Cunoaşterea de sine este cunoaşterea lumii!
Astăzi este foarte răspândită ideea greşită că ar exista doar o singură cale spre iniţiere.
Acest lucru nu este corect. Dacă privim
muntele există doar o singură privelişte, însă spre vârf
pot duce mai multe drumuri. La fel este şi cu adevărul. Şi către el
există mai multe căi. Care este calea cea mai potrivită pentru
dumneavoastră, aceasta depinde de locul în care vă aflaţi la baza
muntelui. „Muntele” a fost întotdeauna expresia urcuşului, de
exemplu vârful muntelui la hrănirea celor cinci mii [ Nota 56 ].Există trei căi diferite de iniţiere, corespunzătoare subraselor rasei noastre de bază. Subrasele nu se disting una de alta în mod simplist, calendaristic, ci ele trăiesc mult timp încă una alături de cealaltă. Deosebirea interioară este mult mai puternică decât cea exterioară.
De exemplu, un indian chiar şi astăzi poate
să se cufunde incomparabil mai uşor în sistemul său nervos
simpatic, prin scindarea gândirii sale, decât un european.
Dacă un european, în special un bărbat, ar vrea să urmeze cărarea
orientală, ar avea nevoie, chiar şi pentru partea pur fizică, de un
mijloc puternic care să-i slăbească, să-i înmoaie, să zicem aşa,
întreaga stare osoasă şi întreaga constituţie corporală,
lucru care nu ar fi lipsit de urmări de durată. O astfel de
încercare nu este deloc recomandată pentru un european, iar
obţinerea unui rezultat bun este aproape imposibilă. Iniţierea în
sine nu este altceva decât o metamorfozare completă a naturii
interioare. Pentru europeanul din ziua de azi calea rosicruciană,
cultivată începând cu secolele al XIV-lea şi al XV-lea, ar
fi cea mai bună.Cele trei căi de iniţiere sunt următoarele:
A. calea indo-orientală yoga,
B. calea creştin-gnostică până în secolul al XV-lea,
C. calea creştin-rosicruciană începând din secolul al XV-lea.
Prima cale nu este pentru european.
Cea de a doua este potrivită pentru omul zonei de mijloc, este accesibilă pentru noi, însă mai adecvată este calea rosicruciană, care a fost urmată începând din secolul al XIV-1ea.
Calea creştin-gnostică îi aduce în principiu fiecărui om adevărul, însă discipolul nu ar fi în stare, în condiţiile vieţii moderne, să o urmeze consecvent şi să răspundă la multiplele obiecţii pe care le ridică știinţa şi cultura actuale, aşa cum ar fi posibil cu ajutorul căii rosicruciene.
A. Calea orientală yoga cunoaşte o serie de trepte pentru care trebuie mai întâi să te pregăteşti. Cele şapte trepte pot fi exersate în paralel, însă omul trebuie să se pună sub o strictă îndrumare a unui guru. Acesta cunoaşte situaţia evoluţiei sale interioare. Calea indianului duce direct în lumea astrală. La început ucenicul este aici foarte neajutorat, motiv pentru care şi este nevoie să se pună sub stricta îndrumare a unui guru, pentru că lui îi lipseşte posibilitatea de a-şi corecta greşelile atunci când percepe realităţi puternic contrastante.
1. Prima treaptă este Yama, adică abţinerea. În lumea fizică, când discipolul percepe şi afirmă ceva, corecţiile vin chiar dinspre lumea fizică, realitatea îl corectează. Nu la fel se întâmplă şi în lumea astrală. Acolo impresiile năvălesc asupra lui în imagini şi culori, în forme şi figuri aflate într-o continuă schimbare tălăzuitoare şi într-o necontenită mişcare. Mai mult, tot ceea ce gândeşte şi vrea sufletul devine, de asemenea, o ființă sau fiinţe, iar discipolul nu poate să deosebească încă propriul astral de alt astral. De aceea în lumea astrală este nevoie ca el să aibă din interior direcţia care să-i permită să stea sigur şi drept în această lume.
