Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 17 martie 2013

„Gura vorbeşte din abundenţa inimii“ - Iubirea curge din preaplinul Eului - Hristos ca aducător al forţei Iubirii

Din toată Evanghelia lui Luca cuvintele cele mai calde sunt cele unde este vorba de această Iubire care se revarsă. Evanghelia lui Luca contine această fortă a Iubirii debordante de care noi ne putem impregna dacă lăsăm să acţioneze textul asupra sufletului nostru astfel încât Iubirea să inspire toate vorbele noastre şi să le dea puterea de a acţiona în lumea de afară. Un alt evanghelist care, prin caracteristica sa, a subliniat mai puţin acel preaplin al Iubirii, a rezumat, cel puţin în mod lapidar, această taină a creştinismului: Iubirea curge din preaplinul Eului. Bineînţeles, ea trebuie să umple toate cuvintele şi acţiunile noastre. În Evanghelia lui Matei, în traducerea latină mai găsiţi cuvintele adevărate, originale, ca un rezumat al tuturor frumoaselor imnuri de Iubire ale Evangheliei lui Luca.
Iată acest text: „Ex abundantia cordis os loquitur“ (Gura vorbeşte din abundenţa inimii) (Matei 12, 34).
Este unul dintre cele mai înalte idealuri ale creştinismului. Gura este inspirată de revărsarea inimii, de ceea ce inima nu cuprinde. Or, inima este mişcată de sânge şi sângele este expresia Eului. Aceasta înseamnă, aşadar: Această forţă vorbeşte dintr-un Eu preaplin care radiază din sine forţă, căci această forţă este forţa credinţei! Atunci cuvintele tale sunt de aşa natură, încât conţin într-adevăr forţa lui Hristos. „Gura vorbeşte din preaplinul inimii“. Aceasta este una din afirmaţiile cardinale ale esentei creştinismului.
Luaţi acum textul Bibliei actuale*. Ce se află la acest pasaj?
„Cel a cărui inimă este plină, aceluia îi trece prin gură“.
Iată cuvinte care au fost suficiente timp de secole ca să ascundă unul din adevărurile esentiale ale crestinismului. Omenirea nu a conştientizat cât este de absurd a spune că inima debordează atunci când este plină. De obicei, un lucru nu se revarsă decât dacă el este mai mult decât plin. Astfel (dar aceasta nu este o critică) omenirea s-a fixat într-o reprezentare care-i ascunde complet unul din adevărurile esenţiale ale creştinismului şi nu s-a observat niciodată că aici este o adevărată imposibilitate.
* În traducerile germane. În cele româneşti de la începutul secolului XX figureară, în general, „prisosinţa inimii“ sau „prisosul inimii“, echivalent al expresiei „preaplinul inimii“. (Nota trad.)

