+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+ Mit şi Adevăr +-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+: Cele şapte minuni sau semne - EVANGHELIA DUPĂ IOAN - Rudolf Steiner

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

duminică, 3 februarie 2013

Cele şapte minuni sau semne - EVANGHELIA DUPĂ IOAN - Rudolf Steiner - continuare

vezi partea a doua

7. Semnul cel mai mare, inţierea lui Lazăr – transformarea lui Lazăr în însuşi autorul Evangheliei după Ioan

Odinioară existau doar câţiva oameni care deveneau discipoli ai marilor instructori şi găseau accesul la Misterii. Lor li se detaşa corpul eteric pentru a putea deveni martori ai spiritului şi pentru a putea ieşi în faţa celorlalţi oameni şi a le spune: Există o lume spirituală, noi înşine am văzut-o. Aşa cum voi vedeţi pietre şi plante, aşa am văzut noi lumea spirituală! – Aceştia erau „martorii oculari”.

Acei oameni care au putut ieşi la lumină din adâncurile Misteriilor vesteau Evanghelia spiritului, dar în conformitate cu înţelepciunea ancestrală. În timp ce aceştia îi îndreptau pe oameni spre înţelepciunea din care omul însăşi a provenit, prin Christos a devenit posibilă apariţia unor iniţiaţi care puteau ajunge la contemplarea lumii spirituale rămânând în corpul fizic, în conştienţa obişnuită.
Astfel, datorită impulsului lui Christos, apare o clasă nouă de iniţiaţi.
Prin acest impuls christic ei recunoşteau ceea ce vechilor iniţiaţi le era clar, şi anume că există o lume spirituală. Şi ei puteau vesti la rândul lor Evanghelia despre această lume spirituală. Aşadar, pentru a deveni un iniţiat şi a propovădui Evanghelia despre lumea spirituală în sensul nou, în sensul christic, a trebuit ca forţa existentă în Christos să se reverse asupra celor care urmau să fie discipolii şi mesagerii acestei forţe. Când s-a întâmplat să apară pentru prima dată un astfel de iniţiat creştin?
Întotdeauna în cursul evoluţiei vechiul trebuie unit cu noul. Tot astfel şi Christos a trebuit să facă în mod lent trecerea de la vechea iniţiere la cea nouă. El a trebuit să creeze o tranziţie, ca să spunem aşa. El trebuia să se bazeze încă pe anumite procedee ale vechii iniţieri, dar să facă în aşa fel încât tot ceea ce venea de la vechii zei să se reverse prin entitatea christică.

Christos a săvârşit o iniţiere cu unul dintre discipolii săi, care avea după aceea să vestească lumii Evanghelia despre Christos sub forma cea mai profundă. O astfel de iniţiere se ascunde în spatele unei povestiri din Evanghelia după Ioan, în spatele povestirii depre învierea lui Lazăr (capitolul II).
S-au scris multe lucruri, incredibil de multe lucruri cu privire la această poveste a lui Lazăr. Ceea ce ascunde această povestire nu a fost însă înţeles decât de cei care ştiau ceva din şcolile esoterice şi din propria lor observaţie. Am să citez mai întâi un citat caracteristic din istorisirea privitoare la Lazăr. Când i se spune lui Christos că Lazăr este bolnav, El răspunde: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru ca Dumnezeu să se reveleze în el!” Boala este spre revelarea lui Dumnezeu în el. Numai dintr-o neînţelegere cuvântul doxa din textul grecesc

a fost tradus prin „slava lui Dumnezeu”. Nu spre slava lui Dumnezeu a venit această boală, ci pentru ca Dumnezeu să iasă din întunecime şi să se manifeste în mod palpabil în el! Iată adevăratul sens al acestui pasaj. El vrea să spună că divinul care se află în Christos trebuie să se transfere individualităţii lui Lazăr, divinul, divinitatea christică trebuie să devină vizibilă în Lazăr şi prin Lazăr.
Abia când înţelegem astfel învierea lui Lazăr ea ne devine complet clară. În niciun caz să nu credeţi că atunci când se comunică anumite realităţi spiritual-ştiinţifice se poate vorbi atât de deschis încât ele să fie clare pentru oricine. Ceea ce se ascunde în spatele unor astfel de fapte oculte se garniseşte sau se îmbracă în anumite voaluri. Şi este necesar să fie aşa. Căci cel care doreşte să ajungă la înţelegerea unui astfel de mister trebuie mai întâi să facă un efort pentru a depăşi dificultăţile aparente, pentru ca spiritul său să se învigoreze, să se întărească. Tocmai prin această strădanie de a se strecura printre

cuvinte ajunge el să descopere spiritul care se ascunde îndărătul unor astfel de fapte. Aduceţi-vă aminte că atunci când este vorba despre „viaţa” care l-ar fi părăsit pe Lazăr, iar surorile Marta şi Maria doresc să-i fie redată, Christos Iisus răspunde: „Eu sunt înierea şi viaţa!” Viața trebuie să apară în Lazăr din nou! Tocmai în Evanghelii trebuie luat totul à la lettre. Vom vedea cum prin această abordare a Evangheliilor totul se clarifică. Nu încercați să găsiţi tot felul de explicaţii subtile, ci luaţi fraza textual: „Eu sunt înierea şi viaţa!” Ce aduce deci Christos atunci când apare şi îl trezeşte pe Lazăr? Ce trece de la El la Lazăr? Este impulsul christic, este forţa care emană din Christos! Viaţă i-a dăruit Christos lui Lazăr, aşa cum o spune El însuşi: „Această boală nu este spre. moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca să se proslăvească Fiul lui Dumnezeu prin ea.” Aşa cum toţi iniţiaţii de odinioară stăteau adânciţi

