opreşte în 22 decembrie 2012, s-a impus concluziacă lumea se va sfîrşi în 2012. Asta nu arată că lumea îşi va afla ultimele clipe în această zi, cum greşit s-a scris, probabil voit, dar că timpul se va sfîrşi atunci.Faptul că sfîrşitul timpului nu este acelaşi cu sfîrşitul lumii îl arată un cuvînt al limbii române, apocalipsă (epocă-lipsă).
Epocă-lipsă este o metaforă pur românească, niciunde acest cuvînt nu mai are un asemenea înţeles.Atunci cînd spunem pur românească ne gîndim la ţăran, el este cel căruia îi datorăm limba şi nu numai acestea, dar şi cultura multimilenară, transmisă din gură în gură, din generaţie în generaţie. Deşi epocă-lipsă nu este o metaforă elegantă, „o metaforă de salon”, espresivitatea sa este remarcabilă, iar„imaginea metaforică” din unele cuvinte pur rumîneşti, este „uneori aşa de intensă, atît de plastică, încît limbajul elevat le evită, din pudoare”.
Dacă în Dicţionarul explicativ al limbii române din1984, rumîn este echivalent cu român,
iar rumînesc(-ească) este identic cu românesc(-ească, în Dex onlinestă cuminte şi ne aşteaptă o mare surpriză: RUMÂN s.(IST.) iobag, şerb, vecin, (rar) serv, (înv.) prost.
Din noua definiţie a cuvîntulul rumîn aflăm că ţăranii, care sînt temelia acestei naţiuni, nu sînt proşti doar în argou, cum erau pînă acum, ci sunt proşti şi oficial. Acum vedeţi dumneavoastră adevărata faţă a acestor„savanţi”, pe mîna cărora ne-am lăsat viitorul naţiei noastre? Merităm oare acest apelativ? Cum să nu merităm, dacă le îngăduim acestor „invalizi intelectuali”să ne batjocorească tot ce avem noi mai sfînt, graiul, amintirea străbunilor, cultura ţăranului şi istoria? Cum spuneam mai sus, cuvîntul ţăran s-a pricopsit cu o conotaţie negativă, conotaţie ce nu are nici olegatură cu realitatea şi care „se vede treaba” că nu este spre binele neamului românesc. Deşi ţăranii sînt curaţi, iar pentru hainele lor de sărbătoare nu există cuvînt care în semantica lui să le poată cuprindă măreţia, deşi câteva vorbe ale unui bătran ţăran pot valora cît 2 -3 cărţi de filozofie, deşi ţăranii au fost aceia care au păstrat vii cultura şi graiul primit de la străbuni, nimic din acestea nu a contat pentru acei ce căutau batjocorirea ţăranului.
Ţăranii nu făceau congrese pentru a „patenta”cuvinte, graiul rumînesc s-a dezvoltat natural.
Ei nu aveau de ce să împrumute cuvinte de la unii vremelnici pe aceste meleaguri, aveau tot ce le trebuia în propriul grai, de-o mare complexitate şi bogăţie, dar fără gramatică scrisă, dezvoltat continuu timp de aproape 100 de secole, de cînd au devenit primii agricultori ai Europei. Doar la populaţiile sedentare apare o dezvoltare armonioasă a limbii vorbite. Graiul ţăranului rumîn există intrinsec, el se explică pe sine însuşi prin propriile sale cuvinte, nu e nevoiesă apeleze ca limbile moderne („de salon”), la cuvintedin alte limbi sau dialecte pentru a-şi explica elementele intime. Acesta a fost una din cele două caracteristici esenţiale ale unei limbi naturale, dezvoltate armonios, a doua este necesitatea de a avea radicali proprii. Prin radical propriu se înţelege o rădăcină de cuvînt, un element primordial de la cares-a plecat în formarea familiilor lexicale. Aceste rădăcini pot fi numite şi morfeme, iar primele morfeme, după Lucian Cueşdean, 
au fost chiar sunetele din natură, onomatopeele. De exemplu, onomatopea PÎR este comună mai multor sunete din natură, focului, zgomotului unui pîrîu de munte, ruperii unui lemn, etc. şi a folosit la crearea a peste 60 de cuvinte, ce aparţin mai multor familii lexicale. Cîteva exemple: a pîr-li, pîr-lit, pîr-litură, pîr-leală, apîr-păli, pîr-pălire, a pîr-joli, pîr-jol, pîr-joală, a pîr-gui,pîr-guit, pîr-guială, pîr-gă, pîr-gav, a pîr-îi, pîr-îaiaş,pîr-ăuţ, pîr-rău, etc. Derivarea din onomatopee este rar întîlnită în alte limbi, acolo este o excepţie, pe cînd în graiul ţărănesc rumîn „compunerea onomatopeică este aproape o regulă”, iar fără suntelele Î şi Ă „nici nu pot fi redate autentic suneteledin natură”.Multe din cuvintele alcătuite cu ajotorul radicalilor sau a rădăcinilor de cuvinte sînt cuvinte imagine, reale metafore, dar care nu sînt întotdeauna elegante. În „Româna, limba Vechii Europe” aflăm destule exemple, din care prezentăm cîteva: o măs-lină este un fruct ce trebuie mas-ticat lin, altfel ştim cu toţii ce se poate întîmpla, o lin-gură trebuie dusă lin la gură, altfel se poate vărsa conţinutul, o vie-spe este o spe-rietoare vie, un ste-jar este un lemn de esenţă tare, căruia îi stă jar-ul mai mult timp, arderea sa este mai domoală, o vij-elie este este o furtună care face vîj, produsă de Elie sau Ilie, o săgeată sau o pasăre face zbîrr în zb-or, iar ur-su este un animal greoi dar care ur-că sus, în copaci, etc.
