Înţelepciunea antroposofică intervine cel mai profund în viaţa omului prin faptul că ea orientează privirea spre tainele cele mai vaste, spre tainele întregului univers, care se află concentrate, la rândul lor, sub forma unui microcosmos, în entitatea umană. Dar în tot ceea ce poate să ne devină clar pe această cale, şi să se lumineze pentru noi cu privire la Cosmos, în toate acestea trăieşte ceva care îşi proiectează lumina nu numai în viaţa de zi cu zi, ci şi în viaţa de fiecare ceas, ceva care, prin faptul că antroposofia studiază această viaţă umană în ceea ce priveşte destinul său, karma sa, proiectează o lumină asupra a ceea ce atinge cel mai îndeaproape inima omului, asupra a ceea ce îi este aproape, după cum spuneam, ceas de ceas.Noi ştim, fireşte, că în această viaţă umană dintre naştere şi moarte există, ca să spunem aşa, două momente care joacă un rol important, momente care se deosebesc în mod esenţial de toate celelalte momente ale vieţii. Primul – fireşte, în sensul literal al cuvântului, nu este un moment, dar dumneavoastră veţi înţelege ce vreau să spun –, primul este momentul în care omul, ca fiinţă spiritual-sufletească, coboară în existenţa pământească, îmbracă un trup fizic, ca instrument al activităţii sale în domeniul pământesc, şi nu numai că îmbracă acest trup fizic, ci se şi transformă oarecum în acest trup fizic, pentru a putea acţiona pe Pământ; acesta este începutul existenţei pământeşti, naşterea şi concepţia. Celălalt moment este acela în care omul părăseşte viaţa pământească şi, trecând prin poarta morţii, se întoarce în lumea spirituală.
Dacă ne referim mai întâi la acest din urmă moment, vedem că în primele zile de după moarte forma umană fizică nu se păstrează decât până la un anumit punct. Şi ne întrebăm: Care este raportul dintre ceea ce se menţine ca formă umană fizică şi natură, deci faţă de acea existenţă care ne înconjoară în timpul vieţii pe Pământ?
Aş vrea să vă descriu cum se formează karma, încetul cu încetul, şi cum omul îşi modelează o nouă viaţă când reapare după ce a parcurs timpul dintre moarte şi o nouă naştere. Prima perioadă pe care o parcurgem este trăită în aşa fel încât în noi ia naştere intenţia de a ne elabora karma în colaborare cu entităţile lunare. Aş vrea să vă descriu în mod concret etapele prin care omul îşi stabileşte compensarea karmei între moarte şi o nouă naştere.
Omul îşi trăieşte existenţa dintre moarte şi o nouă naştere pregătindu-şi mai
întâi puterile karmei sale în ceea ce se poate numi sfera Lunii; în această sferă a Lunii omul întâlneşte entităţile care au fost odinioară împreună cu el locuitorii Pământului: marii Învăţătorii originari ai omenirii. Aceasta este categoria de entităţi pe care omul le întâlneşte, am putea spune, imediat după moartea sa. Împreună cu aceste entităţi se află apoi acelea pe care le găsiţi menţionate în cartea mea Ştiinţa ocultă sub numele de Îngeri. Sunt entităţi care nu au locuit niciodată în mod direct pe Pământ, aşadar, care nu au avut niciodată un trup pământesc, nici un trup eteric cum este cel al omului.Îngerii sunt entităţile care ne conduc de la o viaţă pământească la alta. În actuala perioadă a evoluţiei cosmice a entităţii umane, ei sunt cei care ne conduc de la o viaţă pământească la alta. Şi ei încep să ne conducă deja din sfera Lunii. Omul ajunge, într-un fel, să-şi pregătească în această sferă a Lunii predispoziţiile karmice, şi să preia în sine impulsurile interioare care îl conduc după aceea la împlinirea karmei sale. Dar ceea ce a luat omul cu sine dincolo de moarte ca fapte rele, ca fapte care nu pot fi acceptate de lumile spirituale, toate acestea omul trebuie să le abandoneze în sfera Lunii, astfel încât, karma rea este lăsată în urmă în sfera Lunii. Căci, în momentul în care omul îşi continuă drumul său în timpul vieţii dintre moarte şi o nouă naştere, ar fi absolut imposibil ca el să rămână încărcat cu efectele, cu consecinţele faptelor sale rele.
