Evanghelia după Ioan - scena Botezului în Iordan - „botezul prin spirit şi foc”

Ce semnifică de fapt acest Botez?

 După cum se ştie, botezul era destinat de către vestitorul, de înainte-mergătorul lui Christos, Ioan Botezătorul, celor pe care el i-a pregătit să îl primească într-un mod corespunzător pe Christos. Putem înţelege ce se spune în Evanghelia după Ioan despre Botezul în Iordan doar dacă avem în vedere că Ioan boteza pentru a-i pregăti într-un mod corespunzător pe oameni pentru Christos. Dacă vă reprezentaţi un botez din ziua de azi, care este doar o imitaţie a celui originar, nu veţi ajunge la această înţelegere. Botezul nu era o simplă stropire cu apă. La botez, neofitul era cufundat cu totul în apă, unde trebuia să rămână un timp mai lung sau mai scurt. Pentru a înţelege ce înseamnă asta, să lămurim mai întâi ceva din misterul fiinţei omeneşti.
Să ne aducem aminte că omul este alcătuit dintr-un corp fizic, un corp eteric, un corp astral şi un Eu. În starea de veghe, acestea sunt strâns legate între ele. În timpul somnului corpul fizic şi corpul eteric rămân lungite în pat, iar corpul astral şi Eul sunt afară. La moarte corpul fizic rămâne pe Pământ sub formă de cadavru, corpul eteric se desprinde şi, pentru un timp destul de scurt, continuă să fie unit cu corpul astral şi Eul. Pentru cei care au ascultat măcar câteva din conferinţele mele este clar că în acest moment are loc o trăire interioară cu totul aparte: omul are în faţă întreaga sa viaţă trecută ca într-un vast tablou; evenimentele vieţii stau unul lângă altul, ca într-o panoramă, în jurul omului. Corpul eteric este şi putătorul memoriei, iar în viaţa de pe Pământ numai corpul fizic îl împiedică să le aibă pe toate în faţa sa. După moarte, corpul fizic este depus; acum, în conştienţă poate să apară tot ceea ce omul a vieţuit în ultima sa viaţă. Aşa cum am mai spus deja, faptul poate surveni şi în cazurile de pericol de moarte, sau când omul trece printr-o spaimă mare sau un şoc. Este ceea ce ştim din povestirile celor care au fost gata să se înece sau să cadă într-o prăpastie şi care, dacă nu şi-au piedut conştienţa, au retrăit într-un mare tablou toată viaţa lor trecută. Ceea ce vieţuieşte omul în cazul unui astfel de pericol, când, de pildă, este pe punctul de a se îneca, vieţuiau toţi cei care erau botezaţi de Ioan Botezătorul. Botezul consta în aceea că omul rămânea sub apă destul timp pentru ca să-şi retrăiască viaţa sa de până atunci. Ceea ce retrăia astfel era vieţuit ca un tablou spiritual. În această stare excepţională li se arăta faptul că ceea ce vieţuise spiritul se lega oarecum de restul lumii spirituale; cel ce primise botezul de la Ioan Botezătorul ştia: Există o lume spirituală! Cu adevărat, ceea ce trăieşte în mine poate exista şi fără trup. – După botez, omul era convins că există o lume căreia îi aparţine prin spirit. Ce făcea deci Ioan Botezătorul prin acest botez?
Până la acel moment oamenii ajunseseră să capete o atracţie tot mai puternică spre lumea fizică, o tendinţă tot mai mare în a crede că această lume fizică este adevărata realitate. Cei care veneau spre Ioan Botezătorul vieţuiseră însă propria lor viaţă ca ceva spiritual. În timp ce erau botezaţi, ei ştiau că sunt şi altceva decât sunt prin corpul lor fizic. Mintea oamenilor s-a metamorfozat treptat, în aşa fel încât a fost orientată către lumea fizică. Ioan provocase în cei pe care îi boteza conştienţa: Există o lume spirituală, şi eu aparţin cu o parte superioară din mine însumi acestei lumi spirituale. De aceea, nu trebuie decât să îmbrăcaţi în cuvinte foarte puţin schimbate discursurile lui Ioan şi veţi avea: Schimbaţi-vă felul de a gândi, care este îndreptat spre lumea fizică! Ei îşi schimbau felul de gândire dacă primeau botezul într-o dispoziţie cu adevărat justă. Ei ştiau atunci: În mine trăieşte ceva spiritual; Eul meu aparţine lumii spirituale. Omul dobândise această convingere în corpul fizic. Ceea ce avusese loc nu era o procedură specială, ca în iniţiere. El vieţuise aceasta în corpul fizic. De asemenea, prin modul de a fi receptată vechea revelaţie ce data încă de pe vrmea lu Moise şi prin felul în care ea se unea cu sufletele experienţa botezului lui Ioan căpăta şi un sens deosebit.

