Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

joi, 21 februarie 2013

Misterul demisiei papei Benedict al XVI-lea


Nu stim daca prostul management al Papei Benedict i-a adus sfarsitul sau vreo revelatie brusca asupra putreziciunii de la varful bisericii, dar in orice caz, demisia sa va ramane istorica. O inscaunare cu picioare atat de scurte pare a fi si simbolul unei "atentionari" de sus, vis a vis de apropierea timpurilor de sfarsit pe care o prooroceste si Sf. Malachia,o profetie ce s-a dovedit a fi teribil de precisa. Publicaţia britanică “Daily Mail” se întreabă dacă nu cumva este “un semn de la Dumnezeu” faptul că un fulger a lovit Catedrala “Sfântul Petru” din Roma luni, 11 februarie, la câteva ore după ce Papa Benedict şi-a anunţat demisia. Probabil ca de acum s-a facut un "link between" catre ceea ce va urma cu Biserica Catolica si intreaga lume.

Dar oare care e motivul plecării papei?
Decizia Papei Benedict de a se retrage din functie ar putea fi rezultatul unei serii de factori care au culminat cu esecul reformarii Curiei Romane, aparatul administrativ al Vaticanului, si cu un raport secret elaborat de trei cardinali in urma scandalului supranumit "Vatileaks", scrie, intr-un editorial preluat de Mediafax, expertul Corriere della Sera Massimo Franco.
"In contextul in care nu a reusit reformarea Curiei Romane, Benedict al XVI-lea a ajuns la o concluzie amara: pleaca el, se schimba el. Este vorba de sacrificiul extrem, traumatic, al unui pontif intelectual invins de un aparat administrativ prea acaparat de putere si prea autoreferential pentru a fi reformat. Papa Benedict a incercat o emancipare a Papalitatii si a Bisericii Catolice (...); insa a devenit o victima",
"Asistam acum la un simptom extrem, final, irevocabil al crizei unui sistem de conducere si unei forme a papalitatii. Este vorba de revolta unui Sfant Parinte fata de o deriva a unei Biserici-institutie care in ultimii ani a trecut de la statutul de 'maestru al vietii' la cel de 'pacatos'; (...) O lunga serie de conflicte, manevre, tradari sub cupola Catedralei San Pietro. (...)", noteaza Corriere della Sera.

O posibilă explicaţie a demisiei papei şi care are legătura cu ipoteza conform căreia o mulţime de mari oameni ai lumii şi-au anunţat demisiile în ultima perioadă, retragerea într-un buncăr subteran, de frica unui dezastru natural, probabil un potop.
Precum se ştie, în 1917, mai mulţi copii au primit trei mesaje de la Fecioara Maria; aici ne vom referi la ultimul secret care, oficial, ar fi fost dezvăluit lumii în anul 2000. În el se vorbeşte despre persecutarea creştinilor în secolul al XX-lea. După publicarea sa, cardinalul Ratzinger, viitorul papă Benedict al XVI-lea, a scris un comentariu în care şi-a arătat dezamăgirea. După o citire atentă, el a spus:
"Prin publicarea celui de-al treilea secret, niciun mare mister nu este relevat şi niciun viitor nu este dezvăluit".
Dar, chiar acesta e cel de-al treilea secret, sau a fost el modificat pentru a nu şoca prea tare lumea? Sau poate o bună bucată din el a fost ignorat, pentru ca opinia publică să nu cunoască amănuntele terifiante a ceea ce va veni. Avem mai multe indicii aici. În 1980, papa Ioan Paul al II-lea, a spus într-un interviu cu privire la cel de-al treilea secret: "Datorită gravităţii conţinutului său - există un mesaj în care se spune că bucăţi întinse de pe Terra vor fi inundate, că milioane de oameni vor muri - nu ne dorim să publicăm mesajul secret. Mulţi vor să cunoască din curiozitate, dar e periculos să satisfacem curiozitatea, dacă ştim că nu putem face nimic împotriva catastrofei ce a fost prezisă. Ce putem face? Să ne rugăm şi să lăsăm totul în mâinile Maicii Domnului."

