Petrache Lupu, i s-a aratat Dumnezeu. Gangav din
nastere si analfabet, dupa ce a primit porunca divina sa aduca lumea
inraita si naravita pe drumul cel bun, ciobanul a inceput sa vorbeasca
si sa faca minuni. Asa s-a nascut unul din cele mai faimoase fenomene
religioase din Romania, care a adunat multimi de sute de mii de oameni,
veniti din toate judetele tarii, deopotriva intelectuali, preoti,
politicieni si tarani. In Romania, Maglavitul e ciclic. Locul lui l-au
luat astazi marile pelerinaje de la Nicula, de la Iasi si Prislop, care
atrag milioane de credinciosi. Sa fie in cauza religiozitatea romanilor?
Nevoia comunicarii directe cu Dumnezeu? Presentimentul unor timpuri
istorice grele? 
In textul de fata, nu ne propunem sa dam raspuns la
aceste intrebari. Repovestim istoria Maglavitului, de dragul
pitorescului ei, ca pe o intamplare miraculoasa, inexplicabila, asa cum a
ramas si in caietele parintelui Nicolae Bobin, cel care a notat cu
fidelitate "spovedaniile" consateanului sau, Petrache, precum si
marturiile unor oameni care l-au cunoscut indeaproape pe "Sfantul",
porecla cu care ciobanul caruia i s-a aratat Dumnezeu a trecut in lumea
de dincolo 
In acea vara a anului 1935, vestea ca Dumnezeu s-a coborat pe pamant,
aratandu-i-se unui cioban de la Maglavit, s-a intins, in cateva zile, in
tot Baraganul, din sat in sat si din catun in catun, pana a ajuns mai
departe, in Moldova si Transilvania, ba chiar pana in Maramures. Oamenii
au inceput sa coboare de peste tot la campie, pe malul Dunarii, sa il
asculte pe Petrache Lupu si vorbele ce ii erau transmise de Dumnezeu. Pe
jos, prin colbul Baraganului, sau in carute venite din inima muntilor,
oamenii se intovaraseau pe drum si curgeau cu totii, cu sutele, cu
miile, in acel sat necunoscut, numit Maglavit. Unii veneau din credinta,
altii ca sa se vindece de vreo infirmitate trupeasca sau sufleteasca,
altii sa asculte cuvintele lui Dumnezeu, rostite prin gura acelui
cioban. Cu totii veneau si dormeau, se rugau si sarutau pamantul pe unde
Dumnezeu zburase alaturi de 
Petrache Lupu. In doar cateva saptamani,
islazul unde Petrache isi pastea oile a devenit neincapator pentru
multimile venite sa il asculte. Sute de mii de oameni asteptau sa le
vorbeasca. De la Calafat, de la Craiova si de la Bucuresti, alaiuri de
preoti au venit sa vada daca e intr-adevar minune sau sarlatanie. Se
cruceau, vazand sirurile de oameni intinse pe kilometri intregi inaintea
intrarii in Maglavit si multimea ce asculta incremenita vorbele unui
cioban analfabet, pana mai ieri surdo-mut. Nu stia sa scrie, nu stiuse
niciodata sa citeasca, se iscalea punand degetul, insa vorbea ore
intregi multimii, fara sa bea apa, fara sa manance nimic. Urcat pe un
mic amvon improvizat, un barbat mic de inaltime, imbracat in itari si
incaltat cu opinci, vorbea multimii ore intregi despre Dumnezeu, luminat
si tinut parca de o putere nevazuta. Chiar si cand mai marii bisericii
l-au luat la intrebari, el le-a spus mereu si mereu aceeasi poveste: cum
se intalnise cu Dumnezeu, care ii poruncise sa indrepte lumea. La
scurta vreme, in Maglavit au inceput sa se petreaca minuni. Oamenii cu
suferinte sufletesti sau trupesti isi aflau vindecarea, si vestea lor
aducea puhoaie de lume in lunca Dunarii. Oamenii faceau donatii, se
strangeau gramezi de bani. Banii erau pusi in saci si sacii incarcati in
carute, ce porneau incolonate, in pasul domol al cailor, spre Craiova,
unde erau depusi la banca. Cu acei bani s-a inceput construirea unei
biserici, exact pe locul unde i s-a aratat Dumnezeu lui Petrache Lupu.
S-a inceput constructia de case pentru pelerini, de bai publice si toate
celelalte trebuincioase multimilor ce veneau fara oprire.
Vestea celor intamplate la Maglavit a ajuns pana la rege si acesta a
dorit sa il vada pe cioban. 
Regele Carol al II-lea a trimis o limuzina
sa il aduca la palatul sau de la Peles. Iata ca Petrache Lupu putea sa
transmita si "celui mai mare om din tara" mesajul lui Dumnezeu, asa cum
acesta il sfatuise. Petrache a stat mai multe zile la palatul regelui.
