Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 19 iunie 2013

"Profetul persecutat" şi "primul avatar al Africii" - Simon Kimbangu şi Simeon Toko


Taumaturgi martiri ai secolului XX
de Alex Radu

Fiind vorba de evenimente relativ recente, din secolul 20, faptele miraculoase pe care le vom relata sunt suficient de bine documentate şi, de altfel, ele sunt confirmate de mii de mărturii credibile. Cu toate acestea, în cazul lor putem constata, ca şi în cazul altor fenomene remarcabile sau evenimente profund semnificative pentru întreaga umanitate, că aceste cazuri nu sunt prezentate corect şi nu sunt deloc mediatizate şi de aceea extrem de puţini oameni le cunosc şi le apreciază la justa valoare.
La urma urmei, aceasta este şi situaţia fenomenelor miraculoase care au însoţit apariţiile fecioarei Maria la Fatima la începutul secolului trecut, precum şi celebrele profeţii de la Fatima, tăinuite ulterior de Biserică.
Este deosebit de trist, dar profund semnificativ, că în cazurile pe care le vom prezenta este vorba de unele fiinţe excepţionale care au fost drastic persecutate tocmai pentru că au manifestat unele capacităţi supranaturale şi în toate aceste situaţii, din păcate, Biserica a jucat un rol important, însă deloc pozitiv.
 
Este vorba de doi oameni care au manifestat unele puteri supranaturale, înfăptuind minuni şi miracole şi care au inspirat deopotrivă mii de alte fiinţe umane prin exemplul lor extraordinar.

Supranumit "profetul persecutat" de băştinaşii africani şi "primul avatar al Africii" de către cercetătorii moderni, Simon Kimbangu este considerat a fi "unul dintre spiritele protectoare ale Africii" şi acest aspect ne este confirmat fără tăgadă de însăşi misiunea dificilă pe care a împlinit-o pe meleagurile acestui continent, aceea de a trezi în cât mai multe fiinţe umane credinţa în Dumnezeu.
Simon Kimbangu este atât de iubit şi de renumit pe teritoriul Africii Centrale încât zeci de mii de africani îi celebrează numele şi faima acestui om continuă să crească şi în zilele noastre, deşi a părăsit planul fizic la jumătatea secolului 20. În zilele noastre el este considerat mai mult decât un erou naţional şi chiar în mod surprinzător o scurtă istorie a vieţii sale se poate regăsi în Enciclopedia Britanică.

Simon Kimbangu a fost un profet care a înfăptuit unele miracole uluitoare şi din acest motiv el a fost aruncat în închisoare unde, timp de 30 de ani, a fost supus continuu unor tratamente inumane şi unor torturi de o cruzime de neimaginat. Soarta lui nu este doar metaforic comparabilă cu cea a lui Ioan Botezătorul - se pare că unele documente secrete ale Vaticanului exprimă temerile autorităţilor religioase referitor la miracolele înfăptuite de Simon Kimbangu. Din aceste documente transpare într-un mod foarte subtil ideea că acest Simon Kimbangu ar fi fost însuşi Ioan Botezătorul, reîncarnat.

Tragedia trăită de acest profet al Africii a început în anul 1921, când putem spune că de-abia îşi începuse misiunea de profet şi vindecător. Timp de şase luni, Simon Kimbangu a realizat nenumărate minuni precum vindecarea schilozilor, redarea vederii celor orbi, readucerea la viaţă a unor fiinţe defuncte, printre care cel mai spectaculos este cazul unui copil mort deja de trei zile pe care el l-a reînviat. Toate aceste fapte la care au asistat mulţi martori sunt consemnate în anumite cronici locale, astfel încât istoricii şi cercetătorii nu se pot îndoi de ele, deoarece sunt mult prea multe mărturii care confirmă autenticitatea lor.

În data de 10 septembrie 1921, Simon Kimbangu a ţinut un discurs în cadrul căruia a exprimat diverse profeţii care ulterior s-au adeverit întru totul. Referitor la propria sa persoană, el s-a confesat celor care îl urmau spunându-le că autorităţile colonialiste erau pe cale să îl aresteze pentru a impune "asupra corpului său o lungă perioadă de tăcere". După numai două zile, el a fost arestat şi apoi a fost lăsat să putrezească în închisoare, unde de altfel a şi părăsit planul fizic în luna octombrie a anului 1951, după o perioadă de 30 de ani de detenţie.

