Societatea civilă multumeşte Curţii Constituţionale a Romaniei pentru respingerea ca neconstitutional a proiectului de modificare spre distrugere a Arhivele Naţionale, transmite RGN Press in numele organizatiilor care au solicitat Presedintiei Romane si Curtii Salvarea Arhivelor Nationale de laba maghiara.
Astfel, conform comunicatului oficial al Curtii Constitutionale din data de 7 decembrie a.c., “În urma deliberărilor, Curtea s-a pronunţat după cum urmează:
I. Cu privire la prima obiecţie de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională, în unanimitate, a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale nr.16/1996 este neconstituţională, întrucât a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, prevăzut la art.61 alin.(2) din legea fundamentală.
Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului ministru.” ...
Astfel salvându-se arhivele de la o aventură periculoasă pe care le-o sortise Camera Deputaţilor, s-a demonstrat, şi cu această ocazie, că o democraţie poate să funcţioneze când naţiunea ia atitudine şi că în ultimul moment se poate întoarce cu 180 de grade un derapaj periculos de la binele comun al societăţii, de la prevederile Constituţiei şi de la drumul spre progres şi consolidare al statului român”, se arata in scrisoarea de multumire a mai multor asociatii si personalitati care au condamnat votul dat de Camera Deputatilor, de distrugere paractic, a Arhivelor Nationale.
sursa
http://roncea.ro/2011/12/08/o-victorie-a-normalitatii-curtea-constitutionala-a-respins-legea-maghiara-de-modificare-a-legii-arhivelor-noi-semnaturi-pe-adresa-presedintelui-traian-basescu-via-roncea-ro-preotii-ortodocsi-si-ist/
Singura hrană spirituală este cunoaşterea.
Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!
Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:
FRÃŢIA INIMII.
Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple.
Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine.
Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat.
Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.