Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 14 aprilie 2013

De la Avraam la Iisus din Nazaret

Poporul evreu, dacă cercetăm originea sa, nu ne conduce la ceea ce o cercetare antropologică presupune a fi existat cândva, ci ne conduce la un strămoş despre care ne povesteşte Biblia. Acest Avraam sau Avram este o făptură reală, iar ceea ce relatează legenda talmudică despre acest strămoş este ceva cât se poate de adevărat.
În această legendă [ Nota 3 ] tatăl lui Avraam este zugrăvit ca un conducător de oşti, ca un strateg al acelei personalităţi legendare, dar de asemenea nu mai puţin reale, pe care Biblia îl numeşte „Nimrod”. Pe baza unei trăiri de vis, lui Nimrod i se prevesteşte de către cei ce înţelegeau semnele timpului că fiul strategului său va detrona pe mulţi regi şi stăpâni. Nimrod se teme de cele ce i se spun şi ordonă ca fiul conducătorului său de oşti să fie omorât. Aceasta povesteşte legenda; aceasta ne-o confirmă cercetarea ocultă. Tatăl lui Avraam găseşte o ieşire şi îi înfăţişează lui Nimrod un copil străin. Copilul lui, Avraam, este crescut însă într-o peşteră. Că într-adevăr Avraam este primul care, prin forţele ce slujeau de obicei facultăţile de clarvedere exterioară, dezvolta acum în interior acea forţă organizatorică ce urmează să conducă la conştienţa interioară a lui Dumnezeu, această răsturnare totală a raporturilor de forţe este indicată în legendă prin faptul că în timpul celor trei ani în care este crescut în peşteră copilul, prin harul lui Dumnezeu, suge lapte din propriul său deget de la mâna dreaptă. În povestirea despre strămoşul poporului evreu, despre Avraam, se caracterizează într-un mod minunat posibilitatea de a te hrăni prin tine însuţi, pătrunderea în organizarea interioară a omului a forţelor care mai înainte au produs vechea clarvedere. Dacă am aflat substratul propriu-zis al acestor legende, atunci ele acţionează cu o astfel de forţă asupra noastră încât spunem: Înţelegem de ce vechii povestitori nu puteau comunica cele aflate îndărătul legendelor decât în imagini. Dar aceste imagini, chiar dacă nu aveau darul de a-ţi trezi conştienţa asupra unor fapte mari, îţi deşteptau sentimentele adecvate. Şi asta era suficient pentru acele timpuri.
Avraam este, aşadar, cel care a dezvoltat pentru prima dată într-un mod atât de omenesc, sub formă de gândire omenească asupra divinului, reflexul interior al înţelepciunii divine, al contemplării divine. Avram sau Avraam, cum s-a numit el mai târziu, a avut realmente o organizare fizică diferită de a oamenilor din jurul său, lucru pe care cercetarea ocultă îl accentuează mereu. Oamenii de atunci erau în aşa fel structuraţi încât n-ar fi putut dezvolta, printr-un instrument oarecare, o gândire interioară. Ei îşi puteau forma gânduri dacă erau în afara corpului, dacă dezvoltau, să zicem aşa, forţe în cadrul corpului lor eteric; în interiorul corpului fizic ei nu aveau încă format instrumentul gândirii. Avraam este, de fapt, primul care a dezvoltat într-un mod eminent instrumentul fizic al gândirii. De aceea, nu pe nedrept, el este numit – desigur, păstrând proporţiile – inventatorul aritmeticii, al ştiinţei raţionale bazată în principal pe instrumentul corpului fizic. Aritmetica, prin forma pe care o are, este ceva care, datorită certitudinii sale interioare, este foarte aproape de ceea ce poate fi ştiut în mod clarvăzător. Însă aritmetica este dependentă de un organ trupesc.
Avem aici o legătură profund interioară între ceea ce până atunci utiliza forţe exterioare pentru clarvedere şi ceea ce acum foloseşte un organ interior pentru gândire. Acest lucru este indicat prin aceea că Avraam este numit inventatorul aritmeticii. Drept urmare, în Avraam noi trebuie să vedem acea personalitate căreia pentru prima dată i s-a implantat organul fizic al gândirii, acel organ prin care omul s-a putut ridica până la gândul despre un Dumnezeu. Anterior, omul nu putea şti ceva despre Dumnezeu şi despre existenţa divină decât prin observaţie clarvăzătoare. Toate cunoştinţele pe care le avem din vremurile de demult despre Dumnezeu şi despre existenţă provin dintr-o observaţie clarvăzătoare. Pentru a te ridica cu ajutorul gândului până la divin a fost nevoie de un instrument fizic; acesta i-a fost implantat pentru prima dată lui Avraam. Şi pentrucă aici este vorba despre un organ fizic, atunci şi raportul acestui gând despre Dumnezeu faţă de lumea obiectivă şi faţă de entitatea subiectivă a omului, ce a fost conceput prin intermediul unui instrument fizic, a fost cu totul altul decât înainte.
Înainte, gândul despre Dumnezeu era sesizat în cadrul înţelepciunii divine în şcolile oculte şi putea fi comunicat şi celor ce puteau fi transpuşi în situaţia de a putea percepe în trupul eteric fără ajutorul vreunui organ al trupului fizic. Dacă însă trebuie să transmiţi mai departe altcuiva ceea ce constituie un instrument fizic, nu există decât un mijloc: ereditatea din cadrul organizării fizice. Aşadar, lucrul cel mai important, esenţial pentru Avraam era de a perpetua organul fizic – tocmai fiindcă era un organ fizic şi trebuia păstrat pe Pământ – prin ereditatea fizică, din generaţie în generaţie. Înţelegem atunci de ce ereditatea în cadrul poporului, transmiterea, să zicem aşa, a acestei predispoziţii fizice prin intermediul sângelui scurs de-a lungul generaţiilor este un element atât de important pentru poporul evreu.
