+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+ Mit şi Adevăr +-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+: Majestatea Sa Regele Mihai I al României

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

joi, 7 martie 2013

Majestatea Sa Regele Mihai I al României - povestea ROMÂNIEI SACRIFICATE

„Cea mai frumoasă coroană regală este încrederea şi dragostea românilor,

iar valoarea ei stă în propriile merite ale României.”
M.S. Regele Mihai I al României

"România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre, servite responsabil şi generos."

"Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea."

"Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri."

"Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă şi fără memorie.
Cinismul, interesul îngust şi laşitatea nu trebuie să ne ocupe viaţa."

"Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru."

"Dacă oamenii vor să mă întorc înapoi, mă voi întoarce înapoi.
Românii au suferit destul şi au dreptul de a fi consultaţi în ceea ce le priveşte viitorul."

"Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie."

"Copiii și tinerii țării au astăzi o viață fără granițe. În fața computerelor sau călătorind pe cinci continente, fără niciun complex de inferioritate, ei sunt acea parte a României care ne așază la nivel de egalitate cu orice altă țară a lumii."

"Mulțumesc părinților și profesorilor care, prin sacrificiu personal, dau copiilor lor un viitor așa cum nicio altă generație trecută de români nu a putut avea."

"Vom avea o șansă în viitor doar dacă ne vom asuma propria noastră răspundere. Nu va veni nimeni de altundeva să ne ofere binele. "

Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al

II-lea şi al Reginei Elena.
Mihai I este stră-strănepotul Reginei Victoria a Marii Britanii și este văr de gradul trei al Reginei Elisabeta a II-a.
Regele Mihai I, este singurul șef de stat din cel de-a doilea război mondial care se mai află în viață.
După fuga lui Carol al II-lea din România în decembrie 1925, împreună cu amanta s-a, Elena Lupescu, Mihai I a devenit cel mai tânăr Rege al României. După moartea Regelui Ferdinant I în iulie 1972, Mihai I a fost încoronat rege la vârsta de doar 6 ani când era doar un copil.
Regele Mihai I a fost suveran al Românie între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930. După trei ani de domnie, Mihai I a fost detronat de tatăl său, reântors pe tronul României. 10 ani mai târziu, Mihai I este reîncoronat Rege pentru încă 7 ani, în perioada 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947, când a fost forțat de comuniști să abdice.

Până în 1990, Regele Mihai I a trăit în exil. În 1990 a dorit să revină în țară dar a fost întors de la Aeroport de către Ion Iliescu. În 3 aprilie, după 43 de ani de exil, acesta anunţa că intenţionează să-şi petreacă Sărbătorile de Paşte în România. Cererea era refuzată opt zile mai târziu, atunci când Guvernul Roman îi propunea „diplomatic” regelui să-şi amâne vizita.
Prima revenire din exil urma totuşi să aibă loc, în decembrie 1990, însă marcată definitiv de semnul fiascoului. La 25 decembrie 1990, membrii familiei regale aterizau în România pe Aeroportul Otopeni, cu paşapoarte daneze. Autorităţile le acordaseră o viză de 24 de ore, însă, în drum spre Curtea de Argeş, forţele de poliţie au organizat o ambuscadă pe Autostrada Bucureşti – Piteşti. Regele Mihai şi suita sa au fost duşi sub escortă armată pe

Aeroportul Otopeni. Şi de acolo, expulzaţi.
Pe 28 aprilie 1992, Regele Mihai I a venit în România pentru a petrece Sfintele Paști. După mai multe tentative de a reveni în mod oficial în România, Regele Mihai primește pașaport românesc abia la 2 martie 1997.
Pe 3 amrtie 1997, Ion Iliescu afirma că cei la putere sunt lipsiţi de moralitate şi demnitate şi “ling tălpile” fostului suveran. Abia în 2001, când Iliescu a redevenit președintele României, l-a invitat pe rege să vină în vizită oficială, îngropând astfel securea războiului.
Anul trecut când a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani, Regele Mihai I a susținut un discurs istoric în fața Parlamentului României.