Carol i-a botezat cel de-al doilea copil, cu numele de Mihai, si i-a dat
cadou o icoana de pret si o candela. Dar gloria nu l-a schimbat pe
Petrache: imbracat cu aceiasi itari si incaltat cu aceleasi opinci
taranesti, plin de bunavointa si modestie, le predica oamenilor mai
departe, saptamana de saptamana. Apoi Romania a intrat in razboi si
barbatii au fost luati in armata. Lumea a inceput sa se teama, crezand
ca acesta este sfarsitul, propovaduit de Petrache Lupu: soseau focul,
durerea si saracia, provocate de Dumnezeu. Generalul Antonescu l-a
chemat atunci pe cioban si l-a luat cu el in avion. Au zburat pe
deasupra frontului, si Petrache a spus o rugaciune pentru soldatii
romani. Generalul i-a aratat, pe pamant, un fir argintiu, serpuitor:
Donul. Unde raul facea un cot, acolo era linia intai a frontului.
Petrache a privit, si dupa ce a spus rugaciunea, si-a intors ochii catre
general: "Razboiul se pierde. Vin si trec rusii". Atat i-a spus
generalului. La aterizare, acesta a dat ordin sa nu cumva sa ajunga asa
vorba la soldati, sa ii demoralizeze. Petrache Lupu s-a intors acasa. A
pornit apoi din Maglavit in pelerinaj prin toata tara, ca sa ajunga
cuvantul lui Dumnezeu si la cei ce nu reusisera sa vina in lunca
Dunarii. ...Petrache Lupu a profetit dupa '89 ca "O sa vina raul peste tara" pentru ca romanii si-au impuscat conducatorul de Craciun * Traim acum acest rau? * Petrache a minunat Securitatea. Le-a pornit maşina cu o rugăciune şi apoi s-a lăsat în voia destinului. Nu s-a opus fatalităţii, deşi putea s-o facă. Aşa spun oamenii care au văzut minunea. * Mulţi credeau că el este omul lui Dumnezeu, cel care vindeca boli incurabile şi prezicea viitorul * Puterea comunistă nu putea accepta însă decât profeţii de partid şi de stat, aşa că l-a izolat bruta.
S-a spus că românii n-au cunoscut mari profeţi. Şi poate că este adevărat. Însă, au existat câţiva semnificativi, iar unul dintre aceştia a fost ciobanul Petrache Lupu. Un naiv, curat sufleteşte,
care a generat un fenomen religios fără precedent în România. Apoi,
acest ultim profet a fost izolat, o lungă perioadă, de Securitatea comunistă.
Să fi fost Diavolul Roşu mai puternic decât Moşu’ cu care s-a întâlnit Petrache
lângă salcia de la Maglavit? Ori poate nici până azi n-am înţeles tâlcul
poveştii sale.Odiseea lui Petrache Lupu este cunoscută, precum şi tot ce s-a petrecut la Maglavit după ce el s-ar fi întâlnit cu Moşu’. Minune ori puterea credinţei? Cert e că, înainte de război, Maglavitul a devenit loc de pelerinaj pentru toată Europa. Ce se ştie mai puţin este modul în care autorităţile comuniste au încercat să-l strivească pe prooroc şi să înăbuşe fenomenul religios generat de el.
După război, noua ordine politică impusă de la Moscova a cuprins rapid şi România, iar ateismul era unul dintre cuvintele de ordine ale puterii abia instalate.
Pe neaşteptate, Petrache Lupu din Maglavit le-a spus sătenilor că o să le transmită un mesaj – vorba cea mare lăsată de Dumnezeu. Vestea s-a răspândit cu repeziciune, iar înspre Maglavit au început să curgă din nou puhoaie de oameni.
Fireşte, autorităţile comuniste au intrat în alertă şi, la scut timp după ce Petreche a făcut anunţul, doi ofiţeri au descins în casa ciobanului dintr-un GAZ al Securităţii. I-au pus cătuşele fără prea multe vorbe şi l-au băgat în maşină. Se zice că Petrache îi aştepta îmbrăcat, de câteva ore. Însă, motorul GAZ-ului n-a mai vrut să pornească după ce l-au ridicat pe cel care suţinea că l-a văzut pe Moşu’, aşa că şoferul a ridicat capota şi a încercat să depaneze defecţiunea în drum, dar nimic. Maşina parcă era pironită. Atunci, Petrache le-a cerut Securiştilor să-i scoată cătuşele şi s-a rugat în genunchi în faţa maşinii care-l ducea în temniţă. Conform sătenilor din Maglavit, martori ai evenimentului, după ce ar fi făcut o cruce mare, Petrache a zis precum Iisus Cristos după ce a fost răstignit: „Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac”. („Tată iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac” – Luca). Ca prin minune, motorul GAZ-ului Securităţii a pornit şi ciobanul dus a fost, fără să fi apucat să spună vorba cea mare de la Dumnezeu pe care o aşteptau oamenii.