2. Treapta a doua, Njama, prescrie respectarea simbolurilor cultice. Discipolatul indian pretinde urmarea cu rigurozitate de către ucenic a ceremoniilor, faptul de a se supune unui ritual. În acest timp trebuie să laşi să se deruleze în imagine cele trăite interior. Este necesar să faci acest lucru. De exemplu, în liturghia creştină un astfel de ritual este prevăzut a avea patru părţi. Aceeaşi formă de exprimare este valabilă şi pentru vechiul Misteriu, şi constă din: Evanghelia (Vestirea, Predica), Jertfirea Sinei inferioare, Transformarea în
Sine superioară, Comuniunea sau unirea cu
divinul. Pe planul fizic, aici, se repetă simbolic ceea ce se petrece
în mod real pe plan astral. Faptul că se priveşte acest lucru
în imagini este ceva important. Dumneavoastră recepționaţi
imaginea şi, într-o noapte, lumea astrală îl poate primi pe
discipol şi imaginea devine în el o forţă. Mai întâi
priviţi în imagini cele ce urmează să se întâmple pe
planurile superioare.3. Treapta a treia, Asana, conduce la ţinuta corporală corectă. Permanent, de la est la vest, curenţi puternici circulă prin lume şi prin corpul omenesc, iar aceşti curenţi eterici au o influenţă importantă asupra omului. În vechea Indie se ştiau toate acestea şi, de asemenea, se ştia cât de mult depinde discipolul de poziţia corectă a corpului. În plantă avem imaginea a ceea ce ne apare în construcţia omului, numai că inversată; ceea ce corespunde capului omului planta are jos, în rădăcină, organele de reproducere ea
îndreptându-le în mod cast spre
Soare. Animalului îi este proprie poziţia orizontală faţă de
Soare şi axa Pământului, iar omului, ca plantă inversată,
îi este proprie poziția verticală. Şi această poziţie dă în
cele din urmă crucea. De aici şi vorba [ Nota 57 ]:
Sufletul lumii este răstignit pe trupul lumii. Fiecare organ este supus
anumitor curente, care trebuie respectate: a privi spre est
înseamnă altceva decât a privi spre vest. Discipolul yoga
indian trebuia de aceea să ia o anumită poziţie foarte precisă.4. În al patrulea rând: Pranajama, care înseamnă învăţarea respirării ritmice. Procesul de respiraţie obişnuit este o omorâre, pe care noi o facem cu aerul care este expirat.
| Om Animal expiră dioxid de carbon, inspiră oxigen |
Plantă expiră oxigen, inspiră dioxid de carbon şi îşi clădeşte din carbon corpul |
5. În al cincilea rând: Pratjahara, care înseamnă viaţa corectă, modul de a trăi corect. Omul trebuie să devină capabil să trăiască complet în interiorul sufletului; el trebuie să poată avea în sine reprezentări care să fie absolut independente de lumea exterioară. Idealul meditației este să poţi deveni orb şi surd pentru ceea ce este în jurul tău.
6. În al şaselea rând: Dharana, sau concentrarea, adunarea gândurilor, a deveni stăpân absolut peste lumea ta de reprezentări, astfel încât omul să nu aibă niciun fel de impresii, decât cele pe care le vrea el.
7. Când ajunge ca dintr-un şir de reprezentări să extragă una singură şi apoi să trăiască mult, mult timp în ea, acest proces, în care el adastă cu întreaga conştienţă, se numeşte Dhyana. Când s-a atins aceasta, atunci trebuie să poţi face să dispară şi această unică reprezentare, şi totuşi să rămâi conştient cu întregul tău suflet. Se păstrează forma reprezentării fără vreun conţinut. Când discipolul a ajuns aici vine momentul în care în el se poate revărsa conţinutul lumii spirituale. Aceasta se cheamă Samadi, treapta cea mai înaltă.
B. Prin disciplina yoga se ajunge la acelaşi nivel în evoluţia ocultă ca şi prin calea creştin-gnostică. Există şi astăzi oameni care urmează calea creştin-gnostică. Şi într-aceasta se deosebesc şapte stadii.