Din 1944, Regele Mihai s-a opus instaurării autorităţilor comuniste şi, în cele din urmă, a fost obligat să abdice, pe 30 decembrie 1947.
Exilul Regelui Mihai şi al Reginei Ana a început odată cu revenirea de la nunta lor organizată la Atena. Au locuit, până la sfârşitul anului 1948, la Vila Sparta, locuinţa Reginei-mamă Elena. Din 1949, Regele Mihai şi Regina Ana s-au mutat la Lausanne şi apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, după care au revenit în Elveţia. Regele Mihai şi Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveţia, însă petrec principalele sărbători ale anului în România.

Regele Mihai I este singurul şef de stat care a supravieţuit Celui De-al Doilea Război Mondial, iar jurnaliştii spanioli de la El Pais au realizat un reportaj impresionant cu fostul suveran român.
Reportajul a fost făcut la reşedinţa acestuia din apropiere de Geneva, loc în care regele şi-a amintit de scurta sa domnie şi lungul său exil.
"Mihai I este martorul excepţional al uneia din cele mai tragice perioade ale istoriei recente", scriu jurnaliştii spanioli, care au fost marcaţi de întâlnirea cu regele.

Reportajul face o scurtă trecere în revistă a momentelor esenţiale din cariera politică a fostului suveran, punctând foarte atent întâlnirile-cheie pe care acesta le-a avut cu Hitler şi Mussolini.
"Nu îmi aduc foarte bine aminte de întâlnirea cu Hitler. Ştiu că am

luat masa cu Hitler în 1941, la Berlin. Nu vorbeam germana, aşa că tot greul conversaţiei a fost dus de mama mea", a povestit regele .
Deşi avea numai 20 de ani când a luat masa cu Fuhrer-ul, suveranul a mai povestit că "întâlnirea cu Hitler nu l-a marcat foarte tare. M-a impresionat la modul negativ şi nu mi s-a părut a fi un mare orator. Hitler nu era îmbrăcat în uniforma, ci pantaloni şi jacheta kaki. Alături de Hitler au mai stat patru oameni, iar el a fost rece şi distant. A ţipat în mod constant şi a monopolizat discuţia, a fost rece şi rigid", a continuat regele Mihai.
Despre Mussolini are amintiri mult mai calde şi prietenoase, le-a spus jurnaliştilor, "într-o engleză perfectă" - notează cei de la El Pais, fostul monarh.
"Diferenţa dintre el şi Hitler era enormă. În primul rând, vorbeam italiana şi puteam comunica mult mai uşor. Mussolini era mai deschis

şi mai cald, la fel cum sunt toţi italienii. Îmi amintesc că mama mea l-a întrebat cum au ajuns italienii să trăiască cu lipsurile unui război. El a răspuns scurt: 'strângând un pic cureaua'", a povestit regele.

Pe Winston Churchill regele nu îl poate ierta: "Desigur că înţeleg de ce Churchill a crezut că era singura strategie posibilă sau cel puţin din perspectiva britanică. Dar nu pot să-l iert, nici sa accept alegerea sa de a abandona România", mai spune fostul suveran.

La 23 August 1944, constituția din 1923 reintră în vigoare. România ar fi trebuit să redevină o țară democratică. Dacă nu ar fi fost ocupată de Armata roșie. Regele Mihai va domni pînă la 30 decmbrie 1947 cind va fi silit sa abdice. Trei ani de mari încercări. A fost o perioadă dramatică pentru România care se vede ruptă de Occident, exploatată nemilos de ocupant. La sfîrșitul acestei perioade populația este obligată să suporte un regim politic străin, bolsevismul. Și doua dictaturi succesive. A lui Gheorghiu Dej și a lui Nicolae Ceaușescu. În total 45 de ani nefaști.

