7. Semnul cel mai mare, inţierea lui Lazăr – transformarea lui Lazăr în însuşi autorul Evangheliei după Ioan
Odinioară existau doar câţiva oameni care deveneau discipoli ai marilor instructori şi găseau accesul la Misterii. Lor li se detaşa corpul eteric pentru a putea deveni martori ai spiritului şi pentru a putea ieşi în faţa celorlalţi oameni şi a le spune: Există o lume spirituală, noi înşine am văzut-o. Aşa cum voi vedeţi pietre şi plante, aşa am văzut noi lumea spirituală! – Aceştia erau „martorii oculari”.
Acei oameni care au putut ieşi la lumină din
adâncurile Misteriilor vesteau Evanghelia spiritului, dar
în conformitate cu înţelepciunea ancestrală. În timp
ce aceştia îi îndreptau pe oameni spre înţelepciunea
din care omul însăşi a provenit, prin Christos a devenit posibilă
apariţia unor iniţiaţi care puteau ajunge la contemplarea lumii
spirituale rămânând în corpul fizic, în
conştienţa obişnuită.Astfel, datorită impulsului lui Christos, apare o clasă nouă de iniţiaţi.
Prin acest impuls christic ei recunoşteau ceea ce vechilor iniţiaţi le era clar, şi anume că există o lume spirituală. Şi ei puteau vesti la rândul lor Evanghelia despre această lume spirituală. Aşadar, pentru a deveni un iniţiat şi a propovădui Evanghelia despre lumea spirituală în sensul nou, în sensul christic, a trebuit ca forţa existentă în Christos să se reverse asupra celor care urmau să fie discipolii şi mesagerii acestei forţe. Când s-a întâmplat să apară pentru prima dată un astfel de iniţiat creştin?
Întotdeauna în cursul evoluţiei vechiul trebuie unit cu noul. Tot astfel şi Christos a trebuit să facă în mod lent trecerea de la vechea iniţiere la cea nouă. El a trebuit să creeze o tranziţie, ca să spunem aşa. El trebuia să se bazeze încă pe anumite procedee ale vechii iniţieri, dar să facă în aşa fel încât tot ceea ce venea de la vechii zei să se reverse prin entitatea christică.
Christos a săvârşit o iniţiere cu unul
dintre discipolii săi, care avea după aceea să vestească lumii
Evanghelia despre Christos sub forma cea mai profundă. O astfel de
iniţiere se ascunde în spatele unei povestiri din Evanghelia după
Ioan, în spatele povestirii depre învierea lui Lazăr
(capitolul II). S-au scris multe lucruri, incredibil de multe lucruri cu privire la această poveste a lui Lazăr. Ceea ce ascunde această povestire nu a fost însă înţeles decât de cei care ştiau ceva din şcolile esoterice şi din propria lor observaţie. Am să citez mai întâi un citat caracteristic din istorisirea privitoare la Lazăr. Când i se spune lui Christos că Lazăr este bolnav, El răspunde: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru ca Dumnezeu să se reveleze în el!” Boala este spre revelarea lui Dumnezeu în el. Numai dintr-o neînţelegere cuvântul doxa din textul grecesc
a fost
tradus prin „slava lui Dumnezeu”. Nu spre slava lui Dumnezeu a venit
această boală, ci pentru ca Dumnezeu să iasă din întunecime şi să
se manifeste în mod palpabil în el! Iată adevăratul sens al
acestui pasaj. El vrea să spună că divinul care se află în
Christos trebuie să se transfere individualităţii lui Lazăr, divinul,
divinitatea christică trebuie să devină vizibilă în Lazăr şi prin
Lazăr.Abia când înţelegem astfel învierea lui Lazăr ea ne devine complet clară. În niciun caz să nu credeţi că atunci când se comunică anumite realităţi spiritual-ştiinţifice se poate vorbi atât de deschis încât ele să fie clare pentru oricine. Ceea ce se ascunde în spatele unor astfel de fapte oculte se garniseşte sau se îmbracă în anumite voaluri. Şi este necesar să fie aşa. Căci cel care doreşte să ajungă la înţelegerea unui astfel de mister trebuie mai întâi să facă un efort pentru a depăşi dificultăţile aparente, pentru ca spiritul său să se învigoreze, să se întărească. Tocmai prin această strădanie de a se strecura printre
cuvinte ajunge el să
descopere spiritul care se ascunde îndărătul unor astfel de
fapte. Aduceţi-vă aminte că atunci când este vorba despre „viaţa”
care l-ar fi părăsit pe Lazăr, iar surorile Marta şi Maria doresc să-i
fie redată, Christos Iisus răspunde: „Eu sunt înierea şi viaţa!” Viața trebuie să apară în
Lazăr din nou! Tocmai în Evanghelii trebuie luat totul à la lettre. Vom vedea cum
prin această abordare a Evangheliilor totul se clarifică. Nu
încercați să găsiţi tot felul de explicaţii subtile, ci luaţi
fraza textual: „Eu sunt înierea şi viaţa!” Ce aduce deci Christos
atunci când apare şi îl trezeşte pe Lazăr? Ce trece de la
El la Lazăr? Este impulsul christic, este forţa care emană din
Christos! Viaţă i-a dăruit Christos lui Lazăr, aşa cum o spune El
însuşi: „Această boală nu este spre. moarte, ci pentru slava lui
Dumnezeu, ca să se proslăvească Fiul lui Dumnezeu prin ea.” Aşa cum
toţi iniţiaţii de odinioară stăteau adânciţi
trei zile şi
jumătate într-un somn asemănător morţii, după care Dumnezeu
devenea vizibil în ei, tot astfel şi Lazăr a rămas trei zile şi
jumătate în mormânt, într-o stare asemănătoare
morţii. Dar Christos Iisus ştia foarte bine că prin aceasta vechile
iniţieri trebuiau să ajungă la un sfârşit. El ştia că această
moarte aparentă duce la ceva superior, la o viaţă mai înaltă şi
că în acest timp Lazăr percepuse lumea spirituală. Și pentru că
în această lume conducător este Christos, Lazăr ia în el
forţa lui Christos, viziunea lui Christos. – Mai multe despre acestea
găsiţi în cartea mea Creştinismul ca fapt
mistic [ Nota 14 ], unde, într-un
capitol special, s-a încercat
o explicare în sensul ştiinţei spiritului chiar a minunii
înierii lui Lazăr. – Christos a turnat forţa Sa în Lazăr;
Lazăr învie ca un om nou.