Fireşte, autorităţile comuniste au intrat în alertă şi, la scut timp după ce Petreche a făcut anunţul, doi ofiţeri au descins în casa ciobanului dintr-un GAZ al Securităţii. I-au pus cătuşele fără prea multe vorbe şi l-au băgat în maşină. Se zice că Petrache îi aştepta îmbrăcat, de câteva ore. Însă, motorul GAZ-ului n-a mai vrut să pornească după ce l-au ridicat pe cel care suţinea că l-a văzut pe Moşu’, aşa că şoferul a ridicat capota şi a încercat să depaneze defecţiunea în drum, dar nimic. Maşina parcă era pironită. Atunci, Petrache le-a cerut Securiştilor să-i scoată cătuşele şi s-a rugat în genunchi în faţa maşinii care-l ducea în temniţă.
Conform
sătenilor din Maglavit, martori ai evenimentului, după ce ar fi făcut o cruce
mare, Petrache a zis precum Iisus Cristos după ce a fost răstignit: „Iartă-i
Doamne, că nu ştiu ce fac”. („Tată iartă-i, pentru că ei nu ştiu ce fac” –
Luca). Ca prin minune, motorul GAZ-ului Securităţii a pornit şi ciobanul dus a fost, fără să fi apucat să spună
vorba cea mare de la Dumnezeu pe care o aşteptau oamenii.După trei luni, Petrache Lupu apare în gară la Calafat. Slab, cu ochii în fundul capului. Mai mult mort decât viu. Un nepot l-a adus acasă. O lungă perioadă omul a zăcut la pat. Se ridică doar se ruga la o icoană şi abia mânca. Cu greu, s-a întremat. N-a spus niciodată prin ce chinuri a trecut. A lăsat doar să se înţeleagă faptul că a fost încarcerat la Jilavă. Nimic mai mult. Apoi, Petrache s-a întremat, dar n-a mai primit ziua străini în casă. Iar multora dintre cei care veneau la el în speranţa că se vor vindeca, indiferent din ce loc, le spunea că nu-i nici medic, nici vraci, nici sfânt. Niciodată nu vom şti ce s-a petrecut cu adevărat la Jilavă. Oare ce l-a făcut pe Petrache să amuţească din nou, precum înainte de întâlnirea cu Moşu’, la salcia de lângă Maglavit? Tortură? Ţinând cont de atrocităţile petrecute atunci în puşcăriile comuniste, e greu de crezut că omul n-a fost schingiuit.
Nepotul său povestea însă că, uneori, Petrache mai intra cu oamenii într-o cameră a casei, unde avea icoana sa. Acolo se rugau împreună. Pe unii chiar îi ungea cu o alifie ţinută sub candelă. Atât. Pentru că niciodată n-a mai pomenit despre vorba cea mare lăsată de Dumnezeu. În ’89, după căderea lui Ceauşescu, sătenii din Maglavit s-au strâns ciorchine la poarta lui Petrache Lupu. Avea 82 de ani. Era bătrân şi aproape orb. Nu părea prea interesat de momentele istorice prin care trecea ţara. Le-a spus însă să se roage, că o să vină răul peste România fiindcă l-au omorât pe conducător în ziua de Crăciun. În 1994, Petrache Lupu s-a stins din viaţă şi probabil că s-a întâlnit din nou cu Moşu’.
Povestile despre Petrache Lupu si locul in care acestuia i s-a aratat
Dumnezeu sunt nesfarsite. Poate cel mai simplu este sa mergi acolo. Sa
vezi locul din padure, numit "la buturugi", unde "Mosul" s-a aratat, sau
la salcia de care El s-a sprijinit si de-atunci picura apa tamaduitoare
din ea, sau la crucea din lunca, de langa cei patru duzi, de unde
Petrache, un cioban orfan si analfabet, a stiut sa spuna cuvantul lui
Dumnezeu. Nu ai cum sa nu simti puterea, apasarea acelui loc intins,
plin cu ochiuri de apa, la marginea padurii de salcam. Daca stai
nemiscat in aerul plin de lumina, auzi Dunarea, auzi rugaciunile de
altadata, impletite in acea curgere nesfarsita de apa. Si un glas ce
merge parca inaintea tuturor, usor de recunoscut: Petrache Lupu, Omul
lui Dumnezeu.http://www.agentia.org/teoria-conspiratiei/s-a-implinit-profetia-lui-petrache-lupu-de-la-maglavit-34279.html
http://proortodoxia.wordpress.com/2009/07/18/petrache-lupu-si-minunile-de-la-maglavit/
http://k-efectdebumerang.blogspot.com/2011/09/petrache-lupu-timpuri-grele.html
http://www.formula-as.ro/2010/905/societate-37/petrache-lupu-omu-039-lui-dumnezeu-12104