*Cum stau lucrurile se va vedea incă de la inceput, cind o delegație pleacă spre Moscova pe

29 august, pentru a negocia armistițiul. La Moscova, pînă la 10 septembrie sovieticii nu vor să stea de vorba cu românii. Stalin amînă discuțiile pînă cînd Armata roşie ocupa o mare parte din România. Așa pot dicta condiţiile. Abia la 12 septembrie este semnat armistiţiul. Este de fapt un dictat. Partea română nu poate schimba nimic din cererile sovietice. Delegaţia deşi condusă de un comunist, Lucreţiu Pătrăşcanu, se supune. Sovieticii nu au recunoscut aportul României, şi nici faptul că după 23 august nu mai e un duşman ci un aliat. Condiţiile de armistiţiu sunt extrem de grele.“Este o ocupaţie militară nu un armistitiu” spune Iuliu Maniu la intoarcerea delegaţiei de la Moscova.
* Regele Mihai revine la Bucureşti pe 7 septembrie. România e deja un teritoriu ocupat.

În ţară este o atmosferă de confuzie, teamă şi haos. Mai multe guverne se formează, fără succes, sabotate de comunisti, interesati la ordinul Msocovei, să creeze dezordini. Comisia Aliată de Control este dominata de sovietici. Americanii şi britanicii joacă un rol strict decorativ.
*In octombrie, Winston Churchill face o vizită la Moscova, preocupat de soarta Imperiului Britanic. În ce priveşte Europa de est şi Balcanii, Stalin şi Churchill convin asupra formulei : România 90% control sovietic, 10% Aliatii, Grecia 90% englezii, 10% sovieticii. Churchill era maxim interesat ca Armata rosie să nu ocupe Grecia, care le-ar fi dat controlul asupra Estului Mediteranei, ar fi amenințat Canalul de Suez. A procedase la acest schimb cu Stalin. Soarta României este pecetluită.
Comunistii fac presiunii. Micul lor partid este puternic susţinut de sovieticii instalaţi la Bucuresti. Demonstraţiile de stradă practic nu se opresc.

Ministrul adjunct de externe sovietic Andrei Vîşinki vine în noiembrie la Bucureşti pentru a-şi impune condiţiile. Reacţia regelui este de a numi la 5 decembrie un prim ministru cunoscut pentru opiniile sale anticomuniste, generalul Nicolae Rădescu. El nu întîrzie să ajungă în conflict cu comuniştii.
Rădescu porneşte acţiuni de pacificare a situatiei. El intenţionează să dea legimitate guvernării organizînd alegeri libere. Lucru cu care regele şi partidele istorice sunt de acord. Dar comuniştii nu doresc alegeri. Ţara este alături de rege. Iar sovieticii socotesc că nu controlează destul situaţia pentru a risca alegeri. Războiul în Europa nu s-a terminat.
La sfîrşitul lui ianuarie 1945 regele Mihai trimite un memoriu preşedintelui american Franklin Delano Roosevelt in care arată abuzurile sovieticilor. Cum ne gasim înainte de conferinţa de la Yalta, memoriul este extrem de oportun .”Eu va rog sa ascultaţi vocea naţiunii române. Ea este vocea unei Naţiuni a carei istorie suferinţe şi calităţi merită să fie luata in seamă…” se scrie aici. Memoriul este citit de preşedinte abia in martie. Conferinta pastronata de cei trei lideri ai marilor puteri, Stalin Churchill Roosevelt a avut loc in

Crimeea intre 4 si 11 februarie. Dupa o saptamina de discutii in care problema romaneasca a fost doar amintita s-a creat un cadru pentru Europa postbelică, în partea ei răsăriteană, deja ocupată de Armata rosie. Oricum, ştim azi că sovieticii nu şi-au respectat angajamentele semnate de Stalin Churchill şi Roosevelt.
Abia încheiate acordurile de la Yalta comunistii dirijaţi de Moscova, trec la asalt la Bucuresti. Ei vor sa preia puterea si organizează demonstraţii de stradă. Generalul Rădescu la sala Aro o declaraţie ferma de stopare a agresiunii. Ca raspuns, comuniştii organizează la 24 februarie un mare miting in Piata palatului. Este de fapt o provocare, inceputul campaniei de inlaturare a Guvernului condus de generalul Radescu. Au loc violente. Se trage şi asupra cladirii ministerului de interne. Teohari Georgescu, secretar de stat, comunist, este demis.

