„Cercetarea vieţii lui Iisus“

Din secolul al XVIII-lea încoace pentru conştienţa modernă se caută, din cele mai diverse puncte de vedere am putea spune, un fel de suport al credinţei în Misteriul de pe Golgota. Această căutare a cunoscut o mulţime de faze. Până în secolul al XVIII-lea au existat puţine întrebări referitoare la documentele istorice ‒ documente în sensul în care se vorbeşte astăzi de aşa ceva ‒ care pot confirma existenţa lui Christos Iisus. Mult mai importantă pentru sufletele omeneşti era întrebarea referitoare la efectul Misteriului de pe Golgota. Acţiunea de-a lungul secolelor legată de numele lui Christos Iisus era mult prea vie şi se observa mult prea clar pentru ca să mai trebuiască să pui întrebarea: Există vreun document care să ateste că Christos Iisus a existat? Pentru cei ce se recunoşteau adepţii lui Christos Iisus existenţa Lui era de la sine înţeleasă, cum la fel de la sine înţeleasă ‒ mult mai mult decât se crede astăzi ‒ era constatarea referitoare la existenţa simultană a fiinţei omeneşti şi a celor supraomeneşti, spiritual-divine a lui Christos Iisus.
Vremurile materialiste se apropiau din ce în ce mai mult şi prin aceasta în evoluţia omenirii şi-a făcut intrarea ceea ce este legat în mod necesar de concepţia materialistă. Această concepţie nu suportă ideea că în om trăieşte ceva dintr-o individualitate superioară, nu suportă chiar deloc perspectiva că în spatele personalităţii exterioare se află spiritualul din om.
Dacă privim oamenii în mod pur material ‒ acest lucru se întâmplă cel mai radical în epoca noastră ‒, ei pot fi consideraţi ca fiind asemănători. Toţi merg pe două picioare, toţi au un cap şi un nas situat într-o anumită poziţie a feţei, toţi au doi ochi, o porţiune a capului acoperită cu păr, şi aşa mai departe.  
Şi materialismul vede astfel cum toţi oamenii arată la fel.
De ce s-ar mai interesa ea de ceva ce s-ar afla îndărătul omului exterior? Acest lucru îl jigneşte chiar şi pe cel care nu-şi poate spune că îndărătul lui, în încarnarea respectivă, se află ceva la fel de însemnat ca şi în ceilalţi oameni. Materialismul nu îngăduie aşa ceva. În felul acesta a dispărut posibilitatea de a înţelege că în omul Iisus din Nazaret ar putea fi Christos. Şi cu cât se apropia secolul al XIX-lea ideea despre Christos s-a pierdut aproape definitiv. Oamenii şi-au îndreptat tot mai mult privirea doar spre Iisus din Nazaret, care trebuie să se fi născut în Nazaret, sau cine ştie în ce altă parte, care a trăit ca un om, a propovăduit doar principii frumoase şi apoi se pare că ar fi cunoscut o moarte de martir. Omul Iisus a luat din ce în ce mai mult locul lui Christos Iisus din secolele anterioare. Un lucru de la sine înţeles pentru concepţia materialistă.
La fel de la sine înţeleasă a fost inaugurarea în secolul al XIX-lea a ceea ce se cheamă „cercetarea vieţii lui Iisus“. Nici măcar teologia iluminată nu urmăreşte altceva decât această cercetare a vieţii lui Iisus; cu alte cuvinte, ea caută să stabilească date despre viaţa lui Iisus din Nazaret, aşa cum se stabilesc ele în legătură cu viaţa lui Carol cel Mare, Otto cel Mare sau mai ştiu eu cui. Numai că este foarte dificil să stabileşti nişte date despre Iisus din Nazaret. Căci ceea ce există în principal ca documente sunt Evangheliile şi Scrisorile lui Pavel. Dar Evangheliile ca atare, bineînţeles, nu pot fi considerate documente istorice. Acestea sunt în număr de patru şi, pentru un mod de tratare materialist exterior, toate se contrazic între ele. S-au căutat, desigur, în cursul cercetării vieţii lui Iisus tot felul de soluţii. Pentru început putem face abstracţie de o anumită fază a cercetării vieţii lui Iisus, care, pentru că s-a nimerit să cadă în epoca materialistă, nu mai voia să creadă în „minuni“ şi interpreta minunile descrise în Evanghelii în modul cel mai curios posibil. Aceste interpretări sunt de tipul celor care vor să explice apariţia lui Christos Iisus pe mare prin aceea că El n-ar fi mers fizic pe mare, cu picioarele ‒ noi am văzut cum stau lucrurile în această privinţă ‒, ci că ucenicii pur şi simplu nu şi-au dat seama de ordinea fizică a lucrurilor; astfel, într-o prezentare aberantă a vieţii lui Iisus se spune că apostolii erau cu corabia pe mare şi dincolo, pe mal, mergea Christos Iisus, iar oamenii care se aflau pe malul celălalt se puteau uşor înşela şi crede că Christos Iisus mergea pe ape. Să nu mai pomenim de alte născociri raţionaliste şi mai exagerate, cum că transformarea apei în vin s-a produs prin introducerea în apă, fără să se observe, a unei esenţe de vin! Cineva a încercat chiar să explice botezul în Iordan al lui Iisus prin simplul fapt că în acel moment tocmai a trecut pe acolo un porumbel.
