Istoria de numai 66 de ani a regalităţii în România a fost jalonată de prezenta a numai trei regine. Primele două foarte admirate şi celebre, fiecare în vremea sa; cea de-a treia, mult mai putin cunoscută, dar nu mai puţin interesantă. Chiar despre primele două, ştim adesea amănunte pitoreşti, dar cunoaştem prea putine despre contribuţia lor la evenimentele capitale care au determinat istoria Europei şi soarta României
Reginele României
| |||||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Elisabeth Pauline Ottilie Luise zu Wied, n. 29 decembrie 1843, Neuwied, Germania - d. 18 februarie 1916 (S.N. 2 martie), Curtea de Argeș) a fost întâia regină a României, soția lui Carol I Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege român din renumita dinastie germană Hohenzollern, a fost o patroană a artelor, fondatoare a unor instituții caritabile, poetă, eseistă și scriitoare. Maiestatea Sa este deasemenea cunoscută sub numele de Principesa Elisabeth von Wied, iar ca patroană a artelor adoptase pseudonimul Carmen Sylva, și ca fondatoare de instituții caritabile a fost supranumită de oamenii din popor Mama răniților.Vorbind mai multe limbi, clasice şi moderne, instruită şi înzestrată cu un anumetalent literar
, regina a pătruns în lumea literelor româneşti sub numele de Carmen Sylva , ascris şi publicat poezii, romane, povestiri, în engleză, franceză, germană, şi a sprijinit scriitori,muzicieni şi artisti plastici români. In timpul Razboiului de Independenta, a înfiinţat spitale, aorganizat îngrijirea ostaşilor răniţi, a procurat medicamente, a avut grijă de familiile sărace – pe scurt, s-a implicat, cu sârg, în numeroase acte caritabile şi a încurajat doamnele de neammare să facă la fel.
A rămas astfel cunoscută de către posteritate mai degraba în acesteipostaze – mama a răniţilor, protectoare a artelor şi literată, însă contribuţia ei istoricăla dezvoltarea Romaniei a fost cu mult mai vastă.
Efortul Elisabetei I de a ajuta la dezvoltarea ţării a fost la fel de mare ca şi acela al regelui ; un efort inteligent, constant şi neobosit, pe care regina, cu înţelepciune, a ştiut să-l plaseze acolo unde se potrivea. Nu s-a amestecat în politică; in schimb, înţelegând foarte bine că o ţară se face cunoscută şi preţuită tot atât prin cultura ei, cât şi prin rolul ei politic, a fost o entuziastă protectoare a artelor şi a promovat intens, cum am spune azi, literatura natională,
artelefrumoase şi meşteşugurile româneşti.Unii au socotit că viziunea ei asupra ţăranului român, a portului popular, a artizanatului,a frumuseţii ţării, era una romantică; şi totuşi, cu acest romantism, ea a reuşit să atragă atenţia lumii occidentale asupra României, a culturii ei, a valorilor ei , cu mai multă eficienţă decât mulţi alţii, înzestraţi cu viziuni pragmatice. A organizat la Sinaia un atelier de artizanat şi asprijinit participarea României, cu aceste produse ale artei populare, la expoziţiile universale din1867, din 1889 şi 1900, iar în 1912 a organizat la Berlin o mare expoziţie intitulată " Femeia în artă şi meşteşuguri ".A cerut – şi obţinut – ca trenul de lux Orient Express să oprească şi la Sinaia, astfel încât mai mulţi călători străini să poată vedea cu ochii lor că frumuseţile naturaleale României, lăudate în publicaţii de peste hotare, sunt cu adevărat vrednice de admiraţie. Cu alte cuvinte, a ştiut să se folosească în modul cel mai eficient de înalta ei poziţie pentru a aduce beneficii imaginii României.