Sovieticii se opun şi generalul Nicolae Rădescu trebuie să demisioneze cînd sovieticii scot blindatele pe străzi. Andrei Vişînski vine la Bucureşti trei zile mai tirziu pentru a impune brutal un guvern prosovietic. Primit in audienta de rege, trinteşte uşa, strigînd “ Yalta sunt eu”, atunci Mihai invocă spiritul acordurilor şi promisiunile sovietice. Dupa demisia generalului Radescu, se incearca o formula cu Barbu Stirbey ca primministru. Apoi altele dar fara success. Vişinski vensise de la Kremlin cu mandat sa il impuna pe Petru Groza, un avocat din Ardeal, conectat cu comunistii încă din anii 30, fost ministru. Nici un alt guvern, declară Visinski, nu ar fi acceptat de Kremlin. Groza e singurul om politic in care Stalin are incredere, spune trimisul sovietic. De ce ce a cedat regele ? Intii pentru ca spera sa obtina ameliorarea conditiiilor impuse prin armistitiul semnat la Moscova. Un motiv mai serios era faptul ca sovieticii ţinea sub administraţia lor nordul Ardealului. Kremlinul susţinea că numai unui guvern Petru Groza il vor retroceda si nu accepta cererile Budapestei. Santajul a mers. Nici nu avea cum sa nu prinda,

devreme ce occidentalii nu oferă nici un fel de sprijin. Regele Mihai e silit sa îl numeasca la 6 martie 1945 pe Petru Groza prim ministru. Din acest moment, cu un Guvern prosovietic, datele situatiei se schimba. Comunistii detin puterea, chiar daca aparent ei colaboreaza cu mici grupuri politice de alta alta culoare si cu politicieni burghezi, ca Petru Groza el insusi, Gh. Tatarescu, numit vicepremier, sau Mihail Ralea. In spatele lor Ana Pauker, Vasile Luca, Gheorghe Gheorghiu Dej, Lucretiu Patrascanu, Emil Bodnaras, Teohari Georgescu controleaza totul. Ei sunt numai niste marionete. In spatele lor se vede umbra lui Stalin, adevaratul stapin.
Administraţia română este restabilită în nordul Transilvaniei.Teritoriul răpit prin dictatul de la Viena în august 1940 apartine din nou Romaniei. Regele merge la Cluj pentru a participa la ceremoniile oficiale prilejuite de reintegrarea pamintului instrainat.

Pe teatrele de lupta in Europa se dau ultimele batalii. Forţele aliate dinspre vest şi Armata roşie dinspre est au prins într-un cleşte forţele germane. Hitler se sinucide, Germania capitulează. România participă la această victorie cu sute de mii de soldaţi, cu un uriaş efort de război. Numeric forţele armate româneşti implicate pe front sînt pe locul patru după URSS, SUA şi Marea Britanie. Armata română înregistrează peste 180.000 morţi in perioada august1944/mai 1945. Chiar şi sovieticii au recunoscut aportul romanesc. Un singur exemplu : La 19 iulie 1945 mareşalul Tolbuhin remite regelui Mihai din partea lui Stalin, ordinul Victoria, cel mai important ordin sovietic. Numai zece persoane îl deţin. Stalin însuşi, Churchill, de Gaulle, Jukov, Eisenhower, Tito, Montgomery. Coincidenta sau nu, este si ziua cînd se deschide Conferinţa de la Postdam. Două săptamini delegațiile sovietică, americană, britanica discută soarta Europei postbelice. Roosevelt fusese înlocuit de Harry Truman.

Nimic nou pentru România. Jocurile erau deja făcute. Singurul fapt nou este explozia nucleară americană care schimba raporturile de forţe între supraputeri, şi anunţă declanşarea războiului rece.
Abia se incheie conferința și Harry Truman la 9 august declară că ţările din estul Europei “ Nu vor ajunge în zona de influenţă a nici unei puteri.“ Se înşela. Sau înşela el aceste popoare care urmau să fie înghiţite de Stalin ? E o intrebare.
*Incurajat de declarațiile americane, in vara 1945, la 20 august, Mihai cere demisia Guvernului. Statele Unite și Marea Britanie nu recunoscuseră Guvernul, considerindu-l nereprezentativ.

