Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 29 iulie 2011

„Cerul şi Pământul vor trece dar cuvintele mele nu vor trece“ - Christos-Iisus


Ce i-a dat Misteriul de pe Golgota omului? În faţa omenirii, o dată cu Misteriul de pe Golgota s-au aflat o sumă de evenimente naturale, un stâlp de nor sau de foc? Nu, în faţa oamenilor stătea un om, Christos-Iisus. Odată cu Misteriul de pe Golgota s-a împlinit cumva, din natura tainică, ceva asemănător cu despicarea apelor mării pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată trece? Nu, în faţa oamenilor stătea un om. El îi face pe paralitici să meargă, deschide ochii orbilor. Aceste lucruri sunt înfăptuite de un om.
Evreul trebuia să privească natura pentru a găsi în ea pe cel pe care-l numea Domnul Dumnezeul său. Acum putea fi privit un om şi se putea spune că în el trăia Dumnezeu. Păgânul trebuise să fie iniţiat, sufletul său a fost nevoit să iasă din corp ca să se afle în prezenţa fiinţei care este Christos: Pe Pământ, el nu putea bănui prezenţa lui Christos. El putea să ştie doar că Christos era în afara Pământului. Acum, ceea ce trăia în afara Pământului coborâse pe Pământ, primise un corp omenesc.
În Christos-Iisus stătea, ca om în faţa celorlalţi oameni, fiinţa în faţa căreia se găsise, în Misterii, sufletul liberat de corpul său. Ce rezultă de aici? Rezultă că, din acest moment, forţele pierdute de către om de la începutul evoluţiei pământeşti, aceste forţe prin care îi este garantată nemurirea, au venit din nou către el prin Misteriul de pe Golgota. În biruirea morţii pe Golgota se află obârşia forţelor care au putut aprinde din nou în sufletul omenesc forţele pierdute. Şi cursul evoluţiei pământeşti va fi de acum în aşa fel încât, cu cât omul îl va primi mai mult în sufletul său pe Christos, cu atât mai mult va descoperi ce anume din el poate iubi şi dincolo de moarte, ceea ce înseamnă că el poate sta ca individualitate nemuritoare în faţa Dumnezeului său. De aceea, numai după Misteriul de pe Golgota a devenit adevărat cuvântul: „Să-L iubeşti pe Dumnezeul tău mai mult ca orice şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi.“
Voinţa a fost dată din rugul aprins, prin Decalog. Înţelepciunea a fost dată prin Misterii. Dar iubirea a fost dată prin faptul că Dumnezeu s-a făcut om în Christos-Iisus. Iar garanţia că putem să iubim dincolo de moarte şi că prin forţele regăsite ale sufletului nostru poate fi întemeiată o comunitate a iubirii între om şi Dumnezeu şi între toţi oamenii, această garanţie datează de la Misteriul de pe Golgota. Sufletul omenesc a regăsit în Misteriul de pe Golgota ceea ce pierduse de la obârşiile Pământului, forţele sale slăbind tot mai mult.
Trei forţe în trei mădulare sufleteşti umane: voinţă, înţelepciune şi iubire! În această iubire, sufletul îşi percepe relaţia sa cu Christos. Cred că putem fi profund convinşi că orice progres în cunoaşterea lui Christos este un câştig real pentru sufletul omenesc şi că, dacă privim relaţia sufletului omenesc cu Christos, vedem iar clar că, înainte de Misteriul de pe Golgota, între sufletul omului şi Christos era un fel de văl, că acest văl a fost sfâşiat prin Misteriul de pe Golgota şi că putem spune pe bună dreptate: Prin Misteriul de pe Golgota o fiinţă cosmică a intrat în viaţa Pământului, o fiinţă suprapământească s-a unit cu Pământul.
Ne va fi de ajuns să spunem un singur cuvânt şi vom înţelege cum trebuie să-şi înfăţişeze omul nemurirea sa; este vorba de cuvântul iubire. Tot ceea ce am spus despre nemurire putem apropia de ceea ce desemnează acest cuvânt. Iubirea nu este un lucru pe care să îl putem dobândi prin voinţă. Ea nu este ceva ce dobândim prin înţelepciune. Iubirea trăieşte în domeniul sentimentului, dar noi ştim şi trebuie să recunoaştem că sufletul nostru n-ar putea fi pe deplin uman dacă nu s-ar putea impregna de iubire. Când aprofundezi natura sufletului omenesc îţi dai seama că acesta n-ar mai fi el însuşi dacă n-ar putea să iubească.
Să ne imaginăm acum că, trecând prin poarta morţii, ne-am pierde individualitatea, ne-am uni cu Atotdivinul. Am fi în sânul acestei divinităţi, am face parte integrantă din ea, dar n-am mai putea să-l iubim pe Dumnezeu, am fi chiar în El. Iubirea n-ar mai avea sens dacă noi înşine am fi în Dumnezeu. Suntem forţaţi să admitem că, dacă nu ne-am putea păstra individualitatea dincolo de moarte, am pierde, la moarte, facultatea de a iubi, iubirea ar lua sfârşit odată cu individualitatea. O fiinţă nu poate iubi decât ceea ce este deosebit de ea; dacă vrem să continuăm să-L iubim pe Dumnezeu dincolo de moarte, trebuie să ne păstrăm individualitatea după moarte, trebuie să ducem prin moarte ceea ce aprinde iubirea în noi. Pentru ca omul să înţeleagă semnificaţia Pământului, el a trebuit să fie lămurit asupra nemuririi sale în aşa fel încât să-şi dea seama că fiinţa sa este inseparabilă de iubire. Nici voinţa, nici înţelepciunea nu-i pot da omului ceea ce are el nevoie. Numai iubirea o poate face.
Ce fusese deci întunecat în cursul evoluţiei umane pe Pământ? Să luăm pe evreu, sau pe păgân: ceea ce fusese întunecat la ei era conştienţa dincolo de moarte. Conştienţă există între naştere şi moarte; în afară de naştere şi moarte este întuneric, din conştienta în trupul pământesc nu rămâne nimic. „Cunoaşte-te pe tine însuţi“, se citea la intrarea sanctuarului grec, ca cea mai sacră chemare adresată omenirii. Însă omul nu putea răspunde la aceasta decât: Da, dacă rămân legat în trup cu sufletul meu aşa cum sunt ca om pământesc, eu nu mă pot recunoaşte în acea individualitate care poate iubi dincolo de moarte. Aşa ceva nu pot! A şti că dincolo de moarte poţi iubi ca individualitate, aceasta era ceea ce pierduseră oamenii.

SURSA
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA155/GA155_CCF1.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com