Se spune că în toată această perioadă cât a fost închis, Simon Kimbangu a continuat să facă minuni uluitoare, pe lângă vindecările miraculoase, el readucând la viaţă zeci de persoane, unele dintre acestea se pare că mai trăiesc chiar şi astăzi. Aceste fapte sunt confirmate de numeroase persoane , în special de către respectivele persoanele readuse de el la viaţă şi ele sunt cu atât mai uimitoare deoarece este ştiut în tradiţia ezoterică că şi cei mai mari taumaturgi (făptuitori de miracole) manifestă extrem de rar acest miracol al readucerii la viaţă al fiinţelor care au părăsit de curând planul fizic.

Revenind la vocaţia de profet a lui Simon Kimbangu, în această direcţie, cel mai semnificativ este discursul său profetic dinaintea arestării sale, în 10 septembrie 1921. Unul dintre cele mai remarcabile aspecte pe care Simon Kimbangu le-a afirmat cu ocazia acelui discurs public a fost faptul că un mare rege cu o forţă spirituală extraordinară va apare în curând pe continentul african, iar el însuşi se va întoarce ca reprezentant al acestuia. El a completat această afirmaţie prin precizarea faptului că înainte ca acest eveniment să se petreacă se va scrie o carte ce va fi respinsă la început însă pe măsură ce timpul va trece va ajunge încetul cu încetul să fie acceptată.

Alte aspecte semnificative prezise de Simon Kimbangu în cadrul respectivului discurs public sunt profeţiile privitoare la viitorul Africii centrale, care după cuvintele sale profetice avea să fie aruncată într-o perioadă teribilă de cumplite persecuţii, timp de 40 de ani.

Două zile mai târziu Simon Kimbangu avea să fie arestat de către autorităţile colonialiste. Apoi, după o judecată sumară şi nedreaptă, el a fost condamnat rapid la moarte. Singura lui vină era faptul că ar fi stat zi de zi într-un sat timp de cinci luni şi că ar fi vindecat, consolat şi readus la viaţă mai mulţi oameni. În acest proces care avea şi conotaţii religoase, oficialii Bisericii Catolice au recomandat fără niciun fel de scrupule executarea lui Simon Kimbangu, adică l-au condamnat la moarte, aşa cum au acţionat de altfel şi în alte misiuni creştine.
 
Faimosul cercetător şi mare savant Dr. Allan Anderson a consemnat faptul că doar misiunea baptistă a avut ceva de spus în legătură cu această condamnare reprobabilă, ceea ce a schimbat tiparul condamnării astfel încât, întocmai cum Simon Kimbangu a prezis cu două zile înainte de a fi arestat, în loc să fie executat, el a fost închis pe o perioadă nedeterminată – iată în ce mod autorităţile au impus "o lungă tăcere corpului său". Simon Kimbangu a fost supus la cumplite torturi timp de 30 de ani; în data de 12 octombrie 1951 avea să părăsească definitiv planul fizic.

În ceea ce priveşte profeţiile sale, acestea s-au adeverit întru totul, deoarece timp de 40 de ani, africanii au fost supuşi unei perioade de cumplite persecuţii în care motivaţiile religioase au jucat un rol important. Sute de mii de oameni au fost închişi, ucişi, unii separaţi de familiile lor, fiind victimele unor torturi atroce şi fiind persecutaţi datorită convingerilor lor religioase.

Este important să se ia în seamă rolul Bisericii în condamnarea nedreaptă a lui Simon Kimbangu. Se pare că Vaticanul se temea ca nu cumva acest profet, prin puterea sa extraordinară, să dezvăluie cel de-al treilea secret de la Fatima. Vaticanul era conştient de faptul că Simon Kimbangu s-a conformat întru totul acelor profeţii secrete de la Fatima şi a acţionat ca şi cum le-ar fi cunoscut. Prin tot ceea ce a făcut, el a reîntors către Dumnezeu un număr extraordinar de mare de fiinţe umane, care erau iniţial chiar atee.

Astfel întreaga conducere a Vaticanului se face vinovată de tragedia acestui mare spirit care a fost Simon Kimbangu, de condamnarea sa nedreaptă şi torturile cumplite la care a fost supus. Nici până în zilele noastre, Vaticanul nu a dat o explicaţie pentru această faptă reprobabilă, care atestă instaurarea unei Inchiziţii pe teritoriul Africii colonialiste.

