De câteva secole, Giulgiul de la Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Mulţi credincioşi susţin că ar fi pânza în care a fost învelit Mântuitorul când a fost coborât de pe cruce. Dimpotrivă, scepticii susţin contrariul şi afirmă că ar fi un fals rafinat. Vom vedea pe parcurul acestei expuneri părerile oamenilor de ştiinţă ce au studiat, pluridisciplinar, acest artefact controversat. 
Giulgiul este o ţesătură de fibră de in pur, în spin de peşte, lung de 4,36 metri şi lat de 1,10 metri. Greutatea sa este de 225 gr./mp. Ţesătură confecţionată manual, era considerată pentru acele timpuri o stofă foarte fină. Ţesătura este clasificată de specie ” Z” , ceea ce înseamnă că originea ei este Sirio-palestiniană.
Giulgiul de la Torino a ajuns în atenţia opiniei publice în anul 1898, atunci când a fost fotografiat de Secondo Pia. Negativele au scos la iveală imaginea unui bărbat ce prezenta urme specifice crucificării, precum şi numeroase zgârieturi în zona frunţii. Venerat de creştini ca o dovadă inconstestabilă a existenţei Mântuitorului, Giulgiul este închis astăzi într-o casetă de argint în catedrala din Torino. Scurtă istorie în date :
# În anul 544, la Edessa (Turcia), poate în timpul lucrărilor de restaurare a zidurilor oraşului, în urma asediului regelui persan Cosroe, s-a descoperit într-un intrând o pânză împodobită cu un desen, sau o imagine, pictată într-un mod misterios (acheropictă). Expusă, aici, se arată numai chipul de pe Giulgiu.
La această imagine au apelat toţi pictorii din acel timp şi din secolele următoare, lucru evident în miniaturile şi frescele antice începând din secolulal VI-lea până în sec. al XII-lea. # Pe 15 august 944 Grigore arhidiacon la Sfântă Sofia din Costantinopol, primeşte Giulgiul care va fi pus în Biserica Sfânta Maria din Blancherne. Păstrarea la Constantinopol a fost foarte documentată şi se ştie că Giulgiul era arătat integral, dar numai pe partea frontală. # În anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, însoţit de cronicarul Wilhelm de Tyr vin la Curtea Bizantului. Împăratul Manuil Comnenul, obişnuit cu vizite şi cu faste ceremonii, arată oaspeţilor comorile Bizanţlui din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian etc. Este menţionat şi Giulgiul. # În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curţii Bizantine şi patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sf. Maria”. Acesta pune Giulgiul, alte relicve şi numeroase obiecte sfinte într-o lădiţă şi le transferă pentru mai multă siguranţă în Biserica Mănăstirii Vlahernelor, notând: “Giulgiul este din pânză obişnuită de in, miroase încă tare a smirnă…”.# Cavalerul Roberto de Clari, cronicarul cruciadei a IV-a, scria încă din 1203:
“deşi am vederea slabă cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanţ…”. # Armata cruciaţilor, în 1204, cucereşte Constantinopolul şi este avidă după obiecte sfinte pentru comerţ. Othon de la Roche, pe ascuns a împachetat Giulgiul sub hainele sale de cavaler şi l-a trimis tatălui său, Donche de la Roche, care îl primeşte în 1206, la Lirey (Franţa). Acesta dăruieşte pânza episcopului Amedeo de Bessancon. La rândul său Bessancon o depune în Biserica Sf. Ştefan. # În timpul cruciadei a IV-a dispare pentru 150 de ani, fiind luat de cavalerii Templieri. Icoane asemănătoare cu Giulgiul se răspândesc în timpul Evului Mediu, astfel încât chipul Giulgiului domină toată cultura picturală Exemplul caracteristic este icoana sfântă din Laon (Franţa), din anul 1200. Pe ea se află scris în limba bulgară „Portretul Răscumpărătorului întipărit pe Mandylion (Giulgiul în limba greacă)” # 1276, Papa Adrian al V-lea, a vorbit, în public, despre Giulgiu pentru prima oară. # În 1349, un fanatic aprinde focul lângă incintă şi un incendiu mistuie biserica; ca prin minune, Giulgiul este salvat fără a suferi vreo stricăciune importantă. Nobilul Geofrey de Charny plăteşte sume mari de bani şi ridică relicva de la Lirey, ducând-o la Trieste. După puţină vreme, pânza este depusă în biserica Sf. Ipolit, apoi este