Facultatea de a-ţi ciopli, de a-ţi cristaliza un organ fizic pentru sesizarea divinului, care la Avraam era iniţial o predispoziţie fizică, trebuia întâi să fie deprinsă, să fie asimilată. Prin moştenirea ei din generaţie în generaţie ea pătrundea tot mai adânc în entitatea omenească, cuprinzând-o din ce în ce mai mult, pe măsură ce se transmitea ereditar. Putem de aceea să spunem: Ceea ce Avraam a primit ca misiune pentru poporul evreu a trebuit să se desăvârşească prin transmiterea ei din generaţie în generaţie, să se perfecţioneze printr-o evoluţie continuă. Acest organ fizic putea însă să se perfecţioneze doar prin intermediul eredităţii.
Pentru ca Iisus să aibă un corp fizic cât se poate de perfect, adică un corp fizic care să aibă şi organele care să-i slujească drept instrument pentru sesizarea în cadrul corpului fizic omenesc a gândului despre un Dumnezeu, trebuia ca cele implantate lui Avraam ca instrument fizic să fie aduse pe treapta cea mai înaltă. Trebuia ca ele să se consolideze interior, să se transmită ereditar şi să se dezvolte, în aşa fel încât din ele să rezulte un corp potrivit pentru Iisus, cu toate însuşirile de care acesta avea nevoie în corpul său fizic. Dacă însă corpul fizic al unui om trebuia să devină în acest mod perfect, dacă el trebuia să devină atât de destoinic încât să-i poată sluji lui Iisus, atunci nu numai corpul fizic al omului trebuia să devină mai desăvârşit. Este, desigur, imposibil ca numai corpul fizic al omului, rupt de om în ansamblu, să devină perfect. Trebuiau să se perfecţioneze încet, încet, pe linie ereditară, toate cele trei învelişuri. Aşadar, tot ceea ce omul fizic, omul eteric şi omul astral poate primi pe calea eredităţii fizice trebuia să-i parvină prin generaţii succesive.
Pe de altă parte, în cadrul evoluţiei există o anumită lege. Această lege o ştim a fi valabilă pentru evoluţia omului individual şi noi am amintit-o, de asemenea, de multe ori. Am arătat faptul că o parte importantă din evoluţia omului o constituie perioada de la naştere până spre şase, şapte ani. În această perioadă intră dezvoltarea corpului fizic. Dezvoltarea corpului eteric cade în perioada dintre şase, şapte ani şi paisprezece, cincisprezece ani. De aici şi până spre douăzeci şi unu, douăzeci şi doi de ani avem dezvoltarea corpului astral. Aceasta este legitatea cifrei şapte, să zicem aşa, a evoluţiei omului individual. O legitate asemănătoare de dezvoltare a învelişurilor exterioare există şi în ce priveşte evoluţia omenirii de-a lungul generaţiilor, iar noi vom mai avea ocazia să ne referim la legile mai profunde ale acestui proces. Dacă omul individual parcurge în timp de şapte ani o treaptă evolutivă – până la şapte ani îşi dezvoltă corpul fizic, care în acest răstimp devine din ce în ce mai desăvârşit –, structura în ansamblu a corpului fizic, aşa cum s-a dezvoltat ea de-a lungul generaţiilor, ajunge după şapte generaţii la o anumită perfecţiune. Transmiterea ereditară nu se face însă direct, de la un individ la urmaşul său, de la o generaţie la alta. Însuşirile care ne interesează nu pot trece nemij locit de la tată la fiu, de la mamă la fiică, ci de la tată la nepot, deci de la o generaţie la a treia generaţie, apoi la a cincea generaţie şi aşa mai departe. Ereditatea nu se poate transmite în mod nemijlocit. Ar trebui şi în cazul generaţiilor să avem de-a face cu o lege a eredităţii guvernată de cifra şapte; întrucât însă ereditatea sare de fiecare dată o verigă, în realitate avem de-a face cu cifra paisprezece.
Corporalitatea fizică cu care a fost înzestrat Avraam a putut ajunge la maximumul ei de dezvoltare după paisprezece generaţii. Pentru ca şi corpul eteric şi corpul astral să poată avea aceeaşi dezvoltare pe care o cunoaşte omul individual între şapte şi paisprezece ani, a fost nevoie de alte şapte, respectiv paisprezece generaţii. Iar acea evoluţie pe care omul individual o parcurge în următorii şapte ani, începând cu al paisprezecelea an de viaţă, trebuia şi ea să treacă prin paisprezece generaţii. În concluzie, predispoziţiile sădite în strămoşul Avraam ca organizare fizică au trebuit să se dezvolte pe parcursul a de trei ori şapte, respectiv de trei ori paisprezece generaţii; a fost nevoie să fie perfecţionate corpurile fizic, eteric şi astral. Pentru ca un om să poată primi pe linie ereditară în corpurile sale fizic, eteric şi astral gradul deplin de desăvârşire, tot ceea ce primise iniţial Avraam ca o predispoziţie, a fost nevoie de de trei ori paisprezece generaţii, adică de patruzeci şi două de generaţii.
Dacă deci de la Avraam încoace numărăm de trei ori paisprezece generaţii, vom afla un corp omenesc complet străbătut, impregnat de ceea ce existase ca o primă predispoziţie în Avraam. Abia acesta a putut fi corpul de care avea nevoie Iisus pentru a se putea încorpora. Acest lucru este relatat şi de autorul Evangheliei după Matei. În tabloul generaţiilor indicat de el se mai menţionează, de asemenea, în mod expres că de la Avraam la David sunt paisprezece generaţii, de la David la captivitatea babiloniană încă paisprezece şi de la captivitatea babiloniană până la Christos alte paisprezece generaţii. Prin aceste de trei ori paisprezece verigi – la care întotdeauna se sare una – s-a ajuns într-un fel la dezvoltarea deplină a ceea ce fusese sădit în Avraam ca predispoziţie în vederea misiunii poporului evreu. Aici legea este cu totul intrinsecă corporalităţii omului. Din ea a putut fi extras corpul de care a avut nevoie Iisus pentru a se încorpora în perioada în care el urma să deschidă o perspectivă absolut nouă omenirii.