Simon Kimbangu, spiritul protector al Africii, prin vocile care mărturisesc despre el şi despre miracolele înfăptuite de el, a rămas chiar şi în zilele noastre un model spiritual exemplar care a insuflat speranţă unui continent întreg, continent care de mult timp s-a obişnuit cu mizeria şi sărăcia, sub influenţa a secole de abuzuri colonialiste şi a unor învăţături religioase distorsionate, intenţionat opresive.

Aşa cum Simon Kimbangu a menţionat, la scurt timp după discursul său profetic, va apărea un mare rege, şi el însuşi se va reîntoarce ca reprezentant al acestuia. În conformitate cu evenimentele istoriei africane, acest mare rege la care făcea referire Simon Kimbangu este unul dintre cei mai mari remarcabili oameni din istoria Africii, Simeon Toko, numit de unii cercetători contemporani a fi chiar "un mare avatar".

Simeon Toko s-a născut pe data de 24 februarie 1918 într-un sat din nordul Angolei ce se numea Sadi Banza Zulu Mongo şi care înseamnă "satul muntelui ceresc". El avea să înfrunte încă de mic un mediu de viaţă extrem de ostil, dominat de boală, foamete, epidemii şi moarte, departe de orice stare de siguranţă.

Timp de 50 de ani această regiune unde micuţul Toko s-a născut a suferit o serie întreagă de calamităţi naturale. În această zonă au existat lungi perioade de secetă şi mult prea puţine momente de bine. Această regiune ca şi regiunile din nordul Congoului au fost devastate, foametea care a urmat calamităţilor şi secetei a ucis mii de oameni. Însă nu doar foamea a fost cea care a ucis în această regiune, căci diverse boli contagioase precum variola, febra tifoidă, malaria şi multe altele au făcut sute de mii de victime.

Exegeţii care au căutat să documenteze viaţa lui Simoen Toko şi să o asocieze unor profeţii biblice, pentru a dovedi astfel că el a fost un trimis al lui Dumnezeu pe Pământ, văd în condiţiile teribile înfruntate de acesta în copilărie o confirmare a profeţiilor din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan unde se menţionează că "balaurul stătu înaintea femeii, care era să nască, pentru ca să înghită copilul, când se va naşte.“

La o vârstă foarte fragedă, Toko s-a îmbolnăvit de variolă şi a fost atât de bolnav, încât supravieţuirea sa ar putea fi considerată un miracol în sine; sătenii au crezut că doar mâna Tatălui Ceresc i-a salvat viaţa. După ce s-a vindecat, faţa lui Simeon Toko a rămas însă desfigurată de cicatricele variolei.

Privitor la starea micului Toko, adepţii lui văd în aceasta o împlinire a profeţiilor lui Isaia 52:14-15: "Precum mulţi s-au spăimântat de El - aşa de schimonosită îi era înfăţişarea Lui, şi chipul Lui atât de fără asemănare cu oamenii.“

La scurt timp după ce Simeon Toko s-a născut, un misionar de la sediul din Angola al Societăţii Misionare a avut un vis. El a visat că un mare rege s-a născut în regiunea aflată sub tutela sa. S-a decis să caute acest prunc. Rugându-se la Dumnezeu pentru a-l ghida, a ajuns în cele din urmă la Simeon Toko. Privind la acest copil atât de rahitic şi de mutilat de boli, a clătinat din cap. A fost cuprins de mari îndoieli. A pus câteva întrebări şi apoi a plecat, simţindu-se înşelat de visul şi de vocea care l-au condus până acolo. Evenimentele ulterioare însă aveau să-l facă să reconsidere acel vis profetic într-o cu totul altă lumină.

Mulţi ani mai târziu, în 1949, Simeon Toko a participat la o conferinţă internaţională cu tematică religioasă în Kinshasa (Leopoldville, cum a fost cunoscut cândva acest oraş, în timpul perioadei coloniale). Atunci când Simeon Toko a luat cuvântul, cu ocazia acelei manifestări, el s-a rugat pentru ca Duhul Sfânt să se pogoare asupra întregii Africi şi să pună capăt abuzurilor puterilor colonialiste. Conaţionalii săi asociază acest eveniment religios şi persoana lui Simeon Toko cu unul dintre cele mai mari şi mai evidente miracole din istoria recentă a Africii, eveniment care s-a petrecut la data de 4 ianuarie 1959. El a fost atestat istoric de mii de martori şi este menţionat în numeroase lucrări care se ocupă de... fenomene supranaturale.

