Succesiunea genealogică şi ordinea zugrăvită în Evanghelia după Matei - „Concepția Universului din Spiritul sfânt”

în Misterii tainele Cosmosului se împărtăşeau printr-un limbaj stelar şi că tainele Cosmosului erau

mijlocul de exprimare pentru ceea ce voiai să spui. Au existat timpuri în care învăţătorii Misteriilor îmbrăcau cele ce voiau să exprime în cuvinte şi imagini împrumutate din lumea constelaţiilor. În traiectoriile aştrilor, în poziţiile stelelor unele faţă de altele se observau imaginile prin care se voia să se exprime cele vieţuite spiritual de om, atunci când acesta se înălţa spre divin-spiritual.
Ce se citea de fapt în această scriere stelară în Misterii?
Se citeau tainele divinităţii ce urzeşte însufleţeşte Cosmosul. Ordinea ce caracterizează lumea stelelor era expresia grăitoare a dumnezeirii. Se privea în Univers şi se spunea: Acolo se vesteşte dumnezeirea! Felul în care ea se vesteşte ne este descris de ordinea şi armonia care guvernează stelele.
Astfel, pentru o privire de acest gen Dumnezeul cosmic s-a transpus integral în ordinea stelară.
Dacă era ca acest Dumnezeu cosmic să se exprime într-un fel oarecare în misiunea poporului evreu, el trebuia să se manifeste în cadrul aceleiaşi ordini ce este prefigurată în Cosmos în traiectoriile aştrilor. Aceasta înseamnă că prin sângele generaţiilor, în care era conţinut

instrumentul exterior al revelaţiilor lui Iahve, trebuia să se exprime o ordine asemănătoare cu cea existentă în traiectoriile aştrilor.

Cu alte cuvinte, în urmaşii lui Avraam trebuia să existe ceva care în succesiunea genealogică, în consangvinitate, era o reflectare a ceea ce este scrierea stelară în Cosmos. De aceea Avraam a primit promisiunea: Urmaşii tăi vor fi orânduiţi precum stelele pe cer! – Aceasta este interpretarea corectă a ceea ce de obicei sună astfel: „Urmaşii tăi vor fi mulţi, ca stelele de pe cer”, prin care se indică doar mulţimea urmaşilor (1 Moise 22, 17).

Nu mulţimea urmaşilor s-a avut în vedere acolo, ci faptul că în legea de succedare a urmaşilor trebuie să domnească o ordine asemănătoare cu cea percepută pe cer în limbajul zeiesc al grupării stelelor.

Se privea în sus la o astfel de ordine, la felul în care se prezintă ea în cadrul ordinii cercului zodiacal. Iar în poziţia aştrilor călători, a planetelor faţă de zodiac se exprimau acele constelaţii şi în ele găseai limbajul ce vorbea despre faptele zeilor, despre modul în care ei urzesc prin Univers. Această bandă fixă formată din cele douăsprezece semne zodiacale şi raportul celor şapte planete faţă de zodiac trebuia să se exprime deci în consangvinitate, în şirul de urmaşi ai lui Avraam.
Astfel, în cei doisprezece fii ai lui Iacov, în cele douăsprezece seminţii ale poporului evreu avem imaginile celor douăsprezece semne ale zodiacului. După cum sus, în cele douăsprezece semne zodiacale se exprima limbajul zeilor, la fel se exprima Iahve în sângele scurs de-a lungul generaţiilor poporului evreu, care se împărţise în douăsprezece seminţii, după cei doisprezece fii ai lui Iacov.

Ordinea care se instaurează în această constelaţie a zodiacului noi o desemnăm cu numele planetelor, cu Venus, Mercur, Lună, Soare etc. Am mai văzut că toate acele episoade separate derulate de-a lungul timpului în viaţa poporului evreu trebuie, sub un anumit raport, puse în paralel cu drumul planetelor prin zodiac: că, de pildă, pe David, cântăreţul regal, trebuie să-l punem în paralel cu Hermes sau Mercur, că perioada captivităţii babiloniene, adică configuraţia pe care a primit-o revelaţia iahveică prin un nou impuls, aproximativ şase sute de ani înainte de era noastră, trebuie s-o punem în relaţie cu Venus, un nume de planetă din sistemul nostru planetar. Lucrul acesta trebuia să fie indicat lui Avraam. De exemplu, felul în care se situează o personalitate precum cea a lui David în şirul seminţiilor poporului evreu merge în paralel cu poziţia lui Mercur faţă de zodiac.