După botez, omul nu numai că avea conştienţa de a fi una cu lumea spirituală, ci el recunoaşte ce fel de lume spirituală cobora pe Pământ. Un astfel de om ştia că ceea ce i se revelase lui Moise drept „ehjeh asher ehjeh” în rugul aprins şi în focul de pe Sinai străbate întreg Pământul şi că prin cuvântul Iahve sau Iehova sau „ehjeh asher ehjeh” sau „Eu sunt eu sunt-ul” se denumeşte în mod corect această lume spirituală. – Astfel, prin botezul lui Ioan, omul nu numai că ştia că este una cu lumea spirituală, ci şi că în această lume spirituală trăieşte Eu sunt-ul, din care el s-a născut după spirit. – Aşa îi pregătea Ioan pe discipolii săi prin botez. Acesta era sentimentul pe care el îl trezea în ei. Fireşte, nu puteau fi decât foarte puţini cei care erau în stare să trăiască această experienţă la scufundarea în apă. Cei mai mulţi nu erau maturi pentru aşa ceva. Dar unii recunoşteau că Spiritul, care mai târziu a fost numit Christos, se apropia de Pământ.

Un gânditor modern din Est, executor testamentar al marelui filosof rus Soloviov [ Nota 10 ], a făcut afirmaţia: „Creştinismul este cel care trebuie să facă din noi un singur popor [ Nota 11 ]; altfel ne vom pierde Eul nostru şi, odată cu el, orice posibilitate de a deveni vreodată un popor!” Avem aici un cuvânt plin de forţă care pare să fie născut din interesul puternic nutrit faţă de creştinism. De aici mai vedem şi cât este de necesar ca creştinismul să pătrundă până în adâncurile sufletelor.

Ce le lipseşte deci, chiar în zilele noastre, tututor celor care invocă creştinismul şi proclamă necesitatea sa, dar care nu reuşesc totuşi să-l facă prezent. Le trebuie antroposofia, ştiinţa spiritului – calea actuală de a-L înţelege pe Christos! Căci Christos este atât de mare încât fiecare epocă trebuie să găsească mijloace noi pentru a-L recunoaşte. Odinioară s-au folosit alte forme şi modalităţi ale tezaurului de înţelepciune.

Şi antroposofia va rămâne încă mult timp metoda prin care putem să Îl înţelegem pe Christos, căci ea se va dovedi ceva ce vivifică şi stimulează toate facultăţile de cunoaştere omeneşti. Omul se va întări şi va creşte treptat în ce priveşte înţelegerea lui Christos.

Ioan boteza cu apă, efectul fiind acela că corpul eteric se despărţea pentru câteva momente de corpul fizic. Dar Ioan Botezătorul voia să fie înainte-mergătorul „Celui care botează cu foc şi spirit”. Botezul cu foc şi spirit a coborât pe Pământ prin Christos. Care este deci diferenţa între botezul cu apă al lui Ioan. şi botezul cu foc şi spirit al lui Christos? Acest lucru îl poate pricepe doar cel care învaţă să înţeleagă aşa ceva pornind de la cele dintâi principii elementare. Căci în ceea ce priveşte înţelegerea lui Christos noi nu suntem astăzi decât la primele începuturi. Această înţelegere va deveni din ce în ce mai mare, dar în epoca noastră omul nu poate face decât primii paşi.

Aici trebuie mai întâi să fim atenţi la faptul că efectiv îndărătul oricărui fenomen fizic se află un fenomen spiritual, chiar şi îndărătul proceselor fizice omeneşti. Omului modern îi vine foarte greu să creadă asta. Încet, încet lumea va învăţa acest lucru şi abia atunci va ajunge la deplina înţelegere a lui Christos. Astăzi chiar cei care vorbesc despre spirit nu cred cu adevărat că tot ceea ce se petrece fizic în om este, în cele din urmă, dirijat de către spiritual. Inconştient, chiar şi când se vor idealişti, ca să spunem aşa, ei refuză să creadă acest lucru.

