România, nu a explicat niciodată opiniei publice de unde a scos, imediat după 1990, zeci de milioane de dolari pentru a-şi înfiinţa firme cu capitaluri enorme. Între 1984 şi 1989, proprietarii CRESCENT erau necunoscuţi, fiind înlocuiţi de un formular în alb ţinut într-un seif. La finele lunii decembrie 1989, John Edgington, proprietarul de faţadă al firmei CRESCENT (care a declarat că firma era proprietatea lui Ceauşescu), a completat formularul în alb cu numele arabului Sanbar, care a devenit „patron”. Dan Voiculescu a moştenit firma CRESCENT, în calitate de „protector testamentar”, după ce Fouad Sanbar, patronul din acte, a decedat în 1995. Neobişnuitul testament stipulează că numai după moartea lui Voiculescu, bunurile se vor împărţi soţiei şi copiilor lui Sanbar. 
Mugur Ciuvică a dat în septembrie un interviu într-un cotidian central, în care a făcut o serie de dezvăluiri incendiare la adresa lui Dan Voiculescu, susţinând că averea lui provine de la un arab. Potrivit declaraţiilor lui Ciuvică:
„În ceea ce-l priveşte pe Voiculescu şi cele două obsesii ale sale „ colaborarea cu Securitatea şi legătura sa cu conturile lui Ceauşescu sau banii fostei Securităţi, cred că ar fi interesant că domnul Voiculescu să explice şi procedura prin care, la începutul anilor ‘90, practic a fost închisă şi a apărut grupul GRIVCO. Pentru că este o chestiune extrem de interesantă: firma CRESCENT aparţinea oficial unui arab, o persoană mai în vârstă. Acest arab, în 1990, imediat după Revoluţie, şi-a făcut un testament care ar putea intra în Cartea Recordurilor, pentru că acest arab, Fouad Sanbar, şi-a făcut un testament prin care a decis aşa: lasă moştenire tot patrimoniul firmei CRESCENT copiilor săi, dar nu la moartea lui,
ci la moartea lui Dan Voiculescu. Adică un bătrân arab, care avea şi doi copii bolnavi (am aflat asta din cartea domnului Voiculescu) nu-şi lasă averea copiilor săi, ci precizează în testament că averea va fi împărţită după moartea lui Dan Voiculescu, care era un simplu angajat al arabului respectiv. Acestea sunt lucruri pe care domnul Dan Voiculescu ar trebui să le explice „ cum este posibil ca cineva să lase o avere de zeci, dacă nu sute de milioane de dolari „ o moştenire care să fie împărţită nu după moartea persoanei respective, ci a unui angajat. Şi astfel, prin acest testament extrem de ciudat, Voiculescu devenea stăpânul patrimoniului CRESCENT, iar la un an de la acest transfer de proprietate se produce un al doilea transfer de proprietate, prin care firma GRIVCO cu capital social foarte mare „ milioane de dolari, apare din nimic, ca fiind proprietatea domnului Dan Voiculescu, care 
până în acel moment a fost angajat la stat cu un salariu de 6000 „ 7000 de lei. Brusc, în ‘91, după ce primeşte moştenirea respectivă, apare grupul de firme GRIVCO, cu capital, repet, de milioane de dolari, care începe să deruleze aceleaşi afaceri pe care le derula CRESCENT până în 1989. Dar, iată ce a declarat Voiculescu, în cartea sa „Adevărul despre Crescent” , care omite să dea detalii despre motivele morţii lui Sanbar: „Astfel a apărut un testament al acestuia, care a intrat în vigoare în anul 1995, o dată cu trecerea în nefiinţă a domnului Sanbar. Conform acestuia, toate bunurile firmei CRESCENT „ Cipru vor fi transformate în lichidităţi în momentul în care protectorul testamentului, respectiv subsemnatul, îl va urma în eternitate pe binefăcătorul sau
(eveniment numit în testament „initiating event”). Sumele astfel obţinute vor fi distribuite în mod echitabil între membrii familiei sale, salariaţii CRESCENT „ Cipru şi o fundaţie perenă, conform ultimei dorinţe a domnului Fouad Sanbar”. Cu alte cuvinte, soţia arabului şi cei doi copii handicapaţi nu primesc nimic până nu moare Dan Voiculescu. Ce om bogat, descris de Voiculescu drept „un om de o rara probitate morală şi o mare bogăţie sufletească”, cu o avere de zeci de milioane de dolari şi-ar lăsa familia după moarte fără bani, de dragul unui angajat? Grea întrebare. Un caz asemănător nu ne-a fost dat să auzim vreodată. Istoria CRESCENT este plină cu ciudăţenii, greu de crezut pentru un om cu o judecată sănătoasă. Fouad Sanbar nu s-a ocupat niciodată în mod direct de afacerile firmei CRESCENT din Bucureşti (condusă de Dan Voiculescu) derulate cu firmele de comerţ exterior ale Securităţii.
