adevarat", spunea maicuta, care a prezis si aparitia vapoarelor: "Fierul va merge pe apa, ca un vas de lemn. Aurul va fi gasit in pietre, intr-o tara ce nu se stie deocamdata". "In acele vremuri indepartate, femeile vor avea obiceiul nebun sa se imbrace ca barbatii, vor purta pantaloni, si isi vor taia pletele. Vor zbura prin aer, asa cum o fac vrajitoarele pe cozile de matura acum", credea Shipton.

Profetiile lui Tarabich

profetii

Mitar Tarabich era sarb si a trait intre 1829 si 1899. El a prevazut majoritatea evenimentelor importante din Serbia. "Dupa Tito, tara noastra va fi guvernata de un fel de comisie, dar nu va mai fi la fel. Chiar daca oamenii vor uita de saracie si foame si le va fi bine, fratii vor incepe sa se urasca si sa se gandeasca la rau. Sarbii se vor separa unii de altii si vor spune ca nu sunt sarbi. Cel necredincios se va infiltra in popor si in pat cu surorile, mamele si nevestele sarbilor. Se vor naste numai oameni slabi si nimeni nu va fi atat de puternic incat sa nasca un erou adevarat", spunea el. Barbatul a prevazut si aparitia televizorului: "Oamenii vor construi o cutie si inauntru vor fi un fel de imagini".

Profetiile lui Robert Nixon

profetii

Nixon era plugar in Cheshire, Anglia, la sfarsitul secolului XV. Vorbea rar si se balbaia, asa ca se credea ca e retardat. Numai ca i-a luat pe multi prin surprindere cu predictiile lui. "Un vultur se va retrage intr-o insula cu soare, unde frunzele sunt verzi. Acolo va intalni o domnita", a spus el. Se crede ca este vorba de Napoleon, care s-a retras pe St. Helena in 1815. O alta predictie se pare ca se referea la tigari: "Oamenii vor avea scantei in gura". Pe langa acestea, Nixon ar fi vorbit despre calatoriile pe luna." Vor calatori cu rachete si vor avea becuri si aparate de inregistrat vocile". Cand a ajuns la curtea regelui Richard III, a refuzat sa mai faca profetii, cu exceptia celei ca el insusi va muri de foame. Suparat, regele l-a trimis sa lucreze la bucataria regala, unde, din greseala, un servitor l-a incuiat intr-o magazie. Unde a murit de foame.

Profetiile papilor

profetii

Este vorba despre o lista de 112 fraze scurte, atribuite lui Sf Malachy. Lista cuprinde descrierea fiecarui papa, incepand de la Papa Celestine II, ales in 1143, si pana la papa numit "Peter Romanul", al carui pontificat se va incheia cu distrugerea orasului Roma. Actualul Papa Benedict XVI este cel dinaintea lui Peter, asa ca, potrivit altor profetii, se pare ca ne-am apropia de sfarsitul lumii si urmatorul papa va fi ultimul inaintea sfarsitului.

Profetia Calului alb

profetii

Mormonii stiu despre aceasta profetie, care a fost facuta in 1843 de Joseph Smith, fondatorul religiei mormone. Potrivit lui, "mormonii vor fi un popor mare si puternic", la modul figurat, identificat cu "Calul alb" descris in Apocalipsa dupa Sf. Ion. Acest Cal va salva Statele Unite: "O revolutie teribila va avea loc in America, asa cum n-a mai fost, iar tara nu va mai avea Guvern. Tatal se va intoarce impotriva fiului si fiul impotriva tatalui. Vor fi scene crude, cu varsari de sange, crime si violuri".

Profetiile lui St. Nilus

profetii

Calugar din secolul V, St. Nilus a facut profetii despre secolul XX. "Dupa anul 1900, spre mijlocul secolului XX, oamenii acelei vremi vor deveni de nerecunoscut. Cand va veni vremea sosirii Antichristului, mintile oamenilor nu se vor mai gandi decat la placerile carnale, iar dezonarea si lipsa de rusine vor fi din ce in ce mai puternice. Atunci lumea va deveni de nerecunoscut. Figurile oamenilor se vor schimba si va fi imposibil sa distingi femeile de barbati pentru ca vor fi lipsiti de rusine in haine si la par. Morala si traditiile crestinismului si Bisericii se vor schimba. Oamenii vor abandona modestia. Falsitatea si lacomia vor atinge proportii nebanuite. Adulterul, placerea, homosexualitatea, dorintele secrete si crima vor domina societatea. Oamenii vor zbura prin aer ca pasarile si vor cobori in adancurile apelor ca pestii. Si cand vor ajunge la asta, acesti nefericiti vor trai linistiti, fara sa stie, saracii, ca sunt urmasii Antichristului", a scris St. Nilus.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com