Există o mulţime de asemenea aberaţii. Dar ce nu există pe tărâmul pe care îl numim solul ştiinţei riguroase, obiective! De aceste aberaţii putem face însă cu totul abstracţie.
 Putem observa acel gen de cercetare care, fiindcă nu opera cu un suprasensibil, încerca să interpreteze acest suprasensibil în mod materialist, ca un ingredient, spunându-şi: Dacă în Christos Iisus nu putem crede, dacă nu putem crede că în Nazaret s-a născut cineva ca fiu al unui tâmplar, că la doisprezece ani a fost în Templu şi aşa mai departe, dăm la o parte tot ce este suprasensibil, combinăm tot ce se potriveşte sau nu se potriveşte în diferitele Evanghelii şi scoatem de aici un fel de biografie a lui Iisus din Nazaret. S-a încercat acest lucru în cele mai variate forme. Cum foarte mulţi au încercat să scrie o astfel de biografie, nu a putut scăpa desigur neobservat faptul că fiecare biografie arăta altfel. Dar aici nu putem intra în detalii. A existat în cercetarea vieţii lui Iisus şi o perioadă în care Iisus din Nazaret era reprezentat ca un om superior, un fel de Socrate pe un plan mai înalt, care şi el la rândul lui era reprezentat conform unei concepţii materialiste.
Aceasta este cercetarea vieţii lui Iisus, care înainte de orice a trecut la alcătuirea unei biografii lui Iisus din Nazaret, dar care nu a făcut decât să provoace nemulţumire. Două lucruri mai exact trezesc obiecţii: în primul rând documentele înseşi. Căci Evangheliile nu sunt nişte documente în sensul în care se vorbeşte astăzi de documente istorice şi pe care îl dau istoricii documentelor. Aceasta s-a aflat la baza multor contradicţii şi al întregului mod în care ele s-au păstrat. În al doilea rând, în ultimii ani a mai intervenit ceva în această cercetare a vieţii lui Iisus, un lucru pe care oamenii l-au aflat când s-au aplecat mai mult asupra unor pasaje din Evanghelii, asupra unor observaţii care se tot repetă, despre care noi ştim că sunt în legătură cu fapte suprasensibile. Aceşti oameni, care sunt dominaţi de credinţa materialistă, au găsit aceste lucruri şi nu le-au putut escamota sau elimina din cercetarea lor, aşa cum a făcut-o cercetarea vieţii lui Iisus. S-a ajuns atunci la celălalt aspect, la cercetarea lui Christos, care s-a făcut remarcată în ultimii ani, după ce cercetarea vieţii lui Iisus a pedalat mult timp, vorba unui profesor din ziua de azi, pe „omul simplu din Nazaret“; căci aceasta era foarte pe gustul oamenilor. Îi măgulea faptul că nu mai au nevoie să recunoască în Evanghelii ceva superior. Le cădea mai bine să vorbească de „omul simplu din Nazaret“, decât să încerce să se ridice la înălţimea Omului-Dumnezeu.
S-a găsit însă după aceea Omul-Dumnezeu. S-a trecut atunci la cercetarea lui Christos. Aceasta este însă extrem de bizară. Ea apare într-o formă cât se poate de grotescă în lucrarea Ecce Deus de Benjamin Smith şi în alte scrieri ale lui. Ea iese în evidenţă prin faptul că susţine că în realitate nici nu ar fi existat un Iisus din Nazaret; acesta este doar o legendă. Însă Evangheliile relatează de Christos Iisus. Ce este acest Christos Iisus? Ei bine, El este un Dumnezeu imaginat, o imagine ideală. Şi oamenii au deja motivele lor bine întemeiate de a respinge din acest punct de vedere pe realul Iisus din Nazaret; căci Evangheliile povestesc despre Christos, îi atribuie calităţi care conform concepţiei materialiste nici nu există. De aici rezultă cu claritate că nu este posibil ca El să fi existat în mod istoric, ci că a fost născocit. El este aşadar rezultatul imaginaţiei poetice a epocii în care a fost plasat Misteriul de pe Golgota. Astfel, în ultimii ani s-a încercat într-un fel o reîntoarcere de la Iisus la Christos; Christos însă nu este nicidecum ceva real, ci trăieşte doar în imaginaţia oamenilor. Totul este astăzi fără niciun suport, să zicem aşa, în acest domeniu.
