1. Plutirea într-un spaţiu straniu,
însoţită de un sentiment de calm şi bine. 50% dintre martori au cunoscut acest
stadiu.
2. Decorporarea: când ei îşi văd propriul corp la câţiva metri sub ei, observând
foarte clar medicii şi asistentele. 37% au ajuns în acest stadiu.
3. Tunelul: 23% au simţit că sunt absorbiţi într-un tunel vid şi întunecat.
4. Lumina: 16% au perceput o lumină enormă, albă strălucitoare, imposibil de
descris, emanând raze de iubire.
5. Iubirea: 10% dintre martori au spus că au reuşit să intre în acea Lumină,
care este o Dragoste necondiţionată şi totală.
Această trăire iniţiatică le-a bulversat
viaţa multor milioane de oameni, încât acum nu se mai tem de moarte. Cum se
poate ca acele persoane să fi perceput şi memorat scenele reanimării lor, din
moment ce erau inconştiente, în comă şi uneori chiar declarate moarte clinic?
Sonia Barkallah, realizatoarea acestui
documentar-anchetă, a organizat în iunie 2006 un colocviu internaţional asupra experienţelor
în preajma morţii (NDE). Pentru prima dată în Franţa, două centre spitaliceşti
au început o cercetare pe această temă. Cardiologi, neurologi, anestezişti,
diferiţi medici sau psihologi înlătură un tabu al omului contemporan. După mulţi
ani de studii, s-a abandonat definitiv ipoteza halucinaţiilor, în favoarea unei
posibile reale "relocalizări" a conştiinţei noastre în afara corpului. Vechea
paradigmă neurologică conform căreia "creierul secretă conştiinţa la fel cum
bila secretă fierea" s-a dovedit a fi total falsă. Dimpotrivă, martorii unei NDE
spun că s-au simţit mai treji ca niciodată atunci când erau "morţi".
FALSA PLECARE from Kamala Queen on Vimeo.
Vizionare online
Durata totală: 1h 20min
Interviu cu Raymond Moody
ÎNTREBARE:Ce se petrece, în opinia dvs, în momentul morţii?
RM: Sunt convins că este imposibil de reprodus în cuvinte ce se petrece cu noi în momentul morţii. Cei care se întorc înapoi ne spun că intră într-o lume care nu este temporală şi nici spaţială, aşa cum este cea în care trăim. O femeie mi-a zis că “s-ar putea spune că experienţa mea a durat doar o secundă sau a durat zece mii de ani, nu ai putea face nici o diferenţă”. Deci, din moment ce nu putem descrie evenimentul în termeni de timp şi spaţiu, atunci nu putem nici să transpunem în cuvinte – pentru că limbajul nostru este temporal şi spaţial. Tot ce putem face este să folosim metafore.
Mă gândesc la moarte ca la o stare de tranziţie, în sensul expansionării conştiinţei, în sensul pătrunderii în iubire, în sensul pătrunderii într-o realitate incomprehensibilă din punctul nostru obişnuit
de vedere. Tot ceea ce am învăţat în decursul studiilor mele m-a lăsat cu sentimentul că moartea nu are nimic înfricoşător. Pot să afirm cu sinceritate că sunt plin de tot felul de frici, dar frica de moarte nu este printre ele. Privesc moartea ca pe o simplă trecere într-o altă realitate, una care este mult mai interesantă decât realitatea în care trăim, deoarece eu cred că o include. M-am născut în epoca radioului şi acum suntem în epoca celor 500 de canale stereo şi color cu capacitate video-playback şi schimbător de canale. Resimt această trecere ca un fel de moarte.Î: Simţiţi cumva că se produc multe transformări spirituale în aceste vremuri?
RM: Mie mi se pare evident că lumea se confruntă cu probleme mari şi că vor surveni transformări monumentale în deceniile care urmează. Nu vorbesc despre sfârşitul biblic al lumii. Am observat că lumea a ajuns la un sfârşit anume de multe ori. A venit sfârşitul pentru vechii romani şi pentru grecii antici; lumea victoriană s-a sfârşit şi ea, şi aşa mai departe. Toată istoria e plină de lucruri care au ajuns la un sfârşit. Dar acum simt cu adevărat că momentul limită la care ne aflăm este foarte diferit de toate schimbările din trecut. Cred că are legătură cu expansionarea conştiinţei în noi direcţii, dar şi în unele direcţii mai vechi. Apar zorii unui nou tip de conştiinţă pe care am simţit-o apărând şi în viaţa mea.
Cum or să se desfăşoare lucrurile în continuare, nu am nici cea mai vagă idee. Dar un lucru ştiu sigur, anume că ceva dramatic se va petrece, căci dacă punem cap la cap toate problemele cu care ne confruntăm, SIDA, găuri în ozon, ameninţarea cu distrugerea nucleară – fie printr-un război, fie pe timp de pace prin explozia reactoarelor -, poluarea mediului, situaţia oribilă din ţările comuniste, vedem că toate duc către ceva anume în următoarele decenii. Care dintre noi poate prevedea ce fel de schimbări vor fi? Dar cred că va fi ceva diferit, atât cantitativ cât şi calitativ, faţă de schimbările anterioare.
Î: Credeţi că vor exista ceva rezultate pozitive în situaţia de azi din lume?
Î: Din experienţa pe care aţi avut-o vorbind cu tot felul de oameni şi în urma cercetărilor dvs, credeţi că îngerii există?
RM: Întrebarea dacă îngerii există sau nu este o întrebare foarte dificilă. Ce este existenţa? Ştiţi, filozofii încă dezbat pe marginea acestei probleme – şi mă tot întorc la vechea idee a lui Kant cum că existenţa nu este enunţ, aşa cum presupunem adesea. Punându-ne întrebarea, nu dacă îngerii există, ci ce fel de realitate reprezintă ei, poate că am putea învăţa ceva interesant despre natura umană.
Încep să cred din ce în ce mai mult că există tot felul de realităţi, tot felul de lumi paralele, tot felul de dimensiuni subtile ale manifestării – şi că nu ar trebui să ne fixăm doar asupra unei singure concepţii despre existenţă sau doar asupra unui singur nivel al realităţii. Din punct de vedere electronic, foarte curând vom pătrunde în alte realităţi, pe care noi le numim realităţi virtuale. Dacă lucrurile vor continua astfel şi se vor descoperi şi alte noi tehnologii. Istoria va fi un subiect frumos şi clar atunci, deloc plictisitor. Ceea ce trebuie să învăţăm din ce în ce mai mult este cum să facem trecerea între aceste straturi diferite ale realităţii şi să găsim modalităţi care să ne
fie benefice.Î: Ce relaţie aveţi dvs personal cu Dumnezeu?
RM: Am pornit în viaţă cu ideea că Dumnezeu este o fiinţă ireală creată de populaţia religioasă pentru cine ştie ce motiv, poate insecuritate, poate dorinţa de a controla alţi oameni. Dar am ajuns cu timpul să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă. Acum, mă gândesc la Dumnezeu ca la un părinte iubitor – cu mult mai iubitor decât sunt eu însumi, deşi ştiu că îmi iubesc copiii foarte mult şi nu-mi pot imagina că ar putea face ei ceva, indiferent ce, care să mă determine să îi iubesc mai puţin. De asemenea, mă mai gândesc serios la el ca la un regizor sau dirijor al acestui spectacol în care ne aflăm cu toţii.
sursa