A fost poetă și prozatoare, o admiratoare sinceră a poetului român Mihai Eminescu, pe care l-a recompensat cu ordinul Bene Merenti,
însoțit de o importantă sumă de bani. Poetul a refuzat să ridice
premiul, profesând opinii antidinastice. Era o pasionată cititoare a
poemelor sale, după cum rezultă dintr-o scrisoare trimisă de Titu Maiorescu lui Eminescu.
A fost supranumită regina scriitoare: a scris poeme, basme, povestiri,
romane, lucrări cu caracter memorialistic. A tradus din opera lui Pierre Loti.
Reședința ei preferată era Castelul Peleș, unde își ținea și
biblioteca. A contribuit la completarea veniturile casei regale din
România, una din cele mai sărace familii domnitoare din Europa în clipa
cînd Principele de Hohenzollern a acceptat tronul țării, printr-o serie
de reclame tipărite în marile ziare europene de tip „testimonial” pentru
mai mulți producători mari de mașini de scris. Regina a avut și inițiativa de a identifica potențialul meșteșugurilor românești. Ea însăși se înveșmânta adesea în portul național românesc, socotit până atunci strai al țăranilor, și a încurajat doamnele din suita ei să facă la fel, dându-i astfel o valoare socială deosebită. Regina a organizat la castelul regal de la Sinaia un centru de meșteșuguri naționale.
Și-a făcut o datorie din a încuraja tinerii talentați să studieze prin intermediul unui program de burse. Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu și poetul Vasile Alecsandri.
Elisabeta a fost conștientă de beneficiul major al turismului într-o țară care nu era încă în circuitul turistic internațional. A inițiat în acest domeniu o campanie susținută de publicitate pentru a-și face cunoscută în străinătate țara sa adoptivă. Trenul Orient Express făcea o haltă la Sinaia și călătorii erau găzduiți la castelul regal.
Ca parte a aceleiași campanii, România a participat la Expoziția Universală de la Paris în anii 1867, 1889 și 1900 cu multe articole lucrate tradițional de femei, cum ar fi broderii și tapițerii, iar în 1912, regina a organizat la Berlin expoziția Die Frau im Kunst und Beruf (Femeia în artă și meșteșuguri). În 1909, Regina Elisabeta a înființat „Azilul orbilor Regina Elisabeta” pe strada Vatra Luminoasă din București, care funcționează și în prezent, acest centru având un liceu pentru cei cu deficiențe vizuale, o școală postliceală sanitară etc.
| 2 |  |
Marie Alexandra Victoria, soția regelui Ferdinand I al României |
10 octombrie 1914 | 20 iulie 1927 |
Pentru Marie Alexandra Victoria, din casa de Saxa Coburg si Gotha, nepoatareginei Victoria a Marii Britanii , părea o aventură aprope nebunească mariajul cu regeleFerdinand al României, care domnea peste ceea ce regala bunică a Mariei caracterizase drept oţară „foarte instabilă şi având o populaţie destul de coruptă.” Căsătoria a avut loc în 1892, iar soţia regelui Ferdinand a rămas cunoscută ca una dintre acele femei fascinante careluminează o epocă.
Numeroşi contemporani au scris despre ea ca despre o fiinţă cu adevărat remarcabilă, şi portretul care se alcatuieşte din aceste descrieri este cel al unei persoane cu care natura fusesedeasebit de generoasă.
