Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 11 noiembrie 2012

„Dumnezeu geometrizează mereu” - Platon


Omul ajunsese să pătrundă materia cu ajutorul spiritului său şi mai târziu o face tot mai mult. A patra epocă - civilizaţia greco-romană - este cea în care omul încorporează integral materiei ceea ce cuprinde în spiritul său. În epoca egipteană - a treia epocă - încă mai vedeţi în piramidă cum spiritul şi materia se luptă, cum ceea ce spiritul concepe nu se exprimă în întregime în materie. Marea cotitură care are loc în epocile ce urmează Atlantidei se exprimă în forma templului grec. Nu există arhitectură mai perfectă, care să aibă o expresie mai pură a legităţilor interioare ale spațiului, ca cea greacă. Coloana este concepută exclusiv ca suport, iar ceea ce stă pe ea este conceput ca trebuind să fie susţinut şi care exercită o presiune. O idee suverană, emancipată despre spaţiu se exprimă în templul grec până în cele mai mici detalii. Puţini au fost cei care mai târziu au resimţit ideea de spaţiu ca atunci. Unii au resimţit-o, dar mai curând în pictură. Observaţi modul în care este tratat spaţiul în Capela Sixtină; lipiţi-vă de zidul din fund, acolo unde se află „Judecata de apoi” şi ridicaţi-vă ochii: vi se va părea că peretele din spate se ridică oblic în înălţime. Asta pentru că artistul a simţit ideea de spațiu şi nu a perceput-o abstract, precum ceilalţi oameni. De aceea acest perete pare, în mod miraculos, înclinat. Asta înseamnă să nu mai simţi ideea de spaţiu precum un grec. Există un simţ artistic care percepe în spaţiu dimensiuni ascunse, tainice.
Simţul arhitectonic nu ţine de ochi ci de altceva. Astăzi se crede cu uşurinţă că la dreapta este acelaşi lucru cu la stânga, sus este acelaşi lucru cu jos şi în faţă este acelaşi lucru cu în spate. Vezi în unele tablouri zburând trei, patru sau cinci îngeri. Sunt în aşa fel pictaţi încât dau impresia că dintr-o clipă în alta vor cădea. Dacă ar fi fost pictaţi de un artist în care trăieşte simţul spaţiului, ei s-ar susţine reciproc. Dar pentru asta trebuie să resimţi prin pictură raporturile dinamice ale spaţiului. Grecul le-a redat prin arhitectură; el nu resimţea orizontala ca linie, ci ca o forță de apăsare, iar coloana nu era pentru el numai băţ, baston, ci o forţă de susţinere. A te simţi unit cu liniile spaţiului înseamnă „să simţi geometrizând spiritul viu”. Iată ce înţelegea Platon când folosea această bizară expresie: „Dumnezeu geometrizează mereu.”
Aceste linii există în spaţiu, ele sunt cele care i-au inspirat pe greci la construcţia templului lor.
 Ce este deci templul grec? Este, cu necesitate, o casă a lui Dumnezeu. El este cu totul diferit de biserica actuală, care este un loc unde se predică. În templul grec locuieşte însuşi Dumnezeu; oamenii nu se află acolo decât întâmplător, când vor să fie împreună cu Dumnezeu. Aceste forme ale templului grec au un raport tainic cu Dumnezeul care îl locuieşte. Coloanele şi tot ce se află deasupra nu sunt defel opera fanteziei omeneşti, ci sălaşul pe care lui Dumnezeu însuşi i-ar fi plăcut să-l construiască spre a locui în el. Este momentul culminant al pătrunderii materiei cu spirit.

Comparaţi templul grec cu biserica gotică. N-aş vrea să vorbesc de rău despre stilul gotic care, dintr-un alt punct de vedere, se află pe o treaptă superioară. În biserica gotică vedeţi că formele ei nu pot fi concepute în realitate fără ideea că ele adăpostesc o mulţime aflată în rugăciune. Sub bolţile gotice există, pentru cine poate să simtă asta, ceva care nu se poate traduce decât astfel: ansamblul nu este terminat dacă nu cuprinde în el mulţimea credincioşilor care îşi împreunează mâinile în formă de ogivă.
Biserica gotică nu este numai casa în care locuieşte Dumnezeu; ea este în acelaşi timp locul unde se adună cei care vin să se roage lui Dumnezeu. Omenirea depăşeşte într-un fel punctul maxim al propriei evoluţii. Simţul grec al spaţiului, care resimţise atât de minunat liniile spaţiului prin coloane şi grinzi, ajunge mai târziu în decadenţă. O coloană care nu susţine nimic, care este un pur motiv de decor, pentru greci nu este o coloană. În cursul evoluţiei totul este într-o armonie perfectă. Civilizația greacă este întrepătrunderea cea mai frumoasă a conştienţei descoperite în sine cu divinitatea pe care o percepe în spaţiu. În acel timp omul s-a armonizat complet cu lumea fizică senzorială.

Este pur şi simplu un nonsens când savanţii de azi vor să prezinte drept întunecat ceea ce resimţeau timpurile anterioare. În sens spiritual-ştiinţific, noi vedem cea de a patra epocă postatlanteeană ca fiind cea în care omul se află într-o consonanţă deplină cu lumea înconjurătoare. Această epocă, în care omul este încorporat realităţii exterioare, este singura în stare să înțeleagă în mod real că divinitatea poate să apară într-o individualitate omenească. Niciuna din epocile precedente n-ar fi putut înţelege asta; divinitatea era gândită ca mult prea mare, prea sublimă, pentru ca să se poată manifesta într-o formă umană. Se căuta chiar ca divinul să fie protejat de orice formă fizică. „Să nu îţi faci imagine a Dumnezeului tău” a trebuit să fie spus tocmai poporului care avea ca misiune să conceapă ideea de Dumnezeu în forma sa spirituală. Din astfel de concepţii s-a dezvoltat acest popor şi din sânul lui se naşte ideea de Christos, ideea că spiritualul urma să apară în trup. Pentru aceasta a fost destinat acest popor, şi atunci, în a patra perioadă după Atlantida, a avut loc evenimentul Christos.

De aceea, întreaga devenire a omenirii se împarte, pentru o conştienţă creştină, între timpurile care au precedat şi cele care urmează acestei apariţii. Dumnezeul-om a putut fi conceput de către om doar într-o anumită epocă. Vedem astfel cum Evanghelia după Ioan se adaptează întru totul şi prin întreg spiritul ei conştienţei epocii din care a provenit. Cu totul natural, firesc, ca să spunem aşa, şi ca printr-o afinitate interioară, imaginile mentale prin care autorul Evangheliei încearcă să surprindă cel mai mare evenimnent al istoriei lui i se par a fi exprimate cel mai bine prin formele gândirii greceşti. Şi, treptat, întreg sentimentul creştin intră în aceste forme de gândire. Vom vedea cum odată cu progresul omenirii a trebuit să apară apoi arta gotică, întrucât creştinismul era într-adevăr chemat să ridice din nou omul deasupra materiei. Dar acest fapt nu a putut să aibă loc decât acolo unde omul era intrat în materie atât cât să nu o supraestimeze, dar destul încât să o poată spiritualiza şi să o pătrundă.

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA103/GA103_CF09.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com