Cercetarea vieţii lui lui Iisus a dat faliment, deoarece nu poate dovedi nimic, iar cercetarea lui Christos nu este luată serios în discuţie. Căci aici se pune problema de a recunoaşte efectul colosal care a pornit de la acea entitate de care se leagă Misteriul de pe Golgota. Dacă totul nu este decât o ficţiune, atunci o cercetare materialistă trebuie în cel mai scurt timp posibil să renunţe să o mai ia în serios; căci o epocă materialistă nu poate crede într-o ficţiune care, iată, în timp, avea să îndeplinească cea mai importantă misiune. Da, epoca noastră „luminată“ a mers foarte departe cu acumularea de tot felul de contradicţii şi nici măcar nu are habar în ce măsură are nevoie să ia în considerare chiar pe tărâmul ştiinţific afirmaţia: „Iartă-i Doamne, că nu ştiu ce fac“. Aceasta este propriu-zis valabilă în tot ceea ce priveşte cercetarea lui Iisus şi a lui Christos din prezent, care nu vrea să se situeze serios şi demn pe solul spiritului.
Evanghelia arată ea însăşi clar cele ce au rezultat, după cum am descris, în epoca noastră. Oamenii care vor să fie materialişti, care nu vor să creadă decât în cele ce scoate la iveală conştienţa materialistă în cadrul existenţei senzoriale, nu pot găsi drumul spre Christos Iisus. Acest drum a fost tăiat, prin faptul că oamenii cei mai apropiaţi de Christos L-au părăsit chiar în timp ce se împlinea Misteriul de pe Golgota, deci nu luaseră parte la cele ce s-au întâmplat în acel moment pe plan fizic în Palestina şi abia mai târziu a fost reînnodat. Faptul că nici din direcţia cealaltă n-au rezultat nişte documente cât de cât credibile, o ştim cu toţii. Cu toate acestea în Evanghelia după Marcu şi în celelalte Evanghelii avem descrieri chiar ale acestui Misteriul de pe Golgota.
um au apărut aceste descrieri? Este extraordinar de important să ştim acest lucru. Să privim acest lucru într-un singur caz, cel al Evangheliei după Marcu. Şi în Evanghelia după Marcu se arată suficient de clar, chiar dacă pe scurt, în scena de după înviere, că tânărul în pânzătură albă, respectiv Christos cosmic, s-a arătat din nou ucenicilor după ce Misteriul se săvârşise şi le-a transmis acestora anumite impulsuri. În acest fel ucenicii, apostolii, cum a fost cazul cu Petru, prin faptul că au fost pătrunşi de impulsul exercitat asupra lor, au fost cuprinşi de flacăra privirii clarvăzătoare, astfel încât au putut să perceapă prin clarvedere lucruri la care nu asistaseră fizic, pentru că au fugit. Lui Petru, dar şi celorlalţi cărora li s-a îngăduit să devină ucenici după învierea lui Christos Iisus, li s-au deschis ochii clarvederii, astfel încât au putut contempla clarvăzător Misteriul de pe Golgota.
Pentru aflarea Misteriului de pe Golgota nu există decât o cale, calea clarvederii, cu toate că el s-a petrecut efectiv pe plan fizic. Iată ce trebuie să reţinem. Evanghelia ne-o indică foarte clar atunci când se arată că înşişi oamenii cu cea mai mare chemare L-au părăsit în chiar momentul hotărâtor; astfel, după primirea impulsului celui înviat, în sufletele celor precum Petru s-a aprins amintirea celor ce s-au întâmplat după fuga lor. În mod obişnuit omul îşi aminteşte doar lucrurile din existenţa senzorială la care a fost de faţă. În acea clarvedere care s-a arătat apostolilor se întâmplă ceva diferit de amintirea obişnuită; este ca şi cum ai avea în memorie amintirea unor evenimente fizic-sensibile, evenimente la care însă nu ai participat. În ce priveşte trezirea amintirii într-un suflet precum cel al lui Petru, trebuie să vă imaginaţi nişte evenimente la care respectivul suflet nu a participat efectiv. Aşa se face că Petru, de exemplu, le vorbea celor care voiau să-l asculte, din memorie, despre Misteriul de pe Golgota; îi învăţa ceva ce el îşi amintea, deşi nu fusese de faţă.
