ci mai straniu decât am putea presupune vreodată. Am citit şi am auzit despre multe încercări de a-l contabiliza sistematic, de la materialism şi teozofie, la sistemul creştin sau la cel filozofic al lui Kant şi întotdeauna am simţit că totul este prezentat mult prea simplist. Bănuiesc că există mai multe lucruri în ceruri şi pe Pământ, decât au fost dezbătute sau ar putea fi dezbătute în orice filozofie. Acesta este motivul pentru care, eu însumi, nu sunt adeptul nici unei filozofii şi cred că este scuza mea pentru a putea visa."
J.B.S. Haldane (1892-1964)Prin intermediul acestei foarte recente şi elocvente prezentări,
"The Science Delusion", făcută de Rupert Sheldrake pe platforma TED, (Technology Entertainment and Design), aflată în proprietatea fundaţiei private non-profit Sapling Foundation, repun în discuţie o problemă extrem de gravă, mistica progresului social impulsionat de cercetarea ştiinţifică "obiectivă", care a devenit noua religie propovăduită de toţi susţinătorii ei entuziaşti şi, desigur, interesaţi material, din mediul ştiinţific şi mass media corporatistă.
Religia creştină a reprezentat, vreme de sute de ani, cea mai brutală
şi nemiloasă frână în calea progresului social, căreia sunt convins că-i datorăm întreg întunericul ştiinţific şi spiritual care a blocat evoluţia cunoaşterii, începând cu cele două edicte celebre, de la Milano (313 e.n.) şi Tesalonic (380 e.n.), emise de împăraţii Constantin şi respectiv Teodosie, ce au marcat transformarea cultului creştin din oprimat în asupritor.Idealismul savanţilor trece întotdeauna prin stomac şi, ca atare, de dragul lui şi al unor cariere "încununate de succese", şi-au vândut de multă vreme sufletele diavolilor finanţatori, cu mult timp înainte ca Goethe să se gândească să-i şi critice, prin simbolul lor, Faust.
Dacă vreţi să aflaţi care este gradul real de răspândire al falsului ştiinţific, vă invit să daţi o simplă căutare pe Google, folosind expresii ca "scientific misconduct" sau una şi mai sinceră, "scientific fraud" şi vă veţi îngrozi de rezultatele obţinute în câteva fracţiuni de secundă.
Un articol recent publicat în revista "Proceedings of the National Academy of Sciences " arată că, începând din 1973, aproape 1.000 de articole bio-medicale au trebuit să fie retrase, fiindcă cineva încercase să păcălească sistemul de validare, însemnând 67% din totalul articolelor publicate.
Şi situaţia este tot mai rea, fiindcă anul trecut revista "Nature" a raportat că numărul articolelor respinse l-a depăşit cu mult pe cel al articolelor publicate.
În acest context, devine tot mai realistic citatul aparţinând lui Max Planck:
"Un adevăr ştiinţific nu triumfă convingându-şi oponenţii şi făcându-i să perceapă lumina, ci, mai degrabă, oponenţii acestuia mor, într-un final şi apare o nouă generaţie care se familiarizează cu el."
iar vorbele lui Sofocle definesc, deocamdată, o utopie:
"Mai degrabă să ratezi cu onoare, decât să reuşeşti prin fraudă."
Potrivit lui David Goodstein de la Caltech, motivaţiile comportamentului ştiinţific imoral ar putea fi sintetizate pe scurt, astfel:
1. Presiunile exercitate de carieră
Ştiinţa este, actualmente, bazată aproape în exclusivitate pe reuşita în carieră sau, mai simplu spus, pe o competitivitate agresivă. Savanţii depind de buna lor reputaţie - sau invers - pentru a primi finanţări, reputaţie fabricată, în mare măsură, prin activitatea publicistică. Şi mai concret: regula de bază pare să fi devenit "publici sau pieri". De aici până la a fabrica rezultate care să susţină obiectul cercetării nu mai este decât un pas, mai ales dacă se mai manifestă şi paranoia existenţei altor cercetători care sunt mai aproape de succes, în acelaşi domeniu.
2. Uşurinţa falsificării
La nivelul tehnologic actual, există, pe de o parte, multe unelte care pot fi folosite în falsificarea datelor experimentale, iar, pe de altă parte, în multe domenii ştiinţifice este dificil să reproduci cu acurateţe aceleaşi date experimentale. Ca atare, este foarte simplu să-ţi susţii "inocenţa", mai ales când eşti judecat nu de o "poliţie a ştiinţei", ci tot de colegi, care este posibil să aibă,
la rândul lor, ceva schelete ştiinţifice ascunse prin dulapurile proprii. Ca să nu mai vorbim şi de inerţia care se opune cu ferocitate oricărei schimbări de paradigmă, sintetizată genial de acelaşi J.B.S. Haldane, prin cele patru faze care conduc la certificarea unei descoperiri ştiinţifice:
1) este un nonsens, lipsit de orice valoare;
2) este un punct de vedere interesant, dar oarecum pervers;
3) este adevărat, dar lipsit de orice importanţă;
4) întotdeauna am afirmat acelaşi lucru.
Până la urmă, nu ştiu când vom realiza că ştiinţa nu este o vacă sacră, aşa că nu este deloc o impietate dacă o mai şi împingem puţin în şanţ, uneori, pentru a elibera drumul spre progres
Tot o piedică în calea progresului rămâne şi o altă credinţă, transformată în dogmă, că tehnica este o aplicaţie a ştiinţei, când realitatea este exact pe dos: tehnica nu urmează ştiinţa, ci în multe cazuri o precede; tehnica face, ştiinţa se chinuie să demonstreze că era imposibil de făcut.