Vedem astfel din ce profunzime cu totul deosebită este luat acest început al Evangheliei după Matei. Aceste lucruri trebuie însă mai întâi să le înţelegem. Trebuie să înţelegem ce ni se spune prin aceste de trei ori paisprezece generaţii, şi anume că partea ereditară ce s-a transmis de la Iosif la Iisus din Nazaret reprezintă esenţa a ceea ce existase într-o primă predispoziţie la Avraam, care apoi a radiat la întregul popor evreu şi apoi s-a adunat într-un singur instrument, un singur înveliş, cel al lui Iisus, în care s-a putut încorpora Christos.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA123/GA123_CF03.html
 

Abraham este un film de aventura aparut in anul 1994. De regia acestui film s-a ocupat Joseph Sargent, iar de scenariul acestui film s-a ocupat Robert McKee. Primul capitol din povestea Salvarii. In loc sa aleaga un lider deosebit sau un rege, Dumnezeu il alege pe Avraam, un preot mai batran din Mesopotamia, pentru a putea stabili o legatura intre Testamentul Sau si restul lumii…Avraam este un barbat cu frica lui Dumnezeu. Dupa chemarea sa, acesta continua sa creada in Dumnezeu, chiar si in momentul in care se pare ca Dumnezeu l-a abandonat. Pentru Avraam, cea mai mare promisiune a lui Dumnezeu, este ca familia va continua de-a lungul neamului lui Isaac, fiul favorit al lui Avraam. In orice caz, Dumnezeu il pune la incercare, spunandu-i lui Avraam ca trebuie sa-l sacrifice pe Isaac. Este dispus Avraam sa-l puna pe Dumnezeu pe primul plan? Chiar si inaintea propriului sau fiu?
http://filme-online-gratis.com/blog/2011/04/22/abraham-biblia-avraam-1994/


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com