În acea zi de 4 ianuarie 1959, martorii atestă că numeroşi "heruvimi şi serafimi" au apărut şi au ţinut piept armatei colonialiste belgiene. Cetăţenii din Leopoldville au văzut o armată de aproximativ o mie de îngeri, cu corpuri foarte musculoase, impunătoare, de culoare aurie. Aceste fiinţe cu aspect uman, dar cu puteri supranaturale, demonstrau o extraordinară forţă; de exemplu, un martor a văzut pe unul dintre ei măturând de pe drum un camion de cinci tone cu o singură mână!

Soldaţii belgieni au deschis focul asupra acestor îngeri de culoare aurie, însă fără niciun efect. Armata colonialistă a fost cuprinsă de panică şi dezordine. Îngerii au dispărut la fel de brusc precum apăruseră. Conform nativilor africani, în acea zi, Simeon Toko "şi-a dezlănţuit armata". Ziua de 4 ianuarie este şi astăzi zi de sărbătoare în Kinshasa.

La un an după această extraordinară apariţie angelică în masă, Republica Democrată Congo a devenit o ţară independentă, căci belgienii au fost obligaţi să părăsească bogatele lor colonii din Congo.

Și alte evenimente spectaculoase, cu conotaţie mistică, sunt asociate persoanei lui Simeon Toko. Întrucât avea înclinaţii religioase, el a pus bazele unui cor într-o biserică din Itaga. Succesul acestui cor a atras atenţia misionarilor care au început să îl suspecteze pe Simeon Toko că este posedat şi manifestă felurite puteri specifice magiei negre. Geloşi pe succesul său, misionarii i-au cerut într-un mod abil lui Simeon Toko să renunţe la practicile magiei negre, însă acesta le-a răspuns, spunându-le: "Dar dacă noi ne rugăm la acelaşi Dumnezeu, cum este posibil ca atunci când eu mă rog şi se manifestă Duhul Sfânt, să mă acuzaţi de vrăjitorie? Credeţi că din cauză ca sunt african nu este posibil să mi se răspundă la rugăciuni? Face oare Duhul Sfânt discriminare cu privire la africani?"

După un astfel de răspuns deranjant pentru misionari, aceştia au hotărât să-l excludă pe Simeon Toko din rândul bisericii. Zis şi făcut, Simeon Toko a fost exclus din rândul bisericii însă faptul neaşteptat a fost acela că cei care îl urmau au plecat şi ei din rândul Bisericii.

În data de 25 iulie 1949, la o întrunire a corului înfiinţat de Simeon Toko, întrunire ce avea loc în casa unui anumit Vanga Ambrosio, Simeon Toko decide să se roage din nou lui Dumnezeu împreună fiind cu încă 35 de membrii ai corului. Cu puţin timp înainte de miezul nopţii, Simeon Toko a privit spre cer şi apoi a rostit: "Tată, ştiu că întotdeauna îmi răspunzi la rugăciuni. Acum priveşte această turmă pe care mi-ai trimis-o. Această muncă este atât de imensă, încât fără ajutorul Sfântului Duh, noi nu vom fi niciodată capabili să realizăm ceea ce ai plănuit. Nu ai auzit rugăciunea pe care ţi-am adresat-o acum trei ani?"

Exact la miezul nopţii, un vânt puternic a zguduit casa unde avea loc întâlnirea şi, asemenea evenimentelor relatate în Faptele Apostolilor, Sfântul Duh s-a pogorât asupra celor prezenţi cu excepţia unui singur om, Sansao Alphonse, conducătorul corului. Dumnezeu l-a lăsat pe acesta într-o stare normală de conştiinţă astfel încât să poată consemna în scris dovezile şi miracolele ce au avut loc în faţa ochilor săi uluiţi. Mulţi din grup vorbeau în limbi străine pe care nu le-au mai vorbit niciodată până atunci, unii dintre ei au văzut lumini, alţii au auzit voci cereşti, alţii au fost capabili să comunice cu claritate cu persoane care se aflau la câţiva zeci de kilometri distanţă de locul în care avea loc rugăciunea.

Emoţia produsă de aceste miracole a făcut ca membrii corului să se răspândească prin tot oraşul şi să înceapă să predice despre Împărăţia lui Dumnezeu, atrăgând mii de oameni. Acest fapt a atras însă şi atenţia colonialiştilor belgieni care au considerat această activitate periculoasă.