Prin impulsul christic a intrat în lume ceva care îi permite omului să acţioneze asupra a ceea ce, lăuntric, face să pulseze sângele său. Ceea ce acţionează aici nu mai este o stare anormală, o scufundare în apă, ci pur şi simplu influenţa puternică a individualităţii lui Christos. Nu se botează cu materie sensibilă, ci prin influenţă spirituală, fără ca prin aceasta conştienţa obişnuită să sufere vreo modificare. Prin spiritul revărsat ca impuls al lui Christos coboară în corp ceva care în mod obişnuit nu poate fi provocat decât printr-o acţiune fizic-fiziologică: focul, focul interior, care se exprimă în circulaţia sângelui. Ioan Botezătorul încă îi scufunda pe discipoli în apă; atunci corpul eteric se desprindea şi omul putea privi în lumea spirituală. Când însă acţionează impulsul lui Christos, atunci vieţuirile corpului astral se revarsă în corpul eteric şi omul devine clarvăzător. Aveţi aici explicaţia expresiei: „botezul prin spirit şi foc”. Observaţi totodată şi diferenţa dintre botezul lui Ioan şi Botezul lui Christos şi corespondenţa cu ceea ce se întâmplă în realitate. Astfel, datorită impulsului lui Christos, apare o clasă nouă de iniţiaţi. Odinioară existau doar câţiva oameni care deveneau discipoli ai marilor instructori şi găseau accesul la Misterii. Lor li se detaşa corpul eteric pentru a putea deveni martori ai spiritului şi pentru a putea ieşi în faţa celorlalţi oameni şi a le spune: Există o lume spirituală, noi înşine am văzut-o. Aşa cum voi vedeţi pietre şi plante, aşa am văzut noi lumea spirituală! – Aceştia erau „martorii oculari”. 

Pentru a deveni un iniţiat şi a propovădui Evanghelia despre lumea spirituală în sensul nou, în sensul christic, a trebuit ca forţa existentă în Christos să se reverse asupra celor care urmau să fie discipolii şi mesagerii acestei forţe. Când s-a întâmplat să apară pentru prima dată un astfel de iniţiat creştin?

Întotdeauna în cursul evoluţiei vechiul trebuie unit cu noul. Tot astfel şi Christos a trebuit să facă în mod lent trecerea de la vechea iniţiere la cea nouă. El a trebuit să creeze o tranziţie, ca să spunem aşa. El trebuia să se bazeze încă pe anumite procedee ale vechii iniţieri, dar să facă în aşa fel încât tot ceea ce venea de la vechii zei să se reverse prin entitatea christică. Christos a săvârşit o iniţiere cu unul dintre discipolii săi, care avea după aceea să vestească lumii Evanghelia despre Christos sub forma cea mai profundă. O astfel de iniţiere se ascunde în spatele povestirii depre învierea lui Lazăr (capitolul II).
S-au scris multe lucruri, incredibil de multe lucruri cu privire la această poveste a lui Lazăr. Ceea ce ascunde această povestire nu a fost însă înţeles decât de cei care ştiau ceva din şcolile esoterice şi din propria lor observaţie. Am să citez mai întâi un citat caracteristic din istorisirea privitoare la Lazăr. Când i se spune lui Christos că Lazăr este bolnav, El răspunde: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru ca Dumnezeu să se reveleze în el!” Boala este spre revelarea lui Dumnezeu în el. Numai dintr-o neînţelegere cuvântul doxa din textul grecesc a fost tradus prin „slava lui Dumnezeu”. Nu spre slava lui Dumnezeu a venit această boală, ci pentru ca Dumnezeu să iasă din întunecime şi să se manifeste în mod palpabil în el! Iată adevăratul sens al acestui pasaj. El vrea să spună că divinul care se află în Christos trebuie să se transfere individualităţii lui Lazăr, divinul, divinitatea christică trebuie să devină vizibilă în Lazăr şi prin Lazăr.
Vedem astfel înfăptuindu-se cu Lazăr un botez, un botez în sensul cel mai înalt, prin impulsul lui Christos: Lazăr a devenit un iniţiat în sensul nou al cuvântului, păstrându-se totuşi într-un anume fel formele vechi, letargia, prin aceasta făcându-se o trecere de la vechea la noua iniţiere.
De aici puteţi vedea cu ce profunzime redau Evangheliile adevărurile spirituale care pot fi cercetate independent de documente. Cercetătorul spiritual trebuie să ştie că tot ceea ce se află în Evanghelii poate fi găsit de el mai înainte, independent de vreun document scris. Când el regăseşte însă în Evanghelia după Ioan ceea ce a descoperit mai înainte pe cale spirituală, atunci această Evanghelie devine pentru el un document, lăsat de cel pe care Christos Iisus însuşi l-a iniţiat. De aceea şi este atât de profundă această scriere.
Modul aparte de descriere a impulsului lui Christos adoptat de autorul Evangheliei după Ioan se explică prin faptul că autorul Evangheliei după Ioan a fost iniţiat de către Christos Iisus Însuşi.

 sursa

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF06.html