transportată cu mare cinste la Chymy (Belgia). # Prima prezentare publică a Giulgiului, în Europa, a avut loc în anul 1357 la Lirey. # În 1450, Contesa Margareta, nepoata de fiu a lui Giofrey de Charny, oferă pânza ducelui Ludovic I. Acesta, mai rece şi străin de sensibilităţile creştine, o dăruieşte familiei Savoia. În cinstea ei Casa de Savoia ridică o capelă la Chambery, care, în 1532 este mistuită de flăcări, dar din nou pânza iese aproape nevătămată.# Maicilor Clarise din Chambery li s-a încredinţat sarcina de a restaura Giulgiul între 15 aprilie şi 2 mai 1534 (o zi înainte de ajunul sărbătorii anuale). Ele au cusut Giulgiul deasupra unei pânze de Olanda şi au acoperit găurile produse de incendiu prin 24 de petice. Ca mărturie a acestei munci a rămas un lung şi precis proces verbal, în care se scrie: „Am văzut deasupra acestui mare tablou nişte suferinţe care nu s- ar fi putut închipui niciodată…. Uitându-ne la Giulgiu pe dedesubt, când era întins pe pânza de Olanda sau pe cadru, vedeam rănile ca şi cum le-am fi privit printr-un geam… Priveam aceste urme dumnezeieşti dându-ne seama că, într-adevăr, El era cel mai frumos dintre fiii oamenilor, cum a spus David în psalmii săi”
# Emanuele Filiberto transferă Giulgiul la Torino. În 10 octombrie 1578, sfântul Carol Boromeu a ajuns venind pe jos de la Milano pentru a venera Giulgiul şi pentru a-şi respecta jurământul făcut cu scopul de a se termina epidemia. # 1 Iunie 1694; Giulgiul este mutat de la capela regală din Palazzo Madama în noua capelă regală, opera arhitectului Guarino Guarini, construită între catedrală şi Palatul Regal, catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul”.
# 1993; Giulgiul este transferat în spatele altarului major al Domului din Torino, pentru a favoriza lucrările de restaurare a capelei construite de Guarino. # 11-12 Aprilie 1997; Câteva zile înainte de terminarea lucrărilor de restaurare, capela este devastată de un puternic incendiu. Giulgiul este luat de către pompierii din Torino. Cerşaful sfânt nu a suferit daune. # 12 August-22 Octombrie 2000. Giulgiul este fotografiat în color şi în alb-negru de către fotograful Giancarlo Durante. În timpul operaţiunilor de aranjare a Giulgiului, în noul suport de conservare este introdus un scanner între acesta şi materialul de suport.: Pentru prima oară, după 1534 este posibilă explorarea suprafeţei de pe „spatele” Giulgiului. La sfârşit Giulgiul este depus în noua capelă, sub palcul regal al Domului din Torino. # 2002 Iunie - Iulie. Au loc importante lucrări pentru a ameliora condiţiile de conservare a cearşafului. Au fot înlăturate peticele care acopereau locurile unde a fost ars cât şi ţesutul de susţinere aplicat de către surorile clarise în 1534.
Cercetările oamenilor de ştiinţă
1978 un grup de oameni de ştiinţă americani au avut acces la Giulgiu timp de 5 zile intensiv, fapt fără precedent. Timp de mai mulţi ani acest grup (cunoscut sub numele de STURP) format din cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai lumii, reprezentând discipline diverse ca fizică, chimie, inginerie, medicină legală şi multe altele, au petrecut nu mai puţin de 150.000 de ore studiind, testând şi interpretând datele. Rezultatele păreau să indice faptul că Giulgiul ar putea fi o pânză autentică de înmormântare din secolul I, de undeva din Palestina.