Regele Mihai dorește să formeze un alt Guvern care să aibă și recunoașterea occidentala. Somat să se retragă, Petru Groza refuză. Constituția il obliga să demisioneze daca Suveranul i-o cerea. Regele, începind cu 21 august refuză să mai semneze actele guvernului și să primească în audienţă miniștrii. Este ceea ce s-a numit “greva regala”. La 23 august 1945, ceremoniile împlinirii unui an de la caderea lui Antonescu au loc fără regele Mihai, retras la Sinaia. Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Dinu Brătianu susţin atitudinea Suveranului. Populaţia, excedata de abuzurile sovieticilor, este de partea sa. Cîteva luni occidentalii susţin si ei aceasta atitudine. La 8 noiembrie 1945, ziua de sfint a regelui Mihai, bucureștenii organizează

o mare manifestaţie de solidaritate. Mii de persoane in piata Palatului își manifestă simpatia pentru rege scandînd “Regele si patria.” Partidul comunist reacţionează trimiţînd cîteva mii de bătăuşi înarmaţi să atace mulţimea. Bilanțul : opt morţi, 44 de răniţi, sute de arestări. Criza era la apogeu. Opoziția anticomunistă se grupase în spatele regelui, văzut ca un simbol al independenței țării.
In decembrie la Moscova Conferinţa miniştrilor de externe ai marilor puteri discută criza. Occidentalii cedea ză în faţa sovieticilor. Singurul lucru obţinut este numirea în guvern a doi miniştri fără portofoliu din partea partidelor istorice. Guvernul trebuia să organizeze alegeri.

O delegație compusă din miniștrii de externe, american, britanic si sovietic vine la București in ultima zi a anului pentru a impune soluția adoptată. În aceste condiţii, la 7 ianuarie 1946 regele Mihai încetează greva.
Americanii si britanicii recunosc guvernul Petru Groza. Era de fapt eșecul încercării făcute de regele Mihai de a nu lăsa țara pe mina sovieticilor. Din păcate, occidentalii, intelesi cu Moscova asupra sferelor de influență, aveau alte interese și nu l-au susținut pe rege. Era de acum o problemă de timp ca regimul de monarhie constituțională

să se prăbușeasca sub loviturile lui Stalin. România este sacrificata. Occidentalii, în retragere, în fața pretențiilor și acțiunilor Moscovei, evaluează post-factum situatia corect. La 5 martie 1946, la Fulton, Mississippi, USA, W.Churchill spune că “o cortina de fier a cazut peste intregul continent.“ Este începutul războiului rece. Se recunoaşte astfel că lumea se împărţise între sfere de influenţă şi că România se află în zona sovietică.
La 20 martie regele Mihai primeşte din partea SUA “Legiunea de merit”, cea mai înaltă distincţie americană. Era un gest de tristă și slabă consolare pentru lipsa de sprijin a Casei Albe în lupta pe care o dădea împotriva comunismului. Dar era si o recunoaștere a poziției curajoase a regelui.

Intre 6-17 mai 1946 are loc la Bucuresti procesul mareșalului Antonescu. Lotul este adus de la Moscova în aprilie. Ion Antonescu şi trei colaboratori sînt condamnaţi la moarte. Sentinţa se executa la 1 iunie, la închisoarea Jilava. S-a vorbit mult despre refuzul regelui Mihai de a-i graţia pe condamnaţi. Ce spune regele Mihai în 1991? ”Dacă îi graţiam, Moscova şi comuniştii din România, susţinuţi de armata sovietică m-ar fi acuzat de nazism ; dacă nu l-aş fi graţiat, ar fi impus opinia că nu sînt patriot. Oricum ai fi procedat…ar fi fost dezavantajos ”
In vara inceput la Paris conferința de pace care trebuie să stabilească soarta României postbelice. Conferinţa se încheie după cîteva luni la 7 februari 1947. România este silită la plata unei mari datorii de război şi nu i se recunoaşte statutul de cobeligeranță, în ciuda contribuției și sacrificiilor făcute. S-a opus Moscova, dar și Londra si Washington.