Tribul lui Iuda, de exemplu, corespunde constelaţiei Leului, iar situarea lui David în seminţia lui Iuda în cadrul istoriei poporului evreu corespunde în Cosmos suprapunerii lui Mercur peste constelaţia Leului. Astfel, în orice detaliu plasat pe firul succesiunii sangvine, în modul curios de transmitere a demnităţii regale sau preoţeşti, în luptele sau victoriile unuia sau altuia dintre triburi, în întreaga istorie a poporului evreu putem citi ceea ce se află afară, în spaţiul cosmic, în dreptul fiecărei constelaţii în parte. Aceasta însemna cuvintele: Urmaşii tăi vor fi orânduiţi în armonia în care sunt orânduite stelele pe cer. Trebuie doar ca în textele vechi, întocmite pe baza ocultismului, să nu vedem nişte banalităţi, aşa cum văd foarte mulţi, ci să presupunem că ele ascund o profunzime infinită.

Vedem astfel cum în succesiunea genealogică există o ordine şi că ea ne este zugrăvită în Evanghelia după Matei. Acest evanghelist ne indică modul cu totul deosebit în care s-a ajuns la acel sânge care a curs în corpul celui ce iniţial primise individualitatea lui Zarathustra, pentru ca aceasta la rândul ei să atragă după sine manifestarea lui Christos pe Pământ.
Ce s-a obţinut în cele patruzeci şi două de generaţii câte s-au scurs de la Avraam până la Iosif? S-a avut drept rezultat faptul că în ultimul vlăstar din şirul de generaţii s-a ajuns la o compoziţie a sângelui conform legilor lumii stelare, a sacrelor Misterii. Iar în acest amestec de sânge, de care avea nevoie individualitatea lui Zarathustra pentru a duce la îndeplinire marea sa operă, exista o ordine interioară, o armonie ce corespundea uneia din cele mai frumoase şi mai importante ordini din sistemul solar. Amestecul de sânge pe care l-a găsit Zarathustra atunci când a coborât pe Pământ era, aşadar, o imagine a întregului Cosmos. Acest sânge, ce fusese format de-a lungul atâtor generaţii, a fost creat după legile care guvernează ordinea cosmică. Toate aceste lucruri stau la baza documentului important pe care îl avem acum în faţă, Evanghelia după Matei, într-o formă foarte diluată, dacă îmi este permis să spun aşa. Iată ce stă la baza acestui text: misterul profund despre devenirea unui popor, ca reflectare a unei deveniri cosmice.

Aşa simţeau la început cei care ştiau ceva despre marele Misteriu al lui Christos. Ei simţeau deja că în sângele acestui Iisus din Nazaret al evanghelistului Matei se află o reflectare a Cosmosului, o imagine a spiritului ce domneşte în Cosmos. Acest mister îl exprimau ei atunci când spuneau: În sângele în care a trebuit să trăiască Eul lui Iisus din Nazaret a vieţuit spiritul întregului Cosmos. Dacă, prin urmare, era necesar să se nască acel trup fizic, el trebuia să fie o copie a spiritului întregului Cosmos, a spiritului ce guvernează în lume. – Aceasta a fost la origini formula, faptul că forţa care a stat la baza acelei compoziţii a sângelui, care a devenit apoi sângele lui Zarathustra sau al lui Iisus din Nazaret, a fost spiritul întregului nostru Cosmos, a fost chiar acel spirit care la început, după separarea Soarelui de Pământul nostru, a clocit şi a pătruns cu căldura sa ceea ce se desprinsese în cadrul evoluţiei. 
Dacă vrem să traducem în sensul adevărat, nu prin cuvintele vulgare ale zilelor noastre, care nu se mai suprapun cu sensul vechi, dacă vrem să traducem începutul Genezei, acel „Bereschit bara Elohim eth hashamajim we’eth ha’aretz”, vom spune astfel:
„În cele rezultate şi parvenite din existenţa saturniană, solară şi lunară Elohimii au gândit, printr-o activitate cosmică, cele ce se revelează în exterior şi cele ce se animă în interior. Şi peste tot ceea ce se animă în interior şi în tot ceea ce se mişcă domnea întunericul deplin; dar în ele se răspândea, clocea deasupra lor, pătrunzându-le cu căldură, precum găina oul ei, spiritul creator al Elohimilor, Ruah-Elohim.” 
Spiritul care clocea acolo este acelaşi, este identic cu cel care ulterior a creat ordinea care, într-un fel, s-a putut exprima prin constelaţii. Primii iniţiaţi ai Misteriului creştin simţeau acest lucru, simţeau că structura sângelui lui Iisus din Nazaret era o copie a tot ceea ce Ruah-Elohim a pătruns cu activitatea lui în cursul existenţei cosmice. Şi de aceea ei spuneau despre sângele care a fost pregătit în acest fel pentru marele eveniment că este „creat prin Spiritul existenţei cosmice”, prin acelaşi Spirit care în tabloul remarcabil al Genezei, în „Bereschit bara...”, este numit Ruah.

