Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 21 octombrie 2012

Noe, cultul lui Dionysos și botezul cu „Duh Sfânt”


Biblia ne indică un lucru: Noe, care într-un anumit sens este străbunul omenirii în timpurile vechi postatlanteene, este primul om care a băut vin; primul care a cunoscut efectul alcoolului. Este un punct care poate să pară şocant unora, dar care are un sens profund. Cultul lui Dionysos era, în epoca postatlanteeană, un cult important. Ştiţi că fiecare substanță acţionează asupra omului, iar alcoolul are o influenţă cu totul aparte asupra organismului omenesc. Oricât de straniu ar putea să pară, el a avut în timpul evoluţiei misiunea de a pregăti, să zicem aşa, corpul uman pentru ca acesta să se rupă de legătura cu divinul şi să facă posibilă apariţia „Eu sunt”-ului personal. Alcoolul desparte omul de lumea spirituală, de care era primitiv legat. El are încă şi astăzi acest efect. Nu fără motiv a apărut el în omenire. În viitor se va vedea tot mai mult că alcoolul a avut ca misiune să-l facă pe om să coboare în materie pentru a deveni egoist; alcoolul l-a făcut să pretindă numai pentru sine Eul, să nu îl mai pună în slujba întregului popor. Alcoolul deci i-a făcut omului un serviciu opus celui pe care i-l făcuse sufletul-grup. El a luat oamenilor darul de a se simţi una cu un întreg în lumile superioare. De aici s-a născut acest cult al lui Dionysos care stabileşte legături între oameni într-un fel de beţie exterioară. Este o mistuire într-un întreg fără viziunea acestui întreg. Evoluţia postatlanteeană este deci legată de cultul lui Dionysos fiindcă acest cult simbolizează funcția şi misiunea alcoolului. Dar noi suntem acum într-un punct în care omenirea se străduie să găsească din nou drumul care va dezvolta Eul până la a-l pune în legătură cu puterile divin-spirituale, punct în care apare o anumită reacţie, la început chiar pornită din inconştient, împotriva alcoolului: Această reacţie provine din faptul că mulţi oameni presimt astăzi că un lucru nu este îndreptăţit veşnic, chiar dacă la un moment dat şi-a avut importanţa sa.
Ceea ce tocmai am spus despre rolul alcoolului n-ar trebui înţeles ca fiind spre lauda sa. Am vrut să arătăm că misiunea alcoolului este acum împlinită, căci pentru epoci diferite se cer lucruri diferite. Dar chiar în epoca în care alcoolul îl face pe om să cadă cel mai adânc în egoism apare şi forţa care îi dă impulsul cel mai puternic pentru a se regăsi unit cu Universul spiritual. Pe de o parte, omul a trebuit să coboare până la treapta cea mai de jos pentru a deveni independent, iar pe de altă parte a trebuit să apară forţa puternică, forţa care să îi dea impulsul de a regăsi drumul spre Întreg.
Este ceea ce arată Christos în primul „semn” întru misiunea Sa. El arată mai întâi că Eul trebuie să devină independent şi pentru asta se adresează celor care sunt deja desprinşi de legăturile de sânge. A trebuit să se adreseze oamenilor aflaţi la o nuntă, ale căror corpuri se aflau sub influenţa alcoolului; căci la această nuntă se bea vin. Şi Christos Iisus arată care este misiunea Sa în raport cu diferitele perioade pământeşti.
Adesea se interpretează într-un mod curios această transformare a apei în vin. Se aude chiar spunându-se de la catedre că faptul acesta înseamnă, simplu, că apa fadă a Vechiului Testament trebuie să fie înlocuită cu vinul viguros al Noului Testament. Fără îndoială, celor care revin mereu la această explicaţie le-a plăcut vinul bun; dar aceste simboluri nu sunt atât de simple.