După ce omul a depăşit această sferă a Lunii, el îşi extinde din nou viaţa lăuntrică la un alt domeniu al Cosmosului. El pătrunde în acea sferă care poate fi numită sfera lui Mercur. Aici, el nu mai trăieşte la început cu entităţi care au locuit împreună cu el pe Pământ, el trăieşte împreună cu entităţile Ierarhiei Arhanghelilor. El învaţă să-i cunoască pe aceştia. Fireşte, în toate aceste domenii, el trăieşte în compania sufletelor umane care au trecut şi ele prin poarta morţii. În sfera Lunii, ele sunt a treia categorie de entităţi cu care trăieşte omul: sufletele umane excarnate care, ca şi el, au trecut prin poarta morţii.
Prin faptul că omul pătrunde în sfera lui Mercur, el continuă procesul de curăţire, de purificare, şi anume, după ce, în sfera Lunii, el a abandonat, ca să spunem aşa, ceea ce era neutilizabil pentru Cosmos din fiinţa sa morală, el mai are în sine reflexele spirituale ale deficienţelor sale fizice, ale slăbiciunilor sale fizice.
El poartă în sine acele predispoziţii patologice şi rezultate ale bolilor pe care le-a avut aici, pe Pământ. Astfel, omul este curăţit şi purificat în sufletul său de tot ce a suferit el în timpul vieţii pe Pământ ca diferite procese maladive. În sfera lui Mercur, omul este complet restabilit sufleteşte în ceea ce priveşte sănătatea. Căci dumneavoastră trebuie să vă gândiţi că omul este întru totul o unitate. Din punct de vedere ocult, ne exprimăm cu totul incorect când spunem că omul este alcătuit din spirit, suflet şi trup. El nu este alcătuit din aceste trei părţi componente, ci numai atunci când îl studiem noi îl considerăm pe de o parte, ca trup, pe de altă parte, ca spirit, şi între cele două, ca suflet; dar, în realitate, toate acestea formează o unitate. Când omul este bolnav, atunci şi sufletul face experienţa bolii; spiritul, de asemenea, trăieşte boala. Iar după ce, murind, omul şi-a depus trupul fizic, el poartă încă în sufletul său, la început, şi efectele acelor trăiri pe care le-a avut prin procesele de boală. Dar în sfera lui Mercur el este debarasat complet de aceste efecte, datorită activităţii acelor entităţi pe care noi le numim Arhangheli.Aşadar, parcurgând sfera Lunii şi sfera lui Mercur, omul, încetul cu încetul, nu mai are nici o stare de slăbiciune morală sau fizică. În această stare, el pătrunde atunci – între timp s-au scurs numeroase decenii – în sfera lui Venus. Şi, în această sferă a lui Venus, ceea ce a trecut, din om, de sfera Lunii şi de sfera lui Mercur, este prelucrat în aşa fel încât, după ce a traversat sfera lui Venus, poate intra în sfera Soarelui. Şi, de fapt, noi ne petrecem o mare parte din viaţa dintre moarte şi o nouă naştere în această sferă a Soarelui.
Apoi, în sfera lui Venus este vorba de faptul că în realitate, ceea ce a mai rămas din om după ce s-a debarasat de răul făcut şi de stările sale patologice, este condus spre sfera Soarelui. Dar în această sferă a lui Venus domneşte cu adevărat iubirea pură, în sensul cel mai spiritual al cuvântului. Venus este elementul iubirii pure şi, datorită iubirii cosmice, ceea ce a rămas din om este transportat din sfera lui Venus în existenţa Soarelui.
În sfera Soarelui, omul trebuie să lucreze în mod real la realizarea karmei sale.
În această regiune a Soarelui, lucrurile se prezintă altfel decât pe Pământ. De ce inteligenţii noştri cercetători – ei sunt cu adevărat inteligenţi – îşi imaginează Soarele sub forma unui glob de gaz incandescent?