Că nu este aşa cum spun aceşti „savanţi”,care nu trec ca româneşti nici măcar cuvintele cu etimon
necunoscut, este demonstrat de o limbă moartă acum 3.000 de ani, sanscrita, „limba perfectă”. În sanscrită aflăm, printre multe altel cuvinte şi următoarele: acasha(acasă), lup(lup), Om(om), vrate(frate),lamba(limba), navasti( nevastă), luptă(luptă), prans(prînz), dzambaiami(a zîmbi), dusman(duşman), crapaiami(a crăpa), naiba(naiba) şi nu în ultimul rînd, apu(apa), etc. Acasă, apă, lup, om, frate, limbă, luptă,a crăpa şi prînz au etimon latin, nevastă are etimonslav, a zîmbi are etimon bulgar, duşman are etimon turc, iar naiba are etimon necunoscut. Faptul că aceste cuvinte nu aveau cum să intre în limba română din latină, slavă, bulgară, turcă, este probat de prezenţa acestora în limba sanscrită, limbă moartă cu cîteva sute de ani înainte de întemeierea Romei. Este clar că aqua provine din rumînescul apa şi nu invers, cum unii ne lăsă să înţelegem.„Originea limbii române se află în inteligenţa rumînilor strămoşi, oamenii rîurilor cu maluri fertile,din bazinul Dunării de Jos, autori ai primului neolitic european, în România, inima vechii civilizaţii europene, în urmă cu 8-10 mii de ani”, ne spune Lucian Cueşdean, iar atunci „Europa era atît de tînără şi frumoasă cu unghiurile şi romburile ei construite perfect (sub aspect logic) de către Homo Geometricus multe milenii înainte de a apărea pe malul răsăiteanal Mediteranei ţara regelui Aegenor (Fenicia)”, cum aflăm de la basarabeanul Andrei Vărtcic,
din cartea„O istorie geometrică a lui Homo Sapiens”.Graiul ţăranului este limba Vechii Europe, pentru că„ nici o altă altă limbă europeană nu are atîtea onomatopee autentice” şi pentru că „nici o altă limbă europeană nu are atîtea cuvinte compuse direct cu o onomatopee autentică”. Simbolurile păstrate de ţăran, aflate pe hainele desărbătoare, pe scoarţe, pe porţi, etc. sînt prezente înnumăr mare pe artefacte din România şi din teritoriile învecinate, „pline” cu rumîni. Unul din cele mai frumoase dansuri ale sale, Hora, este atestată arheologic de 5000 de ani, iar Mărţişorul, un cert obicei rumînesc, este atestat tot arheologic cu o vechime de 9000 de ani, la Schela Cladovei, pe Dunăre. Şi unii au curajul să vorbească despre „pe tealbe” în istoria noastră, continuă dar nu „liniară”, de cel puţin 9000 de ani. Să mai spunem că ţăranii construiesc bordeie de lut de 20.000 de ani, continuu pînă în secolul 19? Unele dintre legendele şi textele(poporale) ale ţăranului rumîn s-au dovedit a avea mai mult decît numai sîmbure de adevăr. Legendele despre uriaşi au fost confirmate ca reale de sutele de fotografii cu schelete de uriaşi, legendele despre blajini, calocuitori în înteriorul pămîntului, s-au dovedit şi ele adevărate, după ce au început să fie făcute publice fotografii cu intrările spre interiorul pămîntului de la cei 2 poli.Să revenim la derutanta Apocalipsă. Din DEX aflăm:
EPOCĂ, epoci, s.f. 1. Perioadă în dezvoltarea istoriei sau a unui domeniu de activitate, care se deosebeştede celelalte prin anumite evenimente caracteristice, însemnate; eră (2.) Expr. A face epocă = a atrage atenţia, a face vâlvă, a se impune la un moment dat; a marca o modă. 2. Timp în care se repetă, periodic, acelaşi lucru în aceleaşi condiţii. Epoca topirii zăpezilor. 3. Subdiviziune a unei perioade geologice.[Acc. şi: epócă. – Var.: (înv.) épohă s.f.] – Din fr.époque.