În următoarele trei luni, poliţia colonialistă a început să-i închidă pe predicatori. Ei au fost torturaţi cu o mare cruzime, ca în cazul lui Simon Kimbangu, sau chiar ucişi fără a fi judecaţi. Unii dintre ei au fost decapitaţi, alţii au fost arşi de vii în casele lor, înecaţi în râuri sau împuşcaţi fără a fi anchetaţi. În cele din urmă, colonialiştii au hotărât să-i deporteze. Soţiile, soţii şi copiii au fost separaţi de familiile şi de casele lor şi duşi la distanţe de sute sau chiar mii de kilometri.

În data de 22 octombrie, Simeon Toko şi 3000 dintre adepţii săi au fost aruncaţi în două închisori, Ofiltra şi Ndolo. După trei luni de închisoare, s-a emis un decret prin care urmau să fie deportaţi în afara ţării. Acesta a fost momentul în care Simeon Toko a început să facă unele miracole foarte concrete şi profeţii care au devenit în curând evidente.

Administratorul belgian al închisorii din Ndolo se numea Pirote. El îi brutaliza pe adepţii lui Toko, şi le adresa insulte rasiste. Întotdeauna încheia zicând: "Ciori împuţite, veţi merge înapoi în ţara voastră, în Angola!" Sătul de această insultă, Simeon Toko i-a răspuns acestuia într-un mod aspru: "Să ştii că dacă există un străin aici, acela eşti tu! Ca să îţi arăt că sunt acasă, în ziua în care vei face injustiţia de a mă deporta din Congoul belgian, vei căra bagajele mele alături de mine!"

Simeon Toko a ridicat ambele mâini, a desfăcut degetele, şi i-a spus belgianului să le numere. Apoi a spus: "Le dau belgienilor 10 ani să părăsească această ţară, nici mai mult nici mai puţin!". Nimeni nu a înţeles aceste vorbe profetice în acel moment. Însă discipolii lui Simeon Toko au înţeles mai târziu: în ziua în care au fost deportaţi, Pirote a căzut jos mort. A căzut victimă unui aparent atac de cord în timp ce lucra în biroul său şi a murit pe neaşteptate. Aşa cum am arătat anterior, la 10 ani după aceste evenimente, belgienii a trebuit să se retragă din Congo.

Imediat după ce a fost deportat şi a ajuns în Angola, au început adevăratele necazuri ale "omului întristat obişnuit cu mâhnirile şi suferinţele". Din acel moment, Simeon Toko nu va mai avea niciodată parte de linişte. Viaţa sa va fi un şir nesfârşit de încercări de a-1 ucide, şi aceasta doar datorită faptului că avea puterea de a trezi în sufletele oamenilor credinţa în Dumnezeu. Supravieţuirea sa a fost posibilă datorită unor veritabile miracole care atestă faptul că el a fost un adevărat "trimis al lui Dumnezeu".

Pentru a vă face o imagine realistă asupra nedreptăţilor şi persecuţiilor la care a fost supus acest om excepţional, menţionăm pe scurt că după ce a fost încarcarcerat pe nedrept în Leopoldsville, el a fost deportat în Angola. Scopul acestor deportări succesive era de a reduce influenţa lui Simeon Toko şi de a dezmembra gruparea sa, având în vedere influenţa imensă pe care o exercita asupra oamenilor şi numărul foarte mare de adepţi pe care îi atrăgea prin exemplul său luminos. Însă dimpotrivă, pretutindeni unde erau trimişi el şi adepţii săi, reuşeau să atragă din ce în ce mai mulţi oameni în credinţa numită (de către portughezi, în batjocură) "tokoism". În final pentru că nu reuşeau să îl distrugă sau să îl descurajeze, autorităţile portugheze au decis să apeleze la măsuri extreme: "Simeon Toko trebuie să fie ucis cu orice preţ".

Ei au pus la cale un plan de a-l ucide pe Simeon Toko. În această privinţă este remarcabilă mărturia preotului Adelino Canhandi, care în acea perioadă era bucătar la campusul agricol din Caconda. El a văzut tot ce s-a întâmplat.