Interviul de mai sus al papei Ioan Paul al II-lea, arată că în anul 2000 n-a fost dezvăluit niciodată secretul cel real, pentru că în el nu se găsesc menţiuni privind devastarea Pământului. Lucia, fata care a primit împreună cu ceilalţi copii dezvăluirea de la Maica Domnului şi care a scris cel de-al treilea secret, a recunoscut că este vorba de ceva despre care s-a scris în Apocalipsa lui Ioan, în capitolul 8.8. A trâmbiţat, apoi, al doilea înger, şi ca un munte mare arzând în flăcări s-a prăbuşit în mare şi a treia parte din mare s-a prefăcut în sânge;
9. Şi a pierit a treia parte din făpturile cu viaţă în ele, care sunt în mare, şi a treia parte din corăbii s-a sfărâmat.
10. Şi a trâmbiţat al treilea înger, şi a căzut din cer o stea uriaşă, arzând ca o făclie, şi a căzut peste izvoarele apelor.
11. Şi numele stelei se cheamă Absintos. Şi a treia parte din ape s-a făcut ca pelinul şi mulţi dintre oameni au murit din pricina apelor, pentru că se făcuseră amare.
12. Şi a trâmbiţat al patrulea înger; şi a fost lovită a treia parte din soare, şi a treia parte din lună, şi a treia parte din stele, ca să fie întunecată a treia parte a lor şi ziua să-şi piardă din lumină a treia parte, şi noaptea tot aşa.
13. Şi am văzut şi am auzit un vultur, care zbura spre înaltul cerului şi striga cu glas mare: Vai, vai, vai celor ce locuiesc pe pământ, din pricina celorlalte glasuri ale trâmbiţei celor trei îngeri, care sunt gata să trâmbiţeze!
Aşadar, aceste versete pare a se referi la prăbuşirea unui asteroid pe Pământ, care, dacă ar fi de dimensiuni impresionante, ar provoca în lume un adevărat potop, şi ar ridica pe cer un nor imens rezultat în urma impactului, împiedicând astfel să mai pătrundă lumina Soarelui şi a astrelor. Cum papa Ioan Paul al II-lea vorbea de un potop şi cum Lucia spune că cel de-al treilea secret ar putea avea legătură cu cel de-al 8-lea capitol din Apocalipsa lui Ioan, e posibil că cel de-al treilea secret de la Fatima să prevadă în viitor prăbuşirea unui asteroid imens pe Pământ, care să producă un potop devastator. Când se va întâmpla asta? Nu se ştie.


Încă un scenariu la recenta demisie a papei Benedict al XVI-lea
Un raport secret al Ministerului Afacerilor Externe a Rusiei, scris special pentru preşedintele Putin, dar care s-a scurs în unele mijloace mass-media, relatează faptul că papa Benedict al XVI-lea a fost forţat să demisioneze din fruntea Bisericii Catolice, temându-se de faptul că cei peste 1 miliard de creştini catolici nu vor fi pregătiţi mental şi fizic pentru dezvăluirile despre extratereştri. Pe 22 ianuarie 2013, se pare că Rusia ar fi ameninţat administraţia Obama că, dacă americanii nu vor face public informaţiile despre extratereştrii, guvernul rus va lua taurul de coarne şi va dezvălui totul despre extratereştri. Dar, dovedirea vieţii extraterestre în Univers ar putea avea profunde implicaţii psihologice pentru sistemele de credinţe ale oamenilor.

Se pare că ruşii sunt nerăbdători să anunţe lumii existenţa extratereştrilor. De altfel,  pe 10 decembrie 2012, premierul Rusiei, Dimitrie Medvedev, făcea neoficial la o televiziune rusă următoarele declaraţii senzaţionale: "Împreună cu valiza cu coduri nucleare, preşedintelui ţării i se mai dă un dosar special". Acest dosar conţine informaţii despre extratereştrii care au vizitat planeta noastră. Împreună cu acest dosar, i se mai oferă un raport despre cum se exercită controlul asupra extratereştrilor din ţara noastră. Mai multe informaţii despre acest subiect, le puteţi găsi în binecunoscutul film numit "Men In Black " Nu vă pot spune câţi extratereştri se găsesc printre noi, pentru că s-ar crea panică"
Aşadar, întrebarea care se pune e următoarea: ştia papa Benedict ceva despre extratereştri şi, fiindcă a aflat că anul acesta se vor face dezvăluiri importante despre ei, n-a vrut să asiste la şocul populaţiei creştine?
Sau această ştire e doar o nouă diversiune a celor ce doresc cu orice preţ să ne 'vâre' extratereştrii pe gât!?