Apoi în 1988, datarea cu carbon 14 de către trei laboratoare dferite, a oferit un rezultat cât se poate de diferit faţă de raportul din 1978. Michael Tite: „Rezultatele obţinute prin datarea cu Carbon plasează Giulgiul, în mod clar, în Evul Mediu. Potrivit acestor analize el este plasat undeva între anii 1260–1390 e.n. Potrivit profesorului Bruno Barberis „problema datării materialului textil, nu numai a Giulgiului, ci cred că, a oricărui material,... vechi nu este uşor de rezolvat complet şi definitiv.” Potrivit profesorului, ideea originii medievale a Giulgiului, conduce la o teză imposibilă. Falsificatorul ar fi trebuit să găsească un om pe care să-l saricifice, să-l biciuiească fără milă, să-l înfăşoare în Giulgiu şi apoi să creeze sau, pur şi simplu, să aştepte ca imaginea să apară cumva. „Cred că este imposibil ca ceea ce noi nu putem face astăzi...să fi fost foarte uşor de făcut în perioada medievală”.
O întrebare rămânea „ce a creat imaginea ?” Ce este atât de special în această imagine încât oameni de ştiinţă sunt gata să-şi rişte reputaţia şi averea ?
Giulgiul. Vedere faţă/spate. Petele închise la culoare sunt găurile ce au apărut în urma incendiului din 1532, peticite de maici la 1534.
La Congresul Internaţional „Sindone 2000” din Orvieto, Italia, autorii M.S.Benford şi Joseph Marino, au suţinut ideea că un petic invizibil din secolul XVI din mostra prelevată din Giulgiul din Torino a denaturat datarea cu carbon făcută în 1988.(O alterare a probei testate cu material din peticele cusute la 1534) Ideea lor era susţintă de ceea ce părea a fi o cercetare istorică amănunţită. Dar întreaga idee a fost imediat respinsă ca fiind tehnic imposibilă. În acest moment, un alt om de ştiinţă din echipa STURP originală, a devenit interesat, ca şi alţii care au examinat îndeaproape Giulgiul, era şi el foarte sceptic privind ideea reteserii pânzei. Raymond Rogers s-a apucat să cerceteze dacă analiza ştiinţifică ar putea rezolva problema odată pentru totdeauna. Rogers a obţinut mostre ale Giulgiului din zona imediat apropiată celei din care se prelevaseră mostrele folosite în datarea cu carbon. Acestea i-au fost puse la dispoziţie de chiar cel care le-a prelevat atunci, Gilbert Raes.
Pentru moment este demonstrată eroarea apărută la datarea cu carbon.
Între timp un grup de specialişti în ştiinţa digitală din Amsterdam, şi-au canalizat cercetările pe un alt set de date provenite de la Giulgiu. Cea ce au descoperit i-a uimit pe toţi. În Giulgiu este codificată informaţie holografică într-un tipar de interfaţă. Şi, cel mai probabil, conţine şi mai multe informaţii, numite generic „Schiţa Universului”.
Dar chiar în cazul în care acceptăm Giulgiul ca fiind o ţesătură autentică din secolul I, acesta e doar o piesă din puzzle.
Pentru un număr semnificativ de cercetători măcar o parte dintre răspunsuri pot fi găsite într-o catedrală din Oviedo, Spania.
În cap 20, Evanghelia a IV-a, citim cum cei doi ucenici, ucenicul cel iubit şi Petru, au alergat la mormânt în dimineaţa de Paşte auzind că mormântul era gol, Textul grecesc, original, este foarte clar :” Dar celălalt ucenic a alergat mai iute decât Petru şi a ajuns la mormânt, şi aplecându-se, a văzut giulgiurile acolo. După dânsul a venit şi Simon Petru şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile jos, şi mahrama ce fusese pe capul Lui, nu la un loc cu giulgiurile, ci deosebit, fiind împăturită într-un loc”.
Ceea ce cercetătorii şi oamenii de ştiinţă speră să stabilească, este cea ce juriştii moderni numesc „dovezi coroborate”. Se potriveşte în vreun fel Mahrama din Spania cu Giulgiul din Italia ? Cercetările ştiinţifice întreprinse pe Mahramă (Sudarium) susţin, de fapt, rezultatele cercetătorilor Giulgiului. De exemplu tehnici moderne de investigare permit ca petele de sânge de pe Mahramă să fie suprapuse pe cele de pe Giulgiu. Rezultatul este uimitor, petele coincid în cele trei feluri principale: Mai întâi grupa sangvină AB. În al doilea rând, pete care corespund părţii din spate a capului, provin de la sângele curs în timpul vieţii. Trei: există foarte multe pete mici cauzate de un obiect ascuţit, care a pătruns în piele. Prin suprapunerea imaginilor celor două pânze, petele de sânge, forma lor exactă, coincide. Lucru care conduce la altă concluzie medicală: aceste două pânze au fost folosite pe acelaţi trup. Este o concluzie pur ştiinţifică. Dacă a acoperit acelaşi trup ca şi Giulgiul din Torino, în mod evident, Giulgiul este măcar la fel de vechi ca şi Mahrama.