În timp ce era ocupat cu gătitul, a auzit o voce care îl chema: "Canhandi, Canhandi, vino aici." Era Simeon Toko. Odată ieşit afară, surprins şi curios, Toko i-a spus să stea acolo şi să fie atent. "Fiul Omului va fi din nou testat!" Ciudate cuvinte, în special pentru Canhandi, care pe atunci nu era creştin şi nu a înţeles termenul sau ce vroia Simeon Toko de la el. Curios, a aşteptat să vadă ce va petrece. Unul dintre cei doi supraveghetori portughezi a apărut şi l-a salutat pe Simeon Toko: "Hei Simeon, vezi tractorul acela de acolo? Sunt buruieni care înfundă semănătorul. Mergi şi curăţă-1!" Supus, prizonierul s-a strecurat sub maşină pentru a o repara. Pe când se afla sub maşină, supraveghetorul ce şedea în scaunul şoferului a pornit motorul, ceea ce a activat automat lamele rotative ale semănătorului. Corpul lui Simeon Toko a fost instantaneu tăiat în mai multe bucăţi. Îngrozit, Canhandi a rămas în picioare nemişcat, în locul în care se afla. Supraveghetorul a dat înapoi, pentru a controla ce s-a petrecut. Al doilea supraveghetor, ce era în serviciu în acea zi, a făcut un semn de victorie, indicându-i că au reuşit.

Apoi, ceva de necrezut s-a petrecut. În faţa lui Canhandi şi a celor doi ucigaşi portughezi, corpul lui Simeon Toko s-a "recompus" în mod miraculos, "de la sine"! Simeon Toko s-a ridicat în picioare! Canhandi nu putea să-şi creadă ochilor. Cei doi portughezi au luat-o la fugă, cuprinşi de groază. Din acea zi, Canhandi a început să creadă în Dumnezeu; întreaga sa familie a început să creadă în Dumnezeu şi, ulterior, el a devenit preot creştin.

Adepţii săi consideră că aceea a fost ziua în care Simeon Toko a făcut cunoscut cine se afla în spatele feţei sale desfigurate de variolă, comportându-se intenţionat în concordanţă cu următoarea scriptură: "Tatăl mă iubeşte pentru că îmi dau viaţa ca iarăşi s-o iau. Nimeni nu Mi-o ia cu de-a sila, ci o dau Eu de la Mine. Am puterea să o dau şi am puterea să o iau iarăşi: aceasta este porunca pe care am primit-o de la Tatăl Meu." (Ioan 10:17- 18)

În perioada în care Simeon Toko a stat în Luanda, capitala Angolei, în timp ce era deportat pentru a noua oară, s-a petrecut un alt eveniment ce a arătat adevărat sa natură şi menire.

Ar trebui să precizăm că atunci când a venit pe Pământ, în Palestina, Iisus s-a referit la sine însuşi la persoana a treia, folosind termenul de "Fiul Omului". De cele mai multe ori vorbea despre Iisus Hristos, ceea ce însemna, pentru adepţii lui, că şi el era un servitor al lui Hristos, ca toţi ceilalţi, în ciuda miracolelor care se petreceau în jurul său, era ca o "umbră", nimeni nu ştia cine era cu adevărat.

Vaticanul şi înalţii oficiali ai Bisericii Catolice urmăreau îndeaproape cazul lui Simeon Toko şi acţiunile sale, de altfel ei se află în spatele condamnărilor extrem de severe suferite de acesta. Putem deduce că Vaticanul se temea de misiunea lui Simeon Toko deoarece în viziunea capilor Bisericii acesta, prin puterea sa extraordinară de a profeţi viitorul, ar fi putut dezvălui cel de-al treilea secret de la Fatima.

Totodată Vaticanul şi oficialii de acolo se temeau ca nu cumva acest Simeon Toko să fie unealta prin care Fecioara Maria sau însuşi domnul nostru Iisus Hristos să vorbească oamenilor. Din acest motiv Papa a trimis doi emisari la

Folosind un scurt citat biblic, Simeon Toko a dat de înţeles Papei Ioan al XXIII-lea că ceea ce a găsit în nota scrisă de către Lucia dos Santos era adevărat. Ca Papă, fostul cardinal Roncalli putea să-şi aleagă orice nume, dar l-a ales pe cel de "Ioan", astfel că scriptura din Matei, pe care Simeon Toko i-a trimis-o s-o citească, i se adresa direct pe nume.

Temându-se de cine era cel care trăia acum printre cei mai dispreţuiţi oameni de pe pământ, Papa 1-a contactat pe dictatorul portughez Antonio de Salazar. În data de 18 iulie 1962, Simeon Toko a fost din nou arestat şi deportat; dar de data asta nu într-un colţ îndepărtat din Angola, ci în Portugalia.