False amenințări cu moartea la adresa Papei
 Cotidianul italian Il Fatto Quotidiano a publicat recent un articol senzaţional care „demască” un presupus complot împotriva Papei Benedict al XVI-lea. Deşi purtătorul de cuvânt al Vaticanului pretinde că afirmaţiile respective sunt „neadevăruri, care nu merită să fie luate în serios”, conţinutul scrisorii de avertizare, datată 30 decembrie 2011, care a stat la baza a numeroase articole publicate în presa germană şi italiană, a pus pe jar credincioşii catolici, dar şi Vaticanul, care a deschis o anchetă în acest sens.
Scrisoarea a fost trimisă la începutul lunii ianuarie 2012 secretarului de stat al Vaticanului, Tarcisio Bertone (cunoscut ca numărul 2 în ierarhia puterii de la Vatican) şi secretarului personal al Papei, Georg Gänswein, de către Cardinalul Dario Castrillón Hoyos din Columbia. Scrisă în limba germană, aparent pentru a limita numărul oficialilor de la Vatican care ar fi putut să o citească, ea a fost menită să-l avertizeze pe actualul Papă, care este vorbitor de origine germană, de un potenţial pericol care îi va pune viaţa în primejdie în următoarele luni.

Banca Vaticanului este implicată în operaţiuni de spălare de bani
Banca Vaticanului, numită pompos „Institutul pentru Lucrările Religiei”, care gestionează conturile ordinelor religioase şi ale asociaţiilor catolice, este investigată în prezent pentru crearea şi administrarea unor conturi fantomă. Preşedintele băncii, Ettore Gotti Tedeschi, a fost însărcinat de Benedict al XVI-lea, chipurile, cu transparentizarea operaţiunilor instituţiei, în vederea introducerii ei pe „lista albă” a Organizaţiei pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (Organization for Economic Cooperation and Development – OECD) care monitorizează instituţiile financiare suspectate de implicare în acţiuni de spălare de bani şi terorism financiar.
În urma unor operaţiuni bancare, ce vizau câteva transferuri de milioane de euro dintr-un cont JP Morgan al Băncii Vaticanului din Milano către unul din Frankfurt, fără să fie precizate scopul tranzacţiei şi beneficiarii, Tedeschi a fost concediat în luna mai a acestui an şi este în prezent anchetat de autorităţile judiciare italiene. Procurorii din Roma au blocat conturile şi au deschis o anchetă împotriva lui Gotti Tedeschi şi Paolo Cipriani, directorul general al Băncii Vaticanului, suspectaţi de încălcarea reglementărilor de prevenire a spălării banilor.
Potrivit revistei germane DerSpiegel, în activitatea sa, preşedintele băncii s-a lovit însă de opoziţia Curiei Romane, aparatul administrativ şi judiciar al Vaticanului. Tedeschi l-a acuzat pe secretarul de stat Tarcisio Bertone că a făcut tot posibilul de a ascunde conturile Curiei de autorităţile italiene. Implicându-se în mod serios în misiunea pe care şi-a a sumat-o, Gotti Tedeschi s-a lovit însă în mod repetat de acţiunile unor forţe oculte puternice din interiorul Curiei. Într-una dintre notiţele care i-au fost confiscate, el scria: „Am văzut în Vatican lucruri care m-au speriat.
Deocamdată banca rămâne însă pe „lista neagră”, ea fiind implicată în mod regulat, de mai bine de 40 de ani, în scandaluri legate de mită pentru partide politice, spălare de bani ai mafiei şi conturi anonime.
Scurgeri de informaţii compromiţătoare
Dar scandalul IOR nu este singurul care a zguduit recent Vaticanul. Majordomul personal al Papei Benedict al XVI-lea a fost arestat la Vatican în cadrul unei anchete privind scurgeri de informaţii şi corupţie. Într-un stil de telenovelă de mâna a şaptea, majordomul, pe nume Paolo Gabriele, a fost arestat, după ce, în prealabil, un Papă furios a însărcinat o comisie specială formată din trei cardinali să identifice sursa unor scurgeri de informaţii sensibile, care au adus Bisericii Catolice grave prejudicii de imagine, în momentul în care aceasta încerca să-şi revină de pe urma scandalurilor sexuale în care au fost implicaţi mai mulţi oameni ai Bisericii.
Gabriele, care a fost alături de Papă timp de şase ani, a fost unul dintre cei mai apropiaţi membri din anturajul pontifului, fiind considerat a fi parte din familia acestuia.