Dar dând la o parte asemănările evidente, există o diferenţă foarte importantă. Spre deosebire de istoria Giulgiului, istoria Mahramei este necontestată.
În urma unei analize criminalistice moderne, Dr. Robert Bucklin, medic legist în Medicină Legală Patologică, face următoarele afirmaţii:
„Este trupul unui bărbat de tip caucazian. înalt de 1,80m, cântărind cam 77 kg. Pe cap sunt numeroase şiroaie de sânge de la numeroase răni; împunsături prezente pe faţă, spate şi în creştetul capului.”
“Există o umflătură pe unul dintre obraji compatibilă cu o lovitură.” “Încheietura mâinii drepte este acoperită de mâna stângă, însă există o rană de la o împunsătură în încheietura stângă compatibilă cu o leziune de crucificare.”
Portretul clasic, artistic şi legendar al cuielor bătute în palmă este incorect, deoarece structurile palmei sunt prea fragile ca să poată susţine greutatea unui bărbat de mărimea asta, fără a fi sfâşiate. Şuvoaiele de sânge ce curg pe ambele braţe, pornind din zona încheieturii sunt controlate de forţa gravitaţională. Deci sângele a curs spre coate, braţelle fiind ridicate şi întinse.
Pe spate sunt peste 100 de leziuni, care par a fi urme de lovituri de bici. Istoricii au indicat faptul că romanii foloseau biciul numit „flagrum”, acest instrument avea 2 sau 3 curele, având împletite bucăţi de metal sau os care arătau ca nişte haltere mici. Capetele dintr-un flagrum roman se potrivesc perfect pe leziunile de la biciuire de pe trup.
Pe partea din faţă a trupului se găseşte o pată mare de sânge rezultată din străpungerea pieptului cu un instrument ca o lance sau suliţă. Această armă a străpuns cavitatea toracică prin cavităţile pleurale, în inimă. Mai târziu, după ce trupul a fost coborât de pe cruce şi întors, sângele a picurat din rana de la piept, şi s-a adunat în mici bălţi de-a lungul spatelui. Unul dintre genunchi prezintă o julitură, provenită de la o cădere. În sfîrşit, o ţepuşă a fost înfiptă prin ambele călcâie, iar sângele s-a scurs din acea zonă şi a pătat pânza. Dovezile unui bărbat biciuit, care a fost crucificat şi a murit de sufocare posturală şi insuficienţă cardio-pulmonară sunt cât se poate de clare. „
Dovezile de coroborare, criminalistice, istorice, ştiinţifice şi de circumstanţă, cum ar spune avocaţii, susţin, în mod clar, autenticitatea Giulgiului.
Toate dovezile, cu excepţia foarte discreditatei datări cu carbon, conferă Giulgiului din Torino o revendicare categorică a autenticităţii, teoretic, decât a oricărui alt vestigiu antic.
E posibil ca răspunsul să nu se găsească în ţesătură ci în imaginea însăşi ? Natura imaginii este profundă. Aceasta este alcătuită din fibre microscopice care sunt de 10 ori mai mici decât un fir de păr uman. „Elementele pozei sunt, de fapt, distribuite la întâmplare ca punctele dintr-o fotografie din ziar sau revistă. Ca să se obţină acest lucru, ar fi nevoie de un laser atomic incredibil de precis. Asemenea tehnologie nu există.” Declară Kevin Moron inginer optician.