După o campanie plina de violente, intreținute de ocupant și agentii lor locali, alegerile se desfășoara la 19 noiembrie 1946. Comuniştii, sub protecţia sovieticilor, inversează rezultatele conform dictonului lui Stalin: “Nu contează cine votează, contează cine numără voturile !” Blocul Partidelor Democrate controlat de PCR este declarat invingător cu 79,86%, deși pierdues. Forțele politice democratice, grupate in jurul țărănșstilor conduși de Iuliu Maniu, liderul necontestat al opozitiei, a lui Ion Mihalache, și a liberalilor conduși de Dinu Bratianu au cîștigat de fapt. Regele Mihai este într-o situatie limită. Să valideze sau nu alegerile. Dacă le valida regimul democratic ar fi fost pierdut. Dacă nu le valida, Moscova ar fi intervenit brutal. Occidentul era departe și nu se interesa de ce se întimplă in spatele cortinei de fier. La 1 decembrie regele Mihai calcîndu-si pe inima, deschide noul Parlament, citind mesajul tronului. Nimic nu mai putea fi salvat.

La sfirsitul lunii octombrie 1947, regele Mihai este invitat să participe la căsătoria fiicei regelui George al Vl-lea, Elisabeta. Primul ministru Petru Groza este acord ca Suveranul să meargă la Londra. Şefii comunişti sperau că regele Mihai nu se va mai întoarce în ţară. Astfel chestiunea monarhiei ar fi rezolvată. Mihai era singurul rege rămas în blocul sovietic. În Bulgaria si Iugoslavia monarhia fusese inlaturată. Spre mirarea regelui, Petru Groza îi spune : Trebuie să vă duceţi, altfel se va pretinde că sunteţi ţinut prizonier. De fapt Moscova făcea presiuni pentru lichidarea monarhiei, iar instrumentele lor de la București se pregăteau febril să execute ordinul.
Acum o cunoaşte pe Anne de Parma- Bourbon. Intilnirea noastră fost cu adevărat o dragoste fulgerătoare…” îşi aminteşte azi regele Mihai. El nu ezită să o ceară în căsătorie. Logodna are loc după plecarea din Londra, în Elveția la Laussane într-o ceremonie

privată. Regele anunţă Guvernul intenţia sa de a se căsători prin mareșalul palatului Dimitrie Negel, trimis de la Laussane la Bucureşti. Petru Groza, Gheorghiu Dej, Ana Pauker se aşteptau să nu îl mai vadă pe rege întors la Bucuresti. Căsătoria ar fi însemnat o sporire a popularităţii regelui. O complicaţie în plus pentru planul inlăturării monarhiei. Căsătoria însemna că regele intenţiona să domneasca în continuare. Guvernul răspunde că nu este de acord, în speranta că acest refuz il va determina pe rege să nu se întoarcă în țară. Totuși regele se întoarce la Bucureşti, cu toate ca mulți l-au sfătuit să rămînă în occident. Argumentele lor subliniau că era primejdios să se întoarcă în România, ca își riscă viaţa. Războiul rece se declanşase, cortina de fier căzuse peste Europa. Regele Mihai isi amintește ” Groza spera să nu ma mai întorc în ţară. I-ar fi fost mai simplu să spună că am dat dovadă de lipsă de înţelegere pentru momentul greu pe care îl traversează ţara şi aşa mai departe. Întoarcerea noastră a însemnat pentru ei o lovitură, pentru că le-am făcut mai grea misiunea ce li se încredinţase de la Kremlin.”