Profeţiile Sfântului Malachia

Cea mai faimoasă profeţie atribuită Sfântului Malachia este cea cu privire la Papi. Aceasta este compusă din nişte “motto-uri” pentru fiecare dintre cei 112 Papi, începând cu  Celestino al II- lea, ales în 1143, până la sfârşitul lumii. 
Aceste "motto-uri" care descriu Papii, pot face referire la un simbol al ţării sale de origine, la numele sǎu, la scutul sǎu de arme, la un talent al sǎu sau la orice alt lucru referitor la Papă. De exemplu, „motto-ul” atribuit  lui Urban al VIII- lea este Lilium et Rosa; el era din Florenţa, Italia, pe a cărui scut apărea floarea de crin.
Aceste profeţii au fost pierdute până în secolul al XVI- lea, când s-au publicat în cartea "Lignum Vitae " a istoricului benedictin Arnold  Wion. Potrivit Abatelui Cucherat (1871), Sfântul Malachia a scris profeţia la Roma, între anii 1139 şi 1140, când era în vizită la Papa Inocenţiu al II- lea pentru a-i raporta problemele episcopiei sale. Atunci, a înmânat acest manuscris Papei pentru a-l consola în frǎmântǎrile sale. Papa păstră manuscrisul în arhivele romane, unde a rǎmas uitat până la descoperirea lui, în 1590 (Cucherat, "Profeţia succesiunii papilor", ch. xv).
Papa Sergius al III-lea (904-911)
În cei şapte ani de pontificat, Sergius al III-lea şi-a manifestat maleficitatea încă din primul minut de guvernare, preluând pontificatul prin crimă. Nesocotind legământul de abstinenţă, acest Papă a întreţinut relaţii sexuale cu o femeie pe nume Marozia, a cărei tendinţe criminale rivalizau cu ale sale. Aceasta l-a asasinat personal pe succesorul lui Sergius, Papa Leo al VI-lea, la 17 ani de când acesta părăsise scaunul pontifical, pentru a-l oferi fiului lor, Ioan al IX-lea.