Fiindcă, dintr-un anumit instinct de iluzionare materialist, ei vor să-şi poată reprezenta în Soare un loc unde se desfăşoară un proces fizic. Dar în Soare nu are loc nici un proces fizic. Ceva fizic se întâmplă cel mult în corona Soarelui, dar nu în spaţiul Soarelui. Acesta este cea mai pură lume spirituală. Acolo nu este valabilă nici o lege a naturii. Materialiştii ar vrea ca şi în Soare să domnească legile naturii; dar acolo nu există legi ale naturii, ele sunt excluse. Singurele legi care domnesc acolo sunt cele care dau naştere consecinţelor karmice ca rezultat al binelui şi care, atunci când omul ajunge pe Soare ca fiinţă mutilată, acţionează prin iubirea fiinţelor de pe Venus pentru a repara mutilarea care este rezultatul karmei sale rele. Omul poate simţi, fireşte, respect şi stimă faţă de multe lucruri care se întâmplă aici, pe Pământ, şi atunci când le descriem viaţa dintre moarte şi o nouă naştere, oamenii au adesea această impresie: Noi rămânem acolo atât de mult timp, şi ce facem noi, de fapt, acolo? – Ei bine, faţă de ceea se realizează acolo, pentru ca să dispunem în următoarea existenţă pământească de efectele karmei, faţă de toate aceste puteri care sunt în jurul nostru şi care ne străbat în timpul existenţei solare, tot ceea ce se întâmplă la un înalt nivel al culturii pe Pământ este un lucru mărunt. Acolo totul are loc într-un mod pur spiritual.Vedeţi dumneavoastră, o parte a karmei este deja pregătită în sfera lui Venus, şi chiar în sfera lui Mercur, unde ea este întru câtva deja elaborată.
Când îmbrăţişăm cu privirea un destin uman, atunci vedem în el mai întâi activitatea entităţilor superioare din cadrul existenţei care precede existenţa solară, Îngeri, Arhangheli, Arhai; urzirea entităţilor superioare din existenţa solară, Exusiai, Dynamis, Kyriotetes; activitatea entităţilor care elaborează întreaga
karmă care este în special karma din sfera lui Marte, Tronurile; activitatea entităţilor care elaborează karma din sfera lui Jupiter, Heruvimii; activitatea entităţilor care elaborează o karmă din sfera lui Saturn, Serafimii.Karma care plăsmuieşte destinul vieţii umane, este atât de extraordinară, atât de sublimă, atât de maiestuoasă pentru cel care o pătrunde, încât, pur şi simplu, prin faptul că înţelege cum se raportează karma la univers, la Cosmosul spiritual, el îşi va dezvolta un cu totul alt tip de senzaţii şi sentimente, care nu este numai o cunoaştere teoretică. Şi tot ceea ce ne însuşim prin antroposofie ar trebui să nu devină numai o tendinţă spre cunoaşterea teoretică, ci ar trebui întotdeauna să acţioneze treptat asupra modului nostru de a gândi şi de a simţi, conducându-ne din ce în ce mai profund, cu inima noastră, de la simţirea râmei care se târăşte pe solul pământesc la simţirea pe care o putem avea în sânul ţării spiritelor. În ceea ce apare pe Pământ închis între limitele pielii noastre trebuie să contemplăm activitatea comună desfăşurată în intervalul de timp pe care noi îl petrecem între moarte şi o nouă naştere. În cadrul limitelor formate de pielea omului sunt conţinute întotdeauna, sub o formă precis determinată, misterele Cosmosului. Pentru om, cunoaşterea de sine nu este deloc
această expresie banală despre care se vorbeşte atât de des, şi nici ceva sentimental.Pentru om, cunoaşterea de sine este cunoaşterea Cosmosului.
Dacă vrei să-ţi cunoşti Sinea,
îndreaptă-ţi privirea spre întinderile cosmice.
Dacă vrei să pătrunzi cu privirea întinderile cosmice,
priveşte în propria Sine.
Sursa ,
Rudolf Steiner,
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA239/GA239_CF08.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA239/GA239_CF09.html