Luni, 29 decembrie, seara, mareşalul palatului, Dimitrie Negel, dă telefon la Sinaia, la Foişor, unde se afla regele. Îl anunţă că este invitat să vină urgent la Bucureşti pentru “ discuta cu primul ministru o problema de familie.” Mihai bănuieşte că este ceva în legătura cu anunţata sa căsătorie. Intîlnirea are loc a doua zi dimineata, marţi, în palatul Elisabeta. Ceea ce încă nu ştie regele, este că batalionul de garda a fost înlăturat, iar împrejurul palatului se află trupe devotate Kremlinului şi PCR, unităţi ale Ministerului afacerilor interne şi ale diviziei “Tudor Vladimirescu“ formată în URSS în 1943. Legăturile telefonice au fost tăiate. Regele e prizonier şi nu ştie că i se va cere abdicarea. Comuniştii pregătiseră minuţios o sa dea lovitură de stat, ca să schimbe forma de guvernămînt. Nu prin referendum, cum cerea Constituţia din 1923, ci prin forţă. Ei ignoră voinţa poporului român. Dar ordinele Moscovei sînt precise : pînă la 1 ianuarie 1948 regele trebuie alungat.

Petru Groza vine la întîlnire însoţit de Gheorghe Gheorghiu Dej, şeful PCR, care nu fusese anunţat. Regele e însoţit de mama sa, Elena. Petru Groza are un pistol la el. Se teme să nu fie arestat, ca şi Ion Antonescu. Stie ca regele e curajos.
Conversatia are loc în salonul apartamentului ocupat de rege. Groza începe debitînd obişnuitele lui glume vulgare. Apoi intră în subiect: “Am venit să vorbim despre o problemă de familie. Am dori deci să discutăm despre un divorţ prin înţelegere. Regele Mihai replică : ”Despre ce fel de divorţ e vorba ?“ Petru Groza spune că ţara a hotărît să îşi schimbe politica, şi monarhia este un obstacol în calea progresului ţării. Cînd termină de vorbit, scoate o hîrtie din buzunar pe care e scrisă declaraţia de abdicare pregătită dinainte. Regele Mihai o citeşte şi spune că numai o consultare a poporului poate să schimbe forma de guvernămînt. Petru Groza spune : “ Nu este timp pentru a organiza un referendum.“ El ştie perfect că un referendum ar da o majoritate

covîrşitoare în favoarea monarhiei. Regina Elena intervine pentru a spune că datoria regelui Mihai este de a sta în mijlocul poporului său. Replică lui Petru Groza : “ Datoria este să plecaţi.” Și spune in continuare ” Ţara a fost învăţată să vă iubească. De acum o s-o învăţăm să ne iubească pe noi.”
Regele Mihai se retrage într-o încăpere alăturată pentru a citi mai atent documentul. Retras aici, Mihai vorbeşte cu mareşalul palatului Negel şi secretarul lui particular Mircea Ioaniţiu. Află că firele telefonice au fost tăiate, că palatul este înconjurat de trupe fidele comuniştilor si că garda palatului a fost înlăturată. In apropiere coloane de blindate sunt gata să intervină.
Regele Mihai revine în salon pentru a cere explicatii în legătură cu aceste pregătiri militare. Petru Groza răspunde că e mai bine să semneze abdicarea, altfel cei 1000 de studenţi arestați vor fi executați. În faţa acestui șantaj și ameninţări, regele semnează.”Viaţa lor fusese pusă în mîinile mele, nu puteam să-mi iau o asemenea răspundere faţă de ţară…Ştiam că pentru a se menţine la putere, atît el cît şi ceilalţi colaboratori ai Moscovei nu se vor da înapoi de la nimic, nici chiar de la omorîrea acelor tineri, vinovaţi de-a fi înţeles că susţinerea Coroanei este singura cale de evitare a pericolului roşu. Nu era ieşire. Am uitat pînă şi de faptul ca sînt înconjurat.”
Toată audienţa a durat cam 100 de minute. Regele a semnat actul de abdicare.