1. Primul: Spălarea picioarelor. Discipolul trebuie ca un timp foarte lung să dezvolte un sentiment foarte precis, şi să-l lase să trăiască în suflet: lui trebuie să-i devină clară legea conform căreia nicio ridicare a cuiva nu este posibilă fără împingerea în jos a altuia. Pentru un iniţiat există atâţia şi atâţia răufâcători. Când cineva şi-a cucerit mai multă ştiinţă şi cunoaştere, în primul rând el are datoria să se coboare şi să-i tragă după el şi pe ceilalţi.
2. În al doilea rând: Flagelarea. De om se apropie dureri şi chinuri ce vor să-l răpună. El trebuie să-şi spună: Tu trebuie să înveţi să suporţi toate acestea pe picioare. După ce ai exersat suficient de mult aceasta, apar iar două simptome. Cel exterior: dureri înţepătoare în tot trupul, ca şi când ar proveni de la o biciuire.
Este o dovadă că exerciţiul a acţionat până
în corpul eteric. Trăirea interioară, astrală, este imaginea
flagelării.3. În al treilea rând: Încoronarea cu spini. Discipolul trebuie să înveţe să suporte dispreţul şi batjocura cu care este împroşcat tot ceea ce are el mai sfânt. Simptomul exterior pentru aceasta sunt dureri de cap timp de săptămâni întregi, iar interior imaginea astrală a propriei încoronări cu spini.
4. În al patrulea rând: Purtarea crucii şi Răstignirea. Propriul corp devine ceva străin, precum o bucată de lemn, precum crucea pe care a purtat-o Christos. Tot ce este personal trebuie să dispară cu desăvârşire. Discipolul trebuie să devină liber de corpul său, să devină complet independent de el. Interior, el vieţuieşte imaginea răstignirii, iar exterior, în locurile cicatricelor lui Christos, apar stigmatele.
Rana laterală apare
în partea dreaptă a pieptului.5. În al cincilea rând: Moartea mistică. Aceasta este o vieţuire înaltă, o treaptă foarte înaltă, experienţa fiind una extrem de importantă. Începi să recunoşti: aspectul lucrurilor, totul, era numai iluzie. În spaţiu se revarsă un întuneric înspăimântător, întreaga lume se scufundă. Faci cunoștinţă cu un singur lucru: adevărata înfăţişare a tuturor relelor, a tuturor chinurilor şi suferinţelor acestei lumi. Aceasta este coborârea în infern. După ce ai epuizat acest episod, vine momentul în care cortina se sfâşie. Vezi acum o nouă faţă a lumii, vezi lumea din cealaltă latură.
6. În al şaselea rând: Punerea în mormânt. Toate lucrurile din lumea asta devin pentru discipol ca şi cum i-ar aparține propriului său trup. El devine una cu pământul, întregul pământ devine corpul pe care îl are. Eşti pus în pământ şi pământul te acoperă.
7. În al şaptelea rând: Învierea şi Înălţarea la cer. Această treaptă nu mai poate fi descrisă prin cuvintele limbajului omenesc, gloria sa neputând fi nici măcar bănuită.
C. A treia formă de iniţiere, disciplina creştin-rosicruciană, care pentru omul modern este cea mai potrivită. Abia după ce am pătruns şi această formă putem înţelege ce se întâmplă în om cu ocazia iniţierii şi ce ne descrie Ioan, sau mai bine spus autorul Evangheliei după Ioan, în Evanghelia sa. Şi calea rosicruciană are şapte trepte:
| Prima | Studiul | ||
| A doua | Imaginaţia | ||
| A treia | Învăţarea scrierii oculte | ||
| A patra | Ritmul vieţii | ||
| A cincea | Corespondenţa dintre microcosmos şi macrocosmos | ||
| A şasea | Contemplarea, contemplația interioară religioasă în macrocosmos | ||
| A şaptea | Cucernicia, evlavia. |
Aceasta este cea de a treia cale de a ajunge în vârful muntelui. Un fapt real, pe care
dumneavoastră îl găsiţi descris
în Evanghelia după Ioan, este coborârea Duhului asupra lui
Iisus sub formă de porumbel [ Nota 58 ].