Să reţinem ceea ce spune Christos: Misiunea mea vizează un viitor foarte îndepărtat; este vorba de a aduce oamenilor, ca oameni independenţi, legătura cu divinitatea, iubirea pentru divin, care se naşte ca un dar liber al Eului independent. Această iubire trebuie să lege pe om de divinitate aşa cum odinioară un impuls imperativ interior al sufletului-grup îl integrase acestei divinități.
S-a spus: Omul a fost odinioară unit cu sufletul-grup şi el simţea legătura sa cu divinitatea. Apoi el a involuat. Acest lucru a fost considerat ca o împotmolire în materie, ca un fel de degenerare, o cădere din divinitate, şi se punea întrebarea: De unde i se trag omului toate cele de care are parte? De unde a căzut el? Cu cât mergem înapoi în evoluţia pământească cu atât găsim că substanţele solide devin tot mai mult lichide sub influența condițiilor mai calde. Știm însă că atunci când Pământul era încă o planetă lichidă omul era deja prezent. Dar pe atunci el era de asemenea mai puţin desprins de divinitate decât mai târziu. În aceeași măsură în care Pământul se solidifica se materializa şi omul. Omul era deja conţinut în apă pe vremea când Pământul era fluid; dar el a putut să meargă numai pe un Pământ care a sedimentat și el o parte solidă. De aceea solidificarea omului se exprima spunând: Omul s-a născut din Pământul care era încă apă; însă acolo el era încă în întregime unit cu divinitatea; tot ce l-a adâncit în materie l-a murdărit. Şi oamenii cărora trebuia să le fie amintită legătura lor originară cu divinul erau botezați cu botezul apei. Acesta trebuia să simbolizeze: Deveniți conştienţi de vechea voastră conexiune cu divinitatea şi că sunteți murdăriţi, decăzuți în starea actuală!
– Aşa boteza și botezătorul, pentru ca în acest fel să-i facă accesibilă omului legătura cu divinitatea. Aşa era intenționat botezul în timpurile de demult. Este o exprimare radicală, însă ea ne conştientizează ceea ce vrem să spunem.
Christos Iisus trebuia să boteze cu altceva. El nu trebuia să îi îndrepte pe oameni către trecut, ci către viitor. Spiritul omului trebuia legat cu divinitatea prin intermediul Duhului Sfânt, nepătat. Botezul cu apă era un botez al amintirii; botezul cu „Duh Sfânt” este un botez profetic, ce trimite în viitor. Legătura pe care o amintea botezul cu apă s-a pierdut cu totul, precum cea exprimată prin simbolul vinului, a vinului de jertfă. Dionysos este zeul îmbucătățit care a intrat în sufletele individuale, astfel încât părțile separate nu mai ştiau nimic unul de altul. Omul este fragmentat în nenumărate bucăţi, este aruncat în materie prin ceea ce a fost adus omenirii prin alcool – simbolul lui Dionysos. Însă în nunta din Cana este consemnat un mare principiu. Este principiul pedagogic al evoluţiei. Există adevăruri absolute, dar ele, desigur, nu pot fi comunicate oamenilor oricând. Fiecare epocă trebuie să aibă sarcinile ei specifice, adevărurile ei proprii.