Frumoasă , avea în plus un farmec care depăşea frumuseţea. Deşteaptă,de o inteligentă vie, pătrunzătoare, dădea dovadă atât de intuiţie, cât şi de cunoştinţe,îmbinându-le într-o putere de judecată care stârnea admiraţia contemporanilor.Una dintre cele mai fascinante trăsături ale ei era curajul, o tărie în faţa încercărilor cum rar se poate vedea. Era, în acealşi timp, o făptură înzestrată cu un adevărat simţ alfrumosului, cu harul creaţiei, cu o fire artistică. Pentru mulţi, regiana Maria este cea care a decorat Pelişorul,
grădina şi castelul de la Balcic, colectionară de artă, pictoriţă care migălea delicate acuarele florale, literată care scria poezii şi povestiri pentru copii, femeia romanţioasă care, îndrăgostită de priveliştea mării văzută de pe stâncile Balcicului, a cerut ca inima ei să fie îngropată acolo, în “castelul” iubit, clădit de ea. Căsătoria a avut loc la 29 decembrie 1892,
sub privirile mulțumite ale lui Wilhelm al II-lea și în fața unui număr
mare de prinți germani, rusi si englezi, Maria Alexandra de
Saxa-Coburg-Gotha s-a casatorit cu Ferdinand Victor Albert Meinrad de
Hohenzollern-Sigmaringen. Tanara pereche a intrat in Romania prin
Transilvania, pe care au traversat-o de la vest la est. Dar pentru a se
evita orice manifestari ale romanilor din dualism, trecerea se va face
pe timpul nopții. Cuplul a intrat in Regat prin Predeal. Era o vreme cand femeile nu se avântau – oficial – în politică; totuşi, Maria a fostsfetnica regalului ei soţ şi multe dintre lucrurile de seamă care s-au întâmplat în vremeaaceea în România şi chiar în Europa i s-au datorat şi ei . Poate cea mai de seamă contribuţiela destinul politic al României a fost misiunea neoficială la Paris, prin care a sprijinit dificilelenegocieri din timpul Conferinţei de Pace care a urmat Primului Război 
Mondial.Primul ministru francez Clemenceau,
un fost ofițer de armată cu maniere impecabile și cu o înclinație spre
femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în
toată splendoarea sa. Frumusețea ei era dublată de o inteligență ieșită
din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaților
occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus
României de regina Maria a fost crucial, deși puțin înțeles. Când
negociatorul șef al delegației românești, primul ministru Brătianu, a
început să piardă teren, regele a rugat-o pe regină să intervină, iar
aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris și la Londra.
A rezultat astfel România Mare, care reunea provinciile istorice ale Transilvaniei, Bucovinei,
Moldovei, Basarabiei și Munteniei.Iar
cum in momentul de dupa Marea Unire se punea si problema incoronarii ca
si suverani ai poporului unitar roman la 15 octombrie 1922 intr-o
ceremonie fastuoasa organizata in graba la Alba-Iulia stravechea
capitala a Transilvaniei ,din noua provincie unita cu vechiul regat.
Cuplul regal si guvernul liberal au considerat acest lucru un act
simbolic si necesar pentru a pecetlui unirea tuturor provinciilor
romanesti. Regina Maria nu era in favoarea unei ceremonii organizate in
graba ,tocmai pentru ca dorea sa urmeze modelul ceremoniei incoronarii
engleze cat mai mult cu putinta. Datorita conditiilor specifice,
incluzand si pe cele care se refereau la catolicismul regelui Ferdinard
,ceremonia a fost diferita din multe puncte de vedere.Deși rolul femeilor în politică era redus, Regina Maria a fost sfetnicul regelui Ferdinand până la moartea acestuia în 1927. În momentul în care fiul său a moștenit tronul, el a izolat-o complet pe regină, care s-a retras din viața publică până la moartea ei, în 1938. După 1990 a fost publicat jurnalul ei și au început să circule tot mai multe povești legate de viața ei amoroasă extrem de agitată.
| 3 |  |
Regina mamă Elena a României, soția regelui Carol al II-lea al României |
10 martie 1921 | 30 decembrie 1947 |
Pe data de 10 martie 1921 s-a căsătorit cu viitorul rege Carol al II-lea al României (care îi era și văr de gradul al II-lea) și pe data de 25 octombrie 1921 s-a născut Mihai al României.
Căsătoria n-a durat decât până în 1928, când cei doi soţi s-au despărţit, după cea dintâi abdicare a lui Carol al II-lea , in 1925.Când Carol a renunţat pentru prima dată la tron, părăsind România după ce începuse legătura cu Magda Lupescu, regina Elena a rămas în ţară împreună cu fiul ei , fără a deţine însă nicio pozitie oficială, fără a fi membră în consiliul de regenţă care conducea ţara în locul regelui minor Mihai.