LÍPSĂ, lipsuri, s. f. 1. Faptul de a nu se afla într-un loc (unde ar fi trebuit să fie în mod obișnuit); absență. Loc. adv. (Jur.) În lipsă = în contumacie. Loc. prep. În(sau din) lipsă de… = nefiind, neavând ceva, dinpricină că lipsește. În lipsa (cuiva sau a ceva) = cât timp (sau în timp ce) cineva sau ceva lipsește. Expr.Mai bine lipsă = mai bine deloc, mai bine renunț . Aduce lipsă (de ceva) = a nu avea ceva (în cantitatesuficientă). (Adjectival) Care lipsește, absent. Lipsă la apel. 2. Lucru care lipsește dintr-un ansamblu. 3.Faptul de a avea lacune, scăderi, deficiențe, defecte; lacună, scădere, deficiență, defect al cuiva sau a ceva.4. Faptul de a-i lipsi cuiva cele necesare; nevoie,sărăcie. 5. (Înv. și reg.) Necesitate, trebuință. Loc. adj.De lipsă = necesar, indispensabil. Am înșirat toate cele ce-mi sunt de lipsă. [Pl. și: (înv.) lipse] – Din lipsi (derivat regresiv).
APOCALÍPS s. n. Parte din Noul Testament în care este înfățișat în chip alegoric sfârșitul lumii; sfârșitul lumii în religia creștină. [Var.: apocalípsă s. f.] – Dinfr. apocalypse, lat. apocalypsis.
Epocă se presupune fără nici o dovadă ca ar proveni din freancezul epoque (franceză este o limbă artificială, realizată din multele dialecte existente în Hexagon, dialecte ce conţin un număr foarte mare de cuvinte rumîneşti. Dacă o să căutaţi “Dictionnaire desidiomes romans du midi de la France” de GabrielAzais, o să aflaţi peste 1000 de cuvinte rumîneşti din dialectele luate în considerare de autor.), iar a lipsi e dat cu etimon grec, din lipso. De ce nu din sanscritul lipsu (aşteaptă)? Apocalipsă este apokalips în albaneză, αποκάλυψη (dezvăluire, revelaţie) în greacă, apocalipsi în catalană, apocalypse în engleză, apocalypse în franceză, apokalypse în germană, apocalisse în italiană, apocalipse în portugheză,apocalipsus în spaniolă, etc.
După cum vedem, aproape toate limbile se mărginesca prelua acest cuvînt din alte limbi sau dialecte, iarodată preluat nu îl pot explica prin propriile lorcuvinte, dar româna poate să explice acest cuvînt dinresursele ei proprii.Cum spuneam mai sus, cuvîntul românesc epocă-lipsa, alături de calendarul Mayaş, ne vesteşte
încetarea timpului.
De ceva timp se vorbeşte despre ascensionarea planetei într-o altă dimensiune. Din„Revista Misterelor”, din numărul 61, aflăm:„Rezonanţa Schumann este prezentată de geofizicienii contemporani drept „bătaia inimii” planetei noastre. Aceasta a avut o valoare constantăde 7,8 Hz timp de mii de ani. Însă începînd cu anul1980, s-a observat o accelerare, mai întîi lentă, apoi din ce în ce mai rapidă (dupa 1997), pînă cînd a atins astăzi valoarea de 12 Hz. Creşterea frecvenţei vibratorii a planetei noastre face ca 24 de ore de viaţă pe planeta noastră să corespundă de fapt cu numai 16ore reale, în termenii timpului terestru. Pare oexplicaţie destul de plauzibilă pentru criza acută detimp cu care ne confruntăm la ora actuală… Iar curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe măsura ce ne apropiem de „Punctul Zero”, care corespunde inversării polilor magnetici ai Pămîntului. Căci dacă 24 de ore ale zilei reprezintă încă, la ora actuală, 16 ore efective, diferenţa dintre acestea se va mări exponenţial, astfel încît la trecerea prin Punctul Zero, pe care unii îl situează la sfîrsitul anului 2012, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la 0 oreefective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Consecinţele acestui fenomen sînt incalculabile şi sfidează orice imaginaţie: întreaga planetă şi toţi locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune”.
