Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Cele 12 bănci ale Rezervei Federale au conturile blocate

În 13 aprilie 2012, David Wilcock ne anunţă că cele 12 bănci ale Rezervei Federale Americane [care sunt, de fapt, bănci private - nota AIM] s-au ales cu blocarea conturilor, în urma acţionării în justiţie de către reprezentanţii Familiei Dragonului Alb.
Acum a sosit momentul important care este premergator arestărilor în masă anunţate de mult timp, odată cu acţionarea în justiţie a băncilor Rezervei Federale Americane, de către reprezentanţii oficiali ai Fondului Soekarno. A fost emisă o înştiinţare legală în acest sens, cu scopul de a împiedica "evaporarea" banilor din conturi.
Ca să fie foarte clar: NU e vorba de nicio lovitură politico-financiară, NU este deloc legea marţială...
Planul acestor arestări în masă a membrilor Cabalei criminale a început să prindă contur încă din anii 1960... aşa cum a declarat şi Drake, un reprezentant al Pentagonului. Această acţiune legală în justiţie împotriva băncilor Rezervei Federale permite autorităţilor de drept să treacă la efectuarea concretă a acestor arestări de mult promise.
Astfel, personalul abilitat, va fi însoţit de efective militare (conform legii), şi va realiza aceste arestări a diverşilor oameni implicaţi în spălarea banilor, în acţiuni de furt financiar, etc..., indivizi care s-au lăsat folosiţi de către grupurile francmasonice "de elită" pentru a pune stapânire pe mijloacele financiare şi pe bogăţiile planetei, în detrimentul proprietarilor de drept.
Aceste arestări vor creea o situaţie din care nu va mai exista întoarcere.
Astfel, prăbuşirea influenţelor acestor grupuri "de elită", şi demascarea publică a lor va garanta că astfel de fapte penale nu vor mai fi tolerate deloc de către oameni. Practic, este vorba de Finalul Cel Adevărat pentru această Cabală criminală.
David subliniază foarte clar că asta nu este doar o acţiune de eliminare a "marionetelor"... Aşa-zisa "elită" care se află "la butoane" va fi demascată public şi va primi ceea ce merită.
Începând cu evenimentele "11 septembrie", s-au adunat atât de multe dovezi şi mărturii pentru acest Moment al Adevărului, încât va fi şocant şi copleşitor.
Foarte important este că aceste acţiuni vor decurge armonios; dar este posibil ca grupul celor răi să provoace anumite opriri ale curentului electric şi alte asemenea evenimente nedorite, din disperare. Planul este însă ca astfel de situaţii să fie preîntâmpinate eficient, astfel ca totul să se petreacă "la lumină" şi ca toată lumea să fie în siguranţă.
Întreruperi locale ale comunicaţiilor (internet şi linii telefonice) sunt programate ca operaţiuni necesare pentru a asigura succesul deplin al acţiunilor.
În primele 5 zile după începerea arestărilor, fiecare televiziune va avea la dispoziţie "tone" de informaţii (sub formă de DVD-uri) pentru a putea să anunţe public şi să demonstreze cu dovezi clare Adevărul care a fost ascuns de zeci de ani.
Totuşi, mărturiile şi dovezile care sunt foarte "sensibile" şi care ar părea incredibile, nu vor fi disponibile copiilor, dar oricine le va putea avea la dispoziţie, sub supravegherea necesară. Cu toate acestea, va fi publicată suficientă informaţie pentru ca oamenii să fie edificaţi asupra naturii acestor dovezi.
Aceste adevăruri dovedite vor face ca marea masă de oameni să fie la început şocată, întocmai aşa cum se petrece atunci când cineva află că un bun prieten a murit subit. Odată cu acestea, multe iluzii cu care am fost "hrăniţi" [mai corect spus: păcăliţi - nota AIM] se vor sparge în bucăţi. Va fi un şoc psihologic pe care cei mai mulţi îl vor simţi foarte puternic.

Singurul motiv pentru care oamenii sunt anunţaţi din timp despre aceste arestări în masă este pentru a împiedica apariţia panicii generalizate, a revoltelor şi a haosului generate de frica care ar putea apare.
Oamenii vor afla cu stupoare că lumea nu este deloc aşa cum credeau ei că este. Cei care credeau că trăim întro "lume onestă" vor afla că întreaga planetă a fost condusă în mod criminal pe marginea prăpastiei de către nişte psihopaţi.
Situaţia economică gravă în care se află actualmente omenirea îşi are rădăcinile în planul secret care a fost pus la cale încă din 1776, odată cu înfiinţarea ordinului Illuminati din Bavaria. Pentru a opri înainte de a fi prea târziu acest plan nebunesc, şi pentru a aduce pacea adevărată, aceste arestări în masă vor fi "garnisite" cu demascarea uriaşelor deturnări financiare şi a marilor furturi de aur din toata lumea, realizate de către bancheri.
Practic, la sfârşitul primului război mondial au fost puse bazele a două economii complet diferite: cea publică, din care avem astăzi un GDP mondial de 62.000 miliarde USD, şi o a doua economie, cea subterană care "produce" sute de milioane de miliarde USD!
Cei care lucrează pentru Cabala criminală sunt "cumpăraţi" financiar având conturi de mii de miliarde USD în cadrul acestei economii "ascunse". Totuşi, pentru ca aceste sume fabuloase de bani să fie folosite, trebuie ca să fie transferate în economia reala. Aici încep problemele.
Băncile au controlat acest proces până acum, la discreţie. Practic, apăreau numere uriaşe în conturi care fuseseră înainte mult mai "modeste". Şi, din moment ce aceste operaţiuni erau făcute fără niciun control din afara sistemului, "spălarea de bani" se făcea fără ca nimeni din afară să îşi dea seama.