Aşa s-a ajuns la învăţătura, la revelaţia Misteriului de pe Golgota. Dar impulsul pornit de la Christos şi transmis unor ucenici precum Petru a putut fi împărtăşit la rândul lui şi ucenicilor acestor apostoli. Un astfel de ucenic al lui Petru a fost cel care a elaborat iniţial ‒ doar oral, desigur ‒ aşa-numita Evanghelie după Marcu. Astfel, impulsul care s-a facut simţit în însuşi sufletul lui Petru s-a transmis şi asupra lui Marcu, acesta văzând străluminând în propriul lui suflet cele ce s-au săvârşit în Ierusalim ca Misteriu de pe Golgota. Acel Marcu a fost mai mult timp ucenic al lui Petru. După aceea el, Marcu, a venit într-un loc unde a avut într-adevăr mediul, atmosfera exterioară din sânul căreia a putut extrage pentru Evanghelia sa tocmai acea coloratură specifică de care aceasta avea nevoie.
Evanghelia după Marcu ne face să simţim cel mai clar întreaga măreţie cosmică şi importanţă a lui Christos. Autorul iniţial al Evangheliei după Marcu a putut să fie impulsionat în zugrăvirea acestei măreţii cosmice a lui Christos chiar de locul unde s-a strămutat după ce fusese ucenicul lui Petru. El s-a deplasat în Alexandria, în Egipt, şi a trăit acolo într-o epocă în care, într-un fel, erudiţia teosofico-filosofică evreiască ajunsese la o anumită elevaţie. El a putut recepta laturile cele mai bune ale gnosei păgâne de atunci. Acolo el a putut să asimileze şi să preia nişte concepţii, care existau chiar şi la acea vreme, despre desprinderea entităţii omeneşti de lumea spirituală, despre venirea în contact a acestei entităţi omeneşti cu Lucifer, cu Ahriman, intrarea forţelor luciferice şi ahrimanice în sufletul omenesc. Toate acestea el le-a putut prelua din gnosa păgână, lucru care permitea o înţelegere a originii cosmice a omului, odată cu crearea planetei noastre. Marcu a putut însă să vadă chiar într-un loc aflat în interiorul Egiptului contrastul enorm între ceea ce fusese predestinat pentru om şi ceea ce a devenit el după aceea.
În faţa sufletului lui Marcu trăia foarte viu modul în care omenirea a ajuns să decadă, să se împotmolească cu totul în materialism, în special în ceea ce priveşte felul de a privi lucrurile şi lumea. Într-o cu totul altă formă, dar oarecum asemănător, Marcu a putut să vieţuiască chiar acel lucru pe care omul îl poate vieţui din nou în ziua de azi; desigur este vorba de omul care are o predispoziţie şi o structură afectivă pentru aşa ceva.

Misteriul de pe Golgota este un eveniment ce s-a petrecut pe planul fizic, dar care nu a putut fi contemplat decât ulterior, prin clarvedere. Vă rog să reţineţi acest lucru foarte bine: Misteriul de pe Golgota este un eveniment fizic-sensibil, a cărui înţelegere trebuie căutată însă pe căi suprafizice, pe căi suprasenzoriale; un eveniment ce trebuie căutat chiar în pofida documentelor care au rămas. Cine nu înţelege acest lucru poate polemiza în legătură cu valoarea pe care o are o Evanghelie sau alta. Pentru cine cunoaşte însă starea de fapt, toate aceste întrebări nu există. El ştie că noi trebuie să pătrundem prin intermediul informaţiilor lacunare rămase moştenire, care în Evanghelii sunt prezente din belşug, la înţelegerea a ceea ce cercetarea clarvăzătoare ne poate arăta încă şi azi.
Şi dacă cercetăm adevărul celor ce s-au petrecut, dacă reconstituim cele întâmplate pe baza Cronicii Akasha vedem cum trebuie să privim Evangheliile şi cum trebuie să citim anumite pasaje, cum să citim ceea ce s-a pus în faţa omenirii ca pildă a adevăratei demnităţi a omului, a adevăratei lui esenţe, într-un moment când ea coborâse cel mai jos faţă de înălţimea pe care o avusese odinioară.

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA139/GA139_CF10.html