Acest Spirit sfânt, care cu adevărat este mai mare decât oricare altul pe care noi îl cunoaştem în mod curent, a stat la început, ca un gând superior, la baza a ceea ce se numeşte  
„Concepția Universului din Spiritul sfânt”.
Acesta este subînţelesul celor conţinute în versetul 1, 18 al Evangheliei după Matei:  
„Şi Cea care a născut această Fiinţă a fost umplută de forţa acestui Spirit al Universului.” 
Trebuie să simţim întreaga măreţie ce se ascunde într-un astfel de mister.

Şi atunci vom fi de acord că în acest fel de a prezenta lucrurile se află ceva infinit mai înalt decât în tot ce este dat exoteric în „Conceptio immaculata”. Dacă vrem să cunoaştem adevărata intenţie a Bibliei şi să renunţăm la interpretarea comună a concepţiei imaculate, să ne întrebăm doar două lucruri referitor la cele scrise în Biblie. Primul este acesta: Pentru ce ar fi întocmit autorul Evangheliei după Matei toată acea listă a genealogiei de la Avraam până la Iosif, dacă de fapt ar fi vrut să spună că naşterea lui Iisus din Nazaret n-ar avea nimic de-a face cu ea? El a încercat să prezinte modul în care s-a transmis sângele de la Avraam până la Iosif, pentru ca apoi să spună că în realitate sângele lui Iisus din Nazaret nu are nimic de-a face cu acest sânge? Si celălat lucru este că Ruah-Elohim, care în Biblie este numit Spiritul sfânt, în limba ebraică este de gen feminin, fapt care, desigur, şi el trebuie luat într-un fel în considerare.
Cele petrecute atunci, la începutul erei noastre, şi cunoscute doar de iniţiaţii care au fost introduşi realmente în tainele existenţei cosmice, au fost exprimate iniţial în limba aramaică, în care a fost scris şi documentul care a stat la baza Evangheliei după Matei. Nu numai prin intermediul ocultismului, dar şi printr-o cercetare pur filologică se poate demonstra că acest document care se află la baza Evangheliei după Matei exista deja în anul 71. În cartea mea Creştinismul ca fapt mistic am descris istoria adevărată a apariţiei Evangheliilor. Dacă se procedează însă cu exactitate se poate dovedi chiar filologic că tot ceea ce se spune despre o concepere mai târzie a Evangheliei după Matei nu este corect; căci noi putem demonstra că în anul 71 – deci relativ la puţin timp după evenimentul din Palestina – exista deja un original în aramaică al Evangheliei după Matei [ Nota 4 ]. Având în vedere însă că eu nu fac aici o prezentare filologică, ci una spiritual-ştiinţifică, am să arăt doar un singur fapt din literatura talmudică, ce este deplin confirmat de către erudiţii evrei.
În literatura talmudică găsim o indicaţie cum că Rabbi Gamaliel II şi sora lui se aflau într-o