Prin aceasta se are în vedere totodată naşterea superioară,
în care este primit ceea ce se numeşte Fiul omului. Evanghelia
după Ioan, în versetul 1, 18, mai ascunde ceva foarte misterios:
„Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut până acum vreodată; Fiul cel
unu-născut, care este în sânul Tatălui lumilor, acela l-a
făcut cunoscut.” Aceste cuvinte trebuie luate literal. Evanghelia după
Ioan conţine o coborâre pe pământ a scrierii astrale. După
cum ştiţi, pe planul astral totul apare inversat. De aceea,
dumneavoastră trebuie să învăţaţi să citiţi invers.În fiecare dintre cele trei căi discutate de noi, raportul discipolului faţă de învăţător este diferit. În disciplina yoga raportul dintre discipol şi guru este foarte strict: condiţia indispensabilă este o supunere absolută şi deplină faţă de guru. Pentru că la adoptarea căii indiene discipolul încă nu se orientează în lumile superioare, este necesar ca el să fie condus de gurul său personal.
În discipolatul creştin raportul este altul. Aici învăţătorul este îndrumătorul spre marele guru, spre Christos Iisus. Pentru discipol este neapărat necesară o legătură personală, un raport afectiv personal cu Christos Iisus. Dacă nu poate crede din toată forța sufletului în Christos Iisus şi în ceea ce a făptuit El pentru omenire, discipolul nu poate urma calea creştină.
La disciplina rosicruciană raportul este cel mai liber şi mai uşor. Învăţătorul este prietenul credincios, conducătorul discipolului său în cadrul limitelor mai înguste ale trăirilor oculte ale acestuia. El nu se interesează de viaţa sa, are încredere în el şi îi lasă deplina libertate. Niciodată nu există o constrângere sau un ordin, ci doar un sfat. Un raport de încredere prietenesc între învăţător şi discipol este însă necesar să existe aici. Fără acesta disciplina ar rămâne în domeniul manasicului, fără el nu ar putea fi nicidecum implantat Budhi. În disciplina ocultă este necesară forţa realizată prin existenţa raportului de încredere. Fără ea nu pot fi deşteptate forţele care dormitează în discipol.
1. S-ar putea crede, întrucât calea rosicruciană indică drept primă treaptă studiul, că această disciplină nu ar fi pentru oricine. Acest lucru nu este totuşi corect; ea este aici pentru orice om, chiar şi pentru cel mai simplu. Căci prin studiu se înţelege o teosofie populară şi tot ceea ce dumneavoastră puteți auzi şi citi aici în aceste conferinţe sau în scrierile spiritual-ştiinţifice, ale mele sau ale altora; acestea sunt deja un astfel de studiu. Este învăţătura ocultă elementară care i se dă omului. Prin ea omul trebuie să se elibereze de prejudecăţile vieţii, de sugestia ştiinței, care îl stăpâneşte complet şi care deja a pricinuit mult rău, care îi barează privirea lipsită de prejudecăți în deplină libertate, calea către lipsa de prejudecăţi pe care el trebuie să o găsească pentru a avea o judecată clară. În apus, gândirea liberă nu se mai foloseşte; aici totul este sugestie, dogmă prestabilită prin forţă şi autoritate. Această influenţă de tip sugestiv există chiar şi în noţiunile simple: sugestia venită prin savanţi, sugestia prin ştiinţă, sugestia ce porneşte de la fiecare individ.
Viaţa noastră modernă este dominată
de familie, de relaţiile reciproce dintre sexe. Teosoful trebuie să
pătrundă însă mai profund în gândirea pregătitoare,
logică, lipsită de senzualitate şi senzorialitate. El trebuie să se
adâncească pe cât posibil în astfel de cursuri de
gândire. Cele două scrieri, Adevăr şi Ştiinţă
şi Filosofia libertății
au fost scrise de mine în acest scop, pentru educarea acestui fel
de gândire, pentru adâncirea în astfel de procese de
gândire. Este mai puţin important dacă înţelegi conţinutul
respectiv, important este să trăieşti în aceste cursuri de
gândire. Este necesară o gândire liberă, ascuţită,
rațională, întrucât ea conferă discipolului o anumită
independenţă, însă această gândire este şi un
îndrumător sigur pentru lumile superioare. În diverse lumi
ne întâmpină de fiecare dată altceva, ceva nou; factorul
comun în toate aceste lumi rămâne acelaşi, şi el este
gândirea. Pretutindeni avem alte percepţii, alte trăiri,
însă logica este în toate aceeaşi. Acest lucru se schimbă
doar pe planul Budhi [ Nota 59 ].