El l-a împuternicit pe Voiculescu să-i conducă afacerile, limitându-se să viziteze România o dată pe an, începând din 1982 şi până în 1989. Acest comportament, raportat la cifra de afaceri a CRESCENT, care se ridică la sute de milioane de dolari anual, este de-a dreptul neobişnuit, astfel încât foarte mulţi s-au întrebat dacă nu cumva Fouad Sanbar a fost agent acoperit al Securităţii, total subordonat celor care l-au creat. Cu atât mai mult cu cât Securitatea însăşi a aprobat înfiinţarea reprezentanţei CRESCENT din Bucureşti. Mai mult, Sanbar, deşi era patron în acte, nu era interesat deloc să participe la tranzacţiile derulate de Voiculescu „ simplu angajat „ acesta din urmă fiind împuternicit să conducă reprezentanta CRESCENT din Bucureşti, având mâna liberă în orice ar fi întreprins. Şi mai misterios este faptul că începând din 1984 şi până în decembrie 1989, când în România se derula lovitura de stat, acţiunile CRESCENT „ Cipru (firma off-shore cu acţionariat secret)
erau constituite pe un formular în alb, ţinute într-un seif, astfel încât cine-şi trecea numele pe formular devenea automat patronul firmei. Procedura permisă de legea din Cipru „ un paradis fiscal „ a făcut ca mulţi politicieni ai lumii să-şi facă firme în acest stat, pentru a-şi ascunde profiturile şi comisioanele de ochii opiniei publice. În perioada 1984 „ 1989, patronul de faţadă al CRESCENT era britanicul John Edgington, (rămâne un mister cum a ajuns în această poziţie). În ultimele zile ale lui decembrie 1989, Edgington a scos formularele de transfer în alb al acţiunilor din seif, le-a completat cu numele lui Sanbar, care a redevenit astfel, oficial, patronul companiei. Tot în acele zile, John Edgington declară funcţionarilor unei bănci din Cipru că el nu mai are nici o treabă cu firma CRESCENT, deoarece aceasta ar fi proprietatea lui Nicolae Ceauşescu. 
Foad Sanbar a fost contactat la 12 mai 1990 de avocatul Ion Nestor, la Hotelul Intercontinental din Atena, pentru a fi intervievat în cadrul investigaţiilor demarate de firma de detectivi canadieni „Peat Marwick Thorne” (PMT), care a fost angajată de Guvernul României să dea de urma conturilor Securităţii. Întâlnirea cu Fouad Sanbar i-a frapat pe reprezentanţii PMT, care au consemnat în raportul lor: „Sanbar s-a prezentat ca un om de afaceri abil, fără a adopta comportamentul tipului de persoană care ar fi trebuit să-l reprezinte (multimilionar, unic proprietar al unui grup de societăţi care realizează beneficii anuale de zeci de milioane de dolari). Sanbar a acceptat în mod surprinzător să se întâlnească cu noi pentru
a ne furniza detalii în legătură cu CRESCENT şi a venit la hotelul nostru două zile la rând, în timpul weekend-ului, împreună cu un nepot al său, ceea ce este total neuzual pentru tipul de persoană care ar fi trebuit să-l reprezinte” În faţa reprezentanţilor PMT, Sanbar a recunoscut existenţa formularelor de transfer al acţiunilor în alb, precum şi faptul că acestea au fost completate cu numele lui, de Edgington, la finele lunii decembrie 1989, ocazie cu care a preluat oficial controlul societăţii. Tot el a recunoscut că firma CRESCENT a vândut la finele lui decembrie 1989 patru vapoare şi filialele pe care le avea în Austria. Despre Voiculescu, Sanbar a spus că „toate tranzacţiile comerciale ale companiilor CRESCENT erau încheiate şi duse la îndeplinire de Dan Voiculescu”
Averea lui Dan Voiculescu, aflat în topul celor mai bogaţi români, uimeşte pe toată lumea prin rapiditatea cu care a fost făcută. Frapant este mai ales faptul că în 1990 şi 1991, când românii se chinuiau din greu să adune 100.000 de lei, cât era stabilit prin lege capitalul minim social de înfiinţare a unui SRL, Voiculescu a „apărut” pe piaţa cu o salbă de firme cu capitaluri sociale ameţitoare de zeci de milioane de dolari, sau miliarde de lei (în condiţiile în care salariul mediu al unui român era de doar 50 de dolari).
Voiculescu nu a binevoit să explice niciodată de unde au provenit imensele sume de bani, care nu puteau fi obţinute din afaceri derulate într-un an doi, oricât de bun afacerist ai fi, ci numai printr-un aport de capital,
venit de undeva anume. Pentru edificarea cititorilor cu privire la averea incomensurabila a magnatului Voiculescu, care ar avea între un sfert şi jumătate de miliard de dolari „ conform Revistei Capital „ menţionăm că numai în ianuarie 1990, acesta a înfiinţat Fundaţia Umanistă Dan Voiculescu (Fundaţia CRESCENT) cu suma incredibilă, pentru acele zile, de 1.025.000 dolari SUA. Pentru că în anii următori, acelaşi Voiculescu să înfiinţeze aproape 40 de firme, fiecare din ele acţionare în celelalte (o adevărată caracatiţă de firme, creată în scopuri care scapă înţelegerii omului de rând, care nu poate înţelege la ce-i trebuie unui om mai mult de două, trei firme pentru a-şi derula afacerile). surse
http://www.danbadea.net/tag/averea-dracului/
http://irinoiucristi.blogspot.ro/2011/03/crescent-voiculescu-deturnarea-averii.html
http://www.lovendal.net/wp52/averea-diavolului-dan-voiculescu/