Respingerea, fără argumentaţie onestă, a unui fapt ştiinţific nu face decât să confirme vechea înţelepciune chineză, care-l pune pe picior de egalitate pe cel care nu se informează cu analfabetul şi dacă o frumoasă ipoteză este doborâtă de un fapt urât, cum spunea Thomas Huxley, acest fapt nu ar trebui decât să ne bucure, fiindcă ştiinţa ar trebui să se bazeze pe fapte şi nu pe teorii fanteziste, pe realităţi şi nu pe ipoteze imaginare, evitând să declare ca axiomatică orice legitate, care pare să fie imuabilă într-o anumită paradigmă, mai ales dacă a fost formulată de un individ cu faimă de oracol, dar care poate fi infirmată magistral de un progres infim al zilei de mâine, fiindcă, adeseori, 'legitate' înseamnă doar fapte, confirmate în asemenea măsură, încât ar fi pervers să nu le acorzi un aviz, garantat provizoriu.
"Cele şapte păcate capitale:
avere fără muncă;
plăcere fără conştiinţă;
ştiinţă fără umanism;
cunoştinţe fără caracter;
politică fără principii;
comerţ fără moralitate
şi adoraţie fără sacrificiu."
Mahatma Gandhi (1869-1948)
Cele zece dogme
"Iau cele 10 dogme sau ipoteze ale ştiinţei şi să le transform în întrebări, pentru a vedea cât de bine rezistă, dacă le analizezi ştiinţific. Nici una nu rezistă prea bine.
Dogma #1: - Universul e ca o maşină, animalele şi plantele sunt ca nişte maşini, noi suntem ca nişte maşini şi, de fapt, chiar suntem maşini.
Dogma #2: - Materia este inconştientă. Întreg Universul este făcut din materie inconştientă...nu există conştiinţă în stele, galaxii, planete, în animale, în plante. Şi n-ar trebuie să existe nici în noi, dacă această teorie este validă, deci mare parte din filozofia minţii, din ultima sută de ani, încerca, de fapt, să demonstreze că nu suntem deloc conştienţi.
Dogma #3: - Legile naturii sunt fixe. Legile naturii sunt aceleaşi ca pe vremea Big Bang şi vor fi la fel, pe vecie. Nu numai legile, ci şi constantele naturale sunt fixe, motiv pentru care sunt denumite "constante".
Dogma #4: - cantitatea totală de materie şi energie este întotdeauna aceeaşi. Nu-şi schimbă niciodată cantitatea totală, cu excepţia momentului Big Bang, când totul a luat fiinţă din neant, într-o singură clipă.
Dogma #5: - Natura nu are nici un scop. Nu există nici un scop în natură sau în procesul evolutiv. Procesul evolutiv nu are nici un fel de scop sau direcţie.
Dogma #6: -Ereditatea biologică este de natură materială, tot ceea ce moşteneşti se află în gene sau în modificările epigenetice ale genelor sau în moştenirea citoplasmatică. Este materială !
Dogma #7: - Amintirile sunt stocate în creier, ca trasee materiale. Cumva, tot ce-ţi aminteşti se află în creier, în conexiuni neuronale modificate şi proteine fosforilate. Nimeni nu ştie cum funcţionează şi, totuşi, aproape toţi membrii comunităţii ştiinţifice cred că trebuie să se afle în creier.
Dogma #8: - Mintea ţi se află în cap. Întreaga conştiinţă este rezultatul activităţii cerebrale şi nimic mai mult.
Dogma #9, care rezultă din dogma #8: Fenomenele psihice, ca telepatia, sunt imposibile. Gândurile şi intenţiile tale nu pot avea vreun efect la distanţă, fiindcă mintea ţi se află în cap. Ca atare, toate dovezile aparente ale telepatiei şi ale altor fenomene psihice sunt iluzorii. Oamenii cred în aceste lucruri, dar numai fiindcă nu ştiu nimic despre statistică şi, ca atare, sunt înşelaţi de coincidenţe sau sunt dorinţe deşarte.
Şi dogma #10: medicina mecanicistă este singura, cu adevărat, eficientă. De aceea guvernul finanţează numai cercetările din medicina mecanicistă şi ignoră terapiile complementare şi alternative. Acelea n-au cum să fie eficiente, cu adevărat, fiindcă nu sunt mecaniciste. Par să fie eficiente, fiindcă oamenii s-ar fi făcut bine, oricum sau din cauza efectului placebo. Dar singura cu adevărat eficientă este medicina mecanicistă.
Ei bine, aceasta este viziunea implicită, împărtăşită cam de toţi oamenii educaţi, din întreaga lume. Stă la baza sistemului educaţional, a sistemului naţional de sănătate, a Consiliului de cercetări medicale şi a politicii guvernamentale şi este, pur şi simplu, viziunea implicită asupra lumii a oamenilor educaţi.
Dar cred că fiecare dintre aceste dogme este extrem de discutabilă şi, când le analizezi, se dovedeşte că se destramă."
Asa cum obisnuia sa zica prietenul meu Terence McKenna:
"Stiinta moderna se bazeaza pe principiul: Dati-ne un miracol, pe gratis, si noi vom explica restul ! Si un miracol gratuit este aparitia întregii materii si energii în Univers si a tuturor legilor ce le guverneaza, din neant, într-o singura clipa."
- VEZI CONTINUAREA IN FILM -
cu subtitrare ro
http://youtu.be/xg4mf8UB0wY
sursa
http://antiiluzii.blogspot.com/2013/03/himera-stiintei-dogma-ca-metoda-de.html
