Primul rezervor de energie sau rezervor lăuntric este esenţa unei energii care este plină de iubire şi înţelepciune, o energie cu o conştiinţă care se află aici pentru a experimenta viaţa în planul dualităţii.
În jurul acestui puls de lumină sau rezervor de energie pură se află un alt rezervor energetic ce reprezintă personalitatea pe care o avem în acest plan existenţial.
Acest rezervor exterior reprezintă ceea ce am devenit de la naştere, în urma condiţionării şi experienţelor de mediu şi culturale.
Pentru a putea trăi cu prana şi a avea parte de libertăţile aduse de acest mod de a trăi cum ar fi mulţumirea profundă, eliberarea de toate tipurile de foame şi pacea permanentă trebuie să ne îndreptăm cele cinci simţuri către interior, să ne concentrăm, să ajungem să înţelegem şi apoi să ne unim complet cu acest rezervor interior pur.
Datorită purităţii acestui fond lăuntric, pe măsură ce se umple şi ajunge în rezervorul exterior şi radiază prin intermediul Fiinţei noastre în lume, ne eliberăm de multe limitări.
De asemenea pe măsură ce creşte şi pulsează în afară, prin noi, la toate nivelurile, ne ajută să nu mai avem niciuna dintre tipurile de foame: fizică, emoţională, mentală şi spirituală.
Asta datorită tipului de energie ce formează acest rezervor lăuntric.
Unii îi spun Divinitate.
Jasmuheen pentru Ambasada Păcii
Maestru spiritual contemporan, nascut in 1957 in Australia. Practica yoga, qigong, reiki. Din 1993, a renuntat la hrana obisnuita, traind doar cu prana. E autoarea mai multor carti in care se refera la alimentatia pranica, dar si la unele evenimente din viitorul apropiat.
- Anul 2012 e considerat momentul dintre inspiratia si expiratia lui Dumnezeu.
- Calendarul Maya are anul 2012 drept punct terminus.
- In cartile lui Jasmuheen, evenimentele din 2012 sunt expuse astfel: in perioada 2012-2020, planeta noastra va primi, din Univers, o cantitate imensa de energie. Pe baza acesteia, oamenii vor atinge un inalt nivel spiritual si isi vor recapata capacitatile pierdute sau atenuate, pe care astazi le consideram paranormale. E vorba despre telepatie, telekinezie, clarviziune, teleportare samd.
- Din aceasta perspectiva, momentul 2012 poate fi considerat momentul celei de-a doua veniri a lui Cristos. Semnificatie : retrezirea divinitatii launtrice in fiecare fiinta omeneasca. Urmatorii 40 de ani vor constitui o alta perioada de evolutie accelerata, in care omenirea va progresa mai mult decat in ultimele trei milioane de ani.
- Evolutia omenirii este, in acest moment, ireversibila.
- Oamenii care traiesc astazi pe Pamant sunt oameni care au ales sa traiasca aceste schimbari. Cei care nu sunt setati sa le traiasca vor muri, pana in 2012, de boala, accidente sau cataclisme.
- In perioada premergatoare anului 2012, Pamantul primeste din Univers mari cantitati de energie. Preluarea acestora de catre reteaua energetica a planetei noastre nu se face intotdeauna in mod armonios, astfel aparand cutremurele etc.
SURSE
http://mysticway.bravehost.com/Jasmuheen.htm#2012
http://selfempowermentacademy.com.au/
A Trai Cu Lumina Jasmuheen
Jasmuheen - Sanatatea Celor Patru Corpuri