Parlamentul României a ratificat în 1926 abdicarea lui Carol al II-leaşi a acordat Elenei titlul de Prinţesă a României. In 1928, în urma insistenţelor lui Carol alII-lea şi la recomandarea guvernului român, ea a acceptat să divorteze. Cand acesta s-a întors înţară şi s-a proclamat rege, în 1930, au fost făcute câteva tentative de împăcare, la iniţiativa guvernului, dar când a devenit clar că, de fapt, Carol, care se instalase la palat împreuna cu Elena Lupescu, nu dorea acesta împăcare, divorţul s-a finalizat, iar în urma şicanelor din partea regelui, Elena a hotărât să plece din ţară, stabilindu-se, în cele din urmă, în Italia.
In 1940, s-a intors în România, la chemarea regelui Mihai, care ocupase tronul şicare i-a acordat titulul de Regina Mama Elena a României . Când, în 1947, Mihai I aabdicat, Regina Mamă Elena s-a întors în Italia şi, de atunci şi-a împărţit viaţa între Florenţa şi Lausanne.S-a stins din viaţă în Elveţia, la Lausanne, în 1982, la vârsta de 86 de ani.
Regina Elena i-a fost alături și la 23 august 1944, când românii au întors armele, după ce Mihai l-a arestat pe Antonescu. Regele fusese învățat de mic să-i iubească pe englezi, o slăbiciune de veacuri în familia Elenei. De altfel, prima limbă în care a vorbit Regele României a fost engleza. Elena a presimțit și dezastrul comunist. Elena l-a sprijinit pe Mihai și când acesta a declanșat celebra „grevă regală“, refuzând să semneze aberante acte impuse de sovietici. I-a fost alături fiului său și când au luat din nou calea exilului, goniți de comuniști.
Principesa Margareta A Romaniei povesteste despre bunica sa astfel "bunica mea, regina Elena, a fost ghidul meu spiritual, mentorul, steaua calauzitoare.
Ea m-a învatat multe despre viata, mi-a deschis ochii
catre tot ce este frumos si bun pe lume; mi-a aratat ceea ce este urât
sau primejdios, dar m-a lasat sa învat din propriile mele greseli.
Regina-mama a fost un îndrumator plin de tact, nu pentru ca dadea
sfaturi, ci pentru ca încarna adevarata întelepciune care spune ca
trebuie sa înveti din propriile greseli pentru a te forma, ca om.[...]
Surorile mele si cu mine îi spuneam „Amama“, un nume frumos care, pe
lânga faptul ca înseamna bunica, destainuie un înteles spiritual
profund, venit din rezonanta apropiata de cea a latinului „anima“, care
înseamna suflet. Mai mult decât atât, Regina Elena a avut o mare
credinta despre care spunea ca îi aduce putere si – astazi îmi dau seama
- un important lucru, întelepciune. De fapt, când eram mica, nu puteam
pronunta „Amama“ si de aceea o strigam
„Ama“.Puţini ştiu că Regina Mamă Elena a României a avut un rol excepţional în salvareaa numeroşi evrei prigoniţi în timpul regimului fascist din România . In urma intervenţiei ei pe lângă mareşalul Antonescu, acesta a fost de acord ca evreii din Cernăuţi care nu fuseseră încă deportaţi să rămână acolo; în 1942, datorită ajutorului ei, au fost salvaţi mii de evrei dinTransnistria, iar in 1943 si 1944, tot graţie sprijinului ei, alte mii de evrei s-au putut întoarce înacest ţinut. Pentru tot acest ajutor, statul Israel, prin Institutul Yad Vashem, i-a conferit post-mortem, in 1993, titlul de Dreapta între Popoare, un titlu acordat acelor ne-evrei care, prinefortul lor, au contribuit la salvarea evreilor persecutaţi. La Ierusalim există un muzeu al Institutului Yad Vashem, organizaţie care identifică şirecompensează pe aceşti oameni care au întins evreilor o mană de ajutor. Lângă muzeu, se aflăGrădina celor Drepţi între Popoare, iar în ea, pe pe Zidul de Onoare, sunt înscrise numele a 54de români. Printre ei, Elena, Regina Mamă a României.