Potrivit publicaţiilor oficiale ale descoperirilor făcute de echipa ştiinţifică STURP, privind imaginea de pe Giulgiu, imaginea în sine a fost creată de un fenomen (încă neidentificat) sau de un eveniment capital, care a cauzat degradarea rapidă a celulozei (îmbătrânirea) firelor de ţesătură, adică o deshidratare şi o oxidare accelerată a fibrelor din vârful firelor de celuloză ale Giulgiului, astfel creând o imagine sepia sau de culoarea paiului asemănătoare cu cea a unei arsuri superficiale. Cu alte cuvinte imaginea a fost cauzată de ceva, nimeni nu ştie de “Ce” anume, care a afectat doar vârfurile fibrelor care alcătuiesc firele, care la rândul lor alcătuiesc ţesătura. 
Mai sunt şi alte anomalii frapante. De exmplu se ştie de mult că pe lângă detaliul explicit al imaginii trupului, mai sunt şi alte imagini care au fost cumva transmise pe pânză; mai precis, imaginea unor flori.
Alan D. Whanger „Am observat pentru prima dată că sunt flori pe Giulgiu în 1985 . Când am aflat cum arată, m-am apucat să le studiez mai deaproape, şi am descoperit un număr mare de flori. Am luat atlasul botanic al Israelului şi am încercat să indentific aceste flori. Am plecat într-o călătorie în Israel în 1995. L-am contactat pe profesorul Avinoam Danin, autoritate mondială în ce priveşte florile din Israel, şi i-am dus câteva fotografii. Când a văzut fotografiile, fără ai spune de unde provin, a spus „Astea sunt flori din Ierusalim”.
Odată ce s-a descoperit că mai erau şi alte imagini pe Giulgiu, dr. Whanger a cercetat şi mai amănunţit şi a descoperit monezi mici pe fiecare ochi. Ce semnificaţie putea avea acest lucru ? În cartea sa „Giulgiul din Torino, aventură şi descoperire”, Dr. Whanger atrage atenţia că nu sunt doar acolo, ci prezintă indicii clare şi profunde privind data şi originea imaginii.
Dr Filas a mărit fotografiile excelente ale Giulgiului, pe care le avea, şi a observat un tipar pe ochiul drept. Când a mărit tiparul a observat că erau litere pe care le-a interpretat ca “UCAI”, şi încă ceva ce arăta ca o cârjă de cioban.
Acestea sunt tipice pentru „lepton” sau „bănuţii văduvei” bătute de Pilat din Pont în anii 29 e.n., până în 39 e.n. Putem identifica imaginea lor şi deci moneda exactă şi, astfel, să ştim originea şi data ambelor, că au fost bătute în 29 e.n. Acest lucru plasează Giulgiul în secolul I e.n. De asemeni îl plasează în Israel de vreme ce aceste monezi sunt echivalentul „bănuţilor văduvei” sau a unui codrant al vremii şi, deci, nu circulau în afara Israelului, nici mult după domnia lui Tiberiu Cezar, căruia îi erau dedicate.
Dar cum s-a putut forma o imagine care să conţină atâtea informaţii ? Sunt unii care cred că imaginea s-a putut forma numai prin explozia unei radiaţii anume. Rămâne simplul fapt că nimic asemănător imaginii Giulgiului nu s-a găsit sau reprodus vreodată.
Dame Isabel Piczek, fizician fizica particulelor, în timp ce se ocupa de poziţia trupului în interiorul pânzei, a descoperit una dintre acele propietăţi misterioase care nu sunt posibile şi, totuşi, care cumva există.
O fază interioară, care împarte transportul imaginii în două acţiuni şi forţe separate ermetic, şi în acelaşi timp simultane, determinând Giulgiul să fie perfect întins şi paralel în ambele părţi, creând un adevărat orizont de eveniment.
Dr Dame Isabel Piczek: „ Cînd priveşti imaginea Giulgiului, cele două trupuri, unul lîngă celălalt,
ai impresia că este o imagine plată, însă dacă creezi, de exemplu, un obiect tridimensional, cum am făcut eu, trupul real, realizezi că există un element separator ciudat o interfaţă de unde imaginea este proiectată sus dar este proiectată şi jos. Muşchii corpului nu sunt absolut deloc striviţi de piatra mormântului. Sunt perfecţi. Înseamnă că trupul pluteşte între cele două fâşii ale Giulgiului. asta înseamnă că nu exista gravitaţie deloc. Alte lucruri ciudate descoperite sunt că imaginea nu este de loc distorsionată. Dacă vă imaginaţi că pânza a fost încreţită, strânsă, înfăşurată în jurul corpului cum dintr-o dată apare o imagine perfectă, cea ce este imposibil dacă Giulgiul nu ar fi fost perfect întins, rigid.
