Se regăsesc în lumea spiritelor, unde se familiarizează cu noile realităţi subtile, îşi reconsideră viaţa petrecută în trup uman şi înţeleg complexitatea relaţiilor karmice dintre rudele şi prietenii rămaşi în lumea celor vii.
Cele două spirite încearcă să-i ajute pe cei dragi cu sfaturi binevoitoare şi învaţă să-şi învingă pornirile sentimentale nepotrivite, preluate din viaţa lor terestră abia încheiată. În final înţelepciunea divină decide închiderea conturilor karmice într-un mod surprinzător: uciderea şi ura sunt compensate prin naştere şi iubire de prunci.
Un amendament la doctrina spiritistă: odată ce spiritul îşi recapătă amintirea vieţilor anterioare, el nu se va mai identifica exclusiv cu personajul ultimei vieţi abia încheiate, ci îşi va redobândi personalitatea universală. Deci spiritul nu este chiar aceeaşi persoană cu omul!
Personajele sunt inspirate din realitate. Merită să medităm la adevărurile spirituale desprinse din film şi să ne autoexaminăm gândurile şi comportamentul, pentru a evita greşelile comise de eroii peliculei.
Ideea principală este că viaţa continuă şi după moarte, plină de entuziasm, speranţe, dar şi eforturi, realizări, în toate planurile Vieţii Cosmice, urmând Legile lui Dumnezeu, dintre care cea mai dură este Legea Karmei (a cauzei şi efectului).
Iată cum decide Divinitatea că vor fi plătite datoriile karmice ale personajelor din "ŞI VIAŢA CONTINUĂ":
+ Deoarece Caio il ucisese pe Tulio, spiritul celui din urmă se reîncarnează ca fiu al lui Caio (tânărul Lucio).
+ Punând la cale o crimă morală împoriva Elisei, Caio o ispăşeşte prin faptul că spiritul ei se reîncarnează ca fiică a lui (tânăra Ana Flavia).
+ Crima lui Amancio împotriva lui Desiderio e compensată prin faptul că primul adoptă un copil (pe Lucio) în care este reîncarnat spiritul celui de-al doilea.
+ Dragostea neîmplinită dintre Desiderio şi Elisa reînfloreşte spontan între tinerii Lucio şi Ana Flavia, ei fiind animaţi de aceleaşi spirite reîncarnate.
+ Întrucât Ernesto nu se va reîncarna încă, relaţiile sale karmice dificile cu Desiderio şi Elisa rămân în suspensie. El speră să le poată rezolva prin ajutorul spiritual discret pe care îl oferă celor doi tineri amintiţi mai sus.
Pentru a înţelege mai bine relaţiile complexe dintre personajele filmului "ŞI VIAŢA CONTINUĂ" vă propun următoarea schemă. Ea conţine liniile genealogice ale familiilor Terra şi Serpa, precum şi legăturile karmice dintre membrii lor. Oare nu cumva acelaşi gen de interacţiuni complexe acţionează şi în cadrul propriei noastre familii...?!
"Şi viaţa continuă",
vizionare
online
cu subtitrare în limba română
Traducerea şi subtitrarea: Răzvan A.
Petre
Detalii tehnice despre film pe
IMDB.com
http://cybershamans.blogspot.ro/2013/01/filme-spirituale-si-viata-continua.htmlhttp://www.spiritus.ro/video/filme-video/Embed/si_viata_continua.htm