Principesele României
- Principesa Maria
Principesa Maria de România (Maria von
Hohenzollern-Sigmaringen, 8 septembrie 1870, București – 9 aprilie 1874, Castelul Peleș, Sinaia) a fost unicul copil al regelui Carol I al României și a soției sale, regina Elisabeta.
Prima prințesă de România, fost un copil considerat precoce din punct
de vedere intelectual. Principesa Maria s-a îmbolnăvit de scarlatină la
București, când o epidemie bântuia capitala. A fost transportată la
Castelul Peleș pentru tratament, unde a decedat.
Domnița Ileana - cum o numeau apropiații - a fost fondatoarea sau președintele a unor organizații de cercetași ca Asociația Creștină a femeilor române, Asociația Ghidelor și Ghizilor din România
etc. Principesa Ileana fiind pasionată de yachting, obține brevetul de
căpitan de cursă lungă,( nu putea a fie capitan de cursa lunga ci doar
skipper) navigând mai mulți ani cu yachtul „Isprava”, fiind singura
femeie din România cu această calificare. Participă la diverse expediții în Munții Carpați.În martie 1931, Ileana și Regina Maria, întorcându-se dintr-o vizită la Paris, răspund unei invitații primite din Umrich, de la reședința verilor Hohenzollern. Aici, Ileana îl reîntâlnește pe Arhiducele Anton. Se pare că reîntâlnirea nu era întâmplătoare, Arhiducele fiind chemat la dorința expresă a Regelui Carol al II-lea. Inițiativa s-a dovedit inspirată. Pe 20 aprilie 1931, Ileana îi cere fratelui său binecuvântarea și consimțământul ca șef al Casei Regale. La întoarcerea în țară, Ileana a anunțat oficial că intenționează să se căsătorească cu arhiducele austriac.
Șeful Casei Regale Române, Regele
Carol al II-lea, își dă acordul. Ceremonia căsătoriei are loc la Castelul Pelișor,
pe dată de 26-27 iulie, la vârsta de 22 de ani. Pentru că tatăl ei
murise în 1927, a fost condusă la altar de fratele ei mai mare, regele
Carol al II-lea.În 1954 mariajul cu Arhiducele Anton s-a terminat prin divorț. În
același an principesa s-a recăsătorit, de acestă dată cu Ștefan Isărescu
în Newton, Massachusetts, mariaj terminat în 1965 prin divorț. În 1959,
principesa a fost foarte afectată de moartea fiicei sale, Maria Ileana
(Minola) și a soțului ei, contele polonez Jaroslav Kottulink, într-un
accident aviatic în Brazilia (15 ianuarie 1959). Principesa s-a alăturat
Bisericii Ortodoxe Române
și sub numele de Maica Alexandra a devenit stareța mănăstirii cu hramul
"Schimbarea la față" din Ellwood City, Pennsylvania, până la moartea sa
în 1991.