Planul era să se ajunga în punctul în care economia reală ar fi fost distrusă iremediabil de aceste "inginerii financiare", pentru ca apoi să se instaureze dictatura financiară satanică totală. Tocmai de aceea au confiscat aurul lumii prin toate mijloacele de care dispuneau, inclusiv prin păcăleala că "aurul va fi folosit pentru o nouă eră de pace şi prosperitate".
Trebuie să ştiţi că acest aur furat se află şi în prezent în aşa-numitele "Conturi Colaterale Globale", iar 85 % din aur aparţine asiaticilor. Federal Reserve a furat acest aur pur şi simplu păcălindu-i pe proprietarii de drept. Asiaticilor li s-a spus că aurul lor va servi ca să se instaureze o nouă eră de pace şi prosperitate, dar s-a văzut deja că a urmat doar o nouă eră de războaie, foamete şi sărăcie cruntă.
În schimb, li s-au dat aşa-numite "Obligaţiuni Federale Americane", hârtii oficiale care atestă legal aceste operaţiuni de transfer al aurului.
Acesta a fost practic cel mai mare jaf din istoria omenirii!
Acum, proprietarii de drept îşi cer aurul înapoi, prin acţiunea penală deschisă în numele lor de Neil Keenan:
"Tocmai ce am urmărit cum Rothschild şi DuPont au venit în Indonezia în incercarea de a muta aurul depozitat acolo şi să-l ducă în altă parte, dar au eşuat. Acum, şi mai recent, însuşi David Cameron (prim-ministrul britanic) a pus ochii pe acest aur. Se pare că englezii sunt disperaţi să fure tot ce nu au reuşit în ultimii 300 de ani."
"Vom stabili un consorţiu care va permite ca aceste fonduri să fie folosite pentru vindecarea şi transformarea acestei planete, iar "eliberarea" tehnologiilor ultrasecrete (de energie gratuită, şi nu numai - nota AIM) este un aspect de primă importanţă în acest plan."
"Ca şi Rothschild şi DuPont, Cameron a plecat şi el cu "mâna goală" din Indonezia. Apoi a urmat un "om de afaceri" malayesian care a încercat şi el să deturneze aurul aflat acolo."
Benjamin Fulford afirmă că Familia Dragonului din Asia a pus bazele unui nou sistem financiar armonios, care deja a început să funcţioneze. Dar, Bernanke, Geithner, Bush, Rockefeller, Rothschild s-au "vopsit" în alb, dându-se drept "familia regală a dragonului", încercând să deturneze o mare parte din fondurile destinate dezvoltării planetei.
Neil Keenan a semnat înştiinţarea legală cu privire la proprietatea asupra conturilor colaterale globale, şi a trimis-o celor 12 bănci ale Rezervei Federale. Şi deja se ştie că FED nu are cu ce să plătească. Citat din înştiinţare:
"S-a adus la cunostinţă de către autorităţile elvetiene că Preşedintele UBS Kaspar Villager a încercat de mai multe ori să ocolească administratorii legali oficiali împuterniciţi de Trustul Soekarno - şi anume Neil Keenan şi Keith Scott..."
"... noi, semnatarii, ordonăm următorilor: Alex Ling Lee Soon, Jack Singh, Dl. Chee, Kaspar Villager, şi băncii UBS să renunţe definitiv la aceste acţiuni ilegale, astăzi 11 aprilie 2012, sau vor răspunde penal. Altfel, începând cu 13 aprilie 2012 se vor face publice aceste încercări ilegale de deturnare financiară."
În aceste acte legale, aflăm că:
1) Totalul cantităţii de aur din cadrul Federal Reserve este de 2,42 milioane tone în lingouri de aur.
2) Dobânda plătită de către FED proprietarilor este de 4 % pe an, aşa încât, din 1961 până în 2012 s-au făcut 4,63 milioane tone aur.
3) Aurul se află întrun singur depozit central la care au acces guvernele, prin intermediul miniştrilor de finanţe.
4) În anul 1949, prin rezoluţia ONU MISA 81704, preşedintele Soekarno a fost numit "Controlor monetar", iar întregul sistem centralizat a fost pus la dispoziţia sa.
5) Aurul a fost depozitat în sistem de către un grup de depozitari acceptaţi de Soekarno. Aceştia au format o asociaţie cunoscuta acum ca Amanah.
6) Aceştia i-au desemnat pe Neil Keenan şi Keith Scott ca reprezentanţi ai lor.
7) Proprietarii aurului depozitat în sistemul Federal Reserve nu şi-au primit niciun drept, înca din anul 1928. Ei au fost păcăliţi în mod constant.
8) Toate persoanele care se consideră că fac parte din elita globală au folosit în mod ilegal aceste fonduri îmbogăţindu-se personal. Este vorba despre:
a) Comitetul celor 300
b) Societatea Skull & Bones
c) Grupul Bilderberg
d) Comisia Trilaterală
e) Consiliul pentru Relaţii Externe
9) Sistemul Federal Reserve este un sistem de bănci private, aşa încât datoriile acestui sistem faţă de proprietarii aurului Asiatic NU REPREZINTĂ O DATORIE A POPORULUI AMERICAN.
10) Prin acest act, proprietarii, acţionarii, directorii şi preşedinţii acestui sistem de bănci precum şi companiile adiacente lor au acum calitatea de debitor, colectiv şi individual.

Debitorii au acum la dispozitie 10 (zece) zile pentru a se conforma cererii.
David Wilcock adresează următoarele cuvinte către Cabala criminală financiară:

 Opriţi-vă şi renunţaţi! Acum!

sursa
http://aim.edu.tc/?a=articles&p=518
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com