Simeon Toko pentru a afla cine este el de fapt. Simeon Toko i-a transmis Papei prin cei doi emisari
un răspuns din Biblie: "Ioan a auzit din temniţă despre lucrările lui Hristos, şi a trimis pe ucenicii săi să îl întrebe: "Tu eşti acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul? Drept răspuns Iisus le-a zis: "Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce auziţi şi ce vedeţi: orbii îşi recapătă vederea, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţiţi, surzii aud, morţii învie şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia. Binecuvântat este acela pentru care Eu nu voi fi prilej de poticnire.“ (Matei 11:2-6)
Un avion aparţinând forţelor aeriene portugheze îl aştepta pe Toko pemtru a-1 deporta în Portugalia. Avionul era dotat cu cele mai avansate sisteme de navigaţie şi telecomunicaţii. În avion se afla un preot catolic şi membri ai poliţiei secrete a lui Salazar, PIDE-DGS, plus pilotul şi copilotul. Se presupune că preotul catolic a fost adus în avion pentru a contracara prin rugăciune puterile magice ale africanului.


Dar acest proiect, ingenios planificat, avea să eşueze în momentul în care agenţii PIDE s-au ridicat pentru a-l imobiliza şi a-şi duce crima la bun sfârşit. Simeon Toko s-a ridicat în picioare şi a ordonat avionului să se oprească. Avionul s-a oprit în mijlocul aerului! A stat nemişcat, neavansând niciun centimetru, nici înălţându-se nici prăbuşindu-se. Echipajul a fost cuprins de panică. Preotul de abia mai putea respira şi cu un glas răguşit spunea rugăciuni disperate. Toţi au început să îl implore pe "preto" [Termen denigrator în limba portugheză ce are sensul de "cioroi"] să aibă milă. Simeon şi-a ridicat ochii şi mâinile către cer şi după o scurtă rugăciune a ordonat avionului să pornească din nou. Deîndată, avionul a început să se deplaseze. Simeon Toko a relatat el însuşi această povestire.

În calitatea sa de "prizonier politic exilat" Simeon Toko a fost lipsit de toate drepturile cetăţeneşti fundamentale.
De-a lungul anilor, mii de oameni au văzut cicatricea de pe pieptul lui. "Aproape că puteai vedea prin cicatrice inima lui Toko pompând în pieptul său, o imagine aproape insuportabilă", a relatat o persoană care l-a cunoscut, Dona Laurinda.

Aceasta se referea la cea mai abominabilă încercare de a-1 omorî pe Simeon Toko, la ordinele dictatorului Salazar, căruia el i-a supravieţuit în mod uluitor. Această tentativă, care ar fi fost o "crimă de gradul I" dacă victima era oricine altcineva, a avut loc cu puţin timp înainte de eliberarea sa, în iulie 1974. Potrivit lui Tom Dark Simeon Toko nu a fost eliberat de către Salazar, dictatorul a fost răsturnat de la putere de către o revoluţie, Simeon fiind eliberat în cadrul unei amnistiţii generale a prizonierilor politici.

Dar ce s-a petrecut de fapt? Un medic portughez citise rapoarte privind aşa-zisa "invincibilitate" a lui Toko şi a invitat câţiva doctori din Europa să realizeze, chipurile, o operaţie asupra acestuia, sub pretextul eliminării unei tumorii din pieptul său. Doctorii l-au dus la spitalul civil. L-au pus pe masa de operaţii, au realizat o tăietură în partea stângă a pieptului, au ajuns la cavitatea pieptului şi au extras inima care încă pulsa. Aorta şi celelalte artere au fost tăiate cu un bisturiu, iar inima sa a fost îndepărtată. Simeon era mort, cu corpul acoperit de sângele cald ce împroşcase afară din pieptul şi inima sa.

Medicii au aruncat inima lui Simeon într-un vas metalic şi au dus-o la un laborator, în aceeaşi clădire. Au realizat diferite teste pe ea. Aparatele, analizele microscopice şi experimentele realizate au arătat că nu era nimic extraordinar sau anormal din punct de vedere fizic la inima lui Simeon. Doctorii au concluzionat că acest organ nu era sursa invulnerabilităţii sale — dacă se poate spune că oamenii pot trage concluzii asupra unui asemenea fapt. Incontestabil, aceşti medici l-au ucis pe Simeon în acest macabru experiment, dar spre oroarea şi a uluirea acestora, Simeon Toko şi-a revenit pe masa de operaţii! Corpul său lipsit de inimă se mişca sub puterea voinţei sale. A deschis ochii, s-a ridicat şi s-a uitat la ei, rana de la piept său rămânând larg deschisă. "De ce mă persecutaţi în acest mod?" le-a spus. "Daţi-mi inima înapoi!"