Lisabeta, cum i se spunea în familie, se căsătorește pe 27 februarie 1921 cu diadohul (prințul moștenitor) George al Greciei, devenind peste un an regină. Divorțează în
1935 stabilindu-se în România până în ianuarie 1948 când este nevoită să părăsească definitiv țara împreună cu ceilalți membri ai familiei regale. Viața în exil și-o petrece la Cannes în Franța, unde închiriază un apartament și unde va și muri în anul 1956 la vârsta de 62 de ani.Principesa Elisabeta a fost singurul din cei șase copii ai Regelui
Ferdinand și ai Reginei Maria, care nu a urmat nici o scoală oficială,
ci a studiat doar particular, până la 25 de ani. Vorbea bine patru limbi
străine și învățase arte frumoase, coregrafie, istorie, literatură
universală și muzică. Toată viața a fost o mare melomană și o pasionată
pianistă. Se spune că întreaga sa colecție de discuri pentru gramofon,
distrusă în anii refugiului familiei regale din timpul Primului Război Mondial, ar fi avut astăzi o valoare inestimabilă.După întoarcerea acasă, pentru a evita starea de dizgrație regală, principesa se va stabili, timp de câțiva ani, la Peleș, ocolind Cotroceniul și capitala. Constantin Argetoianu își amintește unele zvonuri ce circulau pe seama ei în acea perioadă: „Se spune că umbla prin saloane îmbrăcată în halat de casă și fredona lieduri de Schubert, stârnind uimirea valeților în livrea. Prefera încăperile întunecoase, cu draperiile trase. Se scula în timpul nopții și se așeza la pian, pentru a cânta, până aproape de zorii zilei, partituri de Mozart. Picta des, dar începuse să scrie și poezii intimiste. Își folosea renta viageră pe călătorii la Veneția și Nisa. Nimeni n-a văzut-o cu vreun bărbat!”
Deranjată de prezența Elenei Lupescu la Curtea Regală și nedorind să-și supere fratele pe aceasta temă, ea strânge bani din renta viageră și cumpără fostul conac al unui grof din Banat, în localitatea Banloc. Acolo se retrage definitiv, urmată de două servitoare ce i-au rămas credincioase până la capăt. Este perioada în care va picta câteva frumoase uleiuri pe pânză, ce vor fi reproduse în volumul memorialistic al mamei sale, The Country That I Love („Țara pe care o iubesc”) - ce a fost tipărit în mai multe ediții, dar niciodată tradus în românește. În primăvara anului 1947, principesa primea o telegramă prin care era anunțată de moartea fostului soț, Regele George al II-lea. În cartea sa de memorii de mai târziu, prințul Nicolae își amintea că Elisabeta îi povestise, în exil, cât de mult plânsese la aflarea veștii triste, „de parcă l-ar mai fi iubit pe prinț”. Și tot el exclama: „Enigmatica noastră Elisabeta ne contraria pe toți încă o dată!”.
Maria s-a născut în orașul Gotha, provincia Turingia, Germania, pe timpul domniei bunicului ei Ducele Alfred de Saxe-Coburg-Gotha și în perioada domniei în România a unchiului ei Regele Carol I.
- S-a căsătorit cu regele Alexandru I al Iugoslaviei pe 8 iunie 1922. Maria și Alexandru au avut 3 băieți:
- Prințul Petru (1923 – 1970)
- Prințul Tomislav (1928 – 2000)
- Prințul Andrei (1929 – 1990)
Maria a murit în exil la Londra, pe 22 iunie 1961 și a fost înmormântată la "Royal Burial Ground".
La 30 decembrie, 2007
regele Mihai a desemnat-o pe principesa Margareta drept moștenitoare a
tronului cu titlurile de „Principesa Moștenitoare a României“ și de
„Custode al Coroanei României“, printr-un act care, în timpul formei de
guvernământ republicane și în absența aprobării Parlamentului Regatului
României, are o însemnatate eminamente simbolică.După absolvirea Universității din Edinburgh, a lucrat într-un număr de universități britanice, specializându-se în sociologie medicală și politici de sănătate publică, ulterior participând într-un program de cercetare coordonat de Organizația Mondială a Sănătații, concentrat pe elaborarea de recomandări de politici de sănătate și proiecte de sănătate preventivă.
În 1983 s-a mutat la Roma și s-a alăturat Organizației pentru Alimentație și Agricultură a ONU,
unde, ca membră a echipei proiectului Zilei Mondiale a Alimentației, a
lucrat la o campanie de promovare în masă a programelor de agricultură,
nutriție și eradicare a sărăciei. Trei ani mai târziu s-a alăturat
Fondului Internațional de Dezvoltare a Agriculturii. În toamna lui 1989
și-a abandonat cariera la ONU și s-a mutat la Geneva
să lucreze împreună cu tatăl ei, devotându-se în întregime muncii de
caritate pentru România. În 1990 împreună cu regele Mihai, principesa
Margareta pune bazele Fundației Principesa Margareta a României.