În discipol apare acum o modificare importantă: gândurile
sale se extind, cuprind alte cercuri cosmice. Gândurile
obişnuite, gândurile pe care le are omul aici, nu sunt ceva
mental [ Nota 60 ], ele
se referă doar la planul fizic. Ele nu sunt decât imaginile-umbră
ale 
realităţii mentale. Acum el se apropie de realitatea lor.2. După studiu urmează imaginaţia. Fiecare trebuie să o cunoască, să o exercite o dată. Treptat, omul se eliberează de privirea senzorială searbădă a lucrurilor. El va încerca să vadă în ele doar expresia a ceea ce se află îndărătul lor, şi va începe să observe lumea în sens goethean, conform zicalei: „Tot ce e trecător e doar un simbol.” [ Nota 61 ] Discipolul trebuie să exerseze sistematic acest mod de gândire. Lucrurile trebuie să devină pentru el simboluri. Dacă privim un trandafir, el va fi pentru noi simbolul unei anumite forme de frumuseţe, brânduşa de toamnă, iarăşi, simbolul unei uşoare izolări melancolice în sine.
Şi tot aşa, la baza fiecărui lucru există o semnificaţie. Lucrurile sunt, aşadar, simboluri în realitate. Întreaga lume sensibilă este o iluzie, lumea spirituală este realul.
Între
oameni şi lumea spirituală trebuie să existe şi să se tindă spre o
interacţiune, spre un schimb reciproc. Imaginile noastre mentale, viaţa
noastră sufletească noi trebuie să le menţinem într-o stare
fluidă, să nu le închidem în forme rigide. Când ai
avansat în aşa măsură încât toate lucrurile îţi
curg uşor prin suflet, ajungi treptat în situaţia de a avea
experienţe de genul celor descrise în cartea Cum se dobândesc
cunoștinţe despre lumile superioare? Astfel, dintr-o plantă
se ridică o flacără de culoare albastră, din lucruri se ridică oarecum
diverse proprietăţi ale lor, inundând spațiul.3. În al treilea rănd trebuie să înveți scrierea ocultă. Aceasta ne ajută să înşirăm în mod corect, precum mărgelele pe o aţă, multiplele fenomene care apar. Scrierea ocultă nu este o invenţie arbitrară a cuiva, ci reprezintă curenţii care străbat lumea....
4. În al patrulea rând avem ritmul de viaţă. Pe el se bazează întreaga viaţă superioară. Natura şi Cosmosul cunosc numai legi ritmice. Orbitele astrale, fiecare floare, însăşi viaţa interioară a animalului cunosc un ritm exact....
5. A cincea etapă este corespondenţa dintre macrocosmos şi microcosmos. Omul începe să se cunoască pe sine cu adevărat abia atunci când descoperă în sine ceva ce corespunde unei realităţi din macrocosmos....
6. Într-o a şasea treaptă, contemplaţia, discipolul iese din sine şi îşi extinde conştiența asupra întregii lumi. Sinea superioară este în afara noastră, noi trebuie să o căutăm în toate fiinţele, căci toate suntem noi.....
 |
EVANGHELIA DUPĂ IOAN |
Cărei discipline vă dedicaţi dumneavoastră, asta este mai puţin important. Puteți să vă dezvoltaţi forţele sufieteşti şi să dobândiți cunoştinţe despre lumile suprasensibile pe toate cele trei căi.
Este bine însă dacă la alegerea căii ţineţi cont pe ce parte vă aflaţi deja la baza muntelui pe care vreţi să-l urcaţi.
sursa
Rudolf Steiner
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA094_100/GA94_Te06.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA094_100/GA94_Te07.html