Ultimii Papi.
•    #101: "Crux de Cruce" (Cruce a Crucii). Pius al IX- lea (1846-1878)
•    #102: "Lumen in caelo" (Lumină în cer). Leon al XIII- lea (1878-1903).
•    #103: "Ignis ardens" (Foc arzător). Pius al X-lea (1903-1914)
•    #104: "Religio Depopulata" (Religie devastată). Benedict al XV- lea (1914-1922).
•    #105: "Fides intrepida” (Credinţă temerarǎ). Pius al XI- lea (1922 –1939).
•    #106: "Pastor angelicus” (Păstor angelic). Pius al XII- lea (1939-1958).
Recunoscut ca un mare intelectual şi apărător al păcii.
•    #107: "Pastor y nauta” (Păstor şi  navigator). Ioan al XXIII- lea (1958-1963). Ioan al XXIII-lea a fost Cardinalul Veneţiei, oraş de navigatori. A condus Biserica la Conciliul Vatican II.
•    #108: "Flos florum” (Floarea florilor). Paul al VI- lea (1963-1978).
Pe scutul său apărea floarea de crin (Floarea florilor).
•    #109: "De medietate Lunae” (A semilunii). Ioan Paul I (1978-1978).
Numele său era “Albino Luciani” (lumină albă). S-a născut în Episcopia Belluno (din latinescul bella luna). A fost ales în 26 august 1978. În noaptea dintre 25 şi 26, luna era în ultimul pǎtrar( jumatate de lunǎ). A murit în data de 28 Septembrie 1978, după o eclipsă de lună. De asemenea, naşterea sa, hirotonisirea sa sacerdotală şi episcopală au avut loc în nopţi cu jumatate de lună.
•    #110: "De labore solis” (Munca soarelui). Ioan Paul al II- lea (1978-2005).
A făcut o muncă extraordinară şi vastă. În ziua sa  de naştere şi în ziua morţii sale au fost eclipse solare.
•    #111: "Gloria Olivae” (Gloria măslinului). Benedict al XVI- lea (2005-2013).
Acesta ia numele de la Sfântul Benedict şi Benedict al  XV- lea. Benedictinii au avut o grupare denumită "Olivetanii". De fapt, Ratzinger a facut parte din Ordinul Benedictinilor. Tocmai de aceea si-a atribuit numele papal Benedict. Si ghici ce? Simbolul Ordinului Benedictinilor este... maslina  

RĂMÂNE DOAR UNUL PE LISTĂ:
•    #112: "Petrus Romanus” (Petru Romanul).
Care va fi ultimul Papă, pentru că în timpul domniei sale va veni sfârşitul:
"În timpul persecuţiei finale a Sfintei Biserici Romane va domni Petrus Romanus (Petru Romanul), care-şi  va hrăni credincioşii  în mijlocul multor suferinţe. După aceea, cetatea celor şapte coline va fi distrusă şi temutul judecător va judeca poporul său. Sfârşitul."
Pentru ultimul papă numele este cât se poate de sugestiv: Petru a fost primul pontif, un alt Petru va fi ultimul pontif. Acestuia "Profeția lui Malachia" nu i-a dedicat doar un simplu motto, dar câteva versuri în limba latină: In persecutione extrema sacrae romanae ecclesiae sedebit Petrus romanus, qui pascet oves in multis tribulationibus; quibi transactis, civitas septis collis diruetur, ed Judex tremendus judicabit populum suum. Amen.
A căror traducere sună cam așa:
În timpul ultimei persecuții a Sfintei Bisericii Romane, pe scaun va sta Petru romanul, care-și va păstori turma printre foarte multe suferințe (încercări) tribolazioni; iar când aceste încercări se vor sfârși, orașul celor șapte coline va fi distrus, și judecătorul cel de temut va judeca poporul său. Amin (Așa să fie).