Fundația Principesa Margareta a României este o organizație neguvernamentală, apolitică și non profit. În prezent activă în 6 țări (România, Marea Britanie, Elveția, Franța, Belgia și SUA), Fundația dezvoltă și susține programe care:
- îmbunătățesc condițiile de viață ale copiilor, tinerilor, familiilor și vârstnicilor aflați în dificultate,
- stimuleaza solidaritatea între generații și creează o punte de comunicare între copii, tineri și vârstnici,
- contribuie la creșterea capacității instituționale a organizațiilor și instituțiilor care lucrează cu copii și vârstnici,
- cultivă creativitatea și talentul local.
Până în 2006, Fundația Principesa Margareta a României atrăsese peste 5 milioane de euro, bani prin care a contribuit la dezvoltarea societății civile din România.
Fundația Principesa Margareta a României construiește punți de comunicare între generații. Specificul proiectelor noastre este dat de caracterul lor intergenerațional: copiii, tinerii și bătrânii sunt încurajați să participe împreună la activități educative, recreative, sportive, într-un cadru comunitar. Voluntariatul joacă un rol esențial în astfel de activități, iar voluntarii care se implică în programele Fundației aparțin tuturor categoriilor de vârstă.
Convingerea care stă la baza proiectelor Fundației este că fiecare persoană, indiferent de vârstă, reprezintă o resursă pentru comunitate, iar valorificarea potențialului tuturor membrilor comunității, interacțiunea și dialogul între generații sunt premisele esențiale pentru construirea unei comunități puternice.
Principesa Margareta a Romaniei era pe cale sa se casatoreasca cu printul Charles, al Marii Britanii, regina Elisabeta fiind chiar incantata de aceasta reuniune.
Pe vremea cand principesa avea 25 de ani, revista spaniola Hola scria ca ar putea sa devina sotia lui Charles, dupa ce au fost surprinsi impreuna la mai multe evenimente sociale, scrie Libertatea.
"Putini sunt cei care isi pot da seama ca exista un nou zvon referitor la o alta posibila mireasa - inca una - pentru Printul Charles al Angliei. Dar noi, fideli cronicilor zilei, consemnam ca, in ultimul timp, s-a pomenit numele unei printese regale asociat, in mod romantic, celui al viitorului rege al Angliei: acest nume a fost cel al Margaretei de Romania, 25 de ani, fiica exilatului Rege Mihai si a sotiei sale,
Regina Ana, nascuta Printesa de Bourbon-Parma", nota la vremea
respectiva revista Hola.La 30 decembrie 2007, Regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept mostenitoare a tronului cu titlurile de "Principesa Mostenitoare a Romaniei" si de "Custode al Coroanei Romaniei", printr-un act care, in timpul formei de guvernamant republicane si in absenta aprobarii Parlamentului Regatului Romaniei, are o insemnatate eminamente simbolica, act considerat de unii comentatori ca fiind nedemocratic. Cu aceeasi ocazie, Regele Mihai a cerut institutiei Parlamentului ca, in cazul in care natiunea romana si legislativul vor considera potrivita restaurarea monarhiei, sa renunte din acel moment la aplicarea legii salice de succesiune.
Sentimente...Emotii...Autocont
Oricum mult mai mult decat rautatea nejustificata sau subiectiva a unora!
http://ro.wikipedia.org/wiki/Reginele_Rom%C3%A2niei
http://ro.wikipedia.org/wiki/Funda%C8%9Bia_Principesa_Margareta_a_Rom%C3%A2niei
http://www.unifero.net/index.php?option=com_content&task=view&id=264&Itemid=44
http://www.ziare.com/articole/principesa+margareta+biografie