În decursul nopţii de 31 decembrie 1983 spre 1 ianuarie 1984, când moartea lui Simeon Toko a fost anunţată de către mass-media, tunete cutremurătoare şi o ploaie torenţială au izbucnit pe cerul Luandei. În această zonă nu mai plouase de câţiva ani. Meteorologii erau uluiţi. Timp de trei zile a plouat continuu. Manifestarea aceasta ieşită din comun a fost asociată tuturor zvonurilor ce înconjurau moartea marelui profet.

Un anumit politician care era recunoscut ca fiind unul dintre cei mai duri oameni din anturajul lui Neto, preşedintele Republicii Angola, era de multe ori chemat în cazul unor misiuni delicate şi confidenţiale. Portughezii, împotriva cărora luptase timp de 14 ani în războiul de eliberare aveau multe de spus despre el. Numele său stârnea groază şi veneraţie. Condusese un grup de rezistenţă specializat în tăierea capetelor. Acest om era unul dintre ofiţerii Preşedintelui Neto; i se spunea Comandante Paiva.

După ce a auzit că Simeon Toko a murit, Paiva a alergat până la locul în care corpul acestuia era expus. Şi-a croit drum prin mulţimea de zeci de mii de oameni. S-a uitat la corpul lui Simeon şi apoi a cerut să vorbească. A declarat: "Nu este adevărat că Simeon Toko este mort, deoarece el este invulnerabil!"
A face o asemenea confesiune publică era extrem de incriminator.

Cu şapte ani înainte, comandantul Paiva primise ordinul de a îl ucide pe Simeon Toko odată pentru totdeauna. A spus publicului că aceasta este ceea ce el şi oamenii lui au făcut. L-au răpit pe Simeon Toko şi l-au dus într-o locaţie secretă; odată ajuns aici l-au măcelărit metodic, aşa cum procedează un măcelar cu cadavrul unui animal. Au tăiat capul lui Simeon, apoi braţele şi picioarele, apoi i-au separat pieptul de abdomen. Au îndesat cadavrul măcelărit într-un sac mare, au legat capătul acestuia cu o sfoară şi l-au ascuns într-un anumit loc. După trei zile au revenit pentru a lua sacul şi pentru a-l arunca în mare, la rechini.
Însă sacul dispăruse. Oamenii au început să se certe asupra locului în care acesta fusese ascuns. Brusc, în mijlocul discuţiei lor, o voce pe care au descris-o ca pe "sunetul a multe ape" a acoperit vocea lor: "Pe cine căutaţi? Sunt aici!" Era chiar Simeon Toko, în carne şi oase, viu, maiestuos. Oamenii au luat-o la fugă urlând "Este Dumnezeu, este Dumnezeu!".

După această crima oribilă pusă la cale de Paiva nimeni nu a mai îndrăznit să atingă un singur fir de păr de pe capul lui Simeon Toko. Iar acum, când corpul lui Simeon era întins pe jos, abandonat de către acesta prin propria sa alegere, Paiva refuza să creadă că este mort. Comandantul Paiva avea să înebunească după câteva zile de la moartea lui Simeon Toko.

Desigur că toate aceste fapte miraculoase dintre care noi am prezentat doar câteva au fost însoţite de o gamă numeroasă de calităţi pe care Simeon Toko le-a dovedit din plin în decursul vieţii sale tumultoase. "Un suflet mare, plin de iubire pentru semenii săi" sunt cuvintele prin care este amintit astăzi Simeon Toko de cei care au avut şansa să-l cunoască.

Aceste două exemple pe care le-am prezentat sunt sugestive din mai multe puncte de vedere. Ele dovedesc din plin că uneori Dumnezeu se manifestă prin anumite fiinţe umane alese, pentru a înfăptui unele minuni şi miracole care, în ultimă instanţă, au rolul de a face cât mai multe fiinţe umane să se reîntoarcă spre Dumnezeu. Remarcăm însă şi faptul că viaţa acestor taumaturgi (făcători de miracole) nu este deloc uşoară.

Istoria omenirii este din păcate plină de exemple ale unor mari înţelepţi care au fost martirizaţi, persecutaţi, chinuiţi. Reversul medaliei este lumina, speranţa şi frumuseţea pe care aceste extraordinare fiinţe le-au revărsat în lume şi în sufletele celor care i-au urmat şi i-au iubit.





 sursa
http://roaim.net.tf/?a=articles&p=834
http://roaim.co.nr/?a=articles&p=833



African Avatars and the Third Secret of Fatima 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com