dispută pentru o moştenire. Aceasta a luat naştere pentru că în anul 70 tatăl lor a fost omorât într-o bătălie cu romanii. Şi ni se relatează că Rabbi Gamaliel II apare în faţa unui judecător care, după cum afirmă literatura talmudică, era pe jumătate creştin, un aşa-zis iudeo-creştin. Existau pe atunci astfel de oameni, puşi de către romani în posturi de judecători. Cu această ocazie s-a petrecut ceva curios: Rabbi Gamaliel II se luptă cu sora lui pentru o moştenire, pentru averea tatălui său. Înaintea judecătorului, care cunoştea câte ceva despre creştinism, el obiectează că, potrivit legii valabile la evrei, doar fiul ar putea beneficia de moştenire, nu şi fiica, şi că deci doar lui i-ar reveni moştenirea. Atunci judecătorul îi replică că Tora ar fi fost abolită în cercurile în care funcţiona el ca judecător şi că, având în vedere că el caută dreptatea şi a venit pentru o decizie, nu este obligat să judece conform legii evreieşti, ci conform legii care a fost pusă în locul Torei. Toate acestea se întâmplau, aşa cum am mai spus, în anul 71, întrucât în anul 70 tatăl lui Gamaliel fusese omorât în urma prigoanei împotriva evreilor.
Rabbi Gamaliel n-a mai găsit o altă ieşire decât să-l mituiască pe judecător. Atunci judecătorul mituit găseşte a doua zi un citat împrumutat din originalul în limba aramaică al Evangheliei după Matei.
Şi ce spune judecătorul?
Christos „nu ar fi venit să schimbe legea lui Moise, ci s-o împlinească!” (Matei 5, 17).
El credea că-şi poate descărca conştiinţa pentru că a răstălmăcit legea, spunând că a judecat în sensul lui Christos atunci când a atribuit moştenirea lui Gamaliel.
De aici ştim că în anul 71 exista un document creştin din care au fost luate cuvintele care astăzi sunt conţinute în Evanghelia după Matei. Avem această dovadă – pasajul respectiv este citat în limba aramaică – că textul acesta, originalul aramaic al Evangheliei după Matei, exista deja, cel puţin parţial, la acea dată. Ce spune cercetarea ocultă în legătură cu aceasta vom mai avea ocazia să discutăm. Am menţionat toate acestea doar pentru a arăta că deja când te slujeşti de ştiinţa exterioară nu ai voie să faci ceea ce se face atât de des, şi anume să aduni tot felul de lucruri pe care le-ai citit şi să te faci că nu vezi cele scrise în literatura talmudică, care este extraordinar de importantă pentru ceea ce se poate spune exoteric despre aceste lucruri.
Deja prin acest simplu fapt se aduce o dovadă că oamenii care au participat la alcătuirea Evangheliei după Matei nu erau, temporal vorbind, prea departe de evenimentele din Palestina, aşa că prin aceasta putem fi siguri, chiar şi din punct de vedere exoteric, că oamenii nu puteau fi minţiţi uşor, spunându-li-se în faţă că Christos Iisus, despre care vorbim, n-ar fi trăit la începutul erei noastre. Căci nu trecuse nici măcar o jumătate de secol şi puteai avea de-a face încă cu martori oculari cărora nu le puteai spune lucruri care să nu se fi întâmplat. Sunt chestiuni importante din punct de vedere exoteric, iar noi le menţionăm doar ca o dovadă în acest sens.

Nu trebuie să ne imaginăm că toate aceste lucruri, pe care noi le evidenţiem şi care provin din tainele cele mai profunde ale evoluţiei Universului, se desfăşoară cumva cu totul la vedere, în faţa ochilor tuturor. Ele au rămas învăluite şi pentru contemporani într-un adânc mister şi cunoscute doar de un număr extrem de mic de iniţiaţi. Este explicabil atunci de ce domneşte o atât de mare tăcere peste ceea ce s-a întâmplat atunci ca cel mai mare eveniment din evoluţia omenirii. Şi când istoricii de azi fac referire la documentele lor şi spun că acestea păstrează o totală tăcere asupra acestui eveniment nu trebuie să ne mire, ci să ni se pară perfect normal.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA123/GA123_CF04.html