Lumea crede că mormântul semnifică moartea. Chiar deloc, din contra. Giulgiul şi mormântul semnifică un început de necrezut. Timp de secole, Giulgiul a fost privit şi analizat ca o mărturie a morţii, sfârşitul existenţei fizice. Însă Isabel Piczek sugerează că este, de fapt, chiar opusul: o mărturie nu a unui sfârşit, ci a unui început.
Obiectul care sugerează Învierea în cel mai real sens.
Unii oameni de ştiinţă cred că propietăţile imaginii de pe Giulgiu, ca : informaţia tridimensională dintr-o fotografie bidimensională, aspectul negativ al imaginii şi faptul că imaginea care apare pe pânză este, virtual, nedistorsionată sunt holografice la bază. O hologramă cuantică este o metodă de a descrie totalitatea emisiilor unui obiect. Emisiile unui obiect fizic, când sunt studiate ca un tot unitar, identifică în mod unic evenimente în istoria acelui obiect. E posibil ca evenimente din istoria Giulgiului din Torino să fie încă acolo.
Folosind fotografiile făcute de fotograful profesionist Giuseppe Enrie, în
1931, Dr. Soons cu ajutorul unui laborator din Olanda au digitalizat informaţia, în speranţa de a realiza o imagine holografică a imaginii. S-a dovedit că majoritatea negativelor conţineau informaţie de până la 1 Gb, ceea ce însemna de patru ori informaţia estimată. Holograma întregului corp a oferit posibilitatea de a vedea bărbatul de pe Giulgiu din unghiuri în care nu s-a mai văzut până acum. Au putut fi confirmate monedele de pe pleoape şi faptul că a fost folosit un singur cui pentru imobilizarea picioarelor. 
Detaliu din holograma Giulgiului. Trebuie privită cu ochelari speciali.
Cel mai emoţionant lucru pe care l-au găsit în hologramă a fost sub barbă, la gât, Se ştia deja că este vorba de o linie roşie însă nimeni nu a putut spune ce însemna şi ce era. Este un obiect solid, are forma unei amulete ce a fost pusă acolo. După un studiu mai îndelungat cercetătorii au realizat că avea litere scrise pe ea, ieşite puţin în evidenţă. S-a dovedit că informaţia de pe plăcuţă este evidentă în unele fotografii, iar în altele nu.
S-a luat legătura cu un rabin şi savant, care cunoştea aramaica şi ebraica. Literele au fost traduse într-un cuvânt care spune multe despre Cine ar fi în imaginea Giulgiului. Aceste litere sunt: a b a – alef bet alef, care formează cuvântul „Aba”, care înseamnă „Tată”. Având în vedere circumstanţele şi unde se află amuleta, acest lucru are foarte mult sens, deoarece Isus obinuia să se numească şi „Fiul lui Dumnezeu”, „Fiul Tatălui”, „Fiul Celui Sfânt”. Deci este ca şi cum am spune că amuleta, care a fost pusă acolo probabil de către apostoli mărturiseşte că „Aici se află Fiul lui Dumnezeu”.
Încercări de refacere a imaginii de pe Giulgiu, folosind softuri avansate. (conform textului din “scrisoarea lui Pilat”, şi nu numai, părul era de o culoare arămiu-aurie)
Portret realizat computerizat plecând de la imaginea imprimată pe Giulgiul din Torino.
Măcar în privinţa giulgiului din Torino, ştiinţa, considerată altă dată duşmanul a tot ce este religios, pare să joace acum alt rol, ca partener al descoperirii adevărului. Dar indiferent de precizările ştiinţifice, arheologice sau teologice, oamenii au ajuns la propiile lor concluzii privind Giulgiul, ce anume este, de unde vine şi semnificaţia pe care o are pentru ei. În acest moment pare puţin probabil ca datarea cu carbon sau microscopul polarizat sau oricare alt test avansat de sceptici, să le poată schimba concluziile. Pentru a vedea bine imaginea Giulgiului, acesta trebuie privit de la distanţa de trei metri; apropiindu-te, imaginea dispare.
Sursa : DIEGIS. << diegisro@yahoo.com >>