Scaunul papal şi antihristul
Scaunul papal a fost ocupat de-a lungul timpului de personaje înfiorătoare, ale căror caractere viciate şi închinate diavolului sunt greu de descris în cuvinte.
Papa Alexandru al VI-lea (1492-1503)
Se spune că în noaptea de 1 noiembrie a anului 1501, acest Papă a organizat şi a participat la cea mai „cumplită orgie care a avut loc vreodată la Vatican”. Este un fapt cunoscut că acest Papă decăzut obişnuia să întreţină relaţii incestuoase cu cele două surori ale sale, precum şi cu fiica sa.
Papa Damasus I (366-384)
Cei care au trăit pe vremea pontificatului lui Damasus, au cunoscut zile grele. La ordinul său, femei şi copii au fost cumpăraţi şi vânduţi ca sclavi sexuali pentru a mări fondurile Bisericii. Cei care se opuneau conducerii sale tiranice erau torturaţi şi literalmente arşi de vii, iar pământurile lor erau confiscate şi folosite de Biserică. În plus, nu numai femeile laice erau silite să se prostitueze, ci chiar preotesele şi călugăriţele.
Papa Benedict al IX-lea (1032-1048)
Nepot al ultimilor doi Papi care l-au precedat, Benedict al IX-lea, tizul actualului Papă, a fost numit de „Enciclopedia Catolică” drept o „ruşine pentru scaunul pontifical”. Episcopi aflaţi în slujba Domnului şi în mod deosebit Desiderius, cel care mai târziu urma să fie întronat în scaunul Sf. Petru ca Papa Victor al III-lea, credea că Benedict era o progenitură mai degrabă a lui Simon Vrăjitorul decât a lui Simon Apostolul. Acest Papă depravat a blasfemiat Instituţia Papală în toate modurile imaginabile, inclusiv prin crimă şi adulter. Din cauza faptelor sale oribile, oamenii l-au scos literalmente afară din Roma. Obişnuia să săvârşească crime sexuale violente, însă nu la adăpostul nopţii şi pe ascuns, ci fără a se feri.  
Papa Urban al II-lea (1088-1099)
Pontificatul Papei Urban al II-lea a constituit pragul începând cu care crimele împotriva oamenilor şi a lui Dumnezeu au devenit genociduri. Între anii 1096-1099 Papa Urban al II-lea a ordonat uciderea a cel puţin zece milioane de oameni, bărbaţi, femei şi, majoritatea, copii în efortul său de a pune mâna pe Belgrad, pe Biserica Ortodoxă din Iugoslavia, precum şi pe cele din Turcia, Siria, Antioh şi Palestina.
Papa Inocent al III-lea (1198-1216)
Chiar dacă acest Papă nu a atins recordul de crime al predecesorului său, Urban al II-lea, aceasta nu înseamnă că este mai „inocent”, aşa cum vrea să dea de înţeles prin numele pe care şi l-a ales. În timpul pontificatului său, el a dispus uciderea a peste un milion de oameni, prin acţiunile belicoase la care s-a dedat. Astfel, Inocent al III-lea a oferit sprijin militar Inchiziţiei după excomunicarea Regelui Filip al II-lea al Franţei şi a dispus ca atât Anglia, cât şi Franţa să se ralieze sub influenţa sa. Cruciada pe care a dezlănţuit-o acest Papă sângeros – după ce a sprijinit Inchiziţia – nu a fost împotriva unor păgâni care urmau o doctrină necreştină, ci împotriva fraţilor săi întru credinţă din Europa. Mai târziu, el a pornit o altă cruciadă împotriva albigenzilor, care au fost masacraţi în număr de zeci de mii, în nenumărate moduri.
Papa Bonifaciu al VIII-lea (1294-1303)
Acest Papă figurează în „Enciclopedia Catolică” drept un personaj ce a adus grave prejudicii umanităţii. Găsim scrise următoarele: „... foarte probabil ca unele crime să fie omise – erezie şi imoralitate, idolatrie, magie, simonie (trafic cu artefacte bisericeşti, n. red.)... întregul său pontificat a stat sub semnul diavolului.”
Papa Ioan al XXIII-lea (1410-1415)
(a nu se confunda cu Papa Ioan al XXIII-lea care a trăit în sec. al XX-lea)
De ce lumea îl numeşte pe acest om cel mai depravat criminal care a stat vreodată în scaunul papal şi nu cel mai depravat criminal din toate timpurile, nu avem de unde să ştim. Acest „om”, dacă îl putem numi astfel, a comis aproape toate crimele posibile, în număr de câteva sute. Un număr de 37 de membri ai clerului au fost martori şi totodată acuzatori ai acestui depravat, care e făcut vinovat de incest, adulter, idolatrie, sodomie, simonie, furt şi crimă. Se spune că acest Papă avea un harem ce cuprindea un număr de 200 de amante pe care le viola şi care erau călugăriţe, în marea lor majoritate. Mii de oameni şi-au pierdut viaţa în timpul acţiunilor armate organizate pentru a-l detrona pe acest Papă promiscuu din scaunul pontifical.
Aceşti Papi malefici pe care i-am prezentat pe scurt în rândurile de mai sus nu sunt decât o parte din cei 50 de Papi despre care se spune că au păcătuit în mod constant în faţa lui Dumnezeu în timpul pontificatului lor. Totuşi, putem spune că, de-a lungul timpului, scaunul papal a fost ocupat şi de Papi cu teamă de Dumnezeu, a căror bunăvoinţă şi onestitate merită să fie notate.  