trei zile şi jumătate într-un somn asemănător morţii, după care Dumnezeu devenea vizibil în ei, tot astfel şi Lazăr a rămas trei zile şi jumătate în mormânt, într-o stare asemănătoare morţii. Dar Christos Iisus ştia foarte bine că prin aceasta vechile iniţieri trebuiau să ajungă la un sfârşit. El ştia că această moarte aparentă duce la ceva superior, la o viaţă mai înaltă şi că în acest timp Lazăr percepuse lumea spirituală. Și pentru că în această lume conducător este Christos, Lazăr ia în el forţa lui Christos, viziunea lui Christos. – Mai multe despre acestea găsiţi în cartea mea Creştinismul ca fapt mistic [ Nota 14 ], unde, într-un capitol special, s-a încercat o explicare în sensul ştiinţei spiritului chiar a minunii înierii lui Lazăr. – Christos a turnat forţa Sa în Lazăr; Lazăr învie ca un om nou.

Există în Evanghelia lui Ioan un cuvânt care trebuie remarcat. La învierea lui Lazăr se spune că Domnul „îl iubea” pe Lazăr. Acest cuvânt revine privitor la discipolul pe care Domnul îl iubea. Ce înseamnă asta? În spatele acestor cuvinte se află un sens pe care ni-l poate revela numai Cronica Akasha.
Cine este Lazăr după ce el învie? Este însuşi autorul Evangheliei după Ioan,

este Lazăr cel iniţiat de către Christos. Christos a turnat solia despre propria Sa fiinţă în fiinţa lui Lazăr pentru ca această solie a celei de a patra Evanghelii, Evanghelia după Ioan, să răsune afară în lume ca o descriere a adevăratei naturi a lui Christos. Tocmai de aceea în Evanghelia după Ioan nu se vorbeşte despre ucenicul Ioan înainte de istorisirea înierii lui Lazăr. Dar citiţi textul cu atenţie şi nu vă lăsaţi ispitiţi de acei teologi bizari [ Nota 15 ] care au descoperit că într-un anumit loc din Evanghelia după Ioan, respectiv în capitolul întâi, versetul 35, numele de Ioan vrea să facă deja o referire la Ioan ucenicul. Acolo este spus: „A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.”
Aici nu este nimic, dar absolut nimic care să indice în vreun fel că ar fi vizat pe cel care mai târziu este numit ucenicul „pe care Iisus îl iubea”. Acest ucenic nu apare în Evanghelia după Ioan înainte de pasajul în care Lazăr este înviat. Din ce motiv se întâmplă asta? Pentru că cel care se ascunde în spatele ucenicului „pe care Domnul îl iubea” este acelaşi cu cel pe care mai înainte Domnul îl iubise. El îl iubea atât de mult pentru că îl recunoscuse în ascuns, în sufletul Său, ca fiind discipolul care va fi înviat şi va aduce în lume mesajul christic. Tocmai de aceea

ucenicul, apostolul „pe care Domnul îl iubea” nu apare decât după relatarea învierii lui Lazăr. Abia atunci devine ceea ce a devenit. Abia atunci individualitatea lui Lazăr este transformată, devenind individualitatea ioaneică în sensul creştinismului. Vedem astfel înfăptuindu-se cu Lazăr un botez, un botez în sensul cel mai înalt, prin impulsul lui Christos: Lazăr a devenit un iniţiat în sensul nou al cuvântului, păstrându-se totuşi într-un anume fel formele vechi, letargia, prin aceasta făcându-se o trecere de la vechea la noua iniţiere.
De aici puteţi vedea cu ce profunzime redau Evangheliile adevărurile spirituale care pot fi cercetate independent de documente. Cercetătorul spiritual trebuie să ştie că tot ceea ce se află în Evanghelii poate fi găsit de el mai înainte, independent de vreun document scris. Când el regăseşte însă în Evanghelia după Ioan ceea ce a descoperit mai înainte pe cale spirituală, atunci această Evanghelie devine pentru el un document, lăsat de cel pe care Christos Iisus însuşi l-a iniţiat. De aceea şi este atât de profundă această scriere.
Astăzi se scoate foarte mult în evidenţă faptul că în multe locuri există diferenţe între Evanghelia după Ioan şi celelalte Evanghelii. Acest lucru trebuie să aibe un motiv. El va reieşi însă abia atunci când noi vom fi pătruns în nervul fiinţial al celorlalte Evanghelii tot atât cât am făcut-o aici, în cazul Evangheliei după Ioan. Vom vedea că diferenţa a apărut doar din cauză că autorul Evangheliei după Ioan a fost iniţiat de către Christos Iisus însuşi. Modul aparte de descriere a impulsului lui Christos adoptat de autorul Evangheliei după Ioan se explică prin acest fapt.

În acelaşi fel trebuie să cercetăm raportul celorlalţi evanghelişti faţă de Christos şi să vedem în ce măsură ei au primit botezul cu foc şi spirit. Abia prin aceasta vom descoperi legăturile intime ale Evangheliei după Ioan cu celelalte trei Evanghelii şi vom pătrunde tot mai mult în spiritul Noului Testament.