Există în Evanghelia lui Ioan un cuvânt care trebuie remarcat. La învierea lui Lazăr se spune că Domnul „îl iubea” pe Lazăr. Acest cuvânt revine privitor la discipolul pe care Domnul îl iubea. Ce înseamnă asta? În spatele acestor cuvinte se află un sens pe care ni-l poate revela numai Cronica Akasha.
Cine este Lazăr după ce el învie? Este însuşi autorul Evangheliei după Ioan,
este Lazăr cel iniţiat de către Christos.
Christos a turnat solia despre propria Sa fiinţă în fiinţa lui
Lazăr pentru ca această solie a celei de a patra Evanghelii, Evanghelia
după Ioan, să răsune afară în lume ca o descriere a adevăratei
naturi a lui Christos. Tocmai de aceea în Evanghelia după Ioan nu
se vorbeşte despre ucenicul Ioan înainte de istorisirea
înierii lui Lazăr. Dar citiţi textul cu atenţie şi nu vă lăsaţi
ispitiţi de acei teologi bizari [ Nota 15 ] care au descoperit că
într-un
anumit loc din Evanghelia după Ioan, respectiv în capitolul
întâi, versetul 35, numele de Ioan vrea să facă deja o
referire la Ioan ucenicul. Acolo este spus: „A doua zi iarăşi stătea
Ioan şi doi dintre ucenicii lui.”Aici nu este nimic, dar absolut nimic care să indice în vreun fel că ar fi vizat pe cel care mai târziu este numit ucenicul „pe care Iisus îl iubea”. Acest ucenic nu apare în Evanghelia după Ioan înainte de pasajul în care Lazăr este înviat. Din ce motiv se întâmplă asta? Pentru că cel care se ascunde în spatele ucenicului „pe care Domnul îl iubea” este acelaşi cu cel pe care mai înainte Domnul îl iubise. El îl iubea atât de mult pentru că îl recunoscuse în ascuns, în sufletul Său, ca fiind discipolul care va fi înviat şi va aduce în lume mesajul christic. Tocmai de aceea
ucenicul, apostolul „pe care Domnul îl iubea” nu
apare decât după relatarea învierii lui Lazăr. Abia atunci
devine ceea ce a devenit. Abia atunci individualitatea lui Lazăr este
transformată, devenind individualitatea ioaneică în sensul
creştinismului. Vedem astfel înfăptuindu-se cu Lazăr un botez, un
botez în sensul cel mai înalt, prin impulsul lui Christos:
Lazăr a devenit un iniţiat în sensul nou al cuvântului,
păstrându-se totuşi într-un anume fel formele vechi,
letargia, prin aceasta făcându-se o trecere de la vechea la noua
iniţiere.De aici puteţi vedea cu ce profunzime redau Evangheliile adevărurile spirituale care pot fi cercetate independent de documente. Cercetătorul spiritual trebuie să ştie că tot ceea ce se află în Evanghelii poate fi găsit de el mai înainte, independent de vreun document scris. Când el regăseşte însă în Evanghelia după Ioan ceea ce a descoperit mai înainte pe cale spirituală, atunci această Evanghelie devine pentru el un document, lăsat de cel pe care Christos Iisus însuşi l-a iniţiat. De aceea şi este atât de profundă această scriere.
Astăzi se scoate foarte mult în evidenţă faptul că în multe locuri există diferenţe între Evanghelia după Ioan şi celelalte Evanghelii. Acest lucru trebuie să aibe un motiv. El va reieşi însă abia atunci când noi vom fi pătruns în nervul fiinţial al celorlalte Evanghelii tot atât cât am făcut-o aici, în cazul Evangheliei după Ioan. Vom vedea că diferenţa a apărut doar din cauză că autorul Evangheliei după Ioan a fost iniţiat de către Christos Iisus însuşi. Modul aparte de descriere a impulsului lui Christos adoptat de autorul Evangheliei după Ioan se explică prin acest fapt.
În acelaşi fel trebuie să cercetăm raportul celorlalţi evanghelişti faţă de Christos şi să vedem în ce măsură ei au primit botezul cu foc şi spirit. Abia prin aceasta vom descoperi legăturile intime ale Evangheliei după Ioan cu celelalte trei Evanghelii şi vom pătrunde tot mai mult în spiritul Noului Testament.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF07.html
vezi prima parte
vezi partea a doua