Papa Benedict a demisionat pentru a nu fi arestat: este acuzat de crime împotriva umanităţii!

Global Media lanseaza Declaratia Tribunalului International al Crimelor Bisericii si Statului (ITCCS) de la Bruxelles:

Demisia istorica, fara precedent, a lui Joseph Ratzinger ca Papă în această saptamana, a fost facuta ca urmare a unei actiuni a unui guvern european pentru arestarea lui Ratzinger si instituirii unui drept de gaj pe Proprietatea si activele Vaticanului de Pasti.
ITCCS, Oficiul Central de la Bruxelles este obligat ca urmare a abdicarii Papei Benedict sa dezvaluie urmatoarele detalii:

1. La data de 1 februarie 2013, pe baza dovezilor furnizate de catre Curtea noastra afiliata Common Law Court of Justice (itccs.org), Oficiul nostru a incheiat un acord cu reprezentanti ai unei natiuni europene si instantele sale de a asigura un mandat de arestare impotriva lui Joseph Ratzinger, alias Papa Benedict, pentru crime impotriva umanitatii si comanda unei conspiratii criminale.
2. Acest mandat de arestare va fi livrat biroului "Sfantului Scaun" de la Roma, vineri 15 februarie 2013. Acesta permite natiunii in cauza sa-l retina pe Ratzinger ca suspect de crima, daca el intra pe peritoriul sau suveran.
3. O nota diplomatica a fost emisa de catre guvernul natiunii in cauza secretarului de stat al Vaticanului, cardinalul Torcisio Bertone, luni 4 febr. 2013, informandu-l pe acesta despre mandatul de arestare iminenta si invitand, ca biroul sau sa se conformeze. Nici un raspuns la aceasta nota nu a fost primit de la cardinalul Bertone de la biroul sau, dar sase zile mai tarziu, Papa Benedict demisioneaza.
4. Acordul intre Tribunalul nostru si natiune a inclus sa emita o dispozitie secundara de drept de gaj comercial prin intermediul instantelor nationale impotriva proprietatii si bogatiei romano-catolice de Pasti, duminica 31 martie 2013. Acest gaj sa fie insotit de o publica si globala "Campania Recuperarii Pastelui", prin care proprietatea bisericii catolice urmeaza sa fie ocupata si solicitata de catre cetateni ca active publice executata in conformitate cu dreptul international si Statutul de la Roma al Curtii Penale Internationale.
5. Este decizia Tribunalului si guvernului nostru de a proceda la arestarea lui Joseph Ratzinger dupa parasirea biroului Pontifului Roman, sub invinuirea de crime impotriva umanitatii si conspiratie criminala.
6. Aceasta este decizia noastra de a continua mai departe cu punerea sub acuzare si arestarea succesorului lui Joseph Ratzinger ca Papa cu privire la aceleasi acuzatii, si sa puna in aplicare masura comerciala si "Campania Recuperarii Pastelui" impotriva bisericii romano-catolice, cum a fost planificat.

In incheiere, Tribunalul nostru recunoaste ca complicitatea Papei Benedict in activitatile criminale ale Bancii Vaticanului (IOR) a fost convingatoare in eventuala sa demisie dintre inaltii oficiali de la Vatican. Dar, conform surselor noastre, secretarul de stat Tarcisio Bertone a fortat demisia lui Joseph Ratzinger imediat si ca raspuns la nota diplomatica privind mandatul de arestare care a fost emis catre el, de catre guvern in 4 februarie 2013.

Facem apel la toti cetatenii si guvernele sa sprijine eforturile noastre de a aboli si destabiliza direct Vaticanul, si arestarea ofiterilor sai sefi si clericilor care sunt complici la crime impotriva umanitatii si conspiratie criminala in curs de desfasurare la protejarea torturii si traficului de copii.



surse
http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=7260
http://ro.wikipedia.org/wiki/Profe%C8%9Bia_Papilor
http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/profetii-2012/sfantul-malachia-si-profetiile-sale.html
http://www.lovendal.net/wp52/
http://roaim.de.vu/?a=articles&p=748
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com