De ce avem noi dreptul astăzi să vorbim de reîncarnare, să ne adunăm şi să cultivăm ştiinţa spiritului? Pentru că sufletele care sunt acum în noi au fost încarnate succesiv pe Pământ de multe ori. Multe din sufletele care sunt astăzi în dumneavoastră, au trăit odinioară în ţările germanice, unde preoţii druizi instruiau şi aduceau sufletului înţelepciunea spirituală sub formă de mituri şi legende. Și pentru că sufletele au primit pe atunci aceste adevăruri sub această formă, sunt astăzi în stare să le primească într-o altă formă, în formă antroposofică. Atunci în imagine, astăzi sub forma antroposofiei. La acea vreme nu s-ar fi putut expune adevărul în forma actuală. Să nu credeţi că preoţii druizi ar fi putut să propovăduiască adevărul în această formă, cum se face astăzi. Dar antroposofia este acea formă adecvată omului de astăzi sau celui imediat următor. În încarnările ulterioare adevărul va fi dat sub o cu totul altă formă şi se va lucra pentru el într-un mod cu totul diferit; ceea ce se numeşte astăzi „antroposofie” va fi evocat ca o amintire, aşa cum prezinți astăzi poveşti şi legende. Nu trebuie să fii atât de limitat încât să spui că n-ai cunoscut din trecut decât prostii sau credinţe copilăreşti şi că „doar noi suntem atât de avansaţi”. Noi lucrăm în cadrul ştiinţei spiritului pentru a pregăti epoca următoare. Căci dacă epoca noastră nu ar exista, nici cea următoare n-ar putea veni. N-ar trebui nici să scuzi prezentul în numele viitorului. Și cu teoria reîncarnării s-au făcut multe prostii. Am întâlnit persoane care pretindeau că nu au nevoie să fie oameni oneşti în această viaţă; ar avea tot timpul să fie aşa mai târziu.
Dar dacă de astăzi nu începi să fii onest, consecintele cad asupra încarnării viitoare!
Trebuie deci să ne fie clar că nu există ceva absolut în formele adevărului, ci de fiecare dată este recunoscut ceea ce corespunde unei anumite epoci. Impulsul cel mai înalt, cel al lui Christos, a trebuit să coboare până în obişnuințele şi moravurilor timpului Său. Căci a trebuit ca El să îmbrace adevărul cel mai înalt în cuvinte şi fapte care erau pe înţelesul epocii respective. Astfel, Christos, prin această ofrandă dionisiacă sau cu vin, trebuia să spună cum omenirea urma să se ridice spre divin. Nu trebuie să ne întrebăm precum bigoţii: De ce transformă Christos apa în vin? Trebuie să avem în vedere epoca respectivă. Christos trebuia, printr-un fel de ofrandă dionisiacă, să pregătească ce avea să vină. Christos merge la galileeni, amestec de multe naţiuni şi feluri de sânge, şi împlineşte acolo primul semn al misiunii Sale; adoptă obiceiurile de acolo, până la transformarea apei în vin.
Să reţinem ceea ce vrea de fapt să spună aici Christos: Vreau să îi ridic la o legătură spirituală şi pe acei oameni care au căzut până la treapta de materialitate simbolizată prin faptul de a bea vin. El nu vrea să vină doar pentru aceia care se pot ridica prin simbolul botezului cu apă. Ni se spune, şi este foarte important, că există şase vase de purificare, de curăţare. „Purificarea” este consecinţa botezului. În timpul Evangheliilor se vorbea de „botez” ca despre o purificare. Nu se rostea niciodată cuvântul „botez”, ci se spunea „a boteza”; iar consecinţa acestui act se numea „curățire”. În Evanghelia după Ioan veţi găsi întotdeauna cuvântul respectiv, deci baptizin sub formă de verb. Când este exprimat prin substantiv este vorba de curăţire, de efect, pentru ca omul să îşi amintească starea de curăţenie, de legătura sa cu divinitatea.
Astfel, prin vasele simbolice pentru jertfe de purificare, Christos Iisus împlineşte semnul pentru acea epocă, indică cel mai bine misiunea Sa.

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA103/GA103_CF05.html

Sfantul Chiril ne invata:
”Daca cineva nu primeste Botezul nu se mantuieste, afara numai de mucenici, care primesc Imparatia si fara de apa. Mantuitorul cand a mantuit lumea pe cruce si cand i s-a impus coasta, a izvorat sange si apa, casa se boteze cu apa, cei ce se boteaza in vreme de pace si sa se boteze cu sangele lor, cei ce se boteaza in vremea prigoanelor. Mantuitorul numeste si mucenicia botez, cand zice : 
”Puteti sa beti paharul pe care Eu il beau si sa va botezati cu botezul cu care eu ma botez?
 (Cararea Imparatiei – Parintele Arsenie Boca)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com