“ Prin Graţia lui Dumnezeu şi voinţă naţională

Rege al României

La toti de faţă şi viitori sănătate ! In viata statului roman s-au produs în ultimii ani adînci prefaceri politice, economice şi sociale, care au creat noi raporturi între principalii factori ai vieţii de stat. Aceste raporturi nu mai corespund astăzi condiţiunilor stabilite de pactul fundamental- Constitutia ţării – ele cerînd o grabnică şi fundamentală schimbare. In faţa acestei situaţiuni, în deplină înţelegere cu factorii de răspundere ai ţării, conştient de răspunderea ce-mi revine, consider că instituţia monarhică nu mai corespunde actualelor condiţiuni ale vieţii ale vieţii noastre de stat, ea repreyentînd o piedică serioasă în calea dezvoltării Romaniei. In consecinţă, pe deplin conştient de importanţa actului ce fac în interesul poporului român

ABDIC

Pentru mine şi pentru urmaşii mei la tron, renunţînd pentru mine şi pentru ei la toate prerogativele ce le-am exercitat ca Rege al Romaniei.

Mihai R. Dat la Bucuresti Astazi 30 decembrie 1947”

Drama s-a jucat. Groza îl intreabă pe rege dacă rămîne în ţară sau pleacă.

E o ipocrizie, o amabilitate protocolară ? Nu se ştie. Cert este că dacă ar rămîne, mai devreme sau mai tîrziu ar deveni victima represiunii. Ori ar deveni o marionetă a Kremlinului. Un prizonier, un om de paie. “După ce au ieşit din odaie, mama s-a uitat la mine şi am văzut că-i dau lacrimile. În faţa străinilor ştia atît de bine să-si ascundă sentimentele. “ îşi aminteşte Mihai.
Petru Groza şi Gheorghe Gheorghiu Dej participă la prinz la o sedinţă de Guvern unde anunţă ştirea. Se citeşte actul de abdicare, se formulează declaraţia guvernului. Se creează Prezidiul Republicii Populare Romăne, noul nume al statului. Se convoacă Parlamentul.

Regele Mihai şi Elena pleacă spre Sinaia. Elena nu va mai vedea palatul, Elisabeta oraşul. ( Se va stinge in 1982, la Florenţa fără să revină în ţară vreodată. Mihai va reveni tîrziu în 1992, cînd va fi primit triumfal de bucuresteni. ) Regele este izolat, păzit sa nu ia legătura cu nimeni. Abdidcarea era cel mai bine păzit secret al României.
O dictatură care va înregistra sute de mii de încarceraţi şi morţi. Coşmarul va dura pina in 1989, 42 de ani.
La Sinaia deja erau instalaţi oamenii regimului. Scotoceau peste tot, puneau sigilii la uşi, blocau

intrări, făceau inventare. Regele şi mama lui îşi fac bagajele in castelul Foişor. La plecare celor doi şi micului grup care îi va însoţi nu li s-a permis să ia nici un obiect, cu exceptia lucrurilor de folosinţă personală.
Înainte de a pleca, bagajele au fost scotocite.La plecare regele nu are voie să vadă pe nimeni, şi să nici să discute cu cineva. Mulţi vor să îşi ia adio de la el. Toţi sunt fost îndepărtați din zona castelului Peleş. Drumul pînă la gară este păzit, lumea a fost înlăturata de pe străzi. Regele este flancat de trei maşini ale serviciului de siguranţă. E seara, 3 ianurie 1948. Gara e păzită de armată, peronul e gol. Două şiruri de ofiţeri păzesc micul convoi regal. Ciudat, ei stau toţi cu spatele, aliniaţi pe două rînduri. Nu au voie să se întoarcă pentru a-l privi pe rege.”Totuşi în momentul în care ne-am urcat în vagon, unul dintre ei a întors

capul spre mine. I-am văzut chipul, timp de cîteva secunde. Plîngea ca un copil…Uşile s-au închis, trenul s-a pus in mişcare, iar Sinaia a rămas în urma noastră.” îşi aminteşte regele Mihai după aproape cincizeci de ani.
Pe drum regele Mihai gîndeste că poate trenul va fi îndreptat spre Siberia sau va fi atacat. Călătoria pe teritoriul României are loc noaptea. Trenul oprește in nici o stație. Traversează Ungaria, Austria prin zona sovietică. Apoi ajunge în zona americană în Austria de vest. De aici în Elveţia. Staţia terminus a tristei călătorii este Lausanne. Regele si mama sa sunt aşteptaţi de un mic grup de prieteni şi rude.