A spune că limbile actuale nu permit să traducem Ex abundantia cordis os loquitur prin „Gura vorbeşte din preaplinul inimii“ este tot atât de absurd ca şi dacă s-ar considera imposibil să spui că surplusul de căldură a unei sobe de teracotă este cea care încălzeşte piesa. Căci, dacă încălziţi o sobă de teracotă numai atât încât căldura să nu depăşească pereţii acesteia, ea nu se va încălzi deloc; ea nu devine caldă decât dacă apare un exces de căldură, astfel încât această căldură să răzbată din sobă.
Noi ne găsim deci aici în faţa faptului important că un adevăr esenţial al creştinismlui, pe care se sprijină o parte a Evangheliei lui Luca, este ascuns, aşa încât omenirea nu are acces la unul din cele mai importante pasaje ale Evangheliei.
Această forţă, care se poate revărsa dintr-o inimă omenească, este forţa lui Hristos; cuvântul „inimă“ este pus aici pentru „Eu“. Ceea ce Eul poate face dincolo de sine, se scurge în afară prin cuvânt. Numai la capătul evoluţiei pământeşti Eul va fi astfel încât îl va conţine în el pe Hristos în întregime. În aşteptare, Hristos este ceea ce se revarsă din inimă. Cine nu vrea să aibă decât o inimă „plină“, de fapt, nu-l are nicicum pe Hristos. Din această cauză se ascunde creştinismul, dacă nu se acordă acestei fraze întreaga seriozitate şi demnitatea ei totală. Esenţa creştinismului se va revela cu exactitate datorită explicaţiilor date de ştiinţa spirituală marilor texte religioase. Lectura descrierii lumii spirituale în Cronica Akasha dezvăluie sensul iniţial şi permite citirea textelor sfinte în adevărul lor.
Acum vom înţelege cum avansează omenirea spre viitor. Cel care cu cinci sau şase secole înaintea erei noastre a trecut de la starea de Bodhisattva la starea de Buddha, ridicându-se în lumile spirituale, poate acum acţiona sub forma unei Nirmanakaya. El a fost astfel ridicat la un grad superior; el nu mai are nevoie să coboare într-un corp fizic. Dar funcţiile pe care le-a avut în calitate de Bodhisattva se menţin, deşi într-un alt fel. Atunci când a trecut de la starea de Bodhisattva la cea de Buddha, el a transmis sarcina sa de Bodhisattva unui succesor, care a devenit la rândul său Bodhisattva. În tradiţia budistă, acest lucru se povesteşte sub o formă care conţine un adevăr profund din punct de vedere al creştinismului esoteric. Se povesteşte că înainte de a coborî spre existenţa în care a devenit Buddha individualitatea lui Bodhisattva a ridicat mitra sa cerească şi a pus-o pe capul următorului Bodhisattva.
Acest urmaş continuă să acţioneze potrivit cu natura oarecum diferită a misiunii sale. Este prevăzut şi pentru el că va deveni un Buddha. Aceasta se va întâmpla în epoca când un anumit număr de oameni vor fi dezvoltat din ei înşişi Cărarea octuplă – peste aproximativ trei mii de ani –, când va ajunge Buddha cel care a devenit Bodhisattva, atunci când predecesorul său a devenit Buddha. Cinci sau şase secole înaintea erei noastre i-a fost încredinţată misiunea sa şi el va deveni Buddha cam peste trei mii de ani, începând de acum. Acest Buddha este cel pe care tradiţia orientală îl numeşte Buddha Maitreya. Pentru ea Bodhisattva actual să poată deveni într-o zi Buddha, trebuie ca un număr considerabil de oameni să fi dezvoltat din propria lor inimă învăţătura Cărării octuple. Ei vor fi atât de înţelepţi încât s-o poată face. Atunci cel care este actualmente Bodhisattva va aduce în lume o fortă nouă.
Urmaşul lui Buddha, care, în prezent, este Bodhisattva, este bine cunoscut de cei care sunt iniţiaţi în învăţătura ştiinţei spirituale şi va veni o zi când se va putea vorbi pe larg despre probleme în care va fi pomenit şi numele acestui Bodhisattva, care va deveni atunci Maitreya Buddha. Astăzi, când am spus deja atâtea lucruri neştiute de lumea exterioară, trebuie să ne limităm să facem numai aluzie la acest subiect. Atunci când acest Bodhisattva va apărea pe Pământ şi va deveni Maitreya Buddha, el va găsi aici sămânţa depusă de Hristos. Aceasta va fi reprezentată de acei oameni care vor spune: „Nu numai capul meu este plin de înţelepciunea Cărării octuple, eu nu am numai învăţătura, înţelepciunea Iubirii, dar inima mea este plină chiar de substanţa Iubirii care se revarsă şi radiază în lume“. Cu asemenea oameni Maitreya Buddha va putea realiza viitoarea sa misiune în continuarea dezvoltării lumii.
Astfel se îmbină lucrurile şi numai acum înţelegem noi toată profunzimea Evangheliei lui Luca. Ea nu ne vorbeşte despre o învăţătură, ea ne vorbeşte despre acea entitate care a pătruns în mod substanţial în fiinţele pământeşti, în organizarea fiinţei omeneşti. Acesta este un fapt care, în ocultism, se exprimă astfel: Bodhisattvii care devin Buddha pot mântui spiritul oamenilor Pământului prin înţelepciune, dar ei nu ar putea niciodată mântui întregul om.
Căci omul întreg nu poate fi mântuit decât dacă nu numai înţelepciunea, ci şi căldura Iubirii se infiltrează în întreaga sa organizare.
Misiunea lui Hristos a fost de a mântui sufletele cu ajutorul valului de Iubire pe care El a adus-o pe Pământ. Aceasta a fost sarcina lui Hristos.
Bodhisattvii şi Buddha au avut ca sarcină să aducă cunoaşterea Iubirii; cât priveşte aducerea forţei Iubirii, aceasta revenea lui Hristos.

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA114/GA114_CF09.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com