Cercetînd Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul, nu am aflat nimic referitor la sfîrşitul timpului,
dar am dat de următoarele rînduri (cap.18, v. 6), referire la desfrînata Babilonului: „Daţi-i înapoi, precum v-a dat şi ea şi, după faptele ei, cu măsură îndoită, îndoit măsuraţi-i; în paharul în care v-a turnat, turnaţi-i de două ori”. Cu măsură îndoită, ne întrebăm noi? Dar spune Iisus să întoarcem şi celălalt obraz, să iubim şi pe cei care ne fac rău… La sfîrşit, în loc de concluzii, întrebări:
Acum sesizaţi incredibila memorie ancestrală a ţăranului român?
Credeţi că ţăranul este hulit fără motiv? Mai bine spus, care ar fi motivul sau motivele?
Cine este acest „Dumnezeu” care cere „răsplată” îndoită, care are robi şi nu fii şi de care trebuie să netemem?
munteanul
În Asia, cateva milioane de oameni vorbesc limba română!
Lucian Cueşdean: “Limba punjabi, din India, are 2.000 de cuvinte curat româneşti,
iar multe altele seamănă foarte mult cu ale noastre. Asta pentru că ei sunt urmaşii unui trib getic, ca şi noi, deşi distanţa dintre români şi punjabi este de 4.500 de kilometri”. Noi am învăţat la şcoală că daco-geţii ar fi fost o ramură a neamului tracic, care trăia exclusiv în Dacia, pe actualul teritoriu al României şi care vorbea o limbă diferită de latină. Imperiul Roman a cucerit Dacia, iar daco-geţii ar fi renunţat parţial la limba lor pentru a învăţa vorbirea cuceritorilor. Din combinaţia acestora ar fi apărut, în timp, româna. După 20 de ani de studiu, dr. Lucian Cueşdean a ajuns la concluzia că această teorie este falsă. Cueşdean spune că triburile getice, sub diferite nume, ocupau o arie geografică vastă, din Europa Centrală până în Asia, aproape de China şi de India. Actuala populaţie punjabi, din nordul Indiei, de pildă, este urmaşa unui trib de geţi localizaţi în Asia Centrală cu peste 2.500 de ani în urmă. Aceşti urmaşi ai geţilor vorbesc o limbă asemănătoare cu româna. Dar multe din cuvintele punjabi comune cu româna sunt comune şi cu latina. Problema este că acum 2.500 de ani nu exista Imperiul Roman. Asta înseamnă că geţii vorbeau o limbă “latină” mult înainte de expansiunea romană.
Dacă geţii au stăpânit teritorii din Europa până în Asia, dacă populaţia punjabi este o urmaşă a acestora, iar românii sunt, la rândul lor, urmaşi ai geţilor, dr. Cueşdean a fost curios să vadă dacă există vreo legătură lingvistică între noi şi ei, comparând cuvintele din cele două limbi.
Ceea ce spune dr. Cueşdean se poate verifica pe internet. Pentru lămurire, propunem un exerciţiu: cititorul poate alege cuvântul în română, îi dă căutare pe dicţionarul online în engleză, iar din engleză îl traduce, tot prin internet, în limba punjabi. Nu putem da toate cele 2.000 de cuvinte comune. Vom arăta câteva dintre cele pe care le credeam de origine latină. O să observaţi că sunetele sunt aproape identice, iar înţelesurile sunt absolut la fel. La o privire mai atentă pare un fel de aromână.
Bibliografie:Nicolae Densuşianu, „Dacia preistorică”, EdituraArhetip, Bucureşti, 2002
Lucian Iosif Cueşdean, „Româna, limba VechiiEurope”, Editura Solif, Bucureşti, 2006
Andrei Vărtic, „O istorie geometrică a lui HomoSapiens”, Editura Dava Internaţional, Chişnău, 2000
Gabriel Gheorghe, Studiu introductiv la cartea „Studiide civilizaţie şi cultură românească”, „Fundaţia Gândirea”
Noul Testament, Apocalipsa Sfîntului Ioan Teologul
„Civilizaţia de sub Marea Neagră”, Revista„Esoterism”
Petre Dogaru, „Ipoteza că Potopul a avut loc la MareaNeagră nu trebuie ignorată”, Revista „Independent”
„După 2012, planeta Pămînt va translata într-o nouădimensiune”, „Revista Misterelor”, nr. 61
surse
http://ramaniamyblog.wordpress.com/2012/02/20/apocalipsa/
https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/2012/06/29/in-asia-cateva-milioane-de-oameni-vorbesc-